Scoala dupa scoala e un chin

Care este programul obisnuit de munca al unui adult? 8 ore pe zi, 5 zile pe saptamana.

Copiii? Cei mai mici stau la cresa sau gradinita chiar mai mult decat sta un om mare la serviciu. Cat de corect si benefic este acest program- ii las pe specialisti sa-si dea cu parerea, mie una mi se pare complet nepotrivit un astfel de program prelungit, menit sa asigure pacienti terapeutilor pe viitor.

Piticii peste 6 ani par usor mai norocosi, in sensul ca merg la scoala 4- max 6 ore pe zi. Dar ce te faci ca nu prea se mai atarna cheia de gat, asa ca s-a nascut „Scoala dupa scoala„. Ei, cum o fi sa stai in aceleasi banci (clase diferite, cel mult) de dimineata de la 8 pana dupa amiaza la 4-5, sa nu poti sa-ti indrepti spatele si picioarele decat 5- max 10 minute intr-o ora, sa scrii, sa inveti, ba chiar sa si mananci tot acolo?! „Afterschool” inseamna numai „dupa scoala”, nu se refera la faptul ca trebui sa mergi din nou la scoala ca sa te pregatesti pentru a doua zi!

after3Sunt implicata in desfasurarea unui astfel de program pentru zeci de copii, de cativa ani incoace. Sunt parinti care ne spun ca nu inteleg de ce copiii lor sunt obligati practic sa „munceasca” mai mult decat ei zilnic, ca sa nu mai vorbim si de weekend!

La noi la club, la Elefantelul curios, in sectorul 4, e altfel!

Noi nu facem deloc „Scoala dupa scoala”. Preluam elevii de la unitatea de invatamant si ii aducem intr-un altfel de acasa, mai mare, plin de copii. Ii ajutam sa se schimbe, ii lasam sa se joace, le pregatim masa de pranz si ii ajutam sa manance, ba chiar unii sunt ajutati pentru somnicul de pranz. Doamnele supraveghetoare sunt un fel de noi parinti de care piticii se ataseaza, in care au incredere si carora le fac confidente.

afterDoamnele invatatoare vin in timpul programului si ii grupeaza in functie de varsta si fac lectiile pentru a doua zi. Impreuna! Cateva zeci de copii, in liniste si concentrare. Nu exista „clase”, „banci”, „note”, „cearta”, „pix rosu”, ci respect, incredere, comunicare, invatare din placere.

Afterschool-ul trebuie sa fie o a doua casa pentru copil, unde sa isi faca „frati” si „surioare”, mai mici, mai mari, unde sa isi asteptie cu drag parintii (cu care au voie, culmea! sa vorbeasca oricand simt nevoia), unde este bine ingrijit si respectat.

Publicitate

Cand se naste mama, depresia pandeste

E doar impresia mea sau a aparut un nou curent intre proaspetele mamici-vedeta? Adica- tocmai am nascut, vai ce bine ma simt, nici vorba de depresie, ma machiez, ma duc la sala, iata ce minunata e mamicia, hai si voi in club!

img_7710Aaaa, da, e grozav sa devii mamica, dar de obicei te prinzi de asta un pic mai incolo, nu in primele zile, saptamani sau chiar luni! Or fi ele norocoasele acelea dintr-un procent extreme de mic de femei (vedetele care se lauda zilele acestea pe la tv si care, din pacate, dau tonul si influenteaza masa) care NU experimenteaza depresia post-partum.

Dar, tu, mamico de nou nascut, sa stii ca esti perfect normal, deloc ciudata daca ti se pare ca in primele zile ba te apuca brusc plansul, ba esti irascibila sau trista, nu poti sa pui geana pe geana, parca nici nu-ti vine sa mananci sau te apuca o ingrijorare excesiva.

Psihologul Emilia Popa ne spune ca “aceste stari poarta denumirea de baby blues si sunt perfect normale, daca nu depasesc doua saptamani de intensitate. Se manifesta spontan, fara un motiv declansator. Este o perioada plina de confuzie, greu de gestionat, in care idealul este sa oferi ce este mai bun copilului a carui viata depinde in totalitate de tine, dar tu nu poti gestiona propriile emotii. 80% dintre mamici experimenteaza aceste stari.

In multe familii sau medii sociale, din pacate, depresia post-natala nici nu poate fi adusa in discutie, pentru ca inca este privita ca un moft sau un rasfat la lauzei.

Nu este constietizata ca fiind o problema medicala reala care solicita diagnostic, medicatie si terapie. Pentru 10- 15% dintre proaspetele mamici aceste stari nu trec in doua saptamani, ba chiar se amplifica ca si intensitate si frecventa. Acesta este momentul in care, situatia nu mai poate fi controlata in mediul familial si social si este nevoie de sprijin de la un specialist. Starile cresc ca intensitate si durata, iar mamica gestioneaza tot mai greu sarcinile referitoare la ingrijirea ei si a copilului. Devine coplesitor pentru ea, apare sentimentul de vina si incapacitate de a-si iubi propiul copil, teama de a nu face ceva gresit, rau asupra celui mic. In situatia in care nu se intervine therapeutic, va fi afectata in mod real relatia de atasament mama-copil.

In cazuri foarte rare, cu istoric de psihopatologie, poate aparea si psihoza postpartum. Acesta, include pe langa simptomatologia depresiei post-partum si dorinta de a face rau sinelui sau de a face rau copilului”, sustine psih Emilia Popa.

Cat de grozav ar fi sa constientizeze cat mai multi oameni ce se intampla cu femeia in lunile de sarcina si mai ales dupa nastere, ce relevanta au starile fizice, dar mai ales psihice ale mamei pentru bunastarea copilului si a intregii familii!

img_7375Ideal ar fi ca proaspata mamica sa se pregateasca ea insasi sau sa fie pregatita in avans de personalul medical pentru avalansa de sentimente si schimbari bruste ce au sa vina si inteleasa de cei din jur. Dezechilibrul hormonal si alimentar, oboseala, lipsa somnului, stress-ul, confuzia cauzeaza proaspetei mamici schimbari incontrolabile de dispozitie. Mai mult, cu aportul negativ al celor din jur, poate aparea si sentimentul de vinovatie care amplifica aceste stari.

Sprijinul familiei si al celor apropiati este foarte important! Dar mai ales informarea. Informarea corecta. Si acceptarea.

Tara in care copiii NU plang!

Eu n-am vazut copii plangand!

Cel putin nu in Africa. Si am vazut diverse medii sociale, Slava Domnului, desi am vizitat o singura tara!

Dar sunt multe alte lucruri pe care nu le-am vazut acolo…

N-am vazut carucioare, ci copii purtati de mamele lor, in spate sau pe sold.

blackN-am vazut biberoane, cu prunci cu gurile flamande la mamici in brate.

N-am vazut o mama singura cu multi copii, ci in comunitati, cu cel putin doua femei la mai multi copii misunand prin preajma lor. In genul „it takes a village to raise a child”.

N-am vazut case mari, in care sa-ti pierzi timp si energie alergand de colo colo, iar copilul mic (dispus la tantrumuri) sa te piarda din vedere. Ci mai degraba cocioabe saracioase, imputite chiar, dar din care rasuna veselia.

N-am vazut stive de haine in sifoniere ( asta in cazul in care aveau haine cu care sa se imbrace) care sa intre in grija mamelor pentru spalat si calcat.

N-am vazut prea multe frigidere pe care sa le umple cu mancare, ci minicuptoare improvizate in oale la care se gatea o data pentru toata lumea, atunci la ora mesei, fara prea mult stres de mese puse.

black1N-am vazut prea multe jucarii, ci veselia pura a jocului in tarana, cu bucati de hartie si lemnisoare.

N-am vazut televizoare decat in resorturi sau in casele avutilor, n-am vazut tablete sau smartphone-uri butonate de copii, ci alergatura si joaca in picioarele goale.

N-am vazut femei de afaceri care sa se zbata sa plateasca chirii, facturi, salarii, sa tina casa, sa faca de mancare, sa faca curat, sa faca lectii cu copiii, toate in aceeasi zi!

N-am vazut nici macar prea multi barbati ingrijorati de grija zilei de maine.

Nu zic ca m-as vedea vreodata traind in conditiile acelea sau ca laud in vreun fel sistemul ala de trai sau ca mi-e draga saracia, mizeria, bolile!

Dar faptul ca n-am simtit vreo urma de stres transmisa copiilor din partea parintilor… hmm, oare de aceea n-am vazut copii plangand?

 

%d blogeri au apreciat: