Eu am facut copii ca sa mi-i cresc! Pina or avea aripi suficient de mari incit sa le dau un mic ghiont sa invete sa zboare singuri. Nu ca sa-i dau la bunici sa-i faca mari, nu ca petreaca mai mult timp cu bona decit cu noi, nu sa-i arunc in „colectivitate” mai repede decit sint pregatiti. Da, poate pentru ca mi-am permis, dar si pentru ca am vrut! Cel de Sus stie cit de recunoascatoare sint!
Ca fost copil crescut in casa bunicilor, nu cea mai linistita dintre camine, sint de parere ca am capatat niscaiva probleme personale si de acolo. Nu imi judec nici parintii, nici bunicii, nu ii urasc, ba din contra ii iubesc si ii inteleg mai mult ca oricind! Doar cer sa mi se respecte alegerile, sa nu fiu presata sa fac aia si aia ca „asa face toata lumea” si sa fiu lasata sa merg pe drumul ales pentru mine, copiii si familia mea!
V este obisnuit sa petreaca mult timp cu mine, poate am exagerat pe ici pe colo, poate trebuia sa-l incurajez spre independenta un pic mai repede, dar nu regret nicio secunda! Pentru ca lucrurile vin de la sine acum, aproape de trei anisori. Una din problemele cu care m-am confruntat a fost sa-l las cu zilele cu altcineva. Abia am petrecut cite un weekend timid in doi, eu si ta-su, departe de casa si de copil. Sa plece el- cu atit mai mult nu am fost de acord si nici el nu era in stare. Nu inteleg de ce trebuie sa il fortez, sa-i explic ca altundeva e mai bine decit acasa in mediul lui, ca e bine sa petreaca zile si nopti acasa la bunici… De ce? Sint convinsa ca ar cere daca si-ar dori asa ceva, si cu siguranta vor veni si zilele alea! Mai ales ca este un copil deschis, care isi exprima foarte clar, ba chiar zgomotos, orice dorinta sau nevoie! Stie foarte bine cit de mult este iubit si apreciat, cunoaste stilurile diferite de comportament ale fiecaruia in parte. Exact asta ma bucura, culmea! La inceput, in primele luni de mamicie cred, mi se parea ingrijorator faptul ca nu toti din famile se pot purta cu el exact asa cum o fac eu, dar in timp m-am linistit si am inteles ca exact de aceasta diversitate are nevoie!
Iata ca ajuns la a doua minivacanta de acest fel. Se spune ca noi, mamele, transmitem acea nesiguranta copiilor nostri in momentul in care nu sintem impreuna. Am tot lucrat la acest aspect in ultima vreme, chiar si in terapie. Sint convinsa ca se simte bine cu ambele perechi de bunici de care imi tot spune ca i se face dor, ca sint prietenii lui, ca ei ii fac toate poftele, ca il rasfata, am incredere ca e bine ingrijit, eu insami am nevoie de timp de respiro, mai ales acum cind mai e asa de putin pina la marea intilnire cu bb2…
Cu toate astea pleaca de acasa cu munca de lamurire si abia asteapta sa revina.
Creste. Cresc si eu. Crestem impreuna.
Izabela Marinescu 