”Stima de Sine la Copii – principalul ingredient al succesului în viata”

Oare câți dintre noi pot afirma, fix în acest moment, că stau bine la capitolul stimă de sine, încredere în forțele proprii și că nu le pasă de gura lumii? Ni se pare în continuare o formă de aroganță, lipsă de modestie sau falsitate susținută de zeci de măști dacă ne permitem să admitem în fața celorlați că merităm, că putem, că ni se cuvine, că acceptăm laude sau complimente.

Cum ar fi să putem avea și noi, ca popor, o stimă de sine sănătoasă? Să fim mai puțin preocupați de cum ne văd alte țări și să reușim să ne canalizăm ambiția într-un scop mai înalt și într-o structură mai clară?

“Ar fi minunat, după părerea mea. Și foarte posibil! Asta dacă noi, părinții de azi, învățăm cum să cultivăm o stimă de sine sănătoasă la adulții de mâine, adică copiii noștri”, spune Urania CREMENE. 56Acesta lansează la 1 octombrie un amplu proiect naţional de educaţie în acest sens și a avut amabilitatea de a-mi răspunde la câteva întrebări pe subiect:

Tu cum stai cu stima de sine, draga Urania?

Cred că acum stau bine cu stima de sine, în încercarea de a nu mai fi dependentă de părerea celorlalți, pentru că foarte mulți ani am crezut că stau bine cu stima de sine, dar era o stimă de sine construită mult pe ego, pe victorii, pe medalii, cu ghilimelele de rigoare „medalii”, pe aprecierile celorlalți și pe multă motivație externă, pentru că așa am fost educată. Având norocul să fiu destul de hăruită cu calități și să și muncesc la ele, rezultatele nu au încetat să apară. Până când am înțeles că dacă dau jos multe dintre etichetele care mă definesc, care mi-au devenit identitare, nu prea știu pe unde sunt. De vreo 15 ani muncesc destul de mult (adică muncesc mult, nu destul de mult) la o stimă de sine sănătoasă.

Dar când aveai 9 ani, ca băiețelul tău acum, iți mai amintești cum erai?

Când aveam 9 ani eram… un copil băiat. Am crescut între băieți, m-am jucat jocuri de băieți, iar la 9 ani, categoric, eram un mic băiețel, mă cățăram în copaci, jucam fotbal, mă băteam și nu aveam, cred că, nici o păpușă și nici nu purtasem, încă, vreodată, vreo fustă. Asta s-a întâmplat pe la 12 ani, pentru prima oară, și nu-mi pusesem încă întrebarea, din amintirea mea, cu privire la stima de sine, aveam multă încredere în mine. În schimb, mă considerăm, de multe ori, diferită pentru că ăsta era feedback-ul celor din jurul meu și nu pentru că aș fi fost foarte baiețoasă, ci pentru că am primit o altă abordare a educației în familie.

Ți-ai crescut băiețelul diferit față de cum te-au educat părinții tăi? El cum stă cu stimă de sine?

Categoric, l-am crescut diferit pe Amos, dar am păstrat elemente importante, care țin de cei șapte ani de acasă și cu alte abordări în afara pedepsei. L-am crescut să fie responsabil, nu să-i fie frică. El are încredere în el, cu toate că nu ne creștem doar noi copiii și, fără doar și poate, societatea l-a influențat în această direcție, în sensul în care spune câteodată „mi-e rușine să fac ceva” sau ” să vorbesc cu o persoană”. Iar noi niciodată, noi, adulții din jurul lui, nu l-am crescut în rușine și nu i-am spus lucruri de soiul ăsta. Cu toate astea, el a preluat niște comportamente din afară, niște comportamente sociale. E un copil cu încredere în el și curajos, sunt sigură că o să ajungă unde trebuie.

Cum crezi că va arăta, din acest punct de vedere, adultul Amos?

Eu l-am educat pe Amos cu întrebarea „de ce faci ceea ce faci?”, în așa fel încât să îi fie foarte clară diferența dintre „fac pentru mine” sau „fac pentru ceilalți”, în sensul de creștere a imaginii de sine. Ce mă străduiesc conștient să educ în el este faptul că fiecare persoană este o combinație unică între un echilibru perfect de calități și defecte. Asta înseamnă că e important să se iubească așa cum e, cu calitățile și defectele lui. De asemenea, ce l-am mai învățat este ca atunci când se compară cu cineva, lucru pe care, oricum, îl facem cu toții, să se compare cu acea persoană per ansamblu. Evident, cu tot ceea ce vede din punct de vedere al trăsăturilor, calităților și defectelor, de ce nu, nu doar să compare o trăsătură cu o alta. Mai exact, dacă se simte inferior unui copil care schiază mult mai bine decât el, să se uite la acel copil pe de-a-ntregul, la ceea ce știe în alte domenii, la cum arată viața lui, la sănătatea lui, la aspectul lui fizic, la alte trăsături pe care le are. Să vadă că are și el calități pe care celălalt copil poate nu le are. De fiecare dată când face această comparație, eu întăresc faptul că suntem o combinație unică de calități și defecte.

Care este mentalitatea poporului român acum, în zilele noastre, vizavi de stima de sine?

Am să mă refer doar la faptul că, încă, ne creștem copiii într-o modestie prost înțeleasă. Hai să vorbim despre cultura poporului român, despre ce înseamnă încredere în propria persoană. Cred că asta ar ajuta la această întrebare.

Considerăm, încă, că modestia este o calitate și îi educăm pe copiii noștri să fie modești, dar ajungem să însămânțăm, de fapt, neîncrederea în propria persoană. De exemplu, dacă îi spunem unei persoane „vai, ce bine arăți astăzi!”, răspunsul cel mai probabil va fi „A, mulțumesc, sunt foarte sunt foarte obosită, dar machiajul mă salvează.” sau „Vai, ce rochie frumoasă ai!”, răspunsul este „Vechitura asta?!”, „Ce treabă grozavă ai făcut!”, răspunsul este „Mi-am făcut doar datoria”. Și atunci, această modestie duce, de fapt, la lipsa capacității copiilor, mai târziu adulți, de a nu încărca o stare de bucurie, de satisfacție pentru lucrurile pe care le-au făcut.

În continuare credem că o persoană care spune despre ea că a făcut bine sau că e mândră de ea însăși este lăudăroasă, este arogantă și, din nou, asta nu ajută să creștem copii cu stimă de sine. Mândrie sănătoasă înseamnă ca un om să poată spune despre el: „mă iubesc așa cum sunt, învăț, mă dezvolt, dar mă iubesc așa cum sunt, mă accept în plusurile și minusurile mele, sunt la fel de important sau importantă ca orice altă persoană, mă iubesc pe mine ca să îi pot iubi pe ceilalți, atunci când mă străduiesc să fac o treabă bună și o fac bine, sunt mândru de mine” ș.a.m.d.

Deci, sunt oameni care pot aprecia corect ceea ce au făcut, să se autoevalueze corect și să poată spune „Da, am făcut o treabă extraordinară sau da, sunt mândru sau mândră de mine.” În plus, studiile vorbesc de la sine. Românii sunt pe locul 47 din 53 de țări implicate in studiu la capitolul Stima de sine, adică 67% dintre adultii din România au o stima de sine scazută si sunt nemultumiti de felul in care arata viata lor, conform studiului “Psihologia poporului român. Profilul psihologic al românilor într-o monografie cognitiv-experimentală”, Daniel David, 2015

Unde vrei să îi aduci pe părinții din România prin campania pe care o lansezi la 1 octombrie?

În primul rând, vreau să îi aduc în sălile de seminar. O dată cu aceasta campanie de conștientizare #StimaDeSineConteaza, noi lansăm pe 1 octombrie și un turneu național de seminarii de parenting pe tema ”Stima de Sine la Copii – principalul ingredient al succesului în viata”. Participare e gratuită, până la sfârșitul anului viitor vom ajunge în toate orașele mari și medii ale țării, părinții trebuie doar să își dorească să participe și sa investească 4 ore din viața lor. Rezervarile locurilor se fac pe www.seminaruldeparenting.ro.

Campania de conștientizare are rolul de a-i face pe părinți să înțeleagă cât este de important să crească o stimă de sine sănătoasă în copiii lor, iar seminariile gratuite de parenting au rolul de a-i învăța cum să o facă. Am convingerea că doar așa putem crește o nouă generație de copii care știu, pot și vor să schimbe România cu adevărat.

Urania Cremene este autoare programului All about Parenting, o metodologie de parenting unică în lume.

Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să mai citești ce postez, ai opțiunea Follow pentru blog și Share pentru Facebook. 

Emisiunea PARENTING XXI, sezon nou

Singura emisiune TV din România, dedicată exclusiv părinților, logoPARENTING XXI, revine pe micile ecrane și în online de marți, 1 octombrie, ora 17, pe Canal 33.

Parenting XXI este o emisiune cu un caracter informativ și educativ, în cadrul căreia am adus, de-a lungul timpului, invitați de marcă, specialiști cu credibilitate în sectorul lor de activitate.

Vreau să încurajez părinții să fie încrezători că sunt cea mai bună mamă și cel mai bun tată pentru copilul lor, că presiunea perfecțiunii nu are loc într-o familie armonioasă, că vinovăția nu ne este de folos, că anxietățile și fricile sunt firești când creștem o nouă viață.

Îmi doresc să promovez un stil de viață sănătos și corect, fără să ducem totul la extreme, fără să încurajez doar anumite teorii. Sunt stiluri și metode de parenting împrumutate din alte țări care au toate șansele să fie aplicate în mod eronat, dacă nu sunt introduse treptat și adaptate culturii și mentalității noastre.

Și în noul sezon urmăresc să ofer, împreună cu invitații mei, răspunsuri corecte, atent documentate, din partea celor mai buni specialiști- medici, psihologi, avocati, profesori.

Ca noutate, mi-am propus să vă aduc în atenție și povești de viață, cu experiențe care să vă inspire!

Cu mulțumiri, anunț cu mare drag că mi s-au alăturat în acest demers, pentru a realiza un produs media de calitate și pentru a mă susține ca toate informațiile să ajungă la câți mai mulți părinți, următorii parteneri: Cristina Oțel, Soul Bloom, Sfatul Mamei, suntpărinte.ro, Alexisme, Dana Predu, Mamprenoare, Sfatul Mămicilor, Florina Badea, Jurnalul unui tată, Asociația Activity, Mămica activă, Juxi Magic, Anca Arău, Tatăl activ.

Emisiunea este difuzată LIVE pe canalele oficiale de Facebook și YouTube ale Canal 33, pe siteul www.canal33.ro, pe Orange TV Go, în rețeaua UPC, în rețeaua RCS-RDS pe DIGI Analog.

Edițiile primului sezon pot fi urmărite pe canalul de YouTube al Canal 33. Adiacent, există și un canal personal de YouTube- Izabela Marinescu, la care vă invit să vă abotați: https://www.youtube.com/channel/UCqUhcVqqZcA1avPyveKUBZQ

CANAL 33 este o televiziune care și-a început emisia în spațiul online, cu 10.000 de telespectatori înregistrați în fiecare seară pe canalul YouTube (aprx 45K de abonați) și în jur de 5.000 de vizualizări pe Facebook (apr 50K fani) per ediție.

Cum putem face un club de lectură acasă?

Fac o mărturisire. Eu am descoperit lumea cărților destul de târziu. Dar nu prea târziu. Așa ceva nu există. Cum nu există prea devreme. Unii dintre specialiști susțin că ar trebui să le citim copiilor cu voce tare încă de când cresc în pântecele mamei. Eu n-am făcut asta.

În schimb, am avut în permanență noptierele pline cu cărți, pe diferite categorii de vârstă, încă de când cei mici au avut capacitatea de a distinge și urmări imagini. Le-am citit pe voci atât cât au avut răbdare, am urmărit imagini, i-am lăsat să îți aleagă personaje preferate din cele mai colorate și frumos ilustrate, am citit aceleași rânduri și de zeci de ori pe seara, până le-am învățat pe de rost încât după ce stingeam lumina puteam să reproduc povestea întocmai, cu aceeași intonație. Activitati Elefantelul Curios (105)Și uite așa am ajuns să mi se ceară lectura de seara, iar cel mare să viseze la clipa când vom sta să citim împreună, fiecare din cartea lui. Și s-a întâmplat! Iar de astă vară citim în tandem și așteptăm cu nerăbdare momentul când va ajunge și fratele mai mic la această performanță.

Când spun “Club de lectură” sau “Cerc de lectură” poate suna pretențios, poate ne duce cu gâdul la un cadru formal, cu oameni (fie și copii) care citesc cursiv și înțeleg perfect firul cărții. Se poate și altfel, o spun din proprie experiență! Am introdus un astfel de opțional la clubul pe care l-am fondat, care găzduia copii de ciclu primar și ocazional, gimanzial. Am crezut mult în curiozitatea și determinarea copiilor și așa am ajuns, chiar dacă recomadarea era 8 ani+, să scad vârsta de acces până la 6 ani. Am ajutat copii de clasa pregătitoare să învețe să silabisească cu mult înaintea programei, am avut răbdare cu ei și i-am determinat să-și dorească să parcurgă ei singuri o povestioară.

Eu cred că putem organiza un Club de lectură chiar acasă. Sau pe plajă sau la iarbă verde la munte. Și în grupul de prieteni.

Am stat de vorbă, în cadrul emisiunii Parenting XXI, de la Canal 33, cu doi dintre pedagogii din cadrul Festivalului de lectură Narativ și am cules câteva tips&tricks pentru voi:

–          Se formează un grup de restâns de copilași

–          Se desemnează o carte aleasă de majoritatea, se citesc paragrafe în cadrul clubului, dar ulterior, până la următoarea întâlnire se parcurge toată cartea

–          Lectura se poate face individual sau cu ajutorul părinților

–          E important să existe un moderator (părinte sau pedagog), pentru a pune întrebări copiilor, pentru a-i ajuta să se deschidă, să povestească, să dezbată

–          Putem face o activitate plecând de la carte- un mic atelier în care se realizează un personaj (din plastelină, lego, resturi de materiale), se reproduce o scenă prin desen, se inventează un cântecel, se adaptează un mesaj din carte pe experiența copilului

De altfel, de pe siteul Asociației Curtea Veche se poate descărca, după abonarea la newsletter, un Ghid al profesorului, care vă poate folosi și acasă sau în cercurile de lectură pe care le organizați în spații informale, cu idei de discuții și activități.

Spor la citit!

Întreaga emsiune poate fi urmărită aici:

Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să mai citești ce postez, te rog să folosești opțiunea Follow pentru blog și Share pentru Facebook.

#Re-think TSA: Un diagnostic pe viață merită specialiști informați

Eram însărcinată cu al doilea copil când mi-a fost dat să petrec câteva ore în compania unui băiețel cu un comportament atipic și a părinților lui. Mi-au destăinuit la un moment dat că puștiul fusese diagnosticat cu Tulburare din Spectru Autist (TSA) și acum strângeau bani pentru a ajunge în Statele Unite, pentru a-i oferi șansa la un tratament diferit față de ce se oferea în țară.

M-a marcat momentul și m-am documentat constant, atentă fiind la dezvoltarea copiilor mei. M-am consultat doar cu specialiști (pediatru, psihoterapeut, logoped) în momentul în care am sesizat ceva ieșit din “normalul” la care mă raportam.

În 2016 am intervievat o mamă deputat, activ implicată în problematica persoanelor diagnosticate cu TSA. Cristina Nichita îmi spunea atunci că “specialiștii în Sănătate Mintală afirmă că în România un copil dintr-o sută se naște cu o Tuburare din Spectrul Autist”. Statisticile arătau că la noi în țară, în urmă cu doi ani, erau peste 8.000 de persoane diagnosticate cu Tulburări din Spectrul Autist. Asta desi președintele Klaus Iohannis susținea, în același an, de Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului, că în România noastră trăiesc 30.000 de persoane diagnosticate cu autism. Puteți (re)citi întreg interviul aici

Autismul nu este o boală. Autismul este o tulburare destul de greu de depistat, cu grade și forme diferite de manifestare.

De aceea, specialiștii în domeniu sunt într-o continuă formare și documentare.

Cei mai mulți dintre aceștia se reunesc timp de două zile, în perioada 2-3 noiembrie a.c., lAfis TSAa #Re-think TSA International Convention, la Capital Plaza Hotel București. Este prima Convenție Internațională care se adresează terapeuților, psiho-pedagogilor și psihologilor din România, specializați în tulburări de dezvoltare ale copiilor și tinerilor cu TSA. În cadrul lucrărilor susținute de reprezentanți ai Autism Research Institute, Autism Speaks, National Institute of Mental Health USA și nu numai, vor fi prezentate cele mai noi terapii de recuperare: terapia 3C, piano-therapy, terapia asistată de animale și alte terapii inovatoare.

Un bilet de acces la congres costă 350 lei/persoană pentru psihologi, iar pentru studenți, accesul este gratuit. Toți care iau parte la lucrări primesc la final un Certificat de participare, evenimentul fiind creditat și de Colegiul Psihologilor din România.

Detalii depre înscrire găsiți aici, iar dacă doriți să susțineți evenimentul în calitate de sponsor, aflați informații aici.

Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să mai citești ce postez, ai opțiunea Follow pentru blog și Share pentru Facebook. 

Tu poți să te bucuri de unul singur?

Mulți dintre noi suntem obișnuiți cu „încurajările” din copilărie, când era satisfăcător să vii acasă cu o notă mare, dar era dezastru când îți apărea în carnet un calificativ slab. Pentru  că așa se făcea performanță, să nu ni se urce la cap și să tragem și mai mult, din greu, până ne vom depăși pe noi înșine și generații întregi din urmă, mereu cu o ușoară îndoială în forțele proprii și cu un ochi peste umăr să vedem cine mai vine din urmă și ar putea să ne depășească.

Adultul de acum va încerca să facă pe plac oricui- partenerului, șefului, vecinului, prietenului, chiar copilului propriu, fără să găsească odihnă și mulțumire. Va căuta apreciere, validare, mulțumire chiar și când va tăia o felie de pâine, pentru că nu-i așa,  întotdeauna ar fi putut să obțină una mai dreaptă su mai subțire. Pentru că nu știe cum să-și fie suficient sieși! Și când va simți că pierde teren, va izbucni și va ataca fără nicio noimă. Sau se va izola și va fi absorbit de gănduri negre, departe de realitate.

Să luăm o situație: jumătatea ta pare să nu aprecieze nimic din ceea ce faci, nu se poate bucura pentru tine sau cu tine, invocă dureri de cap fix când tu ai vrea să deschizi o stică de șampanie, câteodată nu te aude nici măcar când strănuți să zică un amarât de „noroc!”. Ce îți poate trece prin cap:

  1. Nu mă iubește
  2. Nu îi pasă de mine
  3. Vrea să mă ambiționeze, crede că aș putea mai mult
  4. Poate m-am bucurat prea repede și mai sunt multe de făcut până la gloria finală
  5. Sigur el ar fi putut mai mult, uite ce prostie vin eu să-i povestesc
  6. Nu era momentul potrivit, trebuia să aștept să fie într-o pasă mai bună ca să-i povestesc.
  7. Nu trebuia să încep asta de la bun început, mai bine mă apuc de altceva.
  8. Nu sunt în stare de nimic.

Vă recunoașteți în vreuna dintre situații?

Răspuns corect- NICIUNUL!

Izabela (24) - CopyNu este vorba despre partener, niciodată nu a fost vorba despre celălalt (mama, tata, prieten, vecin, soț etc), ci despre tine însuți/însăți! Este datoria și nevoia fiecăruia dintre noi să ne uităm adânc în suflet, în oglinda fermecată dacă ne-am creat una pe care o credem pe cuvânt și să vedem dacă am găsit împlinirea. Nu trebuie să mai căutăm explicații despre ce a gândit, spus, simțit celălalt. Sau să mai dăm explicații. Nu este nevoie de validarea altcuiva pentru a simți cum te-ai descurcat într-o situație anume.

Mulțumirea și împlinirea sunt în noi, sunt ale noastre și e nevoie doar de un strop de autocunoaștere pe zi pentru a le identifica și a le simți.

Daca ți-a placut articolul și vrei să mai citești ce postez, ai opțiunea Follow pentru blog și Share pentru Facebook.