Nu aduce anul ce aduce ceasul

Am dintotdeauna un folder pe Desktop care se numește “Proiecte”.

Chiar dacă schimb laptopul și creez fișiere cu tot ce era pe “laptop vechi”, cel cu denumirea “Proiecte” este transferat separat, să-mi fie în fața ochilor zi de zi, ori de câte ori deschid calculatorul să mai lucrez ceva. Știi cum e, dacă îți dorești ceva cu adevărat, tot Universul conspiră pentru îndeplinirea visului tău.

Luna aceasta s-au deblocat două dintre ele și prind viață ambele, într-o singură săptămână.

           Emisiunea Parenting XXI este emisiunea în care ne propunem să găsim soluții la toate frământările părinților copiilor de secol 21 și în care ne convingem că suntem cei mai buni părinți pentru copiii noștri. Emisiunea are un caracter informativ, dar și educativ.

În media românească actuală există foarte puține emisiuni tv din care mamele și viitoarele mămici își pot culege informațiile de care au nevoie în viața de zi cu zi, înghesuite în rubrici micuțe. Există foarte multe pagini web care acopera multe din subiectele propuse si de noi. Însă noi urmărim să oferim femeilor răspunsuri corecte, atent documentate, din partea celor mai buni specialiști- medici pediatri, psihologi, avocati, profesori etc, persoane cu experiență și credibilitate în sectorul în care activează. Vrem să promovăm un stil de viață sănătos și corect, fără să ducem totul la extreme, fără să promovăm sau să încurajăm doar anumite teorii. Pentru că sunt formată ca jurnalist de știri, voi aduce în emisiune mai multe puncte de vedere pe același subiect.

Vă aștept în fiecare marți, de la ora 17, live pe Canal 33 Romania, pe pagina de Facebook, pe canalul de Youtube și pe UPC (program 408), cu feedback, întrebări, propuneri de subiecte.

Pentru că televiziunea Canal 33 s-a poziționat ca un post de business, vom aborda subiectele și din perspectiva antreprenoriatului, cu părinți care excelează pe nișa în care activează, cu reprezentanți ai unor companii care au investit deja în proiecte educaționale, magement social, cu diverși specialiși care pot emite păreri avizate în diferitele domenii care implică conceperea/ nașterea/ creșterea și educația copiilor.

Primele ediții sunt deja programate, aveam deja invitați în planul meu editorial, însă mulți dintre ei continuă să vină către mine, ceea ce îmi demonstreză nevoia pe piață, pe această nișă.

CARTEEECartea Rețete aburite pentru mămici grăbite se lansează oficial la Târgul Internațional de Carte Gaudeamus, duminică, 18 noiembrie, ora 11, la Standul Autorilor Independenți nr 363. Organizăm un super eveniment, cu o dezbatere pe nișa de parenting, cu specialiști în domeniu. Volumul face parte din demersul meu de a încuraja mămicile de a-și face timp și pentru ele.

Am decis să public o colecție de rețete simple care pot fi oferite bebelușilor în primele trei luni de diversificare, cu majoritatea alimentelor gătite la aburi și oferite piticilor sub formă de piureuri, dar și ca atare. Coacerea la aburi este recomandată de specialiști a fi una dintre cele mai sănătoase metode de gătit. Toate alimentele preparate astfel termic își păstrează aproape intacte toate proprietățile, inclusive vitaminele, mineralele și nutrienții.

Economie de timp, mâncare sănătoasă, caldă fix la nevoie, fără flacără de aragaz, fără cratiță de curățat – iată beneficiile gătitului la aburi în primele luni, când bebelușul trece de la hrana lichidă la cea solidă. Dar obiceiul poate fi păstrat și ulterior, pentru intreaga familie chiar.

Cartea conține recenzia prof. univ. dr. Evelina Moraru (pediatru, specialist gastroenterologie, alergologie-imunologie), un ghid al alimentelor realizat de Healh Coach Andreea Carmen Radu, dar și rezumatul recomadărilor OMS și ESPGHAN la momentul actual.

“Rețete aburite pentru mămici grăbite” poate fi comandată de pe siteul editurii Berg aici.

Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să mai citești ce postez, ai opțiunea Follow pentru blog și Share pentru Facebook.

Publicitate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: