Adaptarea blândă sau abandonul?

“Bună ziua! Putem trece peste perioada de acomodare? Sunt și părinți care nu-și pot lua zilele libere…” Este unul dintre mesajele pe care le-am primit pe grupul părinților de copii ce urmau să înceapa grupa mică. Asta după ce doamna educatoare făcuse în așa fel încât să ne ofere o primă zi din noua etapă a vieții puilor noștri, împreună! GrădinițaUrma să petrecem prima zi cu toții, în viitoarea lor clasă, cu mami, cu tati, să se prezinte colegilor, să se împrietenească, să facă un prim pas către acomodare.

“Descurcă-te!”, i-a zis mama fetiței cu părul bălai, după ce i-a pus rucsacul în dulap și i-a scos papucii de interior. I-a aruncat la picioarele copilei așezate cuminte pe o băncuță de pe hol și, din fugă, s-a mai auzit un Pa! stins printre zecile de voci. Nu cred că are cinci ani împliniți fata. Iar atâta tristețe și dezorientare nu cred că am mai citit vreodată în ochi atât de mici, perfect rotunzi și mirați.

Încă mai văd părinți fugind pe ușă, lăsând în urma lacrimi amare și țipete disperate. Nu le face nimeni rău copiilor, așa e, dar momentul ar putea fi îndulcit cu câteva minute în plus de răbdare.

Nu mă laud cu copii adaptați la creșă sau grădiniță. Nu știu rețete magice și nu ofer pași de urmat nimănui, chiar dacă mi se cere. În teorie, cărți, articole, există! În realitate însă, din experiența mea, fiecare copil e unic în felul său, fiecare dimineață e altfel, fiecare săptămână are dinamica ei, fiecare anotimp vine cu asteniile lui și, mai mult decât atât, fiecare an școlar va avea propria lui istorie.

Sunt puțini copiii care țopăie de nerăbdare, luându-și la revedere  de la părinți, la doar câțiva anișori. Sincer, dacă ar fi fost după reacția copiilor mei și a majorității din grupă, n-am fi mers o zi la grădiniță. La fel de sincer, consider necesar acest program impus piticilor de la 3-4 ani, ca un preambul al anilor de școală. Cred în rostul educației tradiționale, cu reguli, limite, delimitări temporale (cu ore și pauze), rutină de masă, somn, lecții, teme etc. Să aruncăm copilul la 6-7 ani direct într-un mediu strict și formal fără să fi fost acomodat cu minime rigori sociale, ar fi un șoc mult mai greu de trecut.

Majoritatea instituțiilor de învățământ preșcolar nu permit adaptarea treptată, ba chiar este încurajată  fuga  părintelui, pe motiv că plânge un pic și îi trece. Îi trece pentru că se învață cu abandonul, se resemnează și apoi stă toată ziua și se întreabă dacă mai vine cineva să-l îl ia de acolo. În scurt timp, aceste frământări ale copilului sunt adânc îngropate și uitate. Vor reveni însă pe parcursul vieții, sub diverse frici, decizii sau stări pe care nu le înțelegem.

Putem găsi însă, o cale de mijloc. Ce ar putea face diferența?

  • încrederea părintelui că este fix ceea ce are nevoie copilul
  • mai puțină grabă, spre deloc
  • câteva minute în plus de îmbrățisări și te iubescuri
  • pupici de păstrat pentru mai târziu (noi ascundem pe sub mânecă câte unul pentru fiecare, să ne țină de dor)
  • promisiuni (de respectat!) pentru a doua parte a zilei, când vă revedeți
  • (re)citim meniul, recapitulăm programul orelor de la grădi
  • asigurări despre educatoare și o discuție banală cu aceasta
  • inventat diverse jocuri pentru a da un reper despre momentul revederii
  • disponibilitate totală pentru copil, fără telefon, mesaje, discuții cu altcineva pe alte subiecte

De ce îmi las copilul la grădiniță, chiar dacă cu un ochi râde și cu altul plânge?

  • are nevoie de socializare cu cei de vârsta lui
  • (poate) va lega prietenii- pe cât de ușor se fac, pe atât de repede se destramă la vârste fragede
  • învață să se descurce singur- mâncat, îmbrăcat, legat șireturile chiar
  • educatoarele au pregătirea necesară, iar tu, părintele inginer/IT-ist/consultant etc sau bona/bunicii nu aveți cum să supliniți acest rol
  • are la dispoziție jocuri adaptate vârstei și nivelului de dezvoltare
  • există un program pe care ar trebui să-l încurajezi să-l respecte
  • (poate) va gusta și alte feluri de mâncare
  • (poate) va învăța poezii și cîntecele. Nu e traumatizant deloc, chiar dacă ar putea să le spună și pe scenă, la vreo serbare
  • va face opere de artă ce îi vor fi expuse la panou. Încercați să evitați comparațiile!
  • îi va fi mai mult mai ușor la școală

Cu ochii la drum și gîndul la viitor, cum am auzit de curând într-un film de animație, îi conducem chiar pe unde au nevoie și fix unde trebuie. Doar să fim atenți și la ei, și adânc în sufletul nostru.

Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să mai citești ce postez, ai opțiunea Follow pentru blog și Share pentru Facebook.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.