Sarcina în vremea pandemiei. Riscuri și încurajări

Femeile însărcinate prezintă un risc crescut de a avea nevoie de internare la secțiile de terapie intensivă decât femeile neînsărcinate cu vârstă similară, așa cum se întâmplă în cazuri similare, cum ar fi gripa.

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este ad-5214.jpg

Acest lucru s-ar putea explica prin faptul că sistemul imunitar al unei mame este de multe ori compromis pentru a proteja copilul și că plămânii și sistemul cardiovascular, terenul atacat de coronavirus, sunt deja sub presiune în timpul sarcinii.

Cel puțin asta arată o analiză care cuprinde 77 de studii realizate la nivel global și publicate în Bristish Medical Journal, citată de Mediafax, care a cercetat cazurile a 11.432 de femei însărcinate internate în spital cu suspiciune de Covid-19 sau diagnosticate cu această boală.

Până la momentul actual nu avem date consistente pentru a susține o afectare majoră a sarcinii în general în cazul infecției cu Covid 19.

dr Marius Romilă

A trecut mai puțin de un an de când medicii ginecologi și obstetricieni, care urmăresc sarcina și asistă la naștere, se confruntă cu acest context pandemic, însă dr Marius Romilă a avut amabilitatea de a ne oferi câteva lămuri.

Cât este de periculos SarsCov2 pentru femeile însărcinate și pentru făt?

Pentru trimestrele I si II, la pacientele care nu au patologie asociată, infecția cu SarCov2 nu pare să afecteze substanțial evoluția sarcinii și dezvoltarea fătului.

Există însă date sporadice care confirmă posibilitatea infectării fătului.

Pare să fie o asociere cauzală cu nașterea prematură și a restricției de creștere, dar asocierea nu este susținută, întrucât este neclar dacă toate au fost induse iatrogenic sau au fost și spontane. Nașterea iatrogenă a fost predominant pentru indicații materne legate de infecția virală, dar în foarte puține cazuri s-au raportat suferință fetală și ruptură prematură de membrane.

În orice caz, până la momentul actual nu avem date consistente pentru a susține o afectare majoră a sarcinii în general în cazul infecției cu Covid 19.

Cum ar afecta fătul un eventual tratament folosit în tratarea Covid19?

Azitromicina și Plaquenilul pot fi administrate în sarcină. Desigur, toată gama de suplimente alimentare (de ex vitamine) pot fi administrate. Remdesivir se recomandă cu rezervă în sarcină, însă tratamentul trebuie personalizat pentru fiecare pacientă în parte, în urma unui calcul riscuri versus beneficii.

Tratamentul cu plasmă este recomandat și femeilor însărcinate?

Poate intra în discuție în cazul formelor grave, situație în care se pot asuma anumite riscuri. Și aici, discuția se poartă mai degrabă pentru fiecare pacientă în parte, în funcție de contextul clinic.

Dacă gravida ajunge la ATI și/sau ar fi dependentă de administrarea de oxigen – care sunt riscurile pentru evoluția sarcinii?

Formele grave de Covid19, cu insuficiență respiratorie, necesită în orice caz susținere respiratorie, oxigeno-terapie, ventilatie mecanică etc. Lipsa acestor interventii terapeutice poate mai degrabă să afecteze copilul prin privarea acestuia de oxigen.

Potrivit studiilor realizate până în prezent, multe dintre gravidele infectate cu SarCov2 ar fi asimptomatice. Infecția poate prezenta totuși risc pentru făt în aceste cazuri?

Din datele pe care le avem, riscul pentru făt este minim. Anticoprii IGG care dovedesc infecție și care oferă imunitate trec prin placentă si prin laptele matern. Anticorpii de fază acută, cu greutate moleculară mai mare, nu trec, iar prezența lor la nou născut, în cordonul ombilical, dovedesc de fapt doar o trecere verticală a virusului la făt.

Pentru a minimiza riscurile, ar fi indicat pentru gravide să faca test (rapid sau PCR) ocazional în timpul sarcinii sau doar înainte de naștere?

Nu se recomandă testarea ocazională în sarcină. Înainte de naștere, testarea se face doar ca masură de precauție a spitalului, pentru a diminua riscul ca o pacientă infectată și asimptomatică să infecteze alte paciente sau chiar personalul medical.

Testarea se face totuși în cazul în care există simptomatologie specifică, mama este contact direct al unei persoane infectate sau din oricare alte motive se poate bănui o infecție.

În cazul femeilor însărcinate, se recomandă vaccinul antigripal în mod categoric. Infecția gripală este de asemenea periculoasă în perioada sarcinii.

Despre situațiile firești care apar pe parcursul sarcinii, fie că trăim sau nu sub amenințarea vreunui virus, îmi răspund la întrebări specialiștii cu care colaborez pentru urmărirea celei de-a treia sarcini, pe canalul meu de YouTube.

Urmărește și tu jurnalul meu de sarcină, PARENTING A.Z.I. Asumă-ți, Zâmbește, Iubește! Te aștept cu întrebări, feedback & Subscribe.

Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să mai citești ce postez, poți să alegi să mă urmărești, cu butonul de Follow pentru blog și dacă vrei să împărtășești și cu prietenii tăi ce tocmai ai citit, poți da Share pe pagina ta de Facebook.

Publicitate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: