Hakuna Matata! Vacanta in Kenya

Tu ai 10 cu felicitari, tu 5 cu scarba.

Este finalul unei ore de geografie din clasa a cincea (a mea!), dupa ce ne ascultase doamna profesoara, la tabla, in fata clasei, la ceva despre continentul african.

Nu-mi mai amintesc lectia, nici ce am raspuns, care din note a fost trecuta in catalog in dreptul meu chiar nu e relevanta acum, dar stiu ca evenimentul m-a marcat teribil. Si nu in sensul ala rau despre care se vorbeste acum, cum ca notele si competitia defecteaza copilul, copilaria si adultul de mai tarziu. Eu nu rezonez cu ideea asta, dar e deja alta poveste.

Mi-am tot dorit de atunci, de la 11 ani, sa ajung in Africa. Sa vad solul ala rosu, sa-i vad pe „the big 5” si restul de animale si pasari cum numai aici poti gasi, sa ma topesc sub soarele ecuatorial, sa simt eu pe pielea mea cat de frig se face noaptea in desert, sa vad cascadele imense. Oceanul si fluviile nu erau pe lista mea initiala, dar s-au adaugat pe parcurs.

Am ajuns in iarna lui 2016 pe coasta estica, in Kenya, pe malul Oceanului Indian. Calatoria de la aeroport catre resortul ce avea sa ne gazduiasca a fost socanta. Atata mizerie si relaxare la un loc nu am vazut in viata mea si nu cred ca as mai putea vedea in alta parte. Sau… cine stie. Maldare de gunoi, vaci, capre, copii care se jucau in tarana, niste magazinase darapanate, uneori cu mobila expusa pe marginea drumului, mame care gateau la ceaun pe niste carbuni, cu bebelusi atarnati la san, TOATE la un loc, scene ce se repetau cam din sase in sase metri patrati. Si, colac peste pupaza, din loc in loc- barbatii! Grupuri de barbati care nu faceau absolut nimic, stateau si priveau in zare!

Resortul, despre care stiam ca luase foc la un moment dat, ne-a primit tare bine. Nu se pune ca a mai luat foc o tura in timpul sederii noastre si am stat cu bagajele facute cateva ore, ca nu stiam daca se va extinde si in zona noastra. Sau ca m-au atacat maimutele dupa ce am vrut sa fiu de gasca si sa-i aduc sotului meu mic dejunul in camera. Sau ca ne devastau terasa, ca ne-au baut cafeaua si ca i-au furat tigarile dansului. Pentru asta din urma, Congrats, girls!

Zona de relaxare a fost fantastica! Spectacolul pe care ni l-a oferit fluxul si refluxul Oceanului Indian este incredibil. Viata marina pe care am avut sansa sa o vad la momentul refluxului, cand se poate avansa in larg zeci si zeci de metri, nu poate fi reflectata suficient de frumos de pelicula aparatului de fotografiat. Iar cocotierii care amenintau zilnic sa-ti tranteasca vreo nuca fix in cap mi-au fost de folos la orele pranzului cand soarele ardea, dar nu ma induram sa las cartea din mana si sa plec in camera.

Momentul care m-a sensibilizat teribil a fost cand am tinut in brate un pui de om cu pielea de ciocolata. Un trib de masai, organizat poate pentru turisti, a reusit sa ma intoarca in timp! Am vazut pe viu ce inseamna „it takes a village to raise a child” si am plans in sinea mea pentru toti copiii crescuti printre straini in crese si pentru mamele care nu au de ales si merg la birou de dimineata pana seara si pierd clipe pretioase din dezvoltarea micutilor. Despre copiii pe care i-am vazut doar cu zambetul pe buze, fara lacrimi amare de dor pe fata, am scris aici.

Spectacolul vietii insa mi-a fost dat sa-l vad in savana unde, la rasarit, am zarit o familie de lei sus pe o stanca, asemenea scenei din „The Lion King”. Pareau ca vegheaza tot ce misca, isi cautau prada si isi marcau teritoriul. Dar cei mai impozanti mi s-au parut elefantii. Cum isi apara ei puii, cum te avertizeaza ca esti in lumea lor si va fi vai de tine daca misti necorespunzator, toata atitudinea lor te face si mai constient de cat de mic si neajutorat e omul in natura. Gazelele si antilopele alergau gratios peste tot in voie, zebrele talambele ne-au tratat mai mult cu dosul, iar girafele s-au dat mari ca pot manca fix din varful copacului. Bivolii- pe ei nu-i poti numara, umbla in cireada cu sutele, dar toti, la un semn, te fixeaza si sunt gata de atac. Vulturii, eheee, pradatorii astia chiar sunt deasupra tuturor, cum se infruptau ei dintr-un elefant n-o facea nimeni! Iar ciudata maimuta, era peste tot. Parea ca te urmeste, desi era mereu alta. Toate seamana, unele mai mici, altele mai grasane, dar sunt pe cat de simpatice, pe atat de rele, toate! Si urate!

A fost pentru mine un fel de calatorie initiatica. Un wake up call pe foarte multe planuri. S-a intamplat si la cumpana dintre ani, probabil si asta e un motiv. Am fost doar noi doi, fara copii, pentru prima oara in foarte multi ani, atatea zile de introspectie. Ne dorim sa le facem conostinta si lor cu toate minunile naturii, cu o alta civilizatie, cu alta cultura, cu altfel de valori, cu altfel de copii. Sunt sigura ca am descoperit doar o particica din colorata Africa si ca avem sute de motive sa revenim!

Mai multe fotografii am pus aici.

Sharing is caring!