Ies cam șifonată dintr-o vacanță petrecută aproape în totalitate alături de copiii mei, unul dintre ei viitor elev de clasa I. El visa la jocuri pe consolă all day long. Eu m-am panicat când m-a întrebat cum se citește unu patru (14!). Da, a existat și recomandarea unui Caiet de vacanță, pe care, recunosc că l-am privit sceptică când am aflat de el. Dar în același timp, prin prisma experienței din ultimii ani de la clubul pe care l-am fondat, știu că elevii tot au nevoie de rutină, de exercițiu (constant, nu neapărat mult), de reguli, dar și de un cadru în care să-și desfășoare actvitatea.
Nu cred că a fost cea mai bună variantă să lucrăm împreună peste vară- eu nu am stat suficient de bine cu răbdarea, el a fost total lipsit de chef și distras de atracțiile din jur, inclusiv fratele mai mic și prea liber!
Promovez de ani buni, cu mult entuziasm, genul de program după scoală, pentru că o astfel de activitate complexă a ajuns să nu mai fie un moft, ci o necesitate. Și iată că anul nou școlar bate la ușă și știu că sunt mulți părinți care se întreabă cum e mai bine să procedeze cu copiii după ce se sună de ieșire. Un interviu cu una din doamnele învățătoare cu care am colaborat excelent puteți citi aici, este încă de actualitate!
Lucrez de mulți ani cu elevii și parintii lor, cam de tot atâția ani sunt și mamă. Am șansa de a privi din multe unghiuri relațiile familiale. Defect profesional probabil, căci meseria de jurnalist m-a învățat să mă documentez din mai multe surse înainte de a puncta esențialul ce merită a fi transmis mai departe drept informație de interes general.
La sfârșitul zilei, orice părinte își dorește, îmi place să cred, să petreacă câteva ore de calitate alături de copilul lui. Ca să nu mai vorbim de câtă nevoie au copiii de a sta lângă parintii lor în liniște și armonie, fie implicați în activitățile casnice, fie la o cină în familie, fie la un joc de masă sau la un film și un castron de popcorn, fie la un club de lectură organizat ad-hoc, la ei sau la voi în dormitor. O oră-două în fiecare seară de genul acesta, cu discuții prietenoase, pe întelesul lor, și poți vedea diferența. Rezultatele școlare se vor îmbunătăți, comunicarea va fi mai sinceră și mai eficientă, toți membrii familiei se vor trezi mai odihniți și mai bine dispuși, iar calitatea întregii vieți se va îmbunătăți.
De-a lungul timpului, am observat că adulții pe de o parte, și copiii pe de altă parte, prioritizează altfel aspectele pe care le au în vedere când aleg un afterschool- în definitiv, un mediu în care elevii își petrec cea mai mare parte din zi, de luni până vineri. Chiar dacă contractul se face cu reprezentanții legali, beneficiarii serviciilor cluburilor sunt copiii!
La ce să fiți atenți când alegeți un program Școală după școală?
AFTERSCHOOL în cadrul instituției de învățământ de stat în care este înscris copilul:
- școala oferă continuitatea cadrului didactic si după orele de curs,
- va rămâne în clasă alături de colegii lui, fără a face parte dintr-un mix de elevi din diferite clase, adesea greu de controlat,
- există posibilitatea de asigura o masă caldă,
- elevii nu sunt nevoiți să stea în aceleași bănci/scaune până seara târziu, cu posibilitate de mișcare și/sau activități într-un cadru informal,
- există spațiu de joacă și de relaxare/odihnă,
- există posibilitatea de activități extracurriculare.
AFTERSCHOOL privat:
- transport în siguranță, contact direct cu șoferii și referințe despre aceștia,
- apropierea față de casă,
- cum arată locul, atenție la curațenie,
- cine însuflețește spațiul, personal bine instruit să evalueze și să ghideze elevul pe drumul corect și adaptat capacităților individuale,
- accesul la persoanele responsabile de copil
- posibilitatea de relaxare/odihnă și joacă la orice vârstă
(garantat, locul de joacă este cel mai important pentru copii, dacă sunt consultați- ceea ce este și recomandat!- în alegerea clubului),
- posibilitatea de a avea un pranz cald, sănătos și gustos,
- o paletă generoasă de activități extracurriculare, care să le lărgească orizontul și să le dea posibilitatea de a-și descoperi și perfecționa talentele,
- detaliile contractuale, vizavi de costuri, vacanțe, zile libere etc,
- existența unui regulament de ordine interioară,
Există și varianta bonelor sau a bunicilor, dar recomand doar în măsura în care se dorește un program scurt la afterschool, fie el de stat sau privat. Cum spuneam și la început acestui articol, copiii, ca noi toți de altfel, avem nevoie de un cadru bine stabilit și reglementat pentru a ne îndeplini sarcinile de peste zi.
Asadar, cu ajutoarele de încredere, perioada școlară poate redeveni cea mai frumoasă vârstă. Lăsați-vă copiii să-și creeze propriile amintiri, ce vor fi meritat a fi povestite, chiar dacă nu vor mai derula bandă audio cu pixul și nu vor mai trage cu cornete cu bolduri.
Un gând despre „Sună clopoțelul? 16 Tips & tricks pentru Afterschool”