În ziua în care pruncul cu părul ca aurul a venit pe lume, Mama a simțit că toți îngerii au coborât pe pământ și au înlănțuit o horă în jurul ei, pașii lor fiind purtați de vocile Zânelor care o înconjuraseră. Era primul ei copil și imediat ce l-a zărit printre lacrimile ce i-au umplut ochii de fericire a știut că îi va schimba viața, dându-i un sens ce o va împlini.
Micul Prinț a avut puteri imense încă de la început. Știa să-i aducă aproape oamenii dragi cu un singur scâncet, știa cum să primească jucăria preferată cu o simplă privire care ar fi topit și cel mai mare munte de piatră, știa să umple cu bucurie orice spațiu în care se afla. Lunile treceau, feciorașul trecuse de primul an, iar Mama se gândea că va veni și ziua în care nu va mai fi doar cu ea, iar o săgeată de durere i-a străpuns inima. Durere sau teamă? 
Nici ea nu știa prea bine, se mâhnea doar la gândul că feciorul va trebui să înfrunte o lume nu prea blândă. Și pentru că îngerii nu se odihnesc niciodată, i-a trimis Mamei un gând neprețuit: „Ce-ar fi dacă aș reuși să fim împreună, dar totodată să aibă alături grămătici și dascăli care îl vor învăța și slovele, și muzica și toate cele pe care trebuie să le știe un Prinț?”.
Într-una din zile, și-a luat pruncul de mână și a plecat să caute locul magic unde copilul ar fi putut crește frumos, unde ar fi putut să aibă mulți prieteni și unde să poată învăța multe din cele trebuincioase în viață.
Au trecut printr-o sală, a urmat alta și tot așa. Copilul nu dădea semne că ar fi fost fericit în niciuna dintre ele, spre mâhnirea Mamei. „Adică așa de rău o fi în lumea în care oamenii mari își trimit feciorii?”, se întreba Mama, frământându-și mâinile cu care nu mai reușea să stăvilească bătăile inimi ce tremura de griji. Toate spaimele au luat sfârșit într-o zi când feciorul cu părul desprins din razele soarelui s-a așezat pe treptele unei case, apoi s-a zbenguit fericit prin toate încăperile.
„Asta să fie”, a strigat Mama, fericită că pruncul ei va fi în siguranță, va crește fericit lângă noii săi prieteni cu care va prinde și drag de învățătură.
În lumea nouă, casei ferite de cele rele îi spune afterschool, unde Mama a reușit să adune Prinți și Prințese, care vin fericiți zi de zi, după ce termină lecțiile cu Doamna de la școală. Se joacă, învață lucruri interesante, fac experimente, scriu teme și nu uită niciodată să râdă. Clipele lor sunt mereu pline de fericire, iar Mama feciorului cu păr auriu surâde ori de câte ori oamenii mari vor să afle cum a făcut ea ca să le ofere celor mici o bucățică dintr-o lume plină de bucurii, un loc unde zâmbetul este singura regulă.
Aceasta este o poveste frumoasă, scrisă de prietena mea, Maura Anghel, căreia i-au folosit drept inspirație ultimii cinci-șase ani din viața mea împlinită, de mămică antreprenor. Foto credit Claudia Tremblay.
Dacă vrei să fie și povestea ta și ai nevoie de susținere și un imbold, participă miercuri, 13 iunie, începând cu ora 10, la webinarul Cum înființăm un afterschool, organizat de minunatele mame de la Work at Home Moms Romania, susținut de mine.
Înscrierile se fac la gabriela.rusu@wahm.ro, iar participarea nu impune vreun cost.
Vă așteptăm!
“Mă văd doar când au scrumiera plină și îmi cer să le-o golesc. Nici un bună, nici mersi, nici la revedere. Dvs mereu ne zâmbiți și vorbiți cu noi”.
Oricât ți-ai cunoaște valoarea și pe orice piedestal s-ar putea să fi fost pus, nu uita că a fi OM e lucrul cel mai de preț pe care și-l vor aminti ceilalți despre tine!
Indiferent unde alegi să îți lași copilul după școală, eu îți voi împărtăși din experiența sutelor de familii cu care am interacționat până acum și te voi îndruma la ce să deschizi ochii mari când pornești în această aventură!
Un cap de femeie legată la ochi. Pandant pe care ea însăși îl primise în dar de la mama ei. În acel moment nu mi-am pus întrebări, n-am stat să analizez semnificația acestei moșteniri, m-am bucurat doar că am și „ceva vechi”.
I-am spus Sandei încă de la lansare că mă inspiră, că o consider o norocoasă acultând cele povestite cu prilejul lansării. În gând cred că i-am șoptit că este atât de curajoasă și de puternică de a reușit să aștearnă totul pe hârtie, ba chiar să ne ofere și nouă fărâmi din viața ei. De vreo trei ani încoace, îmi doresc să pot face și eu asta. Dar nu știam că avea să mă răscolească într-atât cele aproape de două sute de pagini. Doamne, în câte situații m-am regăsit! Până și sursa atacurilor de panică intuiesc că ar fi aceeași, dobândită într-o apă curgătoare însă.
Ustensile de bucătărie (includem aici și folosirea cuțitului), mașina de spălat rufe, ac și ață, perie și capac de wc, coș de rufe, mătură și făraș, mop, unelte de grădinărit printre flori, burete de spălat vase- cu toate au făcut deja cunoștință băieții mei, încă de la câțiva anișori.
Mamele (fost)cochete încă mai visează la un coafor, o mani-pedi sau poate măcar un machiaj după un duș în liniște.
Izabela Marinescu 