Eram însărcinată cu al doilea copil când mi-a fost dat să petrec câteva ore în compania unui băiețel cu un comportament atipic și a părinților lui. Mi-au destăinuit la un moment dat că puștiul fusese diagnosticat cu Tulburare din Spectru Autist (TSA) și acum strângeau bani pentru a ajunge în Statele Unite, pentru a-i oferi șansa la un tratament diferit față de ce se oferea în țară.
M-a marcat momentul și m-am documentat constant, atentă fiind la dezvoltarea copiilor mei. M-am consultat doar cu specialiști (pediatru, psihoterapeut, logoped) în momentul în care am sesizat ceva ieșit din “normalul” la care mă raportam.
În 2016 am intervievat o mamă deputat, activ implicată în problematica persoanelor diagnosticate cu TSA. Cristina Nichita îmi spunea atunci că “specialiștii în Sănătate Mintală afirmă că în România un copil dintr-o sută se naște cu o Tuburare din Spectrul Autist”. Statisticile arătau că la noi în țară, în urmă cu doi ani, erau peste 8.000 de persoane diagnosticate cu Tulburări din Spectrul Autist. Asta desi președintele Klaus Iohannis susținea, în același an, de Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului, că în România noastră trăiesc 30.000 de persoane diagnosticate cu autism. Puteți (re)citi întreg interviul aici.
Autismul nu este o boală. Autismul este o tulburare destul de greu de depistat, cu grade și forme diferite de manifestare.
De aceea, specialiștii în domeniu sunt într-o continuă formare și documentare.
Cei mai mulți dintre aceștia se reunesc timp de două zile, în perioada 2-3 noiembrie a.c., l
a #Re-think TSA International Convention, la Capital Plaza Hotel București. Este prima Convenție Internațională care se adresează terapeuților, psiho-pedagogilor și psihologilor din România, specializați în tulburări de dezvoltare ale copiilor și tinerilor cu TSA. În cadrul lucrărilor susținute de reprezentanți ai Autism Research Institute, Autism Speaks, National Institute of Mental Health USA și nu numai, vor fi prezentate cele mai noi terapii de recuperare: terapia 3C, piano-therapy, terapia asistată de animale și alte terapii inovatoare.
Un bilet de acces la congres costă 350 lei/persoană pentru psihologi, iar pentru studenți, accesul este gratuit. Toți care iau parte la lucrări primesc la final un Certificat de participare, evenimentul fiind creditat și de Colegiul Psihologilor din România.
Detalii depre înscrire găsiți aici, iar dacă doriți să susțineți evenimentul în calitate de sponsor, aflați informații aici.
Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să mai citești ce postez, ai opțiunea Follow pentru blog și Share pentru Facebook.
Nu este vorba despre partener, niciodată nu a fost vorba despre celălalt (mama, tata, prieten, vecin, soț etc), ci despre tine însuți/însăți! Este datoria și nevoia fiecăruia dintre noi să ne uităm adânc în suflet, în oglinda fermecată dacă ne-am creat una pe care o credem pe cuvânt și să vedem dacă am găsit împlinirea. Nu trebuie să mai căutăm explicații despre ce a gândit, spus, simțit celălalt. Sau să mai dăm explicații. Nu este nevoie de validarea altcuiva pentru a simți cum te-ai descurcat într-o situație anume.
Principiul de care mă tot străduiesc să mă țin în ultima vreme este „Plătește-te pe tine prima dată„. Sugestia este ca 20% din veniturile noastre să le economisim, 50% să alocăm cheltuielilor curente, iar 30% să investim în creștere și dezvoltare personală (educație, divertisment și cadouri/donații).
Când împărtășesc din experiențele mele, mă feresc să dau sfaturi sau să mă prefac atotștiutoare. Știu sigur însă că întotdeauna vor fi părinți care se vor simți la fel de neînțeleși în anumite situații, cum am fost și eu, și tu, și el, și ea.