Provocările femeii moderne în familia tradițională

Pare capătul lumii, dar când ajungi aici e fain” Așa am cunoscut-o, virtual, pe Alexandra Giuffrida și mi s-a lipit instant de suflet.

alexandraAlexandra este mama a doi copii extraordinari, este implicată în business-uri de familie, este autor de carte pentru copii, a fondat o comunitate tare faină în Oradea (căci acolo trăiește) și derulează campanii pentru femei și mămici, organizează workshopuri și conferințe și probabil ar mai fi multe de zi despre un om atât de complex și de activ. Așa că am simți nevoia să facem împreună un interviu pentru a o prezenta pe Alexandra cât mai multor persoane, pentru că sunt singură că multe dintre noi ne identificăm în povestea ei.

Cele mai multe evenimente pentru femeile devenit mame care se rostogolesc în bula mea de Social Media sunt în București. Sunt curioasă să aflu care este situația în țară, în zona ta, respectiv Oradea și împrejurimi?

Alexandra Giuffruda: În Oradea, toate se dezvoltă. De câțiva ani încoace totul înflorește și o ia într-o direcție foarte bună. Astfel că și comunitatea de femei din Oradea și împrejurimi s-a conturat prin mai multe evenimente pentru femei, de business, dezvoltare personală și parenting. În ultimii 2 ani am contribuit activ și eu la dinamica acestor acțiuni prin evenimentele organizate.

Deși nu ai state vechi în ale parentingului, tu ești o mămică foarte activă în acest domeniu și pui la cale o mulțime de campanii de nișă. De ce consideri că femeile au nevoie de îndrumare și reintegrare profesională după naștere?

Așa este, aș prefera chiar să declar că sunt mai degrabă un consumator de bune practici în acest domeniu, încercând să aplic întâi pentru mine, iar apoi să dau mai departe ce am învățat prin campaniile dezvoltate, adică soluții la problemele întampinate de mămici.

Am descoperit nevoia de îndrumare și reintegrare profesională a mămicilor după naștere cu ceva timp în urmă, când am constatat că un procent foarte mare de proaspete mame se opresc din făcut planuri de carieră sau schimbă domeniul. Unele se adaptează noului stil de viață, altele aleg sa își urmeze visul deschizându-și propria afacere sau începând un curs. În alte cazuri, mămicile răman blocate într-un mare angajament față de copii și de familie, negăsind resurse și timp pentru a se gândi la o carieră. Prin campania asta oferim ajutor și sprijin pentru oricare dintre aceste situații.

Am văzut multe dezbateri, cu avantaje și dezavantaje deopotrivă ale statului acasă/muncitului de acasă sau revenirea la program fix impus de angajator. Care este tendința în zona de vest a țării?

Tendința în orașele din vestul țării e ca mămica să stea cei 2 ani acasa cu micuțul. Mămicile angajate se întorc dupa 1-2 ani, pe când mămicile antreprenoare sau freelanceri, de obicei, putem spune că nici nu și-au luat concediu pentru că lucreaza de acasă.

Avantajele acestei alegeri sunt evidente – și pare o variantă ideală, să stai acasă, aproape de nevoile copilului, dar în același timp să produci, să aduci un venit în familie și să îți satisfaci nevoile de progres profesional în dezvoltarea ta. Există însă și dezavantaje, precum ar fi faptul că ești conectată în permanență, suprasolicitarea și burn-out-ul fiind la loc de cinste. Să întreții o casă, să îngrijesti și să educi un copil este deja un job full time, cum le place mamicilor să spună. Unele dintre ele afirmă că n-ar mai avea loc de un ac în acest car plin cu treabă, dar iată că cele care aleg să lucreze de acasă își asumă această greutate, care vine cu costul aferent. Eu o notez la dezavantaje însă, dar depinde de persoană. Femeile foarte active de fel pot face față, chiar au nevoie de un continuu flux de activitate pentru a primi satisfacție în ceea ce fac.

De cealaltă parte, avantajele celor care stau acasa fie și pentru 3 ani cu copilul, sunt dedicarea maximă și timpul de calitate petrecut pentru educația armonioasă a copiilor. Cine alege această opțiune se poate bucura de concedii și activități de tot felul cu cei mici. Un dezavantaj mare, în opinia mea, este lipsa de diversitate socială de care mama și copilul se privează în tot acest timp. Atât mama, cât si copilul au nevoie să petreacă timp și cu alte persoane. Femeia are nevoie sa întrețină conexiunile cu lumea înconjuratoare și să lege altele noi, chiar și pentru antrenament. Pentru mămicile active social și mental, întoarcerea la carieră este mai ușoară, fiind mai ușor adaptabile si antrenate.

83907095_2599570123661095_7334969178450821120_nLa tine cum a fost? Ai stat mult cu copilul acasă sau ai continuat rapid activitatea?

Eu am stat 2 ani cu primul copil și la fix o lună distanță s-a nascut al doilea. Întâmplarea a fost așadar că, în total voi sta 4 ani. Încă sunt acasă, cu amandoi, dar eu lucrez, având afacerile de familie la care îl ajut pe sotul meu. Lucrez în ritmul meu, însa nu m-am oprit niciodată. La un moment dat, după prima sarcină am avut și eu acel mommy brain – când uitam o mulțime de lucruri importante și nu mă puteam concentra. Din fericire, am conștientizat ce mi se întâmplă și am intervenit cu exerciții treptat, ca să reintru în starea normală.

Despre ce exerciții vorbești?

Ce poți face când ești acasă preocupată doar de creșterea copilului, dar nu vrei să îți ieși din mână complet? Te pui sub presiune zece minute pe zi, simulând o oră de lucru la birou- scrii mailuri, te concentrezi pe tastatură, te gândești intens la un posibil task. Poți ține legătura cu colegii de la birou, le poți face vizite măcar o dată la două luni și petreci ceva timp acolo, cu ei. Este foarte important să rămâi la zi cu noutățile- ce ce aplicația a mai apărut, site-uri noi de urmărit, furnizori etc, în funcție de tipul jobului și a ariei pe care o acoperi. 

Pare că ziua ta are mai multe ore decât ale multora dintre noi. Inevitabil, tuturor ni se întâmplă câteodată să înclinăm balanța într-o parte sau alta- cine are mai mult de suferit în cazul tău? Ce îți aduce echilibrul?

Balanța se înclină mereu. Spre exemplu când cei mici sunt bolnavi, las munca în plan secund și reduc la minimum orice altă activitate. Îmi fac tot la 2-3 zile lista de priorități și când băietii mei au nevoie de mine, reduc și mai mult această listă.

Sunt și momente solicitante când am o lista interminabilă de rezolvat. Nu am bunici aproape si nici bonă. Ce fac în acele zile? Nu las copiii în plan secund sub nici o formă! Îmi activez un plan temporar în care renunț la hoții de timp. Spre exemplu, nu mai stau la cafea pe skype cu prietena cea mai bună, nici nu îmi permit luxul unui serial. Nu pierd vremea sa fac piața, nici cu curățenia. Comand acasă direct din supermarket și mâncare prin aplicație, iar la curățenie apelez la o firmă. După ce a trecut perioada aglomerată, revin la micile plăceri, gătesc și fac curățenie cu mare drag.

Tot echilibrul e menținut prin prioritizare și alternare de situații.

Cum adică “Pe tocuri cu familia”? Se descurcă femeia modernă să mențină o familie tradițională? Povestește-ne, te rog, din experiența ta și ce înseamnă comunitatea pe care ai creat-o!

Femeia modernă în familia trandiționala- se descurcă, își pune tocurile și… stă cu familia! Dincolo de tot ceea ce sună și arată foarte bine în exterior, nu e deloc ușor. Dar merită efortul! Ești câștigată pe toate planurile. Eu mă bucur de tradiții, de ieșiri cu familia, activități în patru, mese în familie și momente de neprețuit, fără să îmi las în plan secund cariera sau să lipsesc din mijlocul comunității.

Planuri pentru noul an? Campanii și evenimente pentru care ar trebui să fim cu ochii pe voi?

Anul acesta am început Campania Există Carieră și după Bebe, care va fi marcată de Conferinta cu același nume, unde invitat special este Crina Coliban. Evenimentul are loc pe 20 februarie la Hotel Silver, în Oradea. Vom aborda subiecte calde și fierbinti despre relația de cuplu de după bebe, povestea impresionantă a Anamariei Popa – femeia care renoveaza spitale, dar si povestea mea, prin care voi încerca să aduc cateva idei și soluții de supraviețuire în cursa de rezistență. Găsiti detalii pe pagina de facebook Pe tocuri cu familia.

84701935_2525112994393687_5182750092783779840_n

Pe calendarul activităților marca „Pe tocuri cu familia” se numară întâlniri lunare de tip focus-group între membre, workshopuri lunare din domenii beauty, sănătate, psihologie, spiritualitate, parenting și antreprenoriat și, desigur, conferințe din 4 în 4 luni. Campania va dura un an și sperăm să mobilizăm cât mai multe mămici să își reia cariera.

Succes, ladies!

Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să mai citești ce postez, poți să alegi să mă urmărești, cu butonul de Follow pentru blog și dacă vrei să împărtășești și cu prietenii tăi ce tocmai ai citit, poți da Share pe pagina ta de Facebook. 

”Stima de Sine la Copii – principalul ingredient al succesului în viata”

Oare câți dintre noi pot afirma, fix în acest moment, că stau bine la capitolul stimă de sine, încredere în forțele proprii și că nu le pasă de gura lumii? Ni se pare în continuare o formă de aroganță, lipsă de modestie sau falsitate susținută de zeci de măști dacă ne permitem să admitem în fața celorlați că merităm, că putem, că ni se cuvine, că acceptăm laude sau complimente.

Cum ar fi să putem avea și noi, ca popor, o stimă de sine sănătoasă? Să fim mai puțin preocupați de cum ne văd alte țări și să reușim să ne canalizăm ambiția într-un scop mai înalt și într-o structură mai clară?

“Ar fi minunat, după părerea mea. Și foarte posibil! Asta dacă noi, părinții de azi, învățăm cum să cultivăm o stimă de sine sănătoasă la adulții de mâine, adică copiii noștri”, spune Urania CREMENE. 56Acesta lansează la 1 octombrie un amplu proiect naţional de educaţie în acest sens și a avut amabilitatea de a-mi răspunde la câteva întrebări pe subiect:

Tu cum stai cu stima de sine, draga Urania?

Cred că acum stau bine cu stima de sine, în încercarea de a nu mai fi dependentă de părerea celorlalți, pentru că foarte mulți ani am crezut că stau bine cu stima de sine, dar era o stimă de sine construită mult pe ego, pe victorii, pe medalii, cu ghilimelele de rigoare „medalii”, pe aprecierile celorlalți și pe multă motivație externă, pentru că așa am fost educată. Având norocul să fiu destul de hăruită cu calități și să și muncesc la ele, rezultatele nu au încetat să apară. Până când am înțeles că dacă dau jos multe dintre etichetele care mă definesc, care mi-au devenit identitare, nu prea știu pe unde sunt. De vreo 15 ani muncesc destul de mult (adică muncesc mult, nu destul de mult) la o stimă de sine sănătoasă.

Dar când aveai 9 ani, ca băiețelul tău acum, iți mai amintești cum erai?

Când aveam 9 ani eram… un copil băiat. Am crescut între băieți, m-am jucat jocuri de băieți, iar la 9 ani, categoric, eram un mic băiețel, mă cățăram în copaci, jucam fotbal, mă băteam și nu aveam, cred că, nici o păpușă și nici nu purtasem, încă, vreodată, vreo fustă. Asta s-a întâmplat pe la 12 ani, pentru prima oară, și nu-mi pusesem încă întrebarea, din amintirea mea, cu privire la stima de sine, aveam multă încredere în mine. În schimb, mă considerăm, de multe ori, diferită pentru că ăsta era feedback-ul celor din jurul meu și nu pentru că aș fi fost foarte baiețoasă, ci pentru că am primit o altă abordare a educației în familie.

Ți-ai crescut băiețelul diferit față de cum te-au educat părinții tăi? El cum stă cu stimă de sine?

Categoric, l-am crescut diferit pe Amos, dar am păstrat elemente importante, care țin de cei șapte ani de acasă și cu alte abordări în afara pedepsei. L-am crescut să fie responsabil, nu să-i fie frică. El are încredere în el, cu toate că nu ne creștem doar noi copiii și, fără doar și poate, societatea l-a influențat în această direcție, în sensul în care spune câteodată „mi-e rușine să fac ceva” sau ” să vorbesc cu o persoană”. Iar noi niciodată, noi, adulții din jurul lui, nu l-am crescut în rușine și nu i-am spus lucruri de soiul ăsta. Cu toate astea, el a preluat niște comportamente din afară, niște comportamente sociale. E un copil cu încredere în el și curajos, sunt sigură că o să ajungă unde trebuie.

Cum crezi că va arăta, din acest punct de vedere, adultul Amos?

Eu l-am educat pe Amos cu întrebarea „de ce faci ceea ce faci?”, în așa fel încât să îi fie foarte clară diferența dintre „fac pentru mine” sau „fac pentru ceilalți”, în sensul de creștere a imaginii de sine. Ce mă străduiesc conștient să educ în el este faptul că fiecare persoană este o combinație unică între un echilibru perfect de calități și defecte. Asta înseamnă că e important să se iubească așa cum e, cu calitățile și defectele lui. De asemenea, ce l-am mai învățat este ca atunci când se compară cu cineva, lucru pe care, oricum, îl facem cu toții, să se compare cu acea persoană per ansamblu. Evident, cu tot ceea ce vede din punct de vedere al trăsăturilor, calităților și defectelor, de ce nu, nu doar să compare o trăsătură cu o alta. Mai exact, dacă se simte inferior unui copil care schiază mult mai bine decât el, să se uite la acel copil pe de-a-ntregul, la ceea ce știe în alte domenii, la cum arată viața lui, la sănătatea lui, la aspectul lui fizic, la alte trăsături pe care le are. Să vadă că are și el calități pe care celălalt copil poate nu le are. De fiecare dată când face această comparație, eu întăresc faptul că suntem o combinație unică de calități și defecte.

Care este mentalitatea poporului român acum, în zilele noastre, vizavi de stima de sine?

Am să mă refer doar la faptul că, încă, ne creștem copiii într-o modestie prost înțeleasă. Hai să vorbim despre cultura poporului român, despre ce înseamnă încredere în propria persoană. Cred că asta ar ajuta la această întrebare.

Considerăm, încă, că modestia este o calitate și îi educăm pe copiii noștri să fie modești, dar ajungem să însămânțăm, de fapt, neîncrederea în propria persoană. De exemplu, dacă îi spunem unei persoane „vai, ce bine arăți astăzi!”, răspunsul cel mai probabil va fi „A, mulțumesc, sunt foarte sunt foarte obosită, dar machiajul mă salvează.” sau „Vai, ce rochie frumoasă ai!”, răspunsul este „Vechitura asta?!”, „Ce treabă grozavă ai făcut!”, răspunsul este „Mi-am făcut doar datoria”. Și atunci, această modestie duce, de fapt, la lipsa capacității copiilor, mai târziu adulți, de a nu încărca o stare de bucurie, de satisfacție pentru lucrurile pe care le-au făcut.

În continuare credem că o persoană care spune despre ea că a făcut bine sau că e mândră de ea însăși este lăudăroasă, este arogantă și, din nou, asta nu ajută să creștem copii cu stimă de sine. Mândrie sănătoasă înseamnă ca un om să poată spune despre el: „mă iubesc așa cum sunt, învăț, mă dezvolt, dar mă iubesc așa cum sunt, mă accept în plusurile și minusurile mele, sunt la fel de important sau importantă ca orice altă persoană, mă iubesc pe mine ca să îi pot iubi pe ceilalți, atunci când mă străduiesc să fac o treabă bună și o fac bine, sunt mândru de mine” ș.a.m.d.

Deci, sunt oameni care pot aprecia corect ceea ce au făcut, să se autoevalueze corect și să poată spune „Da, am făcut o treabă extraordinară sau da, sunt mândru sau mândră de mine.” În plus, studiile vorbesc de la sine. Românii sunt pe locul 47 din 53 de țări implicate in studiu la capitolul Stima de sine, adică 67% dintre adultii din România au o stima de sine scazută si sunt nemultumiti de felul in care arata viata lor, conform studiului “Psihologia poporului român. Profilul psihologic al românilor într-o monografie cognitiv-experimentală”, Daniel David, 2015

Unde vrei să îi aduci pe părinții din România prin campania pe care o lansezi la 1 octombrie?

În primul rând, vreau să îi aduc în sălile de seminar. O dată cu aceasta campanie de conștientizare #StimaDeSineConteaza, noi lansăm pe 1 octombrie și un turneu național de seminarii de parenting pe tema ”Stima de Sine la Copii – principalul ingredient al succesului în viata”. Participare e gratuită, până la sfârșitul anului viitor vom ajunge în toate orașele mari și medii ale țării, părinții trebuie doar să își dorească să participe și sa investească 4 ore din viața lor. Rezervarile locurilor se fac pe www.seminaruldeparenting.ro.

Campania de conștientizare are rolul de a-i face pe părinți să înțeleagă cât este de important să crească o stimă de sine sănătoasă în copiii lor, iar seminariile gratuite de parenting au rolul de a-i învăța cum să o facă. Am convingerea că doar așa putem crește o nouă generație de copii care știu, pot și vor să schimbe România cu adevărat.

Urania Cremene este autoare programului All about Parenting, o metodologie de parenting unică în lume.

Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să mai citești ce postez, ai opțiunea Follow pentru blog și Share pentru Facebook. 

Tot ce trebuie să știi despre „rețete aburite” și momentul diversificării

Debutul meu în calitate de autor, cu cartea „Rețete aburite pentru mămici grăbite”, a avut loc chiar la Târgul Internațional Gaudeamus. Așa că am făcut din evenimentul de lansare unul de parenting, pe înțelesul tuturor, iar informații prețioase din discursul invitatelor mele vă las în acest articol.

Știam încă de la momentul diversificării copiilor mei ce înseamnă această perioadă, cât de greu ne este nouă mamelor, cât de stresate suntem, cât cântărim, analizăm, căutăm, citim, întrebam. Și niciodată nu suntem pe deplin mulțumite și mereu parcă mai trebuie ceva, și mai avem nevoie de timp și pentru noi, și pentru familie, și pentru celălalt/ceilalți copii și așa mai departe.

De ce să introducem alimente solide?

„Nu pentru că laptele de mamă își pierde din proprietăți, ci pentru că îi cresc bebelușului nevoile. Acesta, după vârsta de 6 luni, va începe să devină mai activ. Va avea multe perioade în care se va juca, va începe să se miște mai mult, scade numărul orelor de somn. Și atunci bebelușul are nevoie de mai multă energie. Iar laptele de mamă îi oferă puțină energie, undeva la 74-67 de kilocalorii pe suta de mililitri, motiv pentru care bebelușul are nevoie de alimente care să îi asigure mai multă energie. (Sorana Muresan, consultant în lactație și alăptare, certificat internațional, fondator al centrului ProMAMA)

Ceea ce am adunat eu în acest volum face parte din demersul meu de a le încuraja pe toate mămicile, indiferent de câți copii au acasă, indiferent în câte joburi sau proiecte sunt implicate, să își facă timp și pentru ele!

retete aburiteMajoritatea rețetelor din această carte sunt gătite la ABUR, o modalitate sănătoasă de preparare termică a alimentelor, dar mai ales una lipsită de griji- fără flacară la aragaz, fără grijă că scade apa la fiert, fără cratiță arsă sau temeinic de curățat, cu ingrediente păstrate calde. Am descoperit această modalitate, pe care o păstrez până în zilele noastre în familie, când a venit vremea diversificării celui de-al doilea copil, când trebuia să mă preocup ne nevoile atât de diferite ale băieților mei.

„Metoda de gătit la abur este cea mai potrivită pentru bebeluși. Atunci când fierbem în apă o parte din nutrienți se pot transfera în apă, iar pe aceasta o aruncăm, n-o folosim. Primul lucru la care mă gândesc sunt vitaminele hidrosolubile: ajung în apă, nu mai rămân în mâncare o mare parte dintre ele. Când fierbem la abur, practic alimentul este copt din interior, nu se produce niciun transfer de vitamine și minerale către niciun lichid, bebelușul beneficiază de toți nutrienții de care are nevoie.” (Andreea Carmen Radu, consultant în nutriție)

Retete aburite pentru mamici grabite noiembrie 2018 (38)În această carte sunt adunate experiențele mele de mamă modernă, activă, grăbită, informată. Nu am un sat să-mi cresc copiii, dar cred că am reușit să fac lucruri frumoase cu ei până acum. Dar pentru că nu doar experiența mă recomandă, piatra de încercare a fost opinia unei doamne profesor doctor pediatru, referitor la manuscrisul meu. Atunci am înțeles exact care este menirea acelui document păstrat câțiva ani în laptopul meu și am decis să public cât mai repede, pentru a ajuta cât mai multe mame, pentru a le ușura zilele și gândurile. Am cuprins recenzia dnei prof. univ dr. în Prefață:

Principala calitate a cărții este aceea că dovedește celor interesați că se poate oferi activ, practic zilnic, șansa unei alimentații cu ingrediente proaspete, preparate în casă, utilizând legume, fructe, carne, preparate lactate, cereale, cântărite, curățate, verificate, într-o varietate spectaculoasă, incitantă, deosebit de atractivă. Cred că această carte este deosebit de utilă și prin indicația de utilizare a preparatelor pentru mic dejun, prânz, seară, un lucru deosebit de util pentru mămicile tinere, fără experiență; în același timp, chiar și mamele care consideră că știu totul, vor găsi în carte rețeta, argumentele și precauțiile pentru o serie de fructe deosebite, cereale mai puțin cunoscute, modalitatea de preparare modernă, cum este cea la aburi, avantajoasă prin conservarea capitalului de vitamine și minerale, fapt deloc de neglijat.” (Prof. univ. dr. Evelina Moraru)

Este important ca mamele să fie informate în ceea ce privește alimentația bebelușilor. Sigur că informarea corectă pleacă încă din timpul sarcinii, vizavi de perioada de dinainte și de la naștere, continuă cu ce este important să facă imediat după naștere în privința alimentației bebelușului și apoi având informații corecte, pot să ia decizii informate.” (Sorana Muresan, consultant în lactație și alăptare, certificat internațional)

Pentru o informare cât mai corectă a cititorilor mei, cartea cuprinde un ghid al tuturor alimentelor folosite în rețete, dar și spicuiri din recomandările la zi ale Organizației Mondiale a Sănătății și ale Societății Europene pentru Gastroenterologie și Nutriție.

În timp ce OMS recomandă alăptarea exclusivă până la 6 luni, fără apă, ceiuț, sucuri, piureuri, cealaltă organizație vine cu altă variantă.

Noile recomandări ale Esphgan (care nu mai sunt chiar foarte noi, sunt noi mai ales pentru spațiul nostru geografic) sunt că alimentele trebuie introduse în cantități foarte mici, între 4 și 6 luni, când sistemul imunitar se pregătește pentru a înțelege și a recunoaște anumite proteine străine numite antigene ca proprii și să nu le atace mai târziu și să nu avem ceea ce se numesc sensibilizări alimentare întârziate sau alergii. De aceea, copilului după 4 luni, trebuie să i se dea o cantitate infimă, ceva între o boabă de mac și o boabă de mei în guriță. Sau să îi dăm să lingă un pic de banană, un pic de portocală, un pic de morcov. Începem cu ce avem în bucătărie la îndemână și apoi ar trebui să trecem prin toți alergenii principali, în special ou, pește, arahide, nuci, alune, dar cantități extrem de mici. Semințele se înmoaie, ca să fie foarte moi și se dă o cantitate foarte mică pe limbuță sau pe buziță. În fiecare zi se dă un alt aliment. Fiind o cantitate infimă nu are cum să-i producă niciun tip de alergie, iar sistemul lui imunitar și limfocitele o vor prelucra și va fi recunoscută. În felul acesta s-a descoperit că foarte mulți copii care proveneau din familii alergice nu au mai dezvoltat alergii după 8 luni, 10 luni, când aceste alergii pun presiune pe sistemul digestiv și fac malabsorbție și copiii au niște scaune modificate și nu mai cresc în greutate, devin anemici și triști și nu cresc cum ar trebui să crească.” (dr. Anca Cochino, medic pediatru)

Fiecare copil este unic în Univers, la fel și mama lui!

Sfatul meu de mamă, dar și de consultant în nutriție este să ne raportăm strict la copilul nostru, nu la copiii prietenelor, ai vecinelor, ai doamnelor cu care ne intersectăm în parc. Fiecare copil este diferit, fiecare copil are alt ritm de creștere, are alt mod de a metaboliza mâncarea, de a asimila nutrienții. Este foarte important ca mamă să încerci să-ți înțelegi copilul. Copiii transmit foarte clar semnale pentru când le este foame, când s-au săturat. Un copil care este clinic sănătos și care este în graficul de creștere nu va rămâne niciodată flămând și nu va muri niciodată de foame.”  (Andreea Carmen Radu, consultant în nutriție)

Întreaga galerie foto din cadrul lansării cărții „Rețete aburite pentru mămici grăbite” poate fi văzută pe pagina mea oficială de Facebook aici.

Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să mai citești ce postez, te rog să folosești opțiunea Follow pentru blog și Share pentru Facebook.

Mierea de albine, ca moștenire de familie

În fiecare zi mi-e dat să descopăr povești de viață uluitoare, despre unele vreau să scriu, cu altele mă identific, unele mă dor, dar absolut din toate mă inspir.

Mihaela Toma este o albinuță de femeie implicată într-o afacere de familie. Familie de apicultori. Fratele ei construiește stupii, tatăl se ocupă de bunăstarea și de întreținerea acestora, iar Mihaela de marketing. Este foarte implicată într-o campanie de conștientizare a consumului de miere și produse apicole. Scopul ei este să informeze consumatorul asupra beneficiilor pentru propriul organism, dar și susținerea producătorilor autohtoni.

“Pasiunea mea pentru apicultură a apărut în copilarie, când atât bunicul, cât și tatăl meu erau atent supravegheați de cate ori aveam ocazia. Încă din adolescență am admirat munca depusă de albinuțe si cât de dedicate sunt ele stupului.” Am rugat-o pe Mihaela să îmi răspundă la câteva întrebări pe care sunt convinsă că și le pune fiecare dintre noi.

Care este diferența între mierea crudă și cea pasteurizată?

Mierea crudă este cea pe care o poți cumpăra direct de la apicultor, în starea sa naturală, așa cum este extrasă din stup, fără a se interveni ulterior asupra compoziției. Casa cu miere BerceniEste naturală și poate fi considerată un îndulcitor sănătos. Dacă știți de unde puteți cumpăra miere naturală, mai ales din preajma zonei în care locuiți, nu ezitați! Albinele folosesc polenul specific zonei, iar această miere chiar poate ușura alergiile sezoniere.

Mierea pasteurizată este supusă unui proces termic. Prin pasteurizare, adică încălzirea ei la temperatură înalta, mierea de albine îşi pierde toate proprietăţile vindecătoare pentru care este atât de faimoasă. Enzimele sunt distruse şi rezultă un sirop lichid care nu mai are nicio valoare nutriţională.

Care sunt proprietățile acestea despre care vorbești?

Aminteam mai sus de prevenirea sau ameliorarea alergiilor sezoniere. Vă puteți folosi de calitățile mierii crude în amestec cu diverse fructe cu un conținut bogat în vitamina C, în special la începutul perioadei reci.

Poate combate constipația, în special pentru copii și chiar pentru animăluțe.

O poți folosi ca atare pe piele, pentru că are proprietăți antibacteriene și antifungice.

Îmbunătățește și stimulează sistemul imunitar, ajută la asimilarea calciului în organism, reglează glicemia, calmează stările de nervozitate, tratează durerile, tratează ulcerul, dar mai ales răceala sau gripa.

Sportivii și copiii activi ar trebui să consume miere, întrucat aceasta le va oferi energia de care au nevoie. Mierea pură de albine este o sursă naturală de minerale cum ar fi calciu, fier și potasiu, dar și vitamine din complexul B.

Recunosc că am gustat prima oară polen din cel trimis de tine. Și copiii l-au acceptat cu mare curiozitate. Dar cum îl păstrăm în casă până îl consumăm pe tot?

Polenul crud se păstrează numai la congelator!

Casa cu miere Berceni polenEste moale şi are un miros floral pregnant, fiind unul dintre cele mai pure şi mai complete alimente, un adevărat miracol al naturii. Era utilizat încă din Antichitate de către egipteni şi chinezi ca medicament natural şi factor de întreţinere a organismului. Acesta şi-a demonstrat pe deplin virtuţile terapeutice în cadrul numeroaselor studii clinice şi de laborator.

Se recomandă ca polenul crud să se administreze dimineața pe stomacul gol 1-2 lingurite, fie în starea lui pură, fie sub forma de macerat. Copiii pot accepta mai ușor polenul crud dacă îl dizolvăm în iaurt sau în sucuri naturale de fructe sau legume.

Ne dai o rețetă pentru macerat, vă rog?

Sigur! Într-un borcan de 300 grame se pun 3 linguri de cătină, 3 linguri de miere de albine și 2 linguri de polen crud. Se lasă la macerat în frigider și este indicat să se consume în maximum două săptămâni.

O altă descoperire pentru noi a fost mierea de mană. Cum se obține aceasta, că nu mi s-a părut la fel de dulce?

Pentru a ne oferi acest tip de miere, albinuțele nu colectează nectar din flori, ci din secrețiile arborilor de pin, molid, brad și din secrețiile dulci ale afidelor.

În privinţa glucidelor, în comparaţie cu mierea provenită din nectarul florilor, mierea de mană conţine ponderi diferite de zaharuri.

Mierea de mană este foarte apreciată pentru faptul că poate fi considerată un cocktail de minerale. Spre exemplu, conținutul de minerale al mierii de mană este de şase ori mai mare decât cel al mierii de salcâm. Datorită acestui fapt, mierea de mană este frecvent recomandată în tratamentul spasmofiliei la adolescenți sau cel al rahitismului la copii si adolescenți, în osteoporoză şi afecţiuni articulare la adulţi şi vârstnici.

Preferata piticilor a fost mierea de rapiță. Ce o face atât de specială?

Mierea de rapiță este diferită de celelalte tipuri de miere. Are o consistență mult mai densă și este de culoare albă, dar și un miros deosebit datorită florii de rapiță. Atât eu, cât și clienții mei o catalogăm ca având gustul șerbetului de odinioară.

Mierea de rapiță are proprietăți antibacteriene și poate acționa împotriva streptococului, stafilococului și heliobacter pylori. Este bogată în oligoelemente și poate fi indicată în tratamentul afecțiunilor reumatismale. De asemenea, poate avea efecte benefice în ameliorarea afecțiunilor digestive, hepatice și respiratorii, dar și în tratamentele cosmetice, datorită conținutului ridicat de vitamina E.

Este delicioasă pe pâine cu unt, dar și în ceai, cafea și lapte.

Pe Mihaela Toma o găsiți pe facebook, la Casa cu Miere Berceni. Noi ne facem deja stocul pentru iarnă.

Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să mai citești ce postez, ai opțiunea Follow pentru blog și Share pentru Facebook.

Competiția, temele, notele și absolventul miop

-Îți dai seama? Suntem clasa a V-a! Oau, când a trecut timpul?

-Ce tare, o să avem și noi în sfârșit note, că m-am săturat numai de Fb-uri!

Am auzit discuția asta între două copile fix în prima zi de școală. Mergeau apăsat, sigure pe ele, cu părul în vânt și cu ghiozdanul pe un umăr. Neînsoțite. Păreau că de multă vreme așteptau să treacă la nivelul următor, să nu mai fie aduse de mânuță la școală. Iar fascinația lor cea mare urma să fie carnetul de note. _notePesemne că găsiseră cutiuța cu amintiri a părinților, altfel nu-mi explic. Mai ales că există acum o înverșunare și o aversiune a adulților față de sistemul de notare, de concursuri și alte astfel de grozăvii ce ar putea să traumatizeze și să afecteze copiii, în drumul lor către adultul de mâine. Iar toate acestea sunt, mai mult ca sigur, transmise și micuților.

Apoi, în primele săptămâni din noul an școlar, fii-miu ăl mare a avut testări de evaluare, anunțate și șoc! notate- Fb, B etc. Ba chiar, mai în glumă, mai în serios, înțeleg că unul-doi băieței din clasă au fost avertizați cu I (insuficient) după ce nu și-au învățat poezia pentru acasă. Ah, da, am uitat să precizez că au teme pentru acasă la clasa I. Au avut și la pregătitoare, dar nu erau obligatorii.

De câțiva ani, de când lucrez cu elevi și părinți, chiar și în întâlniri unu la unu, găsesc părinți din ce în ce mai dezorientați. Încărcați de sfaturi necerute, de opinii neavizate, de tot felul de cursuri și metode externe de creștere a propriilor copii, cu o neîncredere zvonită în sistemul de învățământ și în cadrele didactice. Sunt puțini cei care au șansa de a-și forma o părere proprie autentică, așa că multe comportamente sunt împrumutate sau impuse, pe un teren emoțional prea puțin cunoscut sau dezvoltat.

Cu teme? Fără teme? Îi lăsăm sau nu la concursuri școlare? Se mai lucrează din Gazeta Matematică? Mai învață poezie pentru serbare și îi mai urcăm pe scenă? Acasă pe tabletă/playstation sau la Afterschool? Joacă sau lecții? Meditații sau sport?  Întrebări, frământări și, mai nou, dispute, în rândul părinților de elevi.

Eu personal am încredere că nu toți ne pricepem la toate și de aceea fiecare se străduiește să fie cel mai bun în domeniul său. Nu cred că fără notare sau concursuri am avea copii mai liniștiți, mai buni sau mai pricepuți, mai dornici de învățătură și de lectură. Sau că viitorul lor ar arăta mai limpede și mai încrezător doar pentru că nu au fost vreodată pe locul doi sau că un Insuficient i-ar face de rușine. La fel cum nu cred că cele patru ore de la școală sunt acoperitoare pentru acumularea unor deprinderi și cunoștințe temeinice. Da, sunt mici la șapte ani, dar dacă de la început nu se impune un anumit ritm, mi-e greu să cred că se pot schimba reguluile în timpul jocului. Asta dacă vorbim despre învățământul tradițional, de masă.

Am stat de vorbă și cu un cadru didactic, prof. Cristin Olaru, în care am încredere și cu care simt că rezonez.

  1. Cum ar trebui să arate temele elevilor?

Temele pentru acasă sunt benefice câtă vreme au menirea să verifice cunoștințele acumulate la clasă, pe seama exemplelor lucrate la ore. Ca atare temele nu ar trebui să depasească, ca și cumul, dar și ca timp, timpul de lucru de 50 de minute de la clasă. Dacă tema depășește nivelul elevului, cu siguranță va dura mai mult sau, în cel mai rău caz, riscă să ramana neefectuată”.

  1. Cu sau fără note în catalog?

“Notele nu trebuie înlocuite cu nimic. În niciun caz excluse! Pentru că astfel am anula și temele, și competițiile, și tot. Trăim azi, din pacate, mirajul absolventului miop, incapabil să își distingă viitorul, câtă vreme trecutul lui, adică fișa lui matricolă, este o minciună. Azi, de exemplu,  facultățile primesc absolvenți de liceu fără diplomă de Bacalaureat. Experiențe de genul acesta dezarmează orice elev care învață de plăcere, care studiază realmente, care luptă pentru a ajunge cineva.”

  1. Apropo de examene, dar și de competițiile școlare care îi pregătesc pe elevi pentru acestea. Trimitem copiii la conscursuri?

Competițiile? Evident ca sunt binevenite, câtă vreme la ele se înscriu doar elevii care doresc să intre într-un concurs, fără să reprezinte o obligativitate pentru întreg colectivul. Elevul dornic va competiționa mai întâi cu sine însuși. Adică își va „măsura” nivelul de cunoaștere, de abordare a unei cerințe, dar și timpul în care se încadrează pentru soluționarea ei.

Dacă vorbim însă de examenele naționale, aici este altceva. E necesar să participe toți cei înscriși în procesul de învățământ. Câtă vreme examenul se axează pe cerințe de diferite grade de dificultate, evident că elevul trebuie testat, fără ca asta să însemneze o corvoadă sau vreo tragedie. În funcție de rezultatele obținute, de interesul acordat, sistemul de învățământ ar trebui să fie capabil să îl direcționeze spre ceea ce a arătat că dorește să îmbrățișeze. Cam acesta ar fi rostul examenelor naționale. Din păcate însă, acesta este momentul în care se vede faptul că Școala Românească este incapabilă să ofere pe cât pretinde.”

Voi ce părere aveți?

Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să mai citești ce postez, ai opțiunea Follow pentru blog și Share pentru Facebook.