Super vacanța cu trei copii, la zece mii de km depărtare de casă, în pandemie.

Și noi când ne luăm vacanță?:)

Nu zic că nu m-a străfulgerat acest gând de câteva ori, dar pe cât a fost de greu, pe atât a fost de frumos.
Sărbătorile de Crăciun, Anul Nou- mereu mi-am dorit să le petrec cu copiii, atât cât ne mai vor ei:) am fost și fără ei și nu mi-a priit, deși în locuri atât de frumoase pe care sper să mai am șansa să le vizitez pentru a le savura toată frumusețea pe care, poate, am ratat-o!

18 zile.

Atât a durat cea mai recentă vacanță a noastră, de data acesta cu trei copii- doi mai mari și-un bebeluș de 9 luni.

Atuul nostru?

Fix faptul că cel mic este încă sugar. Alăptatul deine din ce în ce mai simplu odată cu creșterea copilului. Chiar m-a scos din situații despre care aș fi avut amintiri mai puțin plăcute, sunt convinsă! De ce? În primul rând…

13 ore.

Atât a durat UNUL din zborurile care ne-a dus către prima destinație. Au fost cele mai lungi ore din viața mea! Nici travaliul din a doua sarcină nu a trecut atââât de greu! Am spus unul din zboruri, pentru că au fost două, cu o scurtă escală. În total? 24 de ore fix de ieșirea pe ușa de acasă până la intrarea pe ușa hotelului. Cum am supraviețuit?

👉jucării bebe- destul de multe, scoase pe rând, alternate ca utilitate, pentru antren

👉jocuri copii mai mari- nefolosite

👉mâncare de bebe- folosită, deși ne-au dat borcănele si în avion. Pe lângă, am avut lingurițele lui, păhărelul cu pai pentru apă și suzetele

👉cărți copii mari- nefolosite. Au preferat filmele

👉loc în avion pentru bebeluș, cu scoică adusă de noi. De fapt am folosit un dispozitiv extrem de util și compact- un stroller căruia i se pliază roțile și rămâne scoică, avizată pentru auto, dar și pentru avion. Salvatoare atât pentru somnul copilului în avion, dar și pentru libertatea de manevră în aeroport, chiar și pe tunelul de acces. Îl găsești și tu aici.

👉marsupiu bebe- folosit cam dupa 10-11 ore de zbor. Se cam plictisise (!!! dăăă, cine nu s-a plictisiiit?!), era obosit pentru că avusese doar prioade scurt de somn și avea nevoie să fie plimbat.

👉sterilizator portabil cu UV- folosit. Pentru că… joacă, plictiseală, papa, apa. Toate ajung inevitabil pe jos. Pe jos a mai mers și copilul de-a bușilea, dar pe el l-am mai spălat, l-am mai dezinfectat. Suzeta, jucariile de dentiție, lingurița, paiul, pe toate le-am și sterilizat după spălare, întru liniștea mea. L-am folosit ulterior, toată vacanța. Îl găsești aici.

👉scutece de unică folosință și servețele umele pentru bebeluș, desigur luate în exces. Dar mai bine să fie, decât să suferim în mirosuri

👉schimburi pentru toți trei copiii- nefolosite, Slavă Domnului!

👉medicamente- câte două trei pastile din cele uzuale, sirop antitermic, trusa de urgență pentru alergiile lui V- din fericire, toate nefolosite!

👉măști de toate mărimile și dezinfectanți- folosite din plin. Toată vacanța, oriunde am mers, mai puțin când intram în piscină. De fapt, nu te servea nimeni nici la barul de pe plajă dacă nu purtai mască. Apropo, nu se sufocă nimeni cu masca ore întregi pe nas și gură, ba chiar se doarme bine mersi cu ea, parol. O confirmă și copiii de 10 și 7 ani. Știi senzația aia că te gâdilă ochelarii pe nas până nu-I mai simți, ba chiar ai tendința de a-I așseza chiar și când nu-I porți? Ei, la fel mă gâdila masca și pe mine pe față la ore bune după ce am dat-o jos:)

La întoarcere, zborul cel mai lung a fost un pic mai scurt:) „doar” 11 ore, la care s-a adăugat alt zbor plus escală. Un total de călatorie door-to-door de 23 de ore.

Miami, Florida și Republica Dominicană au fost cele două destinații care au compus vacanța noastră de iarnă.

Adaptarea la fusul orar.

Cei mari (și noi), ne-am adaptat ușor ușor, în vreo câteva zile nu ne mai trezeam la 4-5 dimineața (ora din SUA) și nu mai leșinam de somn încă de la ora 7 seara. Bebe, în schimb, s-a adaptat imediat. La întoarcere însă, băiatul mare și bebelușul au avut de furcă câteva zile bune, vreo 5 cred. În sensul că între 1 și 4 dimineața- dans și joc de glezne prin casă ca bezmeticii. Și eu după ei, desigur. Cred că am mâncat mai mult în nopțile astea decât am mâncat toată vacanța!

Mâncarea.

Dacă cu cei mari ne-am descurcat cât de cât („mergem în țara fast-food-urilor, ce crezi că poate fi așa de greu”, V, 10 ani), cu bebe am avut mari emoții. Înainte de plecare am testat toate borcănelele pe care le-am găsit la raft pentru un eventual prânz. Doar de 12 luni nu-i luasem că aveau sare. Pentru mic dejun și cină nu-mi făceam probleme- pliculețele cu fructe, cu sau fără cereale, cu sau fără iuart le acceptă. Apoi, fructe și iaurt știam că voi găsi și acolo. Dar prânzul, ce urma să fac cu prânzul?!

În primele zile am luat de la micul dejun- ba o omletă, ba brânză cu smântână (fără mămăligă că de! nu eram acasă), dar îmi epuizasem ideile. Deja mă împăcasem cu gândul că va trăi pe sân, apă, fructe și iaurt (și ăla cam greu de procurat, nu mă întrebați de ce, dar amercanii vând toate felurile de iaurt dulce, mai puțin cel natural) și Sfânta pâine. Într-una din zile, când amânasem destul de mult prânzul, căci eram pe drumuri, am deschis într-o doară unul din borcănelele aduse totuși, în caz de avarie. De foame, a ras tot! Nu am găsit același lucru în supermarketurile de acolo, am luat ce am găsit mai curat ca etichetă, am făcut aprovizionarea și pentru Dominicana și asta a fost! Incredibil, dar nu doar că ne-am descurcat, dar băiatul a și luat în greutate corespunzător, e bine sănătos. Bine, și încă alăptat:) Este, totuși, al treilea copil. Nu mă mai stresez atât de mult cu alimentația, încerc să îl diversific cât mai corect, dar nu moare nimeni dacă mai gustă și din mâncarea noastră. Și a avut, Slavă Domnului, din ce să guste!

Apropo de drumuri.

Nu, n-am stat locului. Am avut mașină închiriată în State, așa că era păcat să nu bifăm diverse atracții pentru copii, mai ales, chiar dacă distanțele sunt cam lungi. Ne-a ajutat strollerul care se transformă în scoică pentru confortul bebelușului, care în mare parte a dormit la drum. Chiar dacă în Dominicană am călătorit cu un microbuz, de ex, bebe a stat tot în scoica lui. Oricum, chiar și când am stat doar în resort sau la scurte plimbări, i-am respectat sau adaptat e cât posibil programul bebelușului. Adaptat, mai degrabă, și el nouă, și noi lui. Fără stres de ceas, timing, ore de somn sau altceva. N-are niciun rost dacaă vrei să reușeșești să împaci pe toată lumea. Și eram 5, nu prea puțini.

Timp pentru „noi”

Dada, am avut 10 minute dintr-o seară romantică. După ce l-am culcat pe bebe, am plecat să orbecăim sub clar de lună, printre șezlonguri, să ne căutăm prosoapele de plajă pierdute, la care copiii țineau foarte mult. Am profitat că cei mari făceau pe baby-sitterii, așa că ne-am plimbat pentru câteva secunde și pe malul oceanului, în sunetul izbitor al valurilor și gustul nisipului care dănțuia prin vântul puternic. Cam asta a fost tot:)

Bonus- extra money needed

Desigur, orice se poate întâmpla oricând, darămite într-o vacanță de la 10 mii de km distanță de casă, cu doi copii de 10 și 7 ani și un sugar. Desigur, a apărut și vizita la medic, după ce ne-am mai făcut câteva teste antigen. Nu, n-am agățat nici Covidel, deși stresul a fost măricel pentru mine în toată această perioadă. Cel mai precaut dintre copiii, care poartă mască non stop, care refuză uneori chiar să mănânce în preajma altor oameni, care se spală foarte des pe mâini… ce crezi, a facut febră 39 care nu scădea decât cu dușuri recișoare. După care a dispărut brusc. După care au apărut bube de am crezut că am intoxicat copilul cu nurofen. Nope, a agăța un Coxsackie de toată frumusețea, mai blând ce-i drept decât știam din alte episoade- mână-gură-picior pe limba noastră. Am fi putut bănui și un vărsat de vânt, deși nu prea cred… Urma să ia și bebe clar, nu știam însă cât va dura încubația la el. Nu m-am urcat în avion fără să fiu aprovizionată și cu Panadol și cu Ibuprofen, pentru că urma să aibe prima febră serioasă și nu știam cum va reacționa. Slavă Domnului, s-a activat abia acasă, cu o formă extrem de ușoară, mulțumesc lui Dumnezeu!

Revenind la bani:

👉asigurare medicala de calatorie, musai! Cu acces non stop la call center. Noi am putut să ne sfătuim direct cu medici de la asigurator care ne-au îndrumat catre medicii de acolo.

👉extra savings pentru teste Covid. Poate e nevoie să faci acolo, nu se știe nicioodată, sunt foarte scumpe, în jur de 100 de dolari ne-a costat pe noi, de persoană. Oricum, condițiile de călătorie, accesul în diverse țări se poate schimba oricând!

Una peste alta, totul a fost mai bine decât m-am așteptat.

Ce NU aș mai pune în bagaj data vitoare?

👉o parte din haine, spre jumătate chiar

👉un rucsac extensibil (se făcea gen pătuț) pentru bebe. Oricum va fi mai mare, dar nici măcar nu l-am folosit. A fost încăpător pentru altele

👉o poșetă sau tocuri. O să am timp când cresc copiii sau când facem vacanțe în doi

👉prea multe schimburi pentru ieșit seara. Ori nu ieșim, ori n-avem timp să ne mai schimbăm:)

Ce AȘ mai lua și data vitoare?

Clar, copiii! LA MULȚI ANI!

Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să mai citești ce postez, poți să alegi să mă urmărești, cu butonul de Follow pentru blog și dacă vrei să împărtășești și cu prietenii tăi ce tocmai ai citit, poți da Share pe pagina ta de Facebook. Pe mine mă mai găseștie pe FB aici și aici, pe Insta aici și pe YouTube aici.

When in Cuba: Rom la mic dejun și jumări la cină

La pomul lăudat să nu te duci cu sacul!

Cam așa trebuie să fi arătăt vremea și prin anii ’40 când s-a mutat aici Hemingway și venea să bea IMG_1234daiquiri la Floridita și mohito pe la Bodegita del Medio, în centru HAVANEI. Ca la început de 2018, cu ciclon pe coasta de est a Americii, încât vântul acela violent să aducă în aer maximum 20 de grade C pe insulă. Altfel de ce să stai din cârciumă în cârciumă? Că doar lumea vine în partea asta a Caraibilor pentru mare, soare, plajă, distracție, dans în aer liber… Noi n-am avut parte. Au fost zile când o geacă de piele peste un sacou, care venea peste un pulover, sub care era un tricou nu facea față!

*Tips de pe net. Am plecat în Cuba cu ditamai morcovu’. “Că până și hârtie higienică e bine să avem prin bagaje, să luăm ciocolățele să îndulcim localnicii, să nu ne luam lucruri branduite să nu sară pe noi, să bem o ultimă Coca Cola în aeroport că n-o să vedem pe acolo decât produse locale, că e sărăcie mare” etc etc- cam astea erau impresiile generale pe siteurile de călătorii. După impresiile citite pe net stau și mă întreb dacă oamenii aceia au văzut aceeasi țara și aceleasi zone turistice sau diferenta de cultură si mod de a privi lumea poate fi atât de diferită!

*Da, este o destinație ce merită văzută. O dată-n viață, dar doar dacă ai și bani în buzunar și îți permiți mai multe vacanțe în anul respectiv, pentru ca timpul și oboseala investite în orele de zbor să merite. Și încă nu avut timp să parcurgem toată insula!

Diferența de fus orar nu este de neglijat. Pe insulă ești cu 7 ore în urmă față de România. La început, după 14 ore de zbor și alte 5-6 prin aeroporturi, două cărți, patru filme și o revistă mai târziu, m-am resimțit serios din cauza oboselii! La întoarcere aveam să călătorim peste 24 de ore, de la check out, până am ajuns să trecem efectiv pragul casei.

*Nouă ni s-a părut mai totul mult marketing. Sărăcia din Havana veche (un fel de Centru Vechi din Bucuresti) părea întreținută tocmai pentru ca turiștii să aibă ce vedea. Peste tot în țară sunt sloganuri socialiste și imagini ale conducătorului iubit. Se poate observa o discrepanță mare între această zonă și restul orașului, dacă ai șansa să-l cutreieri. Nu zic că nu-s săraci, am văzut orașe în care caii de căruță se speriau de mașini, iar zidurile caselor nu mai spijineau deasupra acoperișuri, ba chiar stăteau să se prăvălească peste localnici.

*Toată lumea face comerț peste tot, chiar și într-un metru pătrat, la intrarea într-o magherniță. Ghidul local pe care l-am avut în prima zi ne spunea că toți vor să profite de pe urma americanilor, dar sunt convinsă că nu mai fac diferență de culoare, de rasă, de țară de proveniență când vine vorba de bani. Orice culoare ar avea. Și banii, și oamenii. IMG_0276
Cer bani și dacă le faci o poză celor care umbla costumați în port traditional pe stradă.

Printre sporturile preferate ale cubanezilor aș putea menționa Statul la coadă. Peste tot, pe la magazinele lor, cu produse locale, orice se dă, pare să fie valoros și/sau mai gustos dacă e cumpărat după cei ai stat zeci de minute la coadă.

Ah, să nu uit. Totul, dar absolut totul se negociază!

Și încă ceva, apropo de nația de proveniență. N-aș putea identifica cetățeanul cubanez. Despre africani, de ex, aș putea spune care sunt, despre asiatici la fel, însă pe insula aceasta pare că s-au încrușiat multe neamuri.

*Curățenia. Da, tind să îi cred pe cei care recomandă pe net să ai medicamente pentru enterocolită, pentru ca pseudo restaurantele, gen împinge tava, arătau groaznic de mizerabile. Și totuși, lumea mânca acolo! Noi am avut, Slavă Domnului, mâncare asigurată de hotel. Nici de la Dulceria (o cofetărie comunistă) n-am avut ce să-mi iau, pentru ca vitrinele aproape goale scoteau și mai mult în evidență ramele ruginite și geamurile neșterse. Iar într-un magazin universal (gen Dunărea din Brăila, cum îl țin eu minte) nici n-am apucat să intru decât un pic, căci n-aveai voie cu bagaje (exista ca un vestiar la colț de stradă!), iar ieșirea se făcea pe altă stradă și mi-era teamă să nu mă pierd. Iar la toaletele publice trebuie să plătești pe cineva să-ți toarne apă. Nu pe mâini, ci după tine, în wc. I rest my case.

IMG_2666*Alcool și tutun. Oricum, probabil că nici nu mai vezi mizeria, când ți se aruncă romul sub nas încă de la primele ore ale dimineții. Sunt cârciumi unde nici măcar nu vezi meniul, pentru că tot ce zic că au e: Daiquiri, Mojito, Pina Colada și Cuba Libre. Așa că fie ploaie, fie vânt, cu crengile la pământ, nu are cum să nu te încânte bucata asta de lume. Ești vesel doar pentru că te-ai trezit! Și toată lumea cântă și te dansează prin baruri. Trabucuri sau fel de fel de țigări de foi găsești cam în orice bar la ofertă, în magazinele de suveniruri sau în cele de profil. N-aș putea garanta că cele mai scumpe sunt si cele mai bune, originale cum s-ar zice.

* SHOW. Viața de noapte nu știu cât să existe, pentru că după ora 7 seara, când se întuneca, noi am găsit străzile din centrul Havanei cam pustii. Dar dacă tot am ajuns până la capătul lumii, era păcat să ratăm TROPICANA (un soi de cabaret kitschos după gustul meu, cu niște costume în culori foarte țipătoare și dansatoare cu forme modeste, dar grațioase, cu mai multe povești puse în scenă pentru toată lumea) si GUAJIRITO (un fel de Buena Vista Social Club, cu dansatori antrenanți, dar cântăreți mai în vârstă, pe care încă îi ținea vocea bine de tot, unși cu toate alifiile, care știau să facă show de zile mari)

* Banii. Nici nu mai simți cum ți se subțiază CUCii din portofel, la cât alcool îți servesc peste tot. CUCi pe care e bine să îi schimbi din euro, pentru că la dolar, de ciudă pe Trump probabil, că a stricat iarăsi relațiile abia reluate în mandatul lui Obama, îți dau curs mai prost. Moneda lor națională, CUP, este strict interzisă străinilor. La fel și accesul la pompa de benzină pentru localnici, că unde scrie Especial e mai scumpă și trebuie să contribui la economia țării. Cred că le-a mai complicat un pic viața să le țină mintea ocupată cu astea două monede oficiale în circulație.

* Internet. Nu e la liber. Nicăieri. Unde vezi mulți turiști adunați într-un perimentru de zece metri pătrați, cu telefonul în mâna, acolo trebuie sa stai și tu pentru a te loga. Termenul de wifi este asociat locațiilor unde smartphone-ul capată semenele specifice conectării. Din recepțiile hotelurilor, de la diferite magazine se pot cumpăra cartele cu user și parolă, valabile cel puțin o oră. Costă de la 1 CUC în sus. Depinde de noroc.

17884656_10154749847777772_6756899978467636478_n*Mașinile! Cele vechi (gen Chevrolet, Lada, Moskvitch, Ford, Fiat etc), vopsite, aranjate, cu folie peste pielea interioară și motor schimbat de la unele noi și puternice, fac toată atmosfera pe străzile din Havana mai ales, dar și din alte mari orașe. Pentru taxi există această varintă (cu tarif pornind de la 10 CUC în sus) sau Coco taxi, un fel de Tuc-tuc (scuter cu locuri in spate) cu care am mers în Africa, cam la jumătate de preț.

*Aventura. Avantajul vremii mohorâte de care am avut parte a fost că am mai cutreierat insula. Cu o mașină închirită pe care am așteptat-o două zile (ziceau că-s deja închiriate, că cea care trebuia să vină inițial nu știu ce a pățit.. eu banuiesc că aveau două trei mașini de toate în așa zisul parc de închirieri) am străbătut insula de-a latul, din peninsula Varadero, până în Bay of Pigs, la Playa Larga si Playa Giron, unde apa era mai liniștită și s-au putut face și scufundări.

Călătoria pe drumuri cu pamânt roșu, printre plantațiile de trestie de zahăr, sau pe drumuri județene (sau cam așa ceva), printre căruțe și călăreți, motociclete cu ataș, ba chiar pe singura autostradă ce leagă La Habana de Santa Clara, oferă imagini spectaculoase și senzații de… NEretrăit. Sincer, mi-aș dori să pot conduce și în țara mea pe o autostradă mai lată decât în Europa, cu zece mașini de toate de la o ieșire la alta, cu limită de viteză la bunul simț, dar un pic mai asfaltată decât a lor, care cred că a fost peticită ultima oară prin ’50 de americani.

Am ajuns în ultima seară la hotel cu mulți de Tatăl nostru în gând, iar la cina ratată am improvizat cu Lays cu oțet si multă Pina Colada.

*Zi de plajă. Pentru că doar de o singură zi de plajă am avut parte. Că doar eram în Caraibe, nu? Am profitat de ultima zi, cea mai călduroasă din tot sejurul cred, și am transformat-o în cea mai spectaculoasă! Barcă privată, bronz, distracție cu delfinii într-un acvariu natural în mijlocul oceanului, insule nelocuite încă suferinde dupa urganul Irma și pescuit de languste pentru o masă de prânz improvizată la bord. Gătită cu apă sărată din ocean! Nici cea mai mofturoasă persoană nu va refuza fructele de mare gătite astfel, pentru că că nu mai au niciun gust din ăla de mâl și carapace.

*Mâncarea. Carne de porc, pește, languste sau alte fructe de mare, cu garnitură de orez, un fel de mâncare de fasole (mică și neagră), chipsuri din cartof dulce sau din banană. Cam asta am avut de ales la fiecare masă.

Multe fructe se găseau, de toate drumurile- nuci de cocos, de băut pe stradă, papaya, guave, ananas, un fel de portocale cu aspect de lime (lămâi dulci).

Pe principiul fără scurta nu se face nunta, nu era masa completă făre vreun cocktail cu muuult rom.

Ceea ce vă doresc și vouă!

Mai multe fotografii de pe mult râvnita insulă din Marea Caraibilor am pus aici.

Daca ți-a placut articolul și vrei să mai citești ce postez, ai opțiunea Follow pe WordPress și Share pentru Facebook.

 

Destinatie de vacanta: Kenya- tips & tricks

Sunt suficiente blogguri si pagini de facebook cu recomandari de calatorie si tare le multumesc pentru asta. Dar iarasi pregatim o destinatie nu tocmai la… moda, asa zice. Si nu gasesc toate informatiile de care am nevoie la un loc. Revin cu detalii complete dupa ce se va fi incheiat minunata vacanta ce sta sa inceapa.

IMG_8834Asa mi-am amintit ca sa si anul trecut, cam pe vremea asta, mi se intampla acelasi lucru. Urma sa plecam in Kenya, Mombasa– zona de plaja, dar si un parc national pentru safari. Am povestit despre aventura aici. Era pe vremea cand urma sa merg la Spitalul clinic de Boli infectioase si tropicale Victor Babes sa ne program pentru vaccinuri. Dar nici nu stiam ce sa cer, pentru n-am gasit aceste informatii niciunde. Am facut programarile timid si asa am ajuns, cu trei saptamani inainte de plecare, la epidemiolog. Am plecat de acolo cu un carnetel galben, pe care urma sa-l prezentam in caz ca ne intreba cineva la intrarea in tara africana, in care am bifat un vaccin pentru febra galbena (valabilitate 10 ani) si unul pentru febra tifoida (valabilitate 5 ani). Am chestionat-o serios pe doamna doctor, cu riscul de a parea stupida, dar m-a asigurat ca nu am cum sa port bolile, ca doar n-o sa vin ca tantarii in geamantan, avand in vedere ca acasa aveau ma astepte doi copii mici. Cum ma temeam si de malarie, am cerut tratament si pentru acesta, desi nu ar fi obligatoriu, ca in cazul bolilor mai sus mentionate. Din pacate, la noi nu se gasesc medicamentele recomandate. Dar am reusit sa le procuram, cu reteta, din aeroportul din Amsterdam, acolo unde am avut escala.

Asadar, apropo de timpul de calatorie. Din cele 10 zile programate pentru vacanta pe continentul african, prima si ultima zi se petrec pe drum. Varianta noastra a cuprins trei zboruri dus cu KLM (2 ore si 45 de minute pana la Amsterdam) si Kenya Airways (8 ore pana in Nairobi). Si pentru intoarcere am petrecut cam acelasi timp in avioane si aeroporturi. Stateam cu inima stransa pana sa vad avionul companiei din Kenya, dar ca am fost impresionata e putin spus. Pe rutele intercontinentale au ultimele tipuri de aeronave, supraetajate, cu spatiu suficient si conditii mai mult decat decente chiar si la clasa economica. In Nairobi te izbeste o caldura sufocanta de cum iesi din aeroport si, daca pleci din tara in anotimpul rece, cu am calatorit noi, poate fi putin socant pentru corzile vocale. Am petrecut escala de 3 ore si jumatate in zona de plecari/sosiri interne, care arata cam… dezolant. Abia am reusit sa facem rost de o sticla imbuteliata de apa. Inca o ora de zbor pana in Mombasa si vacanta urma sa inceapa, cum altfel decat cu un „private shuttle”. Adica un fel de minivan, plina de praf, cu majoritatea geamurilor blocate sau macar foarte greu de deblocat (manual, desigur!), exclus aer conditionat, cel mult cu o trapa minuscula pe care ai fi preferat sa nu o deschizi niciodata. Eram sase persoane cu aceeasi destinatie spre hotel. Cine a nimerit pe bancheta din spate- adica fix eu!- a trebuit sa faca eforturi serioase sa ramana lucid, cu creierul oxigenat in cele cateva ore cat a mai durat calatoria de la aeroport catre resort.

Mare parte din orasul Mombasa n-am apucat sa-l vedem, c-am ajuns imediat in port. Stiti cum arata bacurile care traverseaza Dunarea la noi? Imaginati-va o ambarcatiune de vreo-trei patru ori mai mare, la fel de rudimentara. Cat stateau masinile la rand, incolonate, alaturi un staul de vreo 10 pe 10. Acolo se adunau oamenii. De culoare. Cu bagaje, multe bagaje. Isi facusera cumparaturile din piata din oras si porneau spre satele lor sa le revanda cel mai probabil. Cu geamantane si saci imensi umblau pe cap femeile. Barbatii le insoteau agale pe majoritatea. Pesemne sa se asigure ca vin inapoi, sau nu stiu, ca de ajutat nu le ajutau in niciun fel. La naiba, niciunul nu cara nimic! Si nici nu prea i-am vazut sa faca mare lucru. In fine, asta-i deja alta poveste.

Dupa ce am trecut cu bacul, mi-am mai revenit din pseudo-lesinul de cald si praf urnit de adierea palmierilor din pamantul prajit de atata soare. Recomandat a avea servetele umede racoritoare si macar un evantai. Mai ales ca soseaua aglomerata de tuc-tuc-uri (un fel de scutere mai mari, acoperite, cu inca vreo doua locuri in cel mai fericit caz), dar si manacata de vremuri (sau cu astfat de calitate indoielnica), nu iti permite sa depasesti 40 km/h viteza medie. Astfel ca orice calatorie dureaza. Tot raul spre bine, pentru ca oricum timpul se dilata in fata ochilor, caci inevitebil ramai intepenit in pitorescul de pe marginea drumului. Fii-miu al mare cand a vazut pozele a exclamat: „Mamaaa, e mai multa mizerie decat pe strazile noastre. De fapt cred ca e cea mai mare mizerie de pe planeta Pamant!”

Dintre variantele de excursii optionale am fi putut alege sa vizitam si Mombasa. Dar n-am facut-o pentru ca am hotarat sa ne dozam timpul si sa-l umplem cu alte atractii. Oferta „Tur de orasa Mombasa” include vizite in partea veche a orasului, la Muzeul Fort Jesus, la poarta locala, la portul vechi, la Canalul Likoni, precum si la un atelier local de sculptura in lemn. Se promite si timp liber pentru comparaturi. Costa 40 euro/persoana, insa tariful poate fi si mai mic (pana la 25 euro/persona) daca exista sunteti in gasca. Turul poate fi completat cu o Cina traditionala si o croaziera. La restaurat meniul contine fructe de mare, iar „croaziera” consta intr-o plimbare la bordul unei barci traditionale africane numite DHOW, pe canalul Tudor, acompaniati de muzica africana. Turul se incheie in jur de ora 20 si costa aprx 100 euro/persoana.

Am ales insa un tur al Insulei Wasini, care promite si un spectacol in mediu natural, oferit de delfini. Deplasarea pe apa se face intr-un DHOW (ambarcatiune traditionala) motorizitat. Pentru cine se stie cu rau de mare, mai bine nu incercati asta! Incantata am fost de sesiunea de snorkeling in arelaul Parcului Marin Kisite Mpunguti. E groaznic de dificil si obositor sa inoti printre valurile ample de 2 m ale Oceanului Indian. IMG_9371Am avut noroc ca unul dintre insotitorii nostri parca era trait in apa, nu pe uscat, si mai mult ne-a tras (pe mine si cativa turisti la fel de „buni” inotatiri) atarnati de un colac imens de salvare. Doamne, cum facea baiatul ala free diving, oau! Am ajuns la un petic de nisip pe care ne-am tras sufletul un pic, bucata ce avea sa sa fie inghita de flux in cateva ore. Excursia in largul coastei continua pentru a repera delfinii, iar pe insula se ofera un pranz cu preparate pe baza de fructe de mare. Se poate vizita Insula Wasini, mai ales pentru interactiunea cu localnicii si pentru padurea de mangrove. Tariful este 125 euro/persoana.

Ca tot vorbeam de vazut si viata subacvatica, pentru scufundatori exista Diving center The Crab, in Diani Beach, detinut de niste britanici relocati in Kenya. Profi si accesibil.

Tot prin agentia locala Diani Tours&Safari, condusa de o britanica, am ales sa facem Safari in parcul National Tsavo de Est. Odata ajunsi in Africa, e musai sa vezi viata salbatica! Am ratat doar rinocerii si leoparzii. Soferul ne preluat de la resort cu noaptea-n cap, pe la 5 si jumatate. Cei 100 de km pe autostrada Mombasa- Nairobi par ca dureaza cat un drum spre Budapesta din Bucuresti, dar dimineata inca e racoare si ai impresia ca ai o calatorie chiar decenta. Cand incepe sa dogoreasca soarele, ei bine, abia atunci incepe greul.

Tsavo Est este cel mai pare parc din Kenya- se intinde pe 13747 km patrati. Ca si atractii ce pot fi bifate: Aruba Dam (o intindere de apa unde vin animalele sa se adape), Raul Tsavo, Yatta Platou, Mdanda Rock, Lugard Falls, Voi seasonal River.

Pe drum ne-a oprit la un „magazin de suveniruri”- musai de luat o masca, o bucata de lemn de abanos, un cosulet sau figurine cu the big five, sau un tricou cu Pole Pole („incet, incet”- acolo toata lumea e in slow motionJ) sau cu Hakuna Matata (daca stii aceste expresii, esti prietenul lor!), ceva, orice, tot trebuie sa cumperi! Am ales sa vizitam si un sat de Masai (mai degraba o reproducere a unei astfel de asezari, pentru ca totul era organizat pentru turisti). Daca esti mai slab de inger si crezi ca nu te poti abtine sa nu pleci acasa cu promisiunea de infia vreun copil amarat, mai bine zi-i soferului sa treaca mai departe.

Taita hills sanctuary este o intindere de 24.000 ha, cu un peisaj arid de savana, cu dealuri in zare, plina arbusti spinosi, acacia rataciti pe ici pe colo sau paduri intregi, mlastini, populata de elefanti, lei, maimute, zebre, girafe, antilope, gazele, struti si alte specii de pasari. Cel mai dificil de gasit au fost leii, care ni s-au aratat spectaculos pe dealuri, ca-n scena din Lion King. O familie intreaga ne urmarea din toate colturile, ba chiar doi dintrei ei, mai tineri pesemne, s-au apropiat atat de mult si parca ne-au avertizat cu niste ragete de toata… spaima!

Am ales sa stam peste noapte la un fel de resort in mijlocul pustietatii (Saltlick lodge), cu niste casute priponite in varful unor piloni masivi de cativa metri inaltime. L-au contruit astfel probabil sa fie siguri ca nu ne bat in geam musafiri nepoftiti. Si infricosatori. Printr-un tunel subteran se pot urmari animalele care vin la adapat la un lac din apropiere. Sunt cateva ferestre mici, asigurate cu gratii sanatoase, care dau exact inspre lac.

Apropo de cazare, e bine sa va procurati de acasa adaptoare pentru prize (din cele cu trei picioruse), ba chiar si aparate pentru pastilele impotriva tantarilor, tot cu acelasi tip de capat pentru priza. Musai, mai ales in safari, sa aveti creme, sprayuri, lotiuni (gen Autan tropical) impotriva ganganiilor de tot felul.

Toata aventura a costat 445 dolari/persoana/doua zile

Ne-am inteles foarte bine cu soferul. Poate si pentru ca i-am oferit un pranz. Si ca nu intelegea prea multa engleza, cine stie. Dar a fost amabil si ne-a invitat la el acasa peste cateva zile. IMG_9382De nerefuzat o asemenea oferta, sa mai vezi si viata adevarata, pe langa tot ce e amenajat in scop turistic. Am lasat datele la hotel, ca ti-e teama sa pleci asa oricum intr-o tara atat de straina. Asa am mai ajuns si intr-o alta localitate, la alta familie, de unde am plecat cu mainile tatuate spectaculos cu henna, de catre o tanara de culoare extrem de talentata. Mi-a cerut 2 dolari pentru munca ei. I-am oferit 10. Am crezut ca lesina de emotie.

Asa ca daca aveti valabilitate la pasaport de cel putin sase luni pana la data de retur, Kenya poate fi o destinatie perfecta pentru anotimpul rece de la noi. Noi am ales sa mergem prin agentie. Ah, sa nu uit, selectati optiunea all inclusive in locurile de cazare, ca de iesit pe strada, la plimbare, sa gasesti ceva fast food sau sa incerci vreun restaurant pe cont propriu… noi n-am indraznit.

Galeria foto aici.

Pregatirea pielii pentru bronzul perfect

Sa fie varsta sau nu, dar de cativa ani m-a apucat grija de corpul meu. 

Rahitica fiind in primii ani de viata, grasuta bine pana in adolescenta, cu multe cure se slabire la activ, deformari de corp pe timpul celor doua sarcini, m-am prins la un moment dat ca cel mai mult are de suferit pielea. 

In urma cu mai bine de doi ani am descoperit un loc unde merg cu drag. Aici pot face miscare (Xbody), diverse proceduri de intretinere corporala (eu am incercat Dermocell, vacuum, radiofrecventa), dar si tratamente dermato-cosmetice. Cateodata merg cu regularitate, cateodata trag chiulul, dar sunt norocoasa ca am unde sa trag de fiecare data cand vine vorba de corpul meu. Iar fetele au mereu sfaturi bune la ele, mai ales ca eu niciodata nu-s multumita de bronzul cu care ma aleg dupa o vacanta la mare!

Inainte de a pleca intr-un concediu in care stim ca petrecem mult timp la plaja, trebuie neaparat sa pregatim pielea! Recomandarea noastra este sa faceti cel putin o impachetare, daca sunteti pe ultima suta de metri, urmata de un gomaj profesional. 

Noi facem impachetarea totala, de la gat in jos. Se aplica pe tot corpul o crema hidrofila, cu alge marine. Apoi se infoliaza membrele si abdomenul, dupa care se urmeaza programul indicat de tunelul cu infrarosu. Astfel vom avea o piele hidratata perfect.

Pentru scrub folosim o crema ce contine particule fine de samburi de migdale. Se exfoliaza astfel primul strat de piele, se curata toata pielea moarta si toate impuritatile!

Astfel, o piele bine hidratata si curatata va capata un bronz uniform, care poate dura mult mai mult.

Toata pregatirea aceasta nu dureaza mai mult de o ora” (Laura Nicolae, manager Fitexpert

Eu as mai adauga sa nu uitam de protectia solara!

Recomandare mea se afla, deocamdata, in strada Raspantiilor nr 17. Cand se vor muta la casa mai mare, eu ma duc dupa ele!

Si cu toate aceste informatii stiute, dar mai ales aplicate, am pornit in prima vacanta din vara aceasta. 

Ziua copiilor mei e in fiecare zi

Dupa ce m-am dat peste cap, m-am rasucit de trei ori si am verificat starea vremii de vreo zece ori inainte de minivacanta de Rusalii, am decis pe ultima suta de metri ca raman acasa. Mi-am imaginat cum ar fi in masina, ore intregi, cu doi copii nerabdatori in drum spre munte (dar mai ales, inapoi), cozile de la obiectivele pe care ne-am fi dorit sa le bifam, aglomeratia din Parcul Dinozaurilor, malurile raurilor pline de oameni, chair pe unde mergem noi de obicei la picnic si altele, si altele.

18893446_10154903371022772_1782587205372546749_nTotusi, mi-am dorit (si mi-a iesit chiar!) sa petrec Ziua Copilului, impreuna cu cei doi baieti ai mei. Pe mine, sincer, m-a dezavantajat ziua asta nou libera. Mie nu mi-a scos la plimbare copilul interior, n-am avut timp sa ma joc prea mult sau sa ma maimutaresc, n-am sarit sotronul si sincer, nici n-am privit cu ochi buni marea aia de oameni adunata in toate locurile unde se organizau activitati pentru copii.

Prima destinatie a fost Ferma animalelor. Ne-am aprovizionat cu varza si morcovi sa hranim animalutele, am pus bicicletele si ustensilele de nisip in portbagaj si am pornit la drum. A fost si distractiv, dar m-au indoit de spate accesoriile. Atentia mea distributiva a cam fost depasita pentru ca, oricat mi-as dori, tot nu-mi pot roti capul la 360 de grade. Astfel ca unul din vehiculele pe doua roti (plus doua ajutatoare) a disparut la un moment dat, cu tot cu jucariile din cosul cu care era dotat. Golul din stomac, accentuat de panica copilului ramas fara bicicleta, s-a tranformat in val de educatie civica si curs de parenting ad hoc (decent spus) asupra parintelui care-si plimba agale plodul pe bunul nostru, pe motiv ca „n-a avut cum sa-i spuna nu, ca voia si copilul„. Sa nu mai zic ca fix in momentul in care plateam mancarea, cel mic voia la baie, iar la cel mare l-a rezolvat col’sa pe iarba, pe langa mesele oamenilor. Si-au dat seama cand ne-am asezat ca eu nu-mi comandasem nimic pentru pranz.

Mami, tu de ce nu ti-ai luat nimic de mancare?

Aaa, sincer, am cam uitat…

Si, pentru ca programul era stabilit de dis de dimineata, n-am putut rata parcul IOR, unde trebuia sa mearga toaaaata lumea din oras! Bine ca am ratat prima parte a zilei. Probabil ca am transmis si copiilor mei fobia asta de aglomeratie. Efectiv ma sufoc cand ma simt inconjurata de o multime de oameni, care vin la pachet cu galagia, vacarmul, zumzetul… Sa mai zic ca eram si ragusita si nu puteam striga dupa cei doi copii ai mei care se toooot departau cu bicicletele? Iar eu alergam si alergam pana am crezut ca am venit cu salvatoarea idee: sa luam inghetata! Nu am luat in calcul puhoiul haotic de copii si adulti care voiau si ei o inghetata, un suc, o acadea, o punga de pufuleti. L-am scapat pe cel mare din ochi, care e atras mai ceva ca mine de scenele cu diversi prezentatori, moment in care am indraznit sa-l las singur chiar pe mezin atarnat de lada de inghetata. Stiam ca nu va pleca de acolo cu mana goala:)

Ne-am intors intr-un final in formula completa acasa. La timp, pana sa inceapa ploia. Epuizant e putin spus. Am mai putut doar sa le aduc o galeata cu apa si cateva pistoale de sezon si i-am lasat in curte pana am stors hainele de pe ei. Le-am facut chiar si poze. A doua zi am luat-o de la capat, cam in acelasi stil, cu copii odihniti si din nou pusi pe sotii.

Note to self:

Un singur adult ar trebui sa insoteasca cel mult un copil intr-un spatiu deschis, cu atat mai mult cu cat vorbim despre o zi libera, insorita, in care toata lumea vrea sa faca cam acelasi lucru!

Ideal ar fi sa sarbatorim Ziua Copilului cam in fiecare zi, cu fiecare iesire in parc, cu fiecare activitate, cu fiecare moment petrecut impreuna cu joaca, cu iubire si atentie.

De 1 Iunie mi-am pus si eu o dorinta: Un strop de rabdare in plus, de fiecare data!

%d blogeri au apreciat: