Lună: septembrie 2016

M-a intepat un ARICI de MARE. Tratament?

o-delicatete-ciudata-cum-se-mananca-aricii-de-mare-video_size1Crezi ca nu ti se poate intampla, ca vecinul de cearceaf a fost neatent si iti lasi copilul sa zburde liber prin nisipul fin si apa limpde in culori de smarald. Pana nu o patesti, iti lasi papucii pe mal si chiar daca ai incaltaminte adecvata o uiti prin vreo sacosa de plaja sau tocmai la masina.

Dar cand simti zeci de ace in talpa si cazi in fund de durere si de spaima, ca o pleasca in toata splendoarea de iti lasi copiii cu gura casca, brusc te trezesti! Bai, chiar exista ARICI de MARE, chiar inteapa fara mila ca doar de, tu i-ai calcat cu nesimtire si nestiinta!

In primele secunde am avut talpa amortita de atatea intepaturi, n-am prea simtit durere, ci chiar m-a napadit un calm binevenit sa-mi adun din toate ungherele mintii ce am citit si ce mai stiu despre intepaturile vietatilor de mare!

Primele cuvinte care mi-au rasunat au fost: „VENIN”, „umflatura”, „copii PANICAti”, „concediu SFARSIT”. Dupa ce am scos cei doi tepi imensi, inca intregi, m-am tarat cu restul bucatelelor infipte adanc in talpa, prin nisipul fin, cu cei doi copii speriati roind in jurul meu.

IMG_5731

NOROCul meu este ca NU am avut des intalnita reactie alergica la vreuna din substantele degajate in piele cand ariciul m-a intepat. Trebuie sa stiti ca daca o persoana sufera multe intepaturi  in acelasi timp, reactia poate fi atat de grava incat sa cauzeze spasme musculare extreme, dificultati in respiratie, slabiciune si chiar colaps. Aricii de mare au fie spini cu o cavitate interna umpluta cu venin, calcificati sau pedicele globuloase cu glande cu venin. Veninul lor contine cateva componente toxice, incluzand glucosteroizi, hemolizine, proteaze, serotonina si substante colinergice.

CE ESTE DE FACUT?

Daca reactia alergica se manifesta imediat, adica in primele 10 minute, trebuie apelat de urgenta la medic! Daca se umfla membrul intepat, daca sa inflameaza punctele de patrundere, daca apare vreo suspiciune de infectie sau puroi vizibil, daca nu puteti folosi membrul afectat, nu stati pe leacuri babesti, mergeti la spital!

In cazul meu, totul s-a desfasurat lent si fara complicatii. Am luat totusi o pastila de Aerius, un antihistaminic pe care il port dupa mine din cauza unei rinite alergice pe care am dezvoltat-o cand am ajuns in Bucuresti. Este bine sa aveti si comprimate pentru adulti (Claritine, Aerius), dar si siropuri sau picaturi pentru copii (Aerius, Zyrtec etc). In cazuri mai complicate se merge pana la administrarea de Predninson sau alte comprimate sau preparate pe baza de cortizon.

IMG_5733

Partea afectata trebuie imediat scufundata in apa fierbinte. De fapt cat mai calda, cat suportati, aveti grija sa nu apara si alte leziuni de genul arsurilor, fix asta mai lipsea! La fel de bine este sa aplicati si ulei cat se poate de cald, pentru a inmuia pielea si a facilita alunecarea acelor- sfaturile sunt primite de la un CADRU MEDICAL, nu sunt leacuri babesti. Chiar daca nu parea nimic grav, la 12 ore dupa incident am preferat sa merg la spital pentru a ma convinge sa putem continua vacanta!

ATENTIE! Spinii inoculati accesibili trebuie indepartati, dar se pot rupe si bucati minuscule pot ramane infipte.

FullSizeRenderOricat de buna ar fi penseta pe care o aveti la indemana, resturile de tepi sunt atat de faramicioase incat nu ai ce sa le faci! Substanta reziduala de pe suprafata spinilor, care ramane in piele dupa indepartarea acestora, poate mima retinerea spinilor, dar nu trebuie sa va ingrijorati, dar nici sa sapati adanc in piele cu acul incins, cum va scotea mamaia aschia- produceti leziuni inutile.

Corpul omenesc insa are un sistem de aparare bine pus la punct, asa ca se va stradui singur sa elimine corpurile straine inca ramase subcutanat. La sfatul medicului, vei tine zona cat mai curata, o vei spala cat se poate de des cu apa dulce, vei aplica ulei incalzit si, pe masura ce resturile spinilor vor fi rejectati, vei aplica o crema antiseptica pe zona afectata- din nou, sfatul medicului. Eu port dupa mine Baneocin, crema sau pulbere.

Pana sa va fie de folos, folositi botosi speciali pentru a intra in mare!

Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să mai citești ce postez, poți să alegi să mă urmărești, cu butonul de Follow pentru blog și dacă vrei să împărtășești și cu prietenii tăi ce tocmai ai citit, poți da Share pe pagina ta de Facebook. 

Te aștept să te abonezi și la canalul meu de YOUTUBE.

Publicitate

Despre imunitate, cu dr Alexis Cochino

dr_alexis-virgil_cochinoDoctorul Alexis Cochino este medic primar pediatrie, specialist in alergologie si imunologie clinica, la IOMC „Prof. Dr. Alfred Rusescu” din Bucuresti. Este initiatorul proiectului Imunopedia, care isi propune instruirea medicilor din toata tara pentru a diagnostica corect si cat mai rapid copiii cu imunodeficiente si pe cei cu boli autoimune.

Am pregatit cateva intrebari simple pentru parintii preocupati de sanatatea micutilor.

Izabela Caragea Marinescu: La ce simptome retragem copilul din comunitate (cresa, gradinita, scoala)?

dr Alexis Cochino: Semne de severitate a bolii lui (febra, frisoane, stare generala alterata, respiratie dificila) sau care indica o boala cu potential epidemic (eruptii pe piele, diaree, varsaturi etc.)

I.M. Antibioticul este foarte des intilnit in retetele medicilor pentru bebelusi si copii mici. Cind este necesar acest medicament si cind ne putem lipsi de el? Mai stie organismul sa lupte daca la cea mai mica crestere de temperatura ii dam antibiotic, fara analize?

dr A.C. Antibioticele sunt necesare in caz de boli bacteriene; antivirale (medicamente care lupta cu un virus) exista doar pentru cateva infectii virale severe: SIDA, hepatica virala B/C, varicela, gripa, etc. Restul virozelor sunt eliminate de organism.

Reactiile adverse ale antibioticelor sunt numeroase; cele mai frecvente sunt legate de afectarea florei bacteriene normale (nas, gat, intestin, etc.). Ingrijorarea cea mai mare privind excesul de antibiotice este legata nu de obisnuirea organismului uman cu ele, ci de obisnuirea bacteriilor cu ele. Astfel, aparitia de tulpini bacteriene rezistente la toate antibioticele este o mare problema la nivel mondial.

I.M.  Exista situatii in care nu trebuie sa intervenim cu medicatie, chiar daca analizele releva ca un copil este purtator de streptococ si/sau stafilococ?

dr A.C. Da, in cazul in care copilul nu are nici un semn de boala, iar culturile in care apare acest microb sunt periferice (exsudat nazal, faringian; culturi de pe pielea sanatoasa).

I. M. : Intarirea imunitatii- parinti, famacisti, medici, toata lumea foloseste sau recomanda produse menite sa te fereasca de boli, raceli, virusi si viroze. Exista in realitate produse pentru cresterea imunitatii?

dr A.C.: Exista produse care modifica real reactivitatea organismului fata de diversi factori externi (microbi, alergeni – polenuri, mucegaiuri, etc) sau interni. Desi unii sunt folositi de mult timp (zeci, sute, mii de ani), mecanismul lor de actiune nu este cunoscut, ceea ce inseamna ca pot produce si efecte nedorite; aceste efecte nu sunt cunoscute, deoarece se instaleaza lent (la fel ca efectele bune ale acestor produse), si de aici credinta ca ele fac „nu fac rau”. In plus, nici un produs de „stimulare a imunitatii” nu poate compensa un stil de viata dezechilibrat. Astfel, aceste produse pot fi folosite, dar diferentiat (adica nu la toti copiii) si cu atentie la posibilele efecte adverse.

I.M. Este bine sa administram produsele de pe piata „pentru imunitate” copiilor de orice virsta? Ce efecte adverse ar putea sa apara?

dr A.C. Avand in vedere ca nu se cunosc mecanismele acestor medicamente, tot ce putem spune este ca este posibil ca ele sa faca atat bine, cat si rau, fara sa stim exact cum. Exista alergii la diverse extracte vegetale, exista cazuri de boli autoimune care s-au declansat dupa astfel de tratamente (fara sa fi fost dovedita relatia cauza-efect; totusi, aceste produse sunt in general in afara controlului sever aplicat celorlalte produse medicamentoase folosite in medicina umana, ceea ce inseamna ca efectele adverse nu sunt raportate iar daca totusi sunt semnalate, nu atrag neaparat dupa sine o investigare a relatiei cauza-efect).

I.M Ce simptome are un copil imunodeprimat?

dr A.C. Infectii prea dese, prea grave, „ciudate”, cu spitalizari prelungite, cu necesar prelungit de antibiotic; boli autoimune (vitiligo, anemie hemolitica autoimuna, lupus eritematos sitemic, etc.); boli maligne (in general leucemii, limfoame).

I.M. Cine si cum diagnosticheaza corect o astfel de boala?

dr A.C. Aceste boli trebuie investigate intr-un centru cu experienta si posibilitati de investigatii in domeniul imunoogiei pediatrice.http://www.imunopedia.ro/linkuri.html

I.M. Vreuna dintre aceste boli a luat amploare in ultimii ani? Daca da, care credeti ca ar fi motivul?

dr A.C. Bolile imunologice sunt tot mai frecvent intalnite. Aceasta are legatura cu progresul stiintei, a posibilitatilor de diagnostic, a constientizarii existentei si semnelor acestor boli, si probabil si cu o crestere reala a frecventei lor, posibil in legatura cu diversi factori de mediu – poluare, alimentatie, expunere la radiatii (antene radio/TV/GSM, etc.).

(publicat in 26.01.2016 pe Elefantelul curios)

La After sau acasa, dupa scoala?

Elefantelul Curios (46)Un nou inceput sau mergem inainte cu noi provocari.

Incepe anul scolar 2016-2017, iar dascalii se pregatesc intens pentru intalnirea sau revederea cu elevii.

Cristina Olaru este un dascal minunat, ca un „preot cu har” cum imi pace mie sa-i spun, care se ocupa de sufletul, dar mai ales de mintea piticilor de scoala primara. Dimineata are clasa ei, la Scoala Gimnaziala nr 189 „Alexandru Odobescu”, iar dupa amiaza vine cu drag la elevii inscrisi la Afterschool Elefantelul curios.

Am apelat cu incredere la recomandarile dansei, asa ca va invitam si pe dvs.

Izabela Caragea Marinescu: Cum arata o zi la scoala pentru un elev de scoala primara?

Cristina Olaru: Pentru copiii de ciclu primar, scoala cred ca inca are insemnatate. Este emotionanta, asteptata cu nerabdare. Avem 4 ore de curs, insa programul este static, cu respectarea orarului. Uneori incercam sa intercalam metode interactive, jocuri sau lucram in echipa.

I.M. Cine stabileste temele pentru acasa? Sunt impuse prin programa sau ramane la latitudinea fiecarui invatator?

C.O. Temele sunt gandite exclusiv de invatator in functie de clasa si programa. Se recomanda o tema minima si una maxima. De ex: obligatoriu ex 2 si 4 si cine vrea sa lucreze mai mult si 7 si 9. Dar de obicei, parintii ii obliga sa lucreze tot!

I.M. Va rog sa fiti sincera. Dvs le dati multe teme elevilor de la clasa?

C.O. Uneori da, insa de cele mai multe ori incerc sa le dau destul de putin, sa nu perceapa temele pentru acasa ca pe o corvoada. Insa e necesar din cand in cand, sa stiti! Totusi eu sunt de principiu ca unii elevi nici n-au nevoie de teme, daca se descurca perfect cu tot ce se face in clasa.

I.M. Elevii dvs sunt niste norocosi inseamna!

Cum credeti ca e mai bine pentru piticii intre 6-10 ani- sa lucreze individual acasa, eventual supravegheati de bona sau bunici sau sa mearga la afterschool pentru lucru cu un cadru didactic?

C.O. Ideal ar fi sa frecventeze un program de tip Afterschool, unde exista invatatori care lucreaza cu grupe restranse, adica in jur de 10 copii. Mai ales daca vorbim despre un copil care trebuie mereu impins de la spate. Daca e muncitor din fire si responsabil isi poate face singur temele, poate avea program de joaca si odihna, poate lucra suplimentar, echilibrat.

I.M. Dvs predati si la Afterschool. Cum arata o zi la Scoala dupa Scoala?

12662634_10208213328228492_7778803223137063565_nC.O. La noi la After, dupa ce sunt adusi de la scoala, copiii sunt primiti in spatiul de joaca pentru o mica pauza de relaxare. La etaj ii asteapta o masa calda, apoi unii dintre ei se odihnesc, iar altii se pregatesc de intalnirea cu noi, invatatorii. Lectiile se fac intr-o atmosfera relaxata, cu mici pauze si activitati adaptate fiecarui copil, in functie de aptitudini si dorinte. Urmeaza o ora lectura sau activitati recreative diverse.

I.M. Cu cati copii puteti lucra eficient, deodata?

C.O. La clasa avem 20-25 de copii, insa la Afterschool grupele sunt restranse- in jur de 10 copii. Sunt copii de la clase si scoli diferite, cu teme lungi si grele, asa ca este imposibil sa lucrezi cu multi copii deodata.

I.M. Cat timp poate ramane concentrat un copil atat de mic pe o activitate atat de solicitanta, cum sunt temele pentru acasa?

Elefantelul Curios (57)C.O. Elevii mici, de clasele intai si a doua, rezista in jur de jumatate de ora. Sunt distrasi de lucruri exterioare, ii fura gandurile, obosesc, mai ales daca fac lucruri care nu le plac sau sunt peste capacitatea lor. Apoi au nevoie de o mica pauza. Revenim apoi- citim, schimbam, desenam, decupam.

I.M. Asadar, apreciati importanta unui loc de odihna, dar si a unui loc de joaca in interiorul centrului in care se desfasoara activitatile Afterschool?

C.O. Neaparat! Este esential pentru copil sa se odiheasca, dar mai ales sa se joace, nu-i asa?

Insa totul depinde de program. Daca parintii i-au stabilit multe activitati extrascolare, unii dintre ei nu au timp de odihna. Ideal ar fi sa faca un sport de doua ori pe saptamana, dar si o plimbare macar la doua zile.

I.M. Sunteti si dvs mama unui baietel de scoala primara. Cat de important este pentru dvs sa petreceti timp de calitate impreuna seara, fara gand la lectii sau orice altceva legat de scoala?

C.O. Eu personal le recomandat parintilor sa-si faca timp sa vorbeasca cu copiii lor, sa-i asculte, sa rada cu ei, sa-i iubeasca, dar nu sa-i rasfete in exces.

Timpul de calitate din familie este esential, mai ales daca fiecare membru impartaseste lucruri pozitive de peste zi, ce-l preocupa, ce-l motiveaza. Importante sunt si jocurile in familie, gen Fazan, Scrabble, Rummy, constructii din cuburi si alte materiale, jocurile de carti, confectionarea unor figurine din diferite materiale, gatitul sau curatenia impreuna, cot la cot, cu bucurie, amuzament, voie buna.

Asadar, timp de lectii nu prea ne ramane impreuna, mai ales daca vorbim despre parinti ocupati care vin tocmai seara tarziu acasa. Un program Scoala dupa Scoala este ideal pentru astfel de familii!

(publicat in 22.08.2016 pe Elefantelul curios)

„Sunt femeia care ii face pe copii sa manance”

„Ca sa conduci o masina, iti trebuie permis. Ca sa cresti un copil, nu?!”

crinaCrina Coliban este femeia la care apeleaza mamicile in nevoie de consiliere in alimentatia copilului- fie ca e vorba de alaptare sau de diversificare. Testimonialele parintilor care au trecut prin mana Crinei, caci despre parinti vorbim, nu despre copii, ne-au convins ca e persoana potrivita sa raspunda intrebarilor din acest domeniu.

Izabela Caragea Marinescu: Ce mananca copilul tau, Crina?

Crina Coliban: Gusta din toate. Asta a fost si proiectul meu de la inceputul diversificarii: sa guste! O viata in care mananci doar ce stii e foarte saraca, e aproape tragica, dupa parerea mea. Cand ai sansa sa traiesti “in gradina Raiului”, adica aici, pe Pamant, cea mai mare pedeapsa e sa traiesti cu 10-20 de alimente toata viata. Asadar, fiica mea gusta. Si pentru ca gusta din toate, am ajuns ca, in orice restaurant intru cu ea, sa imi ceara calamari. Si are doar 3 ani, mi-e frica sa ma gandesc ce o sa imi ceara la 13.

I.M. Ii faci ceva deosebit ca aspect? Corabioare, buburuze, fete zambitoare pentru o reusita garantata?

C. C. Am trecut de etapa aia, dar da, clar, ne-am jucat de-a mancarea mult. Nu neaparat fete zambitoare sau farfurii “master chef”, dar ne-am iubit cu mancarea mereu. Dat fiind ca sunt “femeia care ii face pe copii sa manance”, e clar ca una dintre calitatile mele e ca sunt indragostita de mancare. Indragostita nu la modul ca as manca orice, oricand, oricat, ci ca nu intra in gura mea nimic fara sa fiu bucuroasa de intalnire.

I.M. Cate mese pe zi/saptamana aveti in familie?

C.C. Cred ca toate. Eu muncesc de acasa in cea mai mare parte a zilei, asa ca putem manca impreuna. Dar atentie, nu asta e cheia succesului. Adica nu as vrea ca mamele sa spuna “Ah, pai de asta mananca fetita ei!”. In zilele in care sunt plecata si sarim o masa, ma asigur ca la masa pe care o putem avea impreuna ne conectam, ne distram, ne jucam. Mai bine o singura masa si buna, decat 3 nebune:)

I.M. Cand esti in deplasare, mananca la fel de bine si fara tine?

C.C. Cand sunt in deplasare, copila mea mananca atunci cand ii e foame. Cere mancare adesea. E adevarat ca nu prea sta la masa atunci cand nu sunt eu, dar asta face mancatul mai provocator, mai jucaus.

I.M. Ii gatesti doar tu? Sau crezi ca e important sa manance si ce a gatit tati, bunica, matusa sau la gradi?

C.C. Nuuuuu, mie nu imi place sa gatesc, Doamne fereste sa gatesc numai eu! Dar lasand asta la o parte, va spun ca e absolut musai sa manance si din ce au gatit altii. Musai! Fiecare femeie pune altfel de dragoste, de energie, in mancarea pe care o face. Daca ne asezam 6 femei una langa alta si facem toate ciorba uitandu-ne la aceeasi reteta, obtinem 6 ciorbe diferite si ca gust si ca aspect. Da, copiii trebuie sa manance peste tot, mancaruri cat mai variate si e bine sa ii ducem in tot felul de case pentru asta. Stiti cum mancarea de la vecina era intotdeauna mai buna decat a mamei, cand eram copii, nu? Cum zicea mama cand ne duceam in vizita: “Draga, dar la mine nu pune gura pe salata boeuf, nu inteleg cum de mananca la tine!” Asta e pentru ca difera contextul in care o mananca si, de ce nu, poate chiar si mirosul sau gustul.

I.M. Cum ii determinam noi, restul parintilor, sa manance corect si sanatos?

C.C. Bucurandu-va de ei si de mancare. Tu stii ca motto-ul meu este “Lasati-i pe copii sa se bucure de mancare!” Noi, parintii, ar trebui sa fim preocupati de ce le lasam mostenire acestor copilasi: NU mancarea e mostenirea pe care le-o lasam. Nu exista fiinta sanatoasa din punct de vedere fizic si emotional, cu mancare la indemana, care sa nu manance. Deci, nu mancarea e ce le predam noi lor. Mostenirea noastra cea mai de pret ar trebui sa fie “Pofta de mancare”, asta ar trebui sa ii invatam noi pe copilasi, inca de la 6 luni: sa le facem pofta de mancare.

I.M. Care sunt cele mai frecvente greseli facute de parinti la inceputul diversificarii?

C.C. Frica. Parintii, in pragul diversificarii, tremura. De frica! Serios, fix asta fac.

–       Mi-e frica sa ii dau mancarea asta

–       Mi-e frica sa il pun in scaunul de bebelus, dar mi-e frica si sa nu il pun

–       Mi-e frica sa nu se inece

–       Mi-e frica sa nu faca alergie

–       Mi-e frica sa nu se constipe. Mi-e frica si sa nu dea vreo diaree in el.

–       Mi-e frica sa ii introduc si asta

–       Mi-e frica sa nu refuze mancarea

–       Mi-e frica de mor!

Asta simte copilul in pragul diversificarii: frica. Si de astea se si comporta foarte multi refuzand, respingand, ezitand. Tu ai manca din mana mamei tale daca ai vedea ca ii tremura bluza pe ea cand iti intinde lingura cu mancare?

I.M. Ce alimente/produse introduse gresit sau devreme altereaza gustul copilului?

C.C. Povestea cu legume intai, nu fructe, ca sa nu se invete cu gustul dulce e un mit. In primul rand e lipsit de logica. Ia spune-mi cate fructe acre/acrisoare nu cunosti si cate legume dulci, real dulci ai mancat? Primele alimente introduse ar trebui sa fie alimente cu gust, nu inodore, incolore, insipide. Copilul, de la laptele de san, dulce, perfect, trece in Gradina Raiului si ce gusta intai? Un piure fara niciun gust, cu o culoare ciudatica si cu o textura care pare lapte, dar nu e. Nu asa il convingi pe om sa guste si a doua oara.

I.M. Ce parere ai despre autodiversificare?

C.C. O parere buna, desigur. Eu am scris si recenzia cartii “Diversificarea naturala”, atunci cand s-a publicat in Romania. As vrea ca mamele care aud despre mine sa stie ca eu nu le voi recomanda diversificarea clasica sau autodiversificarea, ci ca voi afla despre ele suficiente informatii, astfel incat sa imi dau seama care este metoda de diversificare potrivita cu ele si cu familia lor. Nu ne intereseaza sa avem o mama moderna, dar care tremura si e plina de frustrare cand isi lasa copilul sa manance singur, la fel cum nu ne intereseaza sa avem o mama clasica, ce tremura de frustrare cand ii da lingurita cu lingurita piureul din castronel copilului ei. Ce ne intereseaza e sa avem o mama impacata, linistita, armonioasa si bucuroasa de relatia dintre ea, copilul ei si mancare.

I.M. Sa zicem ca am dat-o in bara si acum avem un copil mofturos- cum dregem situatia?

C.C. “Lasa-l. draga, ca nu o sa moara de foame!” “Nu ii mai da nimic si o sa vezi cum o sa manance!” Astea sa NU le faceti niciodata! Astea sunt caile sigure catre esec si catre probleme si mai mari. Apelati la Femeia-care-ii-face-pe-copii-sa-manance! Pe site-ul meu, www.permisdeparinte.ro o sa gasiti multe informatii despre “boala” asta, pentru ca da!, “mofturile la mancare” au fost catalogate drept un diagnostic de catre Asociatia Americana de Psihiatrie, tocmai pentru ca e un fenomen din ce in ce mai des intalnit si cu consecinte foarte grave pe termen lung.

I.M. Ce facem in cazul fratilor- unul mancacios, celalalt mai sclifosit? Ce stil se impune? Il determina pe mofturos sa manance sau invers?

C.C. Nu e despre frati, cat e despre parinti. Vedeti, atunci cand un copil are un comportament cu care parintii nu sunt de acord, problema e a parintilor, nu a copilului! Foarte rar avem de-a face cu o incapacitate fizica, fiziologica a copilului, de cele mai multe ori mofturile, refuzul, respingerea apar pe un fond emotional, psihologic. Parintii sunt cei pe care ii ajut in prima instanta, abia dupa ce inteleg ei nevoile copilasului mofturos si dupa ce primesc de la mine si niste instrumente care sa ii ajute sa ii indeplineasca din nevoi, trecem mai departe, la relatia dintre frati si la rivalitatile dintre ei.

I.M. Ai un mesaj pentru mamicile stresate care fac o drama din NEmancatul copiilor si vor sa-i determine cu orice pret sa infulece tot la masa?

C.C. Daca ar fi sa ma rezum la un singur mesaj, acela ar fi “Copilul care face mofturi este un copilas neinteles. Nicio fiinta umana sanatoasa din punct de vedere fizic si emotional, care are mancare la indemana, nu refuza mancarea. Mancarea inseamna viata, asa ca, un copil care nu mananca, ne da – subliminal – mesajul ca nu ii place viata pe care o traieste, ca nu vrea sa mai traiasca. Stiu ca suna dur, ca suna inspaimantator, dar daca nu mananci, nu traiesti, asta e sigur. Asadar, daca simtiti ca omuletul are o problema cu mancarea, nu o ignorati si nu il fortati sa manance. Cautati sprijin: o mama care cere ajutorul e o mama mai buna!”

(publicat in 12.05.2016 pe Elefantelul curios)

„Dacă nu le înțelegi tăcerea, atunci cum ai putea să le înțelegi cuvintele?”

CN1Pe 2 Aprilie a fost Ziua Internationala de constientizare a autismului. Sunt mii de copii in Romania, in statistici, diagnosticati cu aceasta tulburare, dar alte mii probabil se lupta cu acest sindrom fara sa le fie cunoscute si indeplinite nevoile speciale. Lege exista, dar fara norme de aplicare! Dar lucrurile urmeaza sa se schimbe.

Cristina Nichita, una dintre cele mai apreciate femei de afaceri de la noi a fost binecuvantata cu un baietel adorabil, dignosticat de la o varsta frageda cu tulburare din spectrul autist. S-a lovit de multe necunoscute in lupta pentru accesul la o viata normala a copilului sau. Asa a inceput sa fie activa social, sa vorbeasca oamenilor pentru informare, constientizare si strangere de fonduri. Si sa caute oameni care sa fie interesati sa faca bine si sa schimbe mentalitatea colectiva. Pasul urmator a fost intrarea in politica!

Izabela Caragea Marinescu: Cum luptati dvs, ca demnitar, pentru persoanele cu Tulburari din Spectru Autist? Exista o lege in acest sens, cu norme de aplicare functionale?

deputat Cristina Nichita: Preocuparea mea constantă, pe care mi-am asumat-o atunci când am intrat în viața politică, se referă în mod esențial la îmbunătățirea calității vieții persoanelor din categoriile vulnerabile. În primul rând, mi-am asumat problematica autismului ca o misiune a mea și am început să fac demersuri continue în acest sens.

Legat de cadrul legislativ, avem o lege pentru persoanele diagnosticate cu Tulburări din Spectrul Autist și anume Legea 151/2010, modificată și completată în 2013. Din păcate, în niciuna dintre situații, Legea nu a beneficiat de Normele Metodologice de aplicare. În luna mai a anului trecut, am reușit înființarea Grupului Interministerial de Lucru privind Problematica Persoanelor cu Tulburări din Spectrul Autist.

Printre obiectivele urgente ale Grupului se află și Normele Metodologice la Legea Autismului. Prin intermediul Grupului, am reușit finalizarea acestor norme, ele fiind în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Sănătății până de curând. Acum, așteptăm cu nerăbdare forma definitivă a Normelor și publicarea lor în Monitorul Oficial.

I.M. Ce face statul pentru copiii acestia? Exista un program de sanatate publica in acest sens?

dep C.N. Una dintre măsurile esențiale identificate în Grupul de Lucru este ca problematica Tulburării din Spectrul Autist să fie parte a unui Program de Interes Național și să își găsească soluțiile într-o politică națională de sănătate publică. Din păcate, până în acest moment, nu există niciun program de sănătate publică pentru acest diagnostic, deși numărul copiilor născuți cu o Tulburare din Spectru Autist este în continuă creștere. Specialiștii în Sănătate Mintală afirmă că în România un copil dintr-o sută se naște cu o Tuburare din Spectrul Autist. Mi se pare un semnal de alarmă dintre cele mai îngrijorătoare și mi se pare, de asemenea, că responsabilitățile pe care trebuie să și le asume decidenții sunt extrem de mari.

I.M. Se stie care este situatia reala in acest moment in tara? S-a facut vreo statistica?

dep C.N. În România, la ora actuală, există peste 8.000 de persoane diagnosticate cu Tulburări din Spectrul Autist, dar aceasta este o cifră statistică. Numărul real, probabil mult mai mare, nu este cunoscut deoarece nu există încă un Registru Național care să evidențieze situația la zi a persoanelor cu Tulburări din Spectrul Autist.

În data de 2 Aprilie – Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului, Președintele Republicii, domnul Klaus Iohannis, a transmis un mesaj care conține cifre îngrijorătare: în România trăiesc 30.000 de persoane diagnosticate cu autism. Cifrele avansate de personalitatea cea mai proeminentă a României ar trebui să ne pună pe gânduri.

I.M. Exista terapeuti buni in Romania? Cum ii gasim? Vorbiti-ne despre Portalul Autism Connect, va rog!

dep C.N. Desigur că există terapeuți buni în România dar, din păcate, numărul lor nu este îndeajuns. Țara noastră se confruntă o lipsă acerbă de specialiști în terapie comportamentală. În acest moment, avem nevoie de cel puțin 1.000 de persoane specializate în acest domeniu.

Despre Autism Connect am numai cuvinte de laudă. Este prima platformă dedicată autismului, fiind construită la inițiativa Asociațiilor Help Autism și ATCA, prin fonduri oferite de EEA Grants. Platforma are rolul de a veni în sprijinul familiilor în care există copii diagnosticați cu Tulburări din Spectrul Autist. Astfel, portalul a fost gândit ca răspuns la nevoia acută de informații și soluții pe care părinții o resimt la aflarea diagnosticului celor mici. Autism Connect oferă părintelui posibilitatea să găsească medicul, psihologul, centrul de terapie, grădinița sau școala pentru copilul lui, în funcție de orașul în care locuiește.

I.M. Terapia costa mult! Cum se descurca familiile din Romania, cu posibilitati modeste de cele mai multe ori?

dep C.N. Într-adevăr, terapiile necesare unei persoane cu autism sunt foarte costisitoare. De cele mai multe ori, procesul de reabilitare se face în mediul privat, cu posibilități financiare enorme din partea părinților. În cazul în care familiile nu dispun de sumele necesare, problemele copiilor diagnosticați cu autism și disperarea părinților devin invizibile. Însă, sunt foarte îngrijorată de situația din mediul rural, unde nu există condițiile necesare pentru terapia persoanelor cu autism. Persoanele din mediul rural nu își cunosc drepturile și lipsa accesului la informație, la a-și cunoaște drepturile și la terapie. În mediul rural, este amputată șansa de recuperare a copiilor.

I.M. Nu sunteti specialist, insa din perspectiva unei mame cu un copil cu TSA- care sunt nevoile persoanelor cu un astfel de diagnostic?

dep C.N. Nevoile persoanelor cu autism sunt diferite: de la kinetoterapie, logopedie, până la diferite activități fizice. Dacă sunt 8.000 de persoane cu TSA, înseamnă că sunt 8.000 de nevoi diferite și individuale. În orice caz, terapia este esențială pentru orice persoană cu autism. În cazurile fericite, cu cât este diagnosticat mai repede, cu atât copilul intră în procesul de recuperare. Terapia pentru copiii cu autism trebuie să fie continuă pentru a obține rezultate. Nu este o terapie de grup, ci fiecare specialist lucrează individual cu copilul. Autismul are nevoie de o abordare specială.

I.M. Poate fi considerat autismul o boala?

dep C.N. Autismul nu este o boală. Nu este o maladie ce necesită medicație, internări și tratamente. Autismul este o tulburare destul de greu de depistat, cu grade și forme diferite de manifestare, o afecțiune ce însoțește persoana de-a lungul întregii sale vieți. Este o tulburare a capacităților sale de comunicare umană, de adaptare și de intregrare în societate.

I.M. Este acceptat un copil cu autism la o gradinita si/sau scoala normala?

dep C.N. Este acceptat dar, de cele mai multe ori, este discriminat. Eu, ca mamă a unui băiat diagnosticat cu autism, am trecut printr-o situație despre care pot afirma că m-a marcat într-o anumită măsură. În România, nu este încurajată o educație incluzivă pentru toți copiii. Cred cu tărie că pentru copiii cu autism educația specială nu este cea mai bună soluție pentru dezvoltarea lor, ci din contră, o poate întârzia. Așa cum copiii tipici învață și imită foarte repede, la fel și copiii diagnosticați cu autism învață mult mai ușor, preluând exemplul celor din jur. De aici vine și sfatul dat de fiecare dată de specialiști: copiii să fie integrați în învățământul de masă și să intre la o vârstă cât mai fragedă într-un colectiv. Dacă e să vorbesc de fiul meu, Ștefan, întotdeauna, încurajându-l, a vrut să facă tot ce ceilalți din jurul său făceau: să înoate, să meargă pe role, să patineze, să meargă pe bicicletă, să călărească, să ia lecții de ski etc.

I.M. Ce este un shadow?

dep C.N. Shadow-ul sau „Umbra” însoțește copilul cu autism la școală. El trebuie să culeagă informatii despre comportamentele copilului în clasa de curs sau în alte medii de interacțiune socială, pe baza cărora să se aplice și să se modifice intervenția terapeutică atunci când este necesar. Shadow-ul are și anumite atribuții precum: îi atrage atentia copilului atunci când este distras; îi repetă mesajul spus de educator/învățător/profesor atunci când nu îl înțelege; îl corectează atunci când are un comportament care ar putea deranja ora; îl liniștește atunci când are momente de agitație; îl ajută să inițieze conversații cu ceilalți copii; îi atrage atenția atunci când face ceva neadecvat; îl va corecta gramatical atunci când face greșeli (dacă este verbal). În România, această profesie nu este reglementată.

Persoanele cu autism au dreptul la însoțitor, cheltuiala fiind asigurată de Stat. De cele mai multe ori, însotitorul copilului (un asistent social/student/psihopedagog) ține loc de shadow.

I.M. Cum se poate implica efectiv parintele in cresterea si dezvoltarea unui copil cu TSA?

dep C.N. Părintele are un rol esențial în creșterea și dezvoltarea copilului cu TSA. Părinții trebuie, întâi de toate, să conștientizeze că este un diagnostic ce îi va însoți copilul toată viața și nu este un diagnostic care se poate trata cu medicamente sau care va dispărea în timp. Avem exemple de persoane cu autism care pot să își identifice stările și să vorbească despre ele. În spatele acestor rezultate, sunt mii de ore de terapie cu implicarea 100% a familiei și a echipei multidisciplinare. Oricum, fiecare copil care intră în proces de reabilitare are șansa lui de a învăța să trăiască ca noi.

CN3I.M. Ce s-a schimbat in dvs cand baietelul dvs a fost diagnosticat cu autism?

dep C.N. Totul. Întreaga mea viață. Am pătruns instantaneu într-o altă lume. De 12 ani, învățăm împreună cum să trăim cu autismul. Este un altfel de dans al vieții. Am fost întotdeauna atentă la persoanele vulnerabile: copii, bătrâni, persoane cu dizabilități și cred că Dumnezeu a vrut să mă pregătească din timp pentru ce urma să apară în viața mea. Acum, știu că Ștefi e o binecuvântare. Întreaga mea viață se petrece în jurul lui, și a celor ca el. Astfel, mă reinventez în fiecare zi pentru a găsi soluții cele mai bune pentru ca persoanele cu autism să aibă o viață frumoasă și decentă.

I.M. Poate n-ar fi rau ca prin exemplul personal sa incurajati si alti parinti ai caror copii au acest diagnostic. Va rog sa le transmiteti un mesaj!

Un sfat către părinți: dacă sesizează că este ceva în neregulă cu bebelușul lor, să nu aștepte. Vor pierde timp prețios din viața lor și din viața copilului lor. Să meargă la medic, să meargă la consultație și odată ce au primit diagnosticul să găsească posibilitatea de consiliere psihologică pentru ei înșiși deoarece diagnosticul de autism este un șoc. Când vezi că cel mic nu are afecțiuni vizibile, merge, râde, mănâncă, aștepți doar să înceapă să vorbească. Autismul nu este de a vorbi sau a nu vorbi, copilul va găsi până la urmă drumul către comunicare, fie că va comunica prin imagini (pictograme), fie în scris, fie că va deveni verbal.

Un alt sfat este ca părinții să se informeze cu privire la drepturile lor și ale copilului lor, să înceapă cât mai repede terapia pentru copil și să îi facă dosar pentru persoană cu dizabilități, chiar dacă familia are posibilități financiare. Doar așa putem avea o statistică cât mai reală și mai apropiată de adevăr.

Cel mai important este să lupte, implicarea este esențială. Părinții trebuie să cultive răbdarea deoarece copii cu autism sunt înzestrați cu foarte multe abilități, chiar dacă ei nu comunică de la început. Dacă nu le înțelegi tăcerea, atunci cum ai putea să le înțelegi cuvintele?

Îi îndemn pe părinți și pe toți cei din jurul lor să fie solidari. Când am înțeles că în urma terapiei, Ștefan a început la 5 ani și jumtate să vorbească, primul meu gând a fost că trebuie să fiu darnică și cu părinții și copiii care nu au acces la terapie și nu știu încotro să meargă. Așa mi-am schimbat viața. Am început să fiu activă social, să vorbesc oamenilor pentru informare, conștientizare și strângere de fonduri. Când nu m-am simtit reprezentată, am realizat că doar o persoană motivată poate reuși să schimbe mentalități și să influențeze luarea deciziilor. De aceea, am făcut un pas către politică.

Dragi părinți, copiii au nevoie de afecțiune și de toată iubirea voastră!

Petreceți timp cu ei și bucurați-vă de momentele petrecute împreună!

(publicat in 19.04.2016 pe Elefantelul curios)

%d blogeri au apreciat: