Aniversare de adult, șampanie pentru copii

Din seria “plec în vacanță, dar să am și bucătărie să gătesc copiilor”, iată cum m-am sărbătorit eu la 36 de ani într-un club pentru copii, cu tot cu jocuri și jucării, șampanie fără alcool cu gust de piersici si mini hamburgeri drăguț decorați.

Observasem de curând că reclamele destinate tinerilor mă exclud cu grație, dar parcă nici de 40+ nu mă simt, așa că la aceasta vârstă incertă am decis să merg pe burtă. Chiar și pe Facebook!

Apropo, dacă vă ține, faceți următorul experiment: eliminați data nașterii din profilul personal și aflați pe loc cui îi pasă și ce miraj este prietenia. Fabulos!

Ca majoritatea din jurul și etatea mea, viața se împarte înainte și după copii. Am făcut retrospectiva aniversărilor din ultimii ani, de când mă știu cu prunc în brațe și am decis că n-are rost! Anul ăsta aveam să petrec o zi ca oricare altă dată din calendar.

Să vă explic:

  • anul I după copil: cină la terasă, cu părinți și socri, nedormită de două săptămâni fix, plânsă de oboseală și durere, suptă până la epuizare. Și ne-au mai și ciupit țânțarii.
  • anul II d.c.: visam să-mi aniversez ziua odată cu tăierea moțului copilului. Deși am avut peste 50 de invitați la party, mai mult de două treimi nu au știut de ziua mea și au intrat în pământ la momentul tortului, că s-au prins că au venit cu mâna în… buzunar. Oricum aș fi am pălit cu totul în fața aniversatului de 1 an.
  • anul III d.c.: afectată de o indigestie sau enterocolită, ce-o fi fost ea, am tras la ceai de mentă și am bolit cu stil.
  • anul IV d.c.: lăuză de trei săptămâni, am zis sa ne petrecem de ziua mea, în familie, pe plajă. Cu tot cu împachetat, drum, supt, scutece, diverse, plus despachetat se făcu cam 8 seara când m-a plesnit o grozavă furie a laptelui, cu febră 40. Cu vedere la mare, n-am ce zice.
  • anul V sau VI d.c., căci una dintre ele este blank total. Deja începuse declinul aniversărilor mele cu mare tam tam. Într-unul din acești ani mi-am comandat eu însămi un tort în formă de poșetă, accesorizat cu mărgele comestibile. Și l-am tăiat cum se cuvine abia după ce m-am îmbrăcat cu fusta cu muuuulți Minioni aleasă de întâiul născut!
  • anul VII d.c.: Mi-a venit mintea la cap (sau am suferit o regresie aferentă unui prag psihologic) și am pornit de dimineață spre orașul copilăriei mele, pentru a mă sărbători alături de mama, tata, bunica și mătușa. Jumătate din zi mi-am petrecut-o în mașină, pe una din autostrăzile țării noastre deosebite. În restul am cam bocit, făcând un puzzle cu multe piese, ce reunea multe etape ale vieții de până atunci. Mulțumesc, am apreciat cadoul să știți!
  • anul VIII d.c.: Iată-ne ajunși în prezent. Cum mă pășteau o serie de invitați acasă, mai mult sau mai puțin cu știrea mea, am decis de azi pe mâine să rezerv o masă mare. 

Și bine am făcut, când mi-am amintit de un loc văzut doar în online, dar cu prieteni fondatori. Trebuie să mergeți La Iris, dacă vreți să vă tihnească! Și musai, Alex și Liana, să adăugați pe lista de servicii și petreceri pentru adulți cu mulți copii invitați! În sfârșit o zi de naștere aniversată în liniște, cu copii veseli si umblători, fără părinți pe urmele lor, cu cafea bună, limonadă aromată și smoothieuri delicioase, pizza home made și hamburgeri delicioși, colțuri de joacă pentru toate vârstele, ba chiar și terasă cu de toate. Și musai, șampanie pentru copii. Pentru liniștea adulților.

 

 

Reclame

Riscul de înec există și acasă, în cadă!

Au fost vremuri când mă rugam de băieții mei să lase vreun strop de apă să le umezească podoaba capilară.

Acum nu doar că se spală cu ușurință pe cap (cel mic cu o tehnică specială, numai de tatăl lui știută se pare), dar au ajuns să facă și scufundări în cadă. Nimic mai îmbucurător ar spune mamele care știu ce înseamnă chinul spălatului pe cap, la vârste fragede, o dată la 3-5 săptămâni. Că doar la această frecvență suportă majoritatea dintre noi urlete fără de asemănare ale pruncilor din dotare.

Să revenim la scufundări. Grav este că, nu de puține ori, mi-au dat senzația de panică, deși ei păreau că se distrează copios.

Acum, n-ar fi nicio problemă, în principiu, dacă intră în sutele de litri de apă din cadă, cu fața în jos și așezați în șezut. Poate fi chiar un exercițiu să se (re)obișnuiască cu senzația, să li se ude părul, să le mai intre ceva apă în ochi, să li se umezească urechile și așa mai departe. Ce te faci însă când ei stau frumușel pe spate, în mâini și încearcă să plutească, într-un fel, și mai bagă și capul în apă. De tot!

Se pot îneca numaidecât fix în cadă, în casa ta, în câteva momente în care te-ai dus doar să aduci prosopul.

Băiatul meu cel mare (6 ani și jumătate) nu și nu, că el știe ce face, se sprijină în mâini și se poate ridica oricând. Abia s-a împrietenit și el în ultimul an și ceva cu apa, acceptă să meargă la bazin, ba chiar să facă sărituri, fără aripioare măcar, în piscine de adâncimi rezonabile. BAIECum să fac să nu-i (re)transmit frica moștenită de la maică-sa (adică subsemnata!) de tot ce înseamna întindere de apă și adâncime?

Am făcut împreună un experiment cu două recipiente din arsenalul lor de jucării de baie- o cană și un pahar. Două situații:

  1. Ce se întâmplă când intrăm în apă cu fața în jos? Cana, fără apă, plină doar cu aer, a intrat în apa din cadă cu gura în jos. I-am explicat că gura cănii reprezintă orificiile corpului său, din zona capului- gură, nas, urechi, iar fundul cănii- ceafa, ca să se vizualizeze scufundându-se. Am împins cana până aproape de fundul căzii și i-am arătat că încă are aer în ea și doar întorcând-o cu gura în sus se va umple cu apă, iar bulele de aer vor ieși afară. Reluăm: cana este dusă spre baza căzii cu fundul în sus, apoi brusc i se dă drumul. Cana țâșnește cu putere și imediat către suprafață. Concluzia: copilul e SAFE!
  2. Ce se întâmpla când intrăm în apă cu fața în sus. Well… revelație! Luăm paharul, cu gura în sus și îl împingem cu forță, spre fundul căzii, până se umple cu apă. Revenim la analogiile gen gura paharului=orificiile corpului nostru, în zona capului, pe care vrem să îl scufundăm cu fața în sus. Lăsăm paharul să ajungă pe fund, îi dăm drumul și vedem că nu se mai ridică. Concluzia: și corpul copilului poate înghiți instant multă apă și nu mai poate ieși la suprafață. Copilul este in PERICOL!

QED cum ar zice doamna profesoară.

Faceți acest experiment și pentru voi, dar mai ales în prezența copiilor. Atât cât înțeleg ei. Este foarte important exemplul. Degeaba îi tot repeți copilului că se ineacă, ca el nu înțelege. Cel mult știe cum e să te îneci când bei puțină apă, sau cu un biscuite, sau cu o bucățică de carne. Știe că este un proces din care poate ieși, de cele mai multe ori, singur și cu ușurință. Dar înecul despre care îi tot amintim noi în cadă, piscină, mare.. este mai greu de înțeles de copiii atât de mici.

Nu îi încărcați cu multe detalii, doar lăsați-i să se convingă jucându-se în apă cu două recipiente, printre jucăriile lor. Asta nu înseamnă că îi puteți lăsa prea mult nesupravegheați!

Noi facem multe experimente acasă, cu prea puține noțiuni de fizică și chimie la vârste atât de fragede, dar informația ajunge fix unde trebuie. Și ramâne acolo pentru toată viața, sunt convinsă!

Daca ți-a placut articolul și vrei să mai citești ce postez, ai opțiunea Follow pentru blog și Share pentru Facebook.

Strigat mut.

Sunt muta de trei zile.

La propriu.

Adica mi-a pierit vocea in decurs de cateva ore dupa ce m-a socat povestea Nicoletei. O gingasie de femeie pe care o stiam de cativa ani. Ultima data cand am vorbit pe indelete cu ea eram cumva in acelasi punct in parcursul vietii. M-a socat probabil cat de dramatic a fost curmata viata ei. Si cum a evoluat viata mea.

Imi imaginez un fulg pe care il sufli indelung, usor sacadat- urca, mai coboara un pic, iar urca parca si mai mult, si tot asa. La un moment dat stim cu totii ca va pica in gol. Unii fulgi insa nu mai gasesc nici bruma de adiere sa zboare si cad striviti sub greutati. De cutit.

Apoi mi-am amintit…

Cat de greu se obtine un ordin de protectie la noi. O femeie gravida in primul trimestru de sarcina, cu lovituri din care medicul legist acorda una-doua zile de ingrijiri medicale (doar), cere ordin de protectie. Este amenintata de judecatoarea (atentie! femeie in roba!) cu amenda si cu urarea sa nu mai nimereasca vreordata in sala ei. La indemnul familiei, femeia retrage plangerea.

Cum umbla agresorii liberi. Cand o femeie cade pe strada in stare de soc, cu dintii sparti in gura, dupa ce un mascul o da cu capul de un stalp, dusa cu salvarea la Urgente, cu sapte-opt zile de ingrijiri medicale mentionate de IML, agresorul este sanctionat cu amenda de tulburarea linistii publice. Un an mai tarziu, urmarirea penala nici nu este inceputa, pentru ca procurorul cere NUP, din lipsa de probe si martori.

Cand corpul si sufletul femeii sunt bunuri comune. Nu de putine ori aud pareri necerute, ale apropiatilor sau mai putin apropriati, despre cum ar fi mai bine pentru femeie sa faca avort, daca tot nu se intelege bine cu sotul, ca singura n-ar putea sa se descurce.

Cum se ignora emotiile si psihicul copiilor. Stiu fetite care se povestesc ca se ascund in camera lor si se fac mici mici intr-un colt, pentru ca atunci cand ridica tata vocea, mai si arunca cu cate o tigaie dupa mama prin casa. Si se feresc si ele cum pot! Sau micute lasate in grija bunicilor violenti, pentru “sunt mici, ce stiu ele, oricum uita”.

Ca reperele, modelele din copilarie se impregneaza aproape irecuperabil in mintea viitorului adult. O fetita crescuta intr-un mediu abuziv va primi fix acele programe si isi va gasi, ca femeie adulta, un partener abuzator, fie de natura fizica, fie psihica. Si nu vor sti ca merita mai mult si tot ce-i bun pe lumea asta, habar nu vor avea cum sa primeasca altceva in viata lor si se se vor complace in aceleasi situatii repetitive la nesfarsit.

Atat mi-am amintit acum. Poate mai sunt si altele. Dar le-am ascuns bine. Sau nu m-au atins in mod direct.

Libertatea de a creşte prinţi

Parenting. Parentaj. Tot felul de denumiri pentru tot felul de curente de creştere a copiilor. De a ajuta în devenirea unor adulţi demni, buni, înspre perfecţi. Eu n-am fost vreodată la vreo astfel de conferinţă.

Am auzit că Reginele cresc prinţi.

N-am cunoscut-o pe Regina MAMĂ. Îi port inelul simplu, care avea un diamant mic, maro, IMG_7383cu o tăietură neobişnuită, cu faţete tăiate inegal. Am pierdut piatra şi m-am necăjit groaznic. Am simţit că am dezamăgit-o. Apoi am simţit-o şi m-a liniştit. M-a ajutat cumva să-l înfrumuseţez cum am ştiut eu mai bine!

Mă tot gândesc câtă putere şi ce fel de femeie să fi fost. Genă puternică sigur a avut!

Fată de la ţară, dintr-o familie numeroasă, cu mulţi fraţi şi surori. Mamă singură după doi ani. A reuşit să-şi depăşească condiţia şi devenea ea însăşi un intelectual de oraş. O balanţă echilibrată care i-a insuflat blonduţului schilod, câţiva ani cât a apucat să-l crească, o dorinţă nebună de viaţă. Dar să fie viaţă bună, fără să epateze, cu bun gust, cu drag de casă şi de femeia lui, cu iubire de copil plămădit din dragoste, cu concepţii sănătoase despre familia în care şi-ar fi dorit să-l facă mare. Nu l-a ursit cu prea mult noroc, din acela care să-ţi vină totul pe tavă, dar i-a dat o putere de muncă fantastică, care să nu cunoască vârstă, anotimp sau zi-lumină.

Generaţia noastră creşte numai lideri, deja aşezaţi pe piedestal. Parcă nu mai ştie să educe şi capete plecate când viaţa o cere, cu putere de a accepta şi alt loc în afară de primul sau chiar de a digera frustrarea când alţii au prioritate. Îi văd zi de zi. Pe stradă, în parc, la grădiniţă, la şcoală, la club…

Regina mea cu pălărie ştia că trebuie să crească un barbat. Şi-a pregătit puiul să zboare singur de mic, să razbată în viaţă, oricât ar fi fost de vitrege condiţiile. L-a lăsat orfan la vârsta cea mai dificilă. În adolescenţă ar fi putut să se rătăcească, dar valorile ei au fost adânc şi foarte atent plantate în anii împreună. Proverbialii şapte ani de acasă se vede că-şi au rostul. Atunci e momentul în care construim fundaţia pe care să ridicăm viitorul adult. A trecut cu brio prin liceu, prin facultate, a luptat să-şi facă dreptate când s-a simţit nedreptăţit. Şi-a făcut o familie frumoasă cu care se mândreşte şi după zeci de ani, a văzut lumea şi a gustat din bunătăţile ei. Şi n-a mai fost niciodată singur.

Mi-aş dori să am puterea şi norocul să-i citesc însemnările, scrisorile, dar încă mi-e teamă sa nu mă doară durerea ei. O astfel de persoană, din care se vede deja omul ce a rezultat, ar merita să dea sfaturi noii generaţii. Să ne spună câte ceva despre crescut copii. Aş asculta cu atenţie şi aş lua notiţe.

Cresc doi baieţi. Şi vor avea prinţese lângă ei!

24 de ore

Sunt zile și zile.

Câteodată fac atât de multe încât am impresia, dacă fac vreun bilanț mai spre apusul soarelui, că n-am făcut mai nimic. Ca să mă vindec complet de vinovăția asta implantantă atât de abil de multe situații din trecutu-mi glorios, m-am decis să le pun pe hârtie, cu liniuță de la capăt.

Mamă de doi copii de grupa mică și clasă pregătitoare:

Ora 00.00

Dacă am călcat în ceva norocos în ziua ce tocmai s-a încheiat, miezul nopții mă găsește deja în pat, visând la zilele când ma voi putea trezi iarași când am eu chef, chiar și în weekend. Da, căci ceasul lor biologic, de mine doar deformat de trezirile cu noaptea-n cap, nu-i lasă să doarmă mai mult de ora 7 nici în Sfânta Zi de Duminică!

IMG_3598Ora 05.45 (cu variațiuni pe temă începând cu ora 04.57- bioritm defect, clar!) Sună alarma, dacă apucă să sune si nu-s deja cu ochii cât cepele.

Cafea, deschis tv, scrolling pe telefon, închis tv să nu mă deprim cu noaptea fix în cap, spălat, machiat, aranjat păr, îmbrăcat.

Ora 06.30 Aprins lumina în toată casa, cu speranța că măcar azi se vor trezi de bună voie. Nu renunț nicând la această speranță, năzuiesc că atunci când îți dorești ceva din tot sufletul, tot Universul lucrează să se întâmple sau ceva de genul ăsta.

Ora 06.40 Încă mai sper.

Ora 06.45 Mă apucă disperarea, în prind pe primul care începe să se foiasca, îl avertizez gentil că urmează să-l îmbrac, apoi trec la acțiune. Liber, treci la baie! Neeext! Cu următorul procedez cam la fel, în funcție de cum s-a dozat norocul mâncat când eram mică. Sunt cazuri când unul decide să plece în pijamale si urmez acelasi procedeu de schimbare automată în mașină, în fața unității de învățământ.

IMG_6768Ora 07.00 Coborâm cu toții la masă. Mic dejun pe alese, pe culese, maximum două varinte ca să nu pierdem vremea, pachet pentru școală, verificat două ghiozdane, ascuțit creioane pe alocuri (nu că-i suflu în fund, dar mă relaxeaza activitatea!), pachet pentru școală (fi-v-ar laptele si cornul), ups am mai zis deja, dar mai bine double check, dus haine și bagaje la mașină, grăbit din cinci în cinci minute copiii, gen În doua minunte plecăăăm.

Ora 07.35 All a booooard! Copiii deja au învățat primele înjurături clasice de la mine, din trafic. Să nu cumva să audă prostii printre alte părți!

Ora 07.50 Lăsat primul copil la școală

Ora 08.00 Încep negocierile la masa rotundă. Dar azi cât stau? Dar de ce să rămân la grădi? Să știi că nu manânc nimic! Vezi că te țin strâns strâns de picior și o sa mă trimită doamna acasă, cu tine! (s-a întâmplat O data si nu mai scăpăm de precedentul ăsta) Bine hai să te iubesc! Staaaai, nu te-am pupat de țspe milioane de ori! Pa mama paaa

Orele 08.30- 16.30 Am fugit toată viața mea de program de birou, și iată- 8 ore! Am zile însă când fac si zeci de km numai în București, de la o întâlnire la alta.

Pentru business- Proiecte, întâlniri, planuri, strategii, calcule, idei, aprovizionare, întâmpinare aprx 30 de copii zilnic Doaaamna, știi ce o să fac în weekend. Doaamna, M nu-mi dă fix jucaria asta, Doaaaamna uite ce bluză cu paiete am, Doaaamna, S nu mă lasă să stau cu el la masă etc etc.

IMG_7872

Și așa mi-s dragi toți, că stau să ascult păsurile fiecăruia! Apoi iar angajați, salarii, pontaje, contracte, ședințe scurte de lucru, planificări de vacanță, telefoane, suna telefonul, sunăăă non stop, colaboratori, furnizori, bani, grupuri de whatsapp, mesaje… Vreau să scriu și pe blog! Pff, nici azi nu-mi iese! Poate scot măcar ceva din Draft.

Pentru acasă- măcar nu mai trebuie să preiau copiii de la școală și grădiniță! Spălat, curat, mâncare- cumpărat, făcut, flori, curte, câine, scări, multe trepte de urcat și coborât toată ziua! Măcar scutesc niste exerciții la sală! Oare pâine mai avem? Feliată musai, că altfel iar se arde în toaster.

IMG_5153Trebuie mereu să #amtimp și pentru mine! Tot în intervalul ăsta orar înghesuit. Salon, coafat, vopsit, unghii, tonifiere, psiholog, coaching, cafele. Ah, iar am uitat să mănânc. Măcar niște ciocolată neagră, să mai capăt un strop de energie.

Îți dai seama cum e să trebuiască să-ti alegi dimineața o singură variantă de ținută valabilă și inspirată pentru toate cele enumerate mai sus, în condiții meteo de cele mai multe ori necunoscute? Greu, tare greu pentru o femeie pe care cade dressingul și tot n-are cu să se îmbrace!

Ora 17 Trezit copil din somnul de după amiza. Cu tot tacâmul de urlete, dar decât să încercăm somn de noapte pe la 11-12, mai bine îl sacrific așa. Luat mama de nouă și proaspătă- să ne jucăm, să spunem poeziile de la grădi, să alergăm, să decupăm, să ne împușcăm, diverse, ușurele…

Ora 18 Copil mare ajuns acasă. Deci doi copii în preajmă care nu și-au vazut mama o zi întreagă și vor să stoarcă acum tot ce-a mai rămas in ea. Masă de seara. (Când fac de mâncare? Nu știu exact prin ce interval orar să strecor. Dar fac!) Cu depănat amintiri de peste zi. Mai mult eu, că ochii cei mai mici sunt beliți în televizorul prost inspirat pus în bucătărie.

Ora 19 Baie. Mai mult duș decât cadă, că se face multă apă pe jos și cine mai are chef să strângă? Sau spumă, vai! Doar bideu câteodată. Că de acum sunt mari, căteodată se descurcă și singuri. Dacă nu vine apa prea fierbinte. Cu periuță de dinți cu tot. În gură, nu în bideu. Ți nu cu apă caldă în gură, bleah. Ora menționată este visul oricărui părinte normal la cap, care visează la o viață după ce adorm copiii. Visează am zis!

Ora 20 (Vis din nou. Ora zic.) Povestea de seară. Copilul cel mare învață să citească. O perioadă greu de suportat deopotrivă atât pentru cei care știu să citească (parinții), cât și pentru amarâții de frați mai mici care vor și ei să li se spună o poveste cu propoziții. Întregi! Nooo, la noi durează cam o oră o mică povestioară, pentru că fratele mai mare învață să CI-TEȘ-TE! Deci mama e cu ochii și urechile în cel puțin patru, pentru că inevitabil trebuie să-l țină ocupat pe cel mic și să urmărească cu mare interes (mă prefac) ce-a dea zecea minune a lume!

max Ora 22 Îmbrățișările vor fi fost efectuate, pupicii de nopate bună vor fi fost plasați, te iubescurile in toate limbile cunoscute până la vârsta asta vor fi fost spuse.

Doamne ajută! Ar mai fi mers și un pahar de rose, dar mi-e că nu mai nimeresc patul. Măcar să mai citesc (coerent) câteva pagini din colecția de cărți de pe noptieră. Cu puțin noroc, în noaptea asta mă trezesc doar de doi pipi. Sper că nu pe lângă!

Și, dacă aș mai fi avut chef și ochi să mai scriu vreo două rânduri, aș fi povestit și programul tatălui copiilor din dotare.