Intotdeauna mi-am dorit sa am multi copii. Am fost singura la parinti si de aici o groaza de defecte pe care zic unii ca le-ar indrepta iubirea de frate. Parintii mei declara sus si tare ca fericirea e asa, in trei. Dar iata de ce cred eu ca e minuntat sa ai doi copii mici, cu fix trei ani diferenta intre ei:
- Vei intelege ce inseamna cu adevarat umorul negru. Papusa vie adusa din maternitate, mult asteptatul partener de joaca, va deveni tinta numai buna pentru aspirator, tomberon, gunoieri etc in acceptiunea copilului mai mare.
- Se invata rabdarea la cote extreme. Egoismul primului copil, singur la parinti, va incepe sa se estompeze in…doi-trei ani. Sau mai multi. Sau niciodata!
- Campul de lupta se muta la tine acasa. Cei doi se vor juca mult impreuna. Chiar daca isi smulg jucariile unul altuia din mana, folosesc sabii de jucarie sau inventate, obiectele non-zburatoare prind aripi, ei tot gasesc o cale de impacare. A se evita pahare (fie ele si din plastic) in baie sau langa orice alta sursa de apa!
- Daca n-ai facut armata, o faci acum! Se doarme iepureste, in orice conditii, ghemuit in pat de o persoana cu toti copiii pe langa tine, pe orice suprafata- chiar si pe podea. Doamne fereste sa tuseasca unul, ca il trezeste si pe celalalt! Bea unul apa, bea si celalalt, face unul pipi, ghice ce?
- Croitorasul cel viteaz, varianta actualizata- pica cel putin doi dintr-o lovitura. Adica ia unul o boala, se inmoaie inevitabil si celalalt. La noi, pana acum: varsat- bifat, pojarel- bifat, variatiuni pe tema virozelor-bifat s.a.m.d.
- Visele devin realitate. Ajuns la o limita extrema, unul din parinti interzice accesul adultilor in camera copiilor dupa perioada de iubareala din pre-somn si ingerasii inventeaza jocuri pana sa adoarma. Se prind de schema si chiar interzic ei mamei/tatalui sa-i mai supravegheze la somn. Ambele tabere traiesc fericite pana la adanci batraneti!
- Piatra de pe inima nu mai apasa asa de greu. Cand cuplul decide ca e timpul (dupa ani de restriste) sa petreaca macar un city break in doi, te amagesti cu gandul ca cel mic nu va suferi asa de tare, ca nu il lasi singur, ci cu fratele mai mare, si viceversa.
- Invatarea se face din mers. Investitia in copilul mare se vede deja cand nu te mai straduiesti atata pentru cel mic- te iubesc, multumesc, scuze, cu placere vin by default in vocabularul celui de-al doilea, chiar de cand incepe sa vorbesca.
- Apropo de investitii- nu-ti mai plangi banii risipiti aiurea. La primul copil ai tendinta de a cumpara cele mai bune scumpe lucruri, de la carucior, la jucarii si haine tone. Noroc de urmatorii copii, abia atunci mai poti amortiza cate ceva.
La voi cum e? Sunt tare curioasa cum e in alte familii cu multi copii!
Sharing is caring
Habar n-aveam ce sa le zic la nici nu m-am apropiat de fetita, asa speriata eram. Le-am zis sec ca a murit. Ce semne vitale, ce puls, ce respiratie, abia stiam sa le zic unde ma aflu… Nu m-a pregatit nimeni niciodata ce trebuie sa fac in astfel de situatii!
Prima criza din viata ei, sub ochii mei. Ingrijorator mi s-a parut faptul ca nimeni din personalul centrului nu banuia ca asta ar fi patit fetita si habar n-aveam ce era de facut in astfel de situatii.
La un moment dat, o colega cu o reactie extraordinara, l-a rasucit intr-o clipita cu spatele la ea, l-a strans puternic in zona abdomenului superior, iar copilul a reusit sa arunce bucata, care fir-ar sa fie, i se intepenise in gat! Aveam sa aflu mai tarziu ca invatatoarea salvatoare facuse parte din echipa de voluntari de la Crucea Rosie, Slava Domnului!
Calatoria de la aeroport catre resortul ce avea sa ne gazduiasca a fost socanta. Atata mizerie si relaxare la un loc nu am vazut in viata mea si nu cred ca as mai putea vedea in alta parte. Sau… cine stie. Maldare de gunoi, vaci, capre, copii care se jucau in tarana, niste magazinase darapanate, uneori cu mobila expusa pe marginea drumului, mame care gateau la ceaun pe niste carbuni, cu bebelusi atarnati la san, TOATE la un loc, scene ce se repetau cam din sase in sase metri patrati. Si, colac peste pupaza, din loc in loc- barbatii! Grupuri de barbati care nu faceau absolut nimic, stateau si priveau in zare!
Resortul, despre care stiam ca luase foc la un moment dat, ne-a primit tare bine. Nu se pune ca a mai luat foc o tura in timpul sederii noastre si am stat cu bagajele facute cateva ore, ca nu stiam daca se va extinde si in zona noastra. Sau ca m-au atacat maimutele dupa ce am vrut sa fiu de gasca si sa-i aduc sotului meu mic dejunul in camera. Sau ca ne devastau terasa, ca ne-au baut cafeaua si ca i-au furat tigarile dansului. Pentru asta din urma, Congrats, girls!
Spectacolul pe care ni l-a oferit fluxul si refluxul Oceanului Indian este incredibil. Viata marina pe care am avut sansa sa o vad la momentul refluxului, cand se poate avansa in larg zeci si zeci de metri, nu poate fi reflectata suficient de frumos de pelicula aparatului de fotografiat. Iar cocotierii care amenintau zilnic sa-ti tranteasca vreo nuca fix in cap mi-au fost de folos la orele pranzului cand soarele ardea, dar nu ma induram sa las cartea din mana si sa plec in camera.
Momentul care m-a sensibilizat teribil a fost cand am tinut in brate un pui de om cu pielea de ciocolata. Un trib de masai, organizat poate pentru turisti, a reusit sa ma intoarca in timp! Am vazut pe viu ce inseamna „it takes a village to raise a child” si am plans in sinea mea pentru toti copiii crescuti printre straini in crese si pentru mamele care nu au de ales si merg la birou de dimineata pana seara si pierd clipe pretioase din dezvoltarea micutilor. Despre copiii pe care i-am vazut doar cu zambetul pe buze, fara lacrimi amare de dor pe fata, am scris 
Dar cei mai impozanti mi s-au parut elefantii. Cum isi apara ei puii, cum te avertizeaza ca esti in lumea lor si va fi vai de tine daca misti necorespunzator, toata atitudinea lor te face si mai constient de cat de mic si neajutorat e omul in natura. Gazelele si antilopele alergau gratios peste tot in voie, zebrele talambele ne-au tratat mai mult cu dosul, iar girafele s-au dat mari ca pot manca fix din varful copacului. Bivolii- pe ei nu-i poti numara, umbla in cireada cu sutele, dar toti, la un semn, te fixeaza si sunt gata de atac. Vulturii, eheee, pradatorii astia chiar sunt deasupra tuturor, cum se infruptau ei dintr-un elefant n-o facea nimeni! Iar ciudata maimuta, era peste tot. Parea ca te urmeste, desi era mereu alta. Toate seamana, unele mai mici, altele mai grasane, dar sunt pe cat de simpatice, pe atat de rele, toate! Si urate!
A fost pentru mine un fel de calatorie initiatica. Un wake up call pe foarte multe planuri. S-a intamplat si la cumpana dintre ani, probabil si asta e un motiv. Am fost doar noi doi, fara copii, pentru prima oara in foarte multi ani, atatea zile de introspectie. Ne dorim sa le facem conostinta si lor cu toate minunile naturii, cu o alta civilizatie, cu alta cultura, cu altfel de valori, cu altfel de copii. Sunt sigura ca am descoperit doar o particica din colorata Africa si ca avem sute de motive sa revenim!
Izabela Marinescu 