Au fost vremuri când mă rugam de băieții mei să lase vreun strop de apă să le umezească podoaba capilară.
Acum nu doar că se spală cu ușurință pe cap (cel mic cu o tehnică specială, numai de tatăl lui știută se pare), dar au ajuns să facă și scufundări în cadă. Nimic mai îmbucurător ar spune mamele care știu ce înseamnă chinul spălatului pe cap, la vârste fragede, o dată la 3-5 săptămâni. Că doar la această frecvență suportă majoritatea dintre noi urlete fără de asemănare ale pruncilor din dotare.
Să revenim la scufundări. Grav este că, nu de puține ori, mi-au dat senzația de panică, deși ei păreau că se distrează copios.
Acum, n-ar fi nicio problemă, în principiu, dacă intră în sutele de litri de apă din cadă, cu fața în jos și așezați în șezut. Poate fi chiar un exercițiu să se (re)obișnuiască cu senzația, să li se ude părul, să le mai intre ceva apă în ochi, să li se umezească urechile și așa mai departe. Ce te faci însă când ei stau frumușel pe spate, în mâini și încearcă să plutească, într-un fel, și mai bagă și capul în apă. De tot!
Se pot îneca numaidecât fix în cadă, în casa ta, în câteva momente în care te-ai dus doar să aduci prosopul.
Băiatul meu cel mare (6 ani și jumătate) nu și nu, că el știe ce face, se sprijină în mâini și se poate ridica oricând. Abia s-a împrietenit și el în ultimul an și ceva cu apa, acceptă să meargă la bazin, ba chiar să facă sărituri, fără aripioare măcar, în piscine de adâncimi rezonabile. 
Cum să fac să nu-i (re)transmit frica moștenită de la maică-sa (adică subsemnata!) de tot ce înseamna întindere de apă și adâncime?
Am făcut împreună un experiment cu două recipiente din arsenalul lor de jucării de baie- o cană și un pahar. Două situații:
- Ce se întâmplă când intrăm în apă cu fața în jos? Cana, fără apă, plină doar cu aer, a intrat în apa din cadă cu gura în jos. I-am explicat că gura cănii reprezintă orificiile corpului său, din zona capului- gură, nas, urechi, iar fundul cănii- ceafa, ca să se vizualizeze scufundându-se. Am împins cana până aproape de fundul căzii și i-am arătat că încă are aer în ea și doar întorcând-o cu gura în sus se va umple cu apă, iar bulele de aer vor ieși afară. Reluăm: cana este dusă spre baza căzii cu fundul în sus, apoi brusc i se dă drumul. Cana țâșnește cu putere și imediat către suprafață. Concluzia: copilul e SAFE!
- Ce se întâmpla când intrăm în apă cu fața în sus. Well… revelație! Luăm paharul, cu gura în sus și îl împingem cu forță, spre fundul căzii, până se umple cu apă. Revenim la analogiile gen gura paharului=orificiile corpului nostru, în zona capului, pe care vrem să îl scufundăm cu fața în sus. Lăsăm paharul să ajungă pe fund, îi dăm drumul și vedem că nu se mai ridică. Concluzia: și corpul copilului poate înghiți instant multă apă și nu mai poate ieși la suprafață. Copilul este in PERICOL!
QED cum ar zice doamna profesoară.
Faceți acest experiment și pentru voi, dar mai ales în prezența copiilor. Atât cât înțeleg ei. Este foarte important exemplul. Degeaba îi tot repeți copilului că se ineacă, ca el nu înțelege. Cel mult știe cum e să te îneci când bei puțină apă, sau cu un biscuite, sau cu o bucățică de carne. Știe că este un proces din care poate ieși, de cele mai multe ori, singur și cu ușurință. Dar înecul despre care îi tot amintim noi în cadă, piscină, mare.. este mai greu de înțeles de copiii atât de mici.
Nu îi încărcați cu multe detalii, doar lăsați-i să se convingă jucându-se în apă cu două recipiente, printre jucăriile lor. Asta nu înseamnă că îi puteți lăsa prea mult nesupravegheați!
Noi facem multe experimente acasă, cu prea puține noțiuni de fizică și chimie la vârste atât de fragede, dar informația ajunge fix unde trebuie. Și ramâne acolo pentru toată viața, sunt convinsă!
Daca ți-a placut articolul și vrei să mai citești ce postez, ai opțiunea Follow pentru blog și Share pentru Facebook.
Izabela Marinescu 