-Îți dai seama? Suntem clasa a V-a! Oau, când a trecut timpul?
-Ce tare, o să avem și noi în sfârșit note, că m-am săturat numai de Fb-uri!
Am auzit discuția asta între două copile fix în prima zi de școală. Mergeau apăsat, sigure pe ele, cu părul în vânt și cu ghiozdanul pe un umăr. Neînsoțite. Păreau că de multă vreme așteptau să treacă la nivelul următor, să nu mai fie aduse de mânuță la școală. Iar fascinația lor cea mare urma să fie carnetul de note. Pesemne că găsiseră cutiuța cu amintiri a părinților, altfel nu-mi explic. Mai ales că există acum o înverșunare și o aversiune a adulților față de sistemul de notare, de concursuri și alte astfel de grozăvii ce ar putea să traumatizeze și să afecteze copiii, în drumul lor către adultul de mâine. Iar toate acestea sunt, mai mult ca sigur, transmise și micuților.
Apoi, în primele săptămâni din noul an școlar, fii-miu ăl mare a avut testări de evaluare, anunțate și șoc! notate- Fb, B etc. Ba chiar, mai în glumă, mai în serios, înțeleg că unul-doi băieței din clasă au fost avertizați cu I (insuficient) după ce nu și-au învățat poezia pentru acasă. Ah, da, am uitat să precizez că au teme pentru acasă la clasa I. Au avut și la pregătitoare, dar nu erau obligatorii.
De câțiva ani, de când lucrez cu elevi și părinți, chiar și în întâlniri unu la unu, găsesc părinți din ce în ce mai dezorientați. Încărcați de sfaturi necerute, de opinii neavizate, de tot felul de cursuri și metode externe de creștere a propriilor copii, cu o neîncredere zvonită în sistemul de învățământ și în cadrele didactice. Sunt puțini cei care au șansa de a-și forma o părere proprie autentică, așa că multe comportamente sunt împrumutate sau impuse, pe un teren emoțional prea puțin cunoscut sau dezvoltat.
Cu teme? Fără teme? Îi lăsăm sau nu la concursuri școlare? Se mai lucrează din Gazeta Matematică? Mai învață poezie pentru serbare și îi mai urcăm pe scenă? Acasă pe tabletă/playstation sau la Afterschool? Joacă sau lecții? Meditații sau sport? Întrebări, frământări și, mai nou, dispute, în rândul părinților de elevi.
Eu personal am încredere că nu toți ne pricepem la toate și de aceea fiecare se străduiește să fie cel mai bun în domeniul său. Nu cred că fără notare sau concursuri am avea copii mai liniștiți, mai buni sau mai pricepuți, mai dornici de învățătură și de lectură. Sau că viitorul lor ar arăta mai limpede și mai încrezător doar pentru că nu au fost vreodată pe locul doi sau că un Insuficient i-ar face de rușine. La fel cum nu cred că cele patru ore de la școală sunt acoperitoare pentru acumularea unor deprinderi și cunoștințe temeinice. Da, sunt mici la șapte ani, dar dacă de la început nu se impune un anumit ritm, mi-e greu să cred că se pot schimba reguluile în timpul jocului. Asta dacă vorbim despre învățământul tradițional, de masă.
Am stat de vorbă și cu un cadru didactic, prof. Cristin Olaru, în care am încredere și cu care simt că rezonez.
- Cum ar trebui să arate temele elevilor?
“Temele pentru acasă sunt benefice câtă vreme au menirea să verifice cunoștințele acumulate la clasă, pe seama exemplelor lucrate la ore. Ca atare temele nu ar trebui să depasească, ca și cumul, dar și ca timp, timpul de lucru de 50 de minute de la clasă. Dacă tema depășește nivelul elevului, cu siguranță va dura mai mult sau, în cel mai rău caz, riscă să ramana neefectuată”.
- Cu sau fără note în catalog?
“Notele nu trebuie înlocuite cu nimic. În niciun caz excluse! Pentru că astfel am anula și temele, și competițiile, și tot. Trăim azi, din pacate, mirajul absolventului miop, incapabil să își distingă viitorul, câtă vreme trecutul lui, adică fișa lui matricolă, este o minciună. Azi, de exemplu, facultățile primesc absolvenți de liceu fără diplomă de Bacalaureat. Experiențe de genul acesta dezarmează orice elev care învață de plăcere, care studiază realmente, care luptă pentru a ajunge cineva.”
- Apropo de examene, dar și de competițiile școlare care îi pregătesc pe elevi pentru acestea. Trimitem copiii la conscursuri?
“Competițiile? Evident ca sunt binevenite, câtă vreme la ele se înscriu doar elevii care doresc să intre într-un concurs, fără să reprezinte o obligativitate pentru întreg colectivul. Elevul dornic va competiționa mai întâi cu sine însuși. Adică își va „măsura” nivelul de cunoaștere, de abordare a unei cerințe, dar și timpul în care se încadrează pentru soluționarea ei.
Dacă vorbim însă de examenele naționale, aici este altceva. E necesar să participe toți cei înscriși în procesul de învățământ. Câtă vreme examenul se axează pe cerințe de diferite grade de dificultate, evident că elevul trebuie testat, fără ca asta să însemneze o corvoadă sau vreo tragedie. În funcție de rezultatele obținute, de interesul acordat, sistemul de învățământ ar trebui să fie capabil să îl direcționeze spre ceea ce a arătat că dorește să îmbrățișeze. Cam acesta ar fi rostul examenelor naționale. Din păcate însă, acesta este momentul în care se vede faptul că Școala Românească este incapabilă să ofere pe cât pretinde.”
Voi ce părere aveți?
Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să mai citești ce postez, ai opțiunea Follow pentru blog și Share pentru Facebook.