Tara in care copiii NU plang!

Eu n-am vazut copii plangand!

Cel putin nu in Africa. Si am vazut diverse medii sociale, Slava Domnului, desi am vizitat o singura tara!

Dar sunt multe alte lucruri pe care nu le-am vazut acolo…

N-am vazut carucioare, ci copii purtati de mamele lor, in spate sau pe sold.

N-am vazut biberoane, cu prunci cu gurile flamande la mamici in brate.

N-am vazut o mama singura cu multi copii, ci in comunitati, cu cel putin doua femei la mai multi copii misunand prin preajma lor. In genul „it takes a village to raise a child”.

N-am vazut case mari, in care sa-ti pierzi timp si energie alergand de colo colo, iar copilul mic (dispus la tantrumuri) sa te piarda din vedere. Ci mai degraba cocioabe saracioase, imputite chiar, dar din care rasuna veselia.

N-am vazut stive de haine in sifoniere ( asta in cazul in care aveau haine cu care sa se imbrace) care sa intre in grija mamelor pentru spalat si calcat.

N-am vazut prea multe frigidere pe care sa le umple cu mancare, ci minicuptoare improvizate in oale la care se gatea o data pentru toata lumea, atunci la ora mesei, fara prea mult stres de mese puse.

N-am vazut prea multe jucarii, ci veselia pura a jocului in tarana, cu bucati de hartie si lemnisoare.

N-am vazut televizoare decat in resorturi sau in casele avutilor, n-am vazut tablete sau smartphone-uri butonate de copii, ci alergatura si joaca in picioarele goale.

N-am vazut femei de afaceri care sa se zbata sa plateasca chirii, facturi, salarii, sa tina casa, sa faca de mancare, sa faca curat, sa faca lectii cu copiii, toate in aceeasi zi!

N-am vazut nici macar prea multi barbati ingrijorati de grija zilei de maine.

Nu zic ca m-as vedea vreodata traind in conditiile acelea sau ca laud in vreun fel sistemul ala de trai sau ca mi-e draga saracia, mizeria, bolile!

Dar faptul ca n-am simtit vreo urma de stres transmisa copiilor din partea parintilor… hmm, oare de aceea n-am vazut copii plangand?