Urasc diminetile!

Dupa ce aman alarma la nesfarsit, sint bine in primele zece, hai maxim 30 de minute, dupa care pic! stari de rau, mi se lipesc pleoapele, vreau sa maninc si nu orice, ci dulce, dupa care mi se face rau. Colac peste pupaza, dupa ce mai sint doar citeva zile/saptamini pina sa nasc si ar trebui sa ma odihnesc cit mai pot, ne-a pocnit incercarea de gradinita pentru cel mare. La care se mai adauga si desele mele treziri nocturne fie pentru baie, fie pentru a calma arsurile cauzate de reflux.

Daca tot avem posibilitatea, multumim Domnului, de a nu depinde de nimeni si a ne face programul dupa bunul plac, basca copil care nu s-ar trezi mai devreme de 8 si jumatate, de ce ne place sa ne chinuim singuri? Oare nu exista gradinite cu program scurt 12-16 sau ceva de genul? Stiu ca majoritatea ma uraste macar pentru gindul asta, dar intentia mea e cit se poate de reala! Iar copilul ma mosteneste suta-n mie. Da fapt pe amindoi, caci nici tatal n-a fost vreodata vreun matinal:) Nu stiu daca si asta ne-a afectat procesul de adaptare la gradinita, cert este ca prima data l-a vizitat o febra 39 fara motiv, pentru ca apoi mucii si tusea sa ne impiedice si sa vizitam astfel de locatii. Well, tot raul spre bine- si eu si el am scapat de-un stres, caci oricit de benefic ar fi si plinsul in unele situatii, eu tot nu sint de acord cu fortarea copilului pentru intrarea in comunitatea. Apoi, am scapat, cel putin pentru moment, pina vede lumina zilei bb2, de trezirile extrem de matinale.