Printesa urbana pregateste noi lansari de carte

printesaurbana-74Una dintre cele mai influente voci in materie de parenting dintre bloggerii romani este, fara indoiala, Printesa urbana. O citesc deopotriva si mamici, si tatici! Si-a surprins de curand cititorii cu o carte pe sufletul oricarui parinte, iar acum se pregateste sa-i impresioneze pe cei mai sinceri ascultatori- copilasii.

Desi oricine ii citeste blogul se poate considera musafir in viata Printesei, noi v-am pregatit un dialog intim si sincer cu omul din spatele brandului.

Izabela Caragea Marinescu: Hai sa facem cunostinta! Lumea virtuala te stie de „Printesa urbana”. Cei din familie si prietenii cum iti spun?

Printesa Urbana: Pe mine ma cheama Ioana si asa mi se si spune. In gluma sau pe la evenimente mai raspund si la numele de Printesa.

I.M. Cum arata fericirea Ioanei? Face parte din Regatul Printesei?

P.U. Fericirea e musafir permanent la noi, de fapt, cred ca a devenit membru al familiei in ultimii ani. E greu sa nu fii fericit cand esti incojurat de copii! Ei sunt fericiti aproape tot timpul, si cand sunt bolnavi, si cand sunt obositi sau cand le ingheata nasul. Invatam de la ei si noi, astia marii.

I.M. Tu insati crezi in povesti? Traiesti una?

P.U. Cred in vise implinite. Traiesc o poveste adevarata, cu cavaler pe cal alb (pe bune, chiar a venit la nunta pe cal alb), dar cunoscut pe internet, cu copii doriti si minunati.

I.M. Te recomanda talentul, asta-i clar! Cat e viata ta si cat fictiune pe blog?

P.U. Nu scriu fictiune, nu stiu sa scriu fictiune. Tot ce e pe blog e adevarat. Asta nu inseamna ca si tot ce traiesc scriu pe blog. Autocenzura e importanta!

I.M. Ai scris de cand te stii sau ai avut o revelatie la un moment dat si totul a pornit de acolo?

P.U. Scriu de pe la 19 ani, la inceput mai prost, in timp ceva mai bine. Am scris mii de texte, unele la comanda, altele pe bani, multe degeaba. In ultimii ani insa am scris aproape numai pentru mine si am simtit un progres urias in materie de stil, viteza de scris si feedback pozitiv de la cei care ma citesc.

I.M. Acum ai comunitate de sute, chiar mii de cititori? Cum ai crescut?

P.U. Suntem cateva mii de parinti care gandim si vrem la fel pentru copiii nostri. Am crescut scriind sincer despre mine si familia mea, in speranta ca vor invata si altii cate ceva din greselile si reusitele noastre. Nu am investit bani in reclame sau bannere. Doar am scris si am fost mereu onesta.

I.M. In continuare te ocupi doar tu de tot- plan editorial, texte, blog, facebook, grup, publicitate sau ai creat deja o echipa?

P.U. Nu am o echipa pentru ca totul este extrem de personal. Nu as putea lasa pe altcineva sa imi scrie textele, sa imi caute subiecte sau sa imi negocieze contracte. Blogul, brandul, businessul, comunitatea, toate exista pentru ca fac totul personal. Ma ajuta sotul in unele chestiuni administrative, mai modereaza comentarii cand eu nu am acces la internet, ma ajuta cu organizarea evenimentelor pentru comunitate.

I.M. Se poate trai dintr-un blog? Stii sa te vinzi?

P.U. Da, eu traiesc din blog de ceva vreme. Nu stiu sa ma vand, dar din fericire nu a incercat nimeni sa ma traga pe sfoara pana acum.

I.M. Cat timp dedici acestui job?

P.U. Intre 2 si 8 ore pe zi in fiecare zi, inclusiv in weekend, cand nu deschid laptopul cand sunt treji copiii, ceea ce inseamna ca in weekend dorm mai putin.

I.M. Ai ajuns sa publici o carte! Povesteste-ne despre “O să te ţin în braţe cât vrei tu şi încă o secundă”.

P.U. Cartea asta era cu mine de mult, doar ca nu s-a gasit nimeni sa ma motiveze s-o pun pe hartie. Ivan era mic, dormea mult pe mine, eu stateam si lacrimam de fericire sub el, tastam pe telefon capitol dupa capitol. Si gata cartea!

printesa-urbana-tex-carrefour-13I.M. Personajul principal are doi copii. Asta stim si despre tine, dar nu i-am vazut in nicio fotografie. Cum reusesti sa faci asta, cand toata lumea pune poze cu copiii peste tot?

P.U. Pai, pur si simplu nu pun poze cu ei. Se poate trai si fara sa pui poze cu copiii pe net, chiar se poate, de fapt, nici macar nu-i greu.

I.M. Pregatesti surprize pentru cititorii tai in curand?

P.U. Lucrez acum la doua carti pentru parinti si copii, doua carti frumoase, cu miez si mesaj, care-i vor ajuta pe copii sa adoarma frumos si sa viseze colorat, iar pe parinti ii vor ajuta sa gestioneze mai usor situatiile dificile. Abia astept sa le vedeti!

(publicat in 16.03.2016 pe Elefantelul curios)

Publicitate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: