… nu daca m-as fi maritat mai devreme, nu daca as fi fost mai tinara, nu daca as avut un corp care sa se refaca mai repede si mai frumos, nu daca as fi avut mai multi bani sau mai multe camere, ci daca l-as fi avut prima oara pe copilul no2:) Desigur, sint convinsa ca as fi luat teapa, ca vad ca nu toti copiii sint la fel, ba sint al naibii de diferiti chiar daca-s facuti cu aceleasi ingrediente, ca sa ma exprim asa.
Dar la noi a fost invers. Am primit mai intii copilul problema, sensibil, cu colici inca, care plinge din orice, caruia nu-i convine nimic, care face figuri la mincare, care inca nu doarme toata noaptea mereu, care…, care…; dar care e foarte destept, stia culorile si cifrele inainte de a lega cuvinte, prea descurcaret, la modul enervant ca vrea sa faca el tooootul singur, foarte curios, iubitor de carti de cind a renuntat la suzeta, abil si smecher cind vrea ceva cu adevarat parca ar fi fost pisica intr-o viata anterioara. A fost testul suprem- „Ia sa vedem, rezistati? cit de mult va plac copiii? suportati crize/tantrumuri/whatever de la nastere incoace (ca la noi au fost terrible 2s de cind ne stim)? daca treceti cu brio, va dam bonus unul total opus!” pare ca si-a zis cineva de Sus care rinduieste venirea copiilor pe Pamint.
Eee, si a venit bebe no2. A ris prima oara la 2 saptamini. Si nu asa, ca prin vis, ci constient. De gingurit a luat-o de la 3 si de atunci nu-i mai tace gurita. Se trezeste dimineata cu un zimbet larg, nu plinge decit daca e ceva grav pentru el (acu pe bune, mai stiti copii care sa nu scoata vreun scincet cind ii scoti mucii cu instrumentul ala odios, dar eficient care se leaga la aspirator?!), sta si in leagan, si in carut si oriunde il pui de fapt. Fara colici. Noaptea, prima repriza de somn are vreo 6 ore- bebelus alaptat la cerere. Bine, stiu ca e inca mic si e cam devreme sa ma pronunt, dar nu ma pot abtine. Si prevad un viitor stralucit pentru relatia noastra:)
Dar ma tot gindesc ca daca ordinea venirii copiilor in viata niastra ar fi fost alta, deja eu cel putin as fi fost pusa pe fapte mari in astia trei ani. Spre linistea celuilalt contributor la crearea copiilor din dotare, acest lucru nu s-a intimplat, fiind greu incercat cu intiiul nascut. Acum totul ni se pare floare la ureche, la casa, la curte, in lume!
Eu insa ii iubesc mult pe amindoi, nu stiu daca la fel, cu singuranta insa cu aceeasi intensitate.
Poveste continua. Se scrie in fiecare zi.
Izabela Marinescu 