A opta zi a săptămânii

Acum câteva zile aduceam vorba într-o discuție de programul femeilor, mame și soții, care merg zilnic la un serviciu care începe pe la 8-9 și se termină abia la ora 18. Sau poate mai târziu. Cunosc cazuri când acestea muncesc, la același serviciu, și sâmbăta și duminca, ce-i drept program mai scurt. Interlocutoarea mea punea problema calității vieții unei astfel de femei, care are grijă și de casă, și de familie- mâncare, curățenie, cumpăraturi, spălat, călcat, copii, soț și așa mai departe.
Oare cum am ajuns sa gândim doar în pătrățelul acesta, atât de limitat? Și “jumatatea” ei ce face? Cu ce se ocupă în timpul liber? Pesemne că încă mai sunt familii în care bărbatul merge la serviciu și vine seara obosit acasă și trebuie să mănânce și să se odihnească pentru a doua zi.
Am doi baieți pe care îi cresc pentru adulții ce au să devină! Nu îi pot învața să se delimiteze de lucrurile ce trebuie facute exclusiv de femei. Pentru că pur și simplu nu cred că trebuie să existe așa ceva!
Recunosc, câteodată poate am dat de înțeles că ar fi mai bine să joace fotbal cu tatăl lor. Deși scriu textul acesta după ce am fost măcelărită cu 20 la 4 într-o partida cu balonul rotund, după școală. Este, în mod normal, un pretext ca să-i apropii și să strecor și timp doar pentru ei.
În rest, nu există bariere! copii in casaUstensile de bucătărie (includem aici și folosirea cuțitului), mașina de spălat rufe, ac și ață, perie și capac de wc, coș de rufe, mătură și făraș, mop, unelte de grădinărit printre flori, burete de spălat vase- cu toate au făcut deja cunoștință băieții mei, încă de la câțiva anișori.
Într-adevăr, n-am o rețetă a bărbatului responsabil și implicat, căci încă n-au ajuns la vârsta maturității, dar cred cu tărie că toate aceste experiențe le vor prinde bine. Și cine știe, poate chiar vor face cele mai bune chifteluțe sau vor frământa cozonacii de Paște, că tot exersează de zor cu mine!
Dacă aș avea unde și cum, mai că șs face o petiție pentru a avea a opta zi a săptămânii, cu dedicație pentru femeia multitasking. Weekendul nu este deloc suficient pentru noi pentru a ne “reîncărca bateriile”! Sâmbătă și duminică înseamnă, în primul rând, toata lumea odată acasă. Și asta după ce că venim deja epuizate după o săptămână maraton. Cei cu copii mai mici știu exact la ce mă refer. Pe lângă cele uzuale (treburile casnice) mai apare câteo vizită, o aniversare, o deplasare, o febră, un muc… DSC_2187Mamele (fost)cochete încă mai visează la un coafor, o mani-pedi sau poate măcar un machiaj după un duș în liniște.
Oricât ne-am dori, n-avem cum sa le condensam pe toate în 48 de ore ale sfârșitului de săptămână. Mai ales că cele mai multe dintre noi apucăm să ne vedem copiii și soții maximum doua ore pe zi în cursul săptămânii și vrem să recuperăm acum, cu tot timpul din lume!
Apropo, voi când apucați să vă mai spalați pe cap- în weekend sau luni dimineață?

Daca ți-a placut articolul și vrei să mai citești ce postez, ai opțiunea Follow pentru blog și Share pentru Facebook.
Reclame

Și părinții mint câteodată (?)

Poate doar prin omisiune. Cel puțin în ceea ce mă privește.

Sunt recunoscătoare pentru programul meu flexibil zi de zi! Oricât ar fi de greu lucrul pe cont propriu, oricât mai visez câteodată la un job normal, cu venit si program fix și previzibil, nimic nu se compară cu libertatea de a-ți face programul cum vrei și știi mai bine în primii ani de mămicie.

Serba vesel

N-am mai fost de multă vreme la grădiniță la ora prânzului. Atâta bucurie pe fața unui copil nu cred c-am mai văzut! Și știu despre ce vorbesc, că eu cred că s-a inventat vorba “a te bucura ca un copil” după reacțiile băiatului meu cel mic. Și nu pentru că am venit să-l iau a chiuit de veselie, ci pentru că așa i-am promis și m-am ținut de cuvânt! De altfel, acestea au fost primele cuvinte când mi-a sărit în brațe: “Ai promis! Și ai venit înainte de ciorbă”. Well, long story short, ciorba verde de la grădi nu e demnă de papilele lui gustative:)

Copiii mei spun mulțumesc și când le aud șoptit Te iubesc!, așa de tare insist pe unele chestii pe care le consider bază în educația lor! Dar mai mult decât atât, mă bazez extrem de mult pe puterea exemplului. Nu i-am mințit niciodată. Nici măcar când erau mititei și aș fi putut să mă fofilez din casă, eventual să le zic că mă duc până la baie și să revin după ore bune.

-Mai stai un pic cu mine

-Nu pot, puiule, trebuie să merg și eu la birou. Uite, te așteaptă colegii la joacă.

-Bine, du-te și stai la mașină și mă aștepti!

-Vrei tu să mă auzi că-ți spun asta?

-Da, du-te și așteaptă-mă la mașină! Zi așa!

-Ok, mă duc la mașină.

-Bine, știu că mă păcălești și că nu stai acolo…

Cam așa decurg discuțiile cu cel mic în unele dimineți.

Desigur, pentru că nu avem de ce să ne ascundem de copiii noștri. Poate sunt treburi de oameni mari, poate că par că nu înțeleg, poate e mai ușor să ieșim din casă sau mai apoi să plecăm cu zilele fără să le povestim nimic din programul nostru de adulți, poate că e mai comod să nu cari tona de vinovăție pe umeri doar că i-ai văzut lacrima pe obraz înainte să-ți spună pa. Dar nu e ok deloc să-l minți, se va simți exclus, abandonat, îndurerat, ba chiar mai mic decât este!

Să luam de ex. un copil plecat pentru prima oară de acasă- cu bunicii, în tabără, fie chiar și într-o scurtă excursie. Este posibil să sară doar în brațele unuia dintre părinți când revine! Pentru că e preferatul lui și cel care-l alină de obicei? Nicidecum! Copilul este cel mai încântat de prezența părintelui care de obicei nu are timp să stea de vorbă cu el, care nu prea se joacă cu el, cu care comunică cel mai puțin. Pentru că a ajuns sa aibe mai puțină încredere în acesta, nu era singur că îl va găsi acasă, nu știa nimic din programul lui de obicei. Este părintele care i-a spus de-a lungul vremii că se duce până afară și nu s-a mai întors cu zilele. Este cel care i-a promis că se vine să-l ia acum, în câteva ore și a venit pe înserate Este cel care îi amintește veșnic că e mic sau nu e în stare să-și lege șireturile. Despre celălalt părinte, pe care doar l-a îmbrățișat în treacăt… în părintele acela copilul are încredere, știe sigur că-i va fi acolo, oricând și oriunde în drumul său.

Să devii acel părinte este un întreg proces, deloc ușor și pe alocuri dureros. Și nu doar mamele au aceste super puteri! Orice părinte poate fi stâlpul de încredere pentru copilul său.

Daca ți-a placut articolul și vrei să mai citești ce postez, ai opțiunea Follow pentru blog și Share pentru Facebook.

3 nunți și o înmormântare

Sau cum mi-am dat seama că nu mai am vârsta potrivită pentru 600 de km în aceeasi zi. Adică un dus-întors de acasă până în locurile de unde mă trag.

Izabela nunta

Doar de patru ori m-am văzut cu familia extinsă în ultimii șapte ani. La trei evenimente fericite, unde am dansat de ne-au sărit pingelele, până dimineața, când destine crude s-au unit întru vecie. Și ieri. Când am jucat cu toții cronica unei înmormântări așteptate, când tot pentru vecie am spus și un rămas bun. Chiar și aici, tot am mai făcut câte o glumă și am mijit zâmbete în colțul gurii. Pentru că suntem tare frumoși. Împreună. Cu fiecare an mai schimbați, mai mulți sau mai puțini, mai proaspeți sau mai încărunțiți, mai cunoscuți și mai apropiați. Dar așa mi-e ciudă că îi văd atât de rar, că am ratat reuniuni, întâlniri, momente pe care le văd mai apoi doar în poze.

Și nu sunt singura. Tot mai multă lume în jurul meu se plânge că nu-și mai vede familiile cu lunile, unii cu anii. Suntem atât de prinși în rutina zilnică, în activități programate, prea multe lucruri de făcut, de văzut, de cumpărat! Sinistrați la job, îmi spunea odată un prieten că suntem. Visăm cariere, notorietate, averi, vrem ce-i mai bun pentru copiii noștri, deși ei nu-și doresc decât să ne petrecem timp cu ei. Să ne vadă și să ne simtă fizic, nu în poze sau la telefon sau în jucăriile scumpe pe care le aducem seara în compensație. Ne vrem părinți perfecți, care dăm bine la public, pentru că putem face tot, chiar dacă uităm să mâncăm în ziua aia. Sau chiar să respirăm uităm de cele mai multe ori. Și timpul trece, și abia când pui poză langă poză observi schimbările, pentru că nu ai fost acolo să le trăiesti.

Sunt atâția oameni care nu au fost binecuvântați cu familii frumoase și numeroase. Și culmea, fix cei care le au, nu le prețuiesc.

Adu-ți aminte drumul spre casă, oriunde ar fi ea și asigură-te că treci mai des pe acolo!

Daca ți-a placut articolul și vrei să mai citești ce postez, ai opțiunea Follow pentru blog și Share pentru Facebook.

Educație financiară. La curs

20-50-30.

Poate dacă aș fi știut mai devreme proporția asta, nu mi-ar fi trebuit o dramă ca să mă apuc să economisesc. Nu am însă un cont de economii sau vreo rezervă care să-mi asigure același nivel de trai dacă aș rămăne mâine fără sursă de venit vreo câteva luni. Am aflat de curând că asta ar fi ideal și caut soluții să implementez acest proiect personal! Dar mi-am asigurat familia în caz de dispariție a mea sau incapacitate de muncă. Dacă ramân sănatoasă, beneficiez de economiile mele după o anumită vârstă. Cei care predau atelierele Școala de bani suțin că asta ar trebui să facem, ca proiect de viitor apropiat.

Iar dacă vrem să trăim liniștiți și prezentul acesta minunat, este bine să fim mai atenți la veniturile și cheltuielile noastre. Multiple surse de venit sunt de dorit în zilele noastre, însă recunosc că mi-e dor de poveștile părinților cu loc de muncă stabil, salariu previzibil și concedii cu mult timp înainte planificate. Putem și acum să planificăm vacanțe exotice și alte achiziții importante. Dar cu mare atenție la detalii.

Revin la proporția de mai sus.

Am participat la Digital Parents Talk, editia cu numărul 12, eveniment organizat de Parenting PR. Patru profesori de educație financiară din BCR ne-au ținut în priză câteva ore, ne-au pus pe gânduri și ne-au făcut să analizăm serios cum arată planul nostru de economii. Sau măcar dacă avem vreunul.

scoala de bani.pngPrincipiul de care mă tot străduiesc să mă țin în ultima vreme este „Plătește-te pe tine prima dată„. Sugestia este ca 20% din veniturile noastre să le economisim, 50% să alocăm cheltuielilor curente, iar 30% să investim în creștere și dezvoltare personală (educație, divertisment și cadouri/donații).

Dar ca să economisim și să cheltuim ceea ce am economisit deja… eh, aici abia vine partea cea mai complicată. Recomandarea este să ținem o listă clară a tot, dar absolut tot ceea ce cheltuim. Cine face acest lucru se jură că a redus semnificativ cheltuielile nejustificate sau care treceau chiar neobservate. Eu n-aș putea să fac asta, cel puțin la mometul acesta, când businessurile noastre nu au stabilitatea dorită.

Știați că există aplicații pe smartphone-uri pentru lista de cumpărături? Acum am aflat și eu de listonic sau buy me a pie. Acestea promit următoarele avantaje:

  • economisim bani și nu cumpărăm sub impulsul momentului lucruri care nu ne folosesc,
  • salvăm timp prețios prin magazine pe care l-am pierde altfel, căutând ce ar mai fi de luat,
  • păstrăm o starea de spirit bună, pentru că ne asigurăm că nu am uitat nimic sau nu am cumpărat ceea ce deja aveam prin dulap,
  • protejăm mediul înconjurător, fără să mai risipim hârtie pentru listele clasice de cumpărături.

Și dacă tot am aflat pe cine să plătim primii când vine vorba de veniturile personale, am aflat și cum stă treaba când ești patron. Furnizorii, băncile, taxele la stat? Nooo, plătim la timp și corect. prima oară, angajații! Cu oamenii, aceasta resursă greu de găsit la un nivel și o calificare superioară, cu ei ne facem treaba dacă vrem ca businessul nostru să înflorească, dar mai important decât atât, aș zice eu, dacă vrem să nu rămânem veșnic angajați în propria firmă.

Despre antreprenoriat s-a vorbit în a doua parte a atelierului și, cel mai stăruitor gând cu care am plecat de acolo este să aplic pentru programul Start-up Nation.

Provocarea abia acum începe!

Daca ți-a placut articolul și vrei să mai citești ce postez, ai opțiunea Follow pentru blog și Share pentru Facebook.