Observ din ce in ce mai des ca ai nostri copii nu mai au timp liber. Iar cand il au, nu stiu ce sa faca cu el.
„Ma plictisesc, eu ce sa mai fac acum?” Aud asta foarte des de la unul dintre copiii mei, pentru care m-am straduit mereu sa-l preocup, sa-l coordonez catre activitati care sa-l dezvolte armonios, sa-i stimuleze mintea si diverse capacitati. A venit al doilea copil pe lume. Da, am descoperit ca iubirea nu se imparte la doi, ci se multiplica. Dar ia hai sa vedem cum multiplicam timpul. Iaca nu se poate. Cu maaare mirare la inceput, am observat ca asta mic stie ce sa fac cu timpul lui liber si singurel cateodata!
O stiti pe aia cu murdarirea este buna? Eu am transformat-o in plictiseala este buna.
Da, copile, cateodata iti face bine sa te si plictisesti, daca asa vrei sa numesti tu pentru inceput, timpul tau liber cu care nu stii ce sa faci! Iti face bine sa stai in vacante si sa-ti numeri de zece ori degetele daca vrei, te mai poti juca si singur si nu-i musai sa facem activitati cu zecile de pagini sau sa mergem la nu stiu cate optionale pe saptamana. Iti face bine sa te uiti pe geam din masina si sa numeri copacii sau masinile albastre, nu iti trebuie musai diverse jocuri pe care sa le aplic cu tine. Nu trebuie sa fiu prezent, eu parintele, buluc in viata ta secunda de secunda. Pentru ca uiti de tine. Si eu uit de mine. Si ne frustram. Si trecem toate activitatile/ jocurile/ optionalele/ sporturile pe lista lui trebuie si ti-am stricat copilaria.
Si cand nu stiu ce sa mai inventeze, parintii se ajuta de colacul de salvare numit tehnologie. Ia de aici telefonul/ placa/ telecomanda de tv sau playstation sa pot sa-mi fac si eu treaba. Si uite, chiar si asa petrecem timp impreuna si nu trebuie sa fim separati nicio secunda!
Am cerut si parerea psihologului Emilia Popa:
Sa nu uitam, ca atat adultul si cat copilul, au nevoie de timp liber. Timpul liber al copilului nu consta in balet, karate, pian, fotbal si tableta. Acestea sunt activitati, iar timpul liber este… liber. Copilul isi organizeaza singur joaca, sintetizand experienta acumulata in timpul activitatilor. Acest timp liber este necesar dezvoltarii copilului, care poate invata din modelul celor din jur ca, timpul liber nu inseamna plictis si organizarea timpului in mod placute pentru sine.
Copilaria din vremurile actuale difera de copilaria de altadata. La baza schimbarii stau nevoile copilului si ale societatii, dar si resursele si vulnerabiliatiile acestora. Una dintre acestea consta in digitalizare. Spun resurse si vulnerabilitati, deoarece sunt pasi mici de la o valenta la cealalta. Sunt create jocuri, aplicatii, aparate destinate copiilor.
Pentru a fi o resursa este nevoie sa fie o decizie asumata, educata si constienta. Copilul sa petreaca timp determinat la anumite activitati, alese impreuna cu parintii, respectand indicatiile de varsta si acordand atentie specificatiilor de continut. Astfel, se dezvolta competente digitale, motricitate fina , organizare, strategie, limbi straine, coordonare ochi-mana etc.
Devine vulnerabilitate atunci cand copilul petrece timp nelimitat, facand activitati asupra carora parintii nu au nici un control. Nu respecta indicatii de varsta si continut, nu este o decizie aleasa si informata cu implicatii din partea adultilor. Chiar daca cel mic sta cuminte, oferind un ragaz parintilor (aceasta este o capcana), consecintele iti pot da de gandit. Spre exemplu, continutul adesea agresiv al jocurilor se va reflecta in comportamnetul copilului, la fel si limbajul, opozitionismul etc.
Este recomadata echilibrarea balantei prin crearea unui program armonios copilului. Poate sa imbine activitati placute si dorite de cel mic cu activitati utile si necesare dezvoltarii lui.
Copilaria din vremurile noastre nu se refera doar la digitalizare. Se refera la vocatie, talent, inteligenta emotionala, creativitate, descoperirea noului, provocare. Iar toate acestea pot deveni activitati de familie pentru petrecerea timpului liber si al vacantelor. Revine in sarcina parintilor sa organizeze toate acestea, in programul incarcat de zi cu zi al adultului.
Emilia Popa este Psiholog, membru acreditat in Colegiul Psihologilor si in Asociatia Nationala a psihologilor Educationali. Are o experienta in domeniu de peste 10 ani in lucrul cu copilul, tinerii si familia, in diferite medii. Si este colaboratorul meu de incredere!
Mie imi plac serbarile. Ma enerveaza ingrozitor, de ex, ca la 
De cand am ales gradinita de stat (continuam si cu scoala tot de stat!) simt ca am intrat in normal. Doamnele au experienta, si nu in tipat, jignit sau dat cu parul. Este de apreciat efortul pe care il depun in a obisnui copiii cu viata sociala, cu viata de zi cu zi practic. Suntem si mai buni, dar si mai putini buni in diferite domenii, e bine sa existe si competitie si calificative. Sincer, chiar nu suntem toti la fel de minunati in toate! Parca ne concentram in cresterea adultului de mai tarziu, nu? De ce toti copiii primesc aceeasi medalie sau coronita, n-am sa pricep! Si care e problema daca la serbare stau toti aliniati si zic poezia si cantecelul la comanda? Ce-i asa de rau in a asculta de cineva, in a-ti asuma niste sarcini si/sau roluri ce ti s-au dat, in a face fata la a te privi zeci de ochi in acelasi timp asteptand de la tine ce e mai bun? Este intr-adevar un stres pentru fiecare copil, dar putine emotii si un pic de tensiune sunt convinsa ca ii poate pregati pentru lucrarile de control si testele de mai tarziu, de exemplu.
, dar si al blogului, 
Prin amabilitatea directorului filialei sector 4 din cadrul 
Ca parintii servesc drept model copiilor, e un lucru la care ne gandim zilnic cred eu, cel mai multi dintre noi. Ne gandim sa le oferim spre trait situatii in care ne-am dori sa ii vedem mai tarziu in viata. Daca e baiat, speram sa-l invatam sa fie barbatul sigur pe sine, capabil sa intretina o familie, sa fie stalp, dar si plin de tandrete in relatia de cuplu. Daca e fetita, ne gandim poate ca nu ne-ar placea sa o vedem ca sta intr-o relatie in care e abuzata, sa fie pe picioarele ei si sa nu depinda de nimeni. Si de multe ori cuplul pozeaza in relatia ideala in fata copiilor, partenerii fiind convinsi ca tot ce fac este spre binele micutilor. Dar copilul simte tot, chiar daca nu poate intelege si nu poate exprima toate trairile. Mijloace sa transmita ca s-a prins de ce se intampla si ca incearca sa inteleaga ce a cules din senzorial are cu nemiluita! Minte deschisa si ochi de vultur sa vedem ce se intampla cu propriul copil ne trebuie insa.
Izabela Marinescu 