E voie sa te plictisesti, copile!

Observ din ce in ce mai des ca ai nostri copii nu mai au timp liber. Iar cand il au, nu stiu ce sa faca cu el.

Ma plictisesc, eu ce sa mai fac acum?” Aud asta foarte des de la unul dintre copiii mei, pentru care m-am straduit mereu sa-l preocup, sa-l coordonez catre activitati care sa-l dezvolte armonios, sa-i stimuleze mintea si diverse capacitati. A venit al doilea copil pe lume. Da, am descoperit ca iubirea nu se imparte la doi, ci se multiplica. Dar ia hai sa vedem cum multiplicam timpul. Iaca nu se poate. Cu maaare mirare la inceput, am observat ca asta mic stie ce sa fac cu timpul lui liber si singurel cateodata!

O stiti pe aia cu murdarirea este buna? Eu am transformat-o in plictiseala este buna.

Da, copile, cateodata iti face bine sa te si plictisesti, daca asa vrei sa numesti tu pentru inceput, timpul tau liber cu care nu stii ce sa faci! Iti face bine sa stai in vacante si sa-ti numeri de zece ori degetele daca vrei, te mai poti juca si singur si nu-i musai sa facem activitati cu zecile de pagini sau sa mergem la nu stiu cate optionale pe saptamana. Iti face bine sa te uiti pe geam din masina si sa numeri copacii sau masinile albastre, nu iti trebuie musai diverse jocuri pe care sa le aplic cu tine. Nu trebuie sa fiu prezent, eu parintele, buluc in viata ta secunda de secunda. Pentru ca uiti de tine. Si eu uit de mine. Si ne frustram. Si trecem toate activitatile/ jocurile/ optionalele/ sporturile pe lista lui trebuie si ti-am stricat copilaria.

Si cand nu stiu ce sa mai inventeze, parintii se ajuta de colacul de salvare numit tehnologie. Ia de aici telefonul/ placa/ telecomanda de tv sau playstation sa pot sa-mi fac si eu treaba. Si uite, chiar si asa petrecem timp impreuna si nu trebuie sa fim separati nicio secunda!

Am cerut si parerea psihologului Emilia Popa:

Sa nu uitam, ca atat adultul si cat copilul, au nevoie de timp liber. Timpul liber al copilului nu consta in balet, karate, pian, fotbal si tableta. Acestea sunt activitati, iar timpul liber este… liber. Copilul isi organizeaza singur joaca, sintetizand experienta acumulata in timpul activitatilor. Acest timp liber este necesar dezvoltarii copilului, care poate invata din modelul celor din jur ca, timpul liber nu inseamna plictis si organizarea timpului in mod placute pentru sine.

Copilaria din vremurile actuale difera de copilaria de altadata. La baza schimbarii stau nevoile copilului si ale societatii, dar si resursele si vulnerabiliatiile acestora. Una dintre acestea consta in digitalizare. Spun resurse si vulnerabilitati, deoarece sunt pasi mici de la o valenta la cealalta. Sunt create jocuri, aplicatii, aparate destinate copiilor.

Pentru a fi o resursa este nevoie sa fie o decizie asumata, educata si constienta. Copilul sa petreaca timp determinat la anumite activitati, alese impreuna cu parintii, respectand indicatiile de varsta si acordand atentie specificatiilor de continut. Astfel, se dezvolta competente digitale, motricitate fina , organizare, strategie, limbi straine, coordonare ochi-mana etc.

Devine vulnerabilitate atunci cand copilul petrece timp nelimitat, facand activitati asupra carora parintii nu au nici un control. Nu respecta indicatii de varsta si continut, nu este o decizie aleasa si informata cu implicatii din partea adultilor. Chiar daca cel mic sta cuminte, oferind un ragaz parintilor (aceasta este o capcana), consecintele iti pot da de gandit. Spre exemplu, continutul adesea agresiv al jocurilor se va reflecta in comportamnetul copilului, la fel si limbajul, opozitionismul etc.

Este recomadata echilibrarea balantei prin crearea unui program armonios copilului. Poate sa imbine activitati placute si dorite de cel mic cu activitati utile si necesare dezvoltarii lui.

Copilaria din vremurile noastre nu se refera doar la digitalizare. Se refera la vocatie, talent, inteligenta emotionala, creativitate, descoperirea noului, provocare. Iar toate acestea pot deveni activitati de familie pentru petrecerea timpului liber si al vacantelor. Revine in sarcina parintilor sa organizeze toate acestea, in programul incarcat de zi cu zi al adultului.

Emilia Popa este Psiholog, membru acreditat in Colegiul Psihologilor si in Asociatia Nationala a psihologilor Educationali. Are o experienta in domeniu de peste 10 ani in lucrul cu copilul, tinerii si familia, in diferite medii. Si este colaboratorul meu de incredere!

Pregatirea pielii pentru bronzul perfect

Sa fie varsta sau nu, dar de cativa ani m-a apucat grija de corpul meu. 

Rahitica fiind in primii ani de viata, grasuta bine pana in adolescenta, cu multe cure se slabire la activ, deformari de corp pe timpul celor doua sarcini, m-am prins la un moment dat ca cel mai mult are de suferit pielea. 

In urma cu mai bine de doi ani am descoperit un loc unde merg cu drag. Aici pot face miscare (Xbody), diverse proceduri de intretinere corporala (eu am incercat Dermocell, vacuum, radiofrecventa), dar si tratamente dermato-cosmetice. Cateodata merg cu regularitate, cateodata trag chiulul, dar sunt norocoasa ca am unde sa trag de fiecare data cand vine vorba de corpul meu. Iar fetele au mereu sfaturi bune la ele, mai ales ca eu niciodata nu-s multumita de bronzul cu care ma aleg dupa o vacanta la mare!

Inainte de a pleca intr-un concediu in care stim ca petrecem mult timp la plaja, trebuie neaparat sa pregatim pielea! Recomandarea noastra este sa faceti cel putin o impachetare, daca sunteti pe ultima suta de metri, urmata de un gomaj profesional. 

Noi facem impachetarea totala, de la gat in jos. Se aplica pe tot corpul o crema hidrofila, cu alge marine. Apoi se infoliaza membrele si abdomenul, dupa care se urmeaza programul indicat de tunelul cu infrarosu. Astfel vom avea o piele hidratata perfect.

Pentru scrub folosim o crema ce contine particule fine de samburi de migdale. Se exfoliaza astfel primul strat de piele, se curata toata pielea moarta si toate impuritatile!

Astfel, o piele bine hidratata si curatata va capata un bronz uniform, care poate dura mult mai mult.

Toata pregatirea aceasta nu dureaza mai mult de o ora” (Laura Nicolae, manager Fitexpert

Eu as mai adauga sa nu uitam de protectia solara!

Recomandare mea se afla, deocamdata, in strada Raspantiilor nr 17. Cand se vor muta la casa mai mare, eu ma duc dupa ele!

Si cu toate aceste informatii stiute, dar mai ales aplicate, am pornit in prima vacanta din vara aceasta. 

Ziua copiilor mei e in fiecare zi

Dupa ce m-am dat peste cap, m-am rasucit de trei ori si am verificat starea vremii de vreo zece ori inainte de minivacanta de Rusalii, am decis pe ultima suta de metri ca raman acasa. Mi-am imaginat cum ar fi in masina, ore intregi, cu doi copii nerabdatori in drum spre munte (dar mai ales, inapoi), cozile de la obiectivele pe care ne-am fi dorit sa le bifam, aglomeratia din Parcul Dinozaurilor, malurile raurilor pline de oameni, chair pe unde mergem noi de obicei la picnic si altele, si altele.

18893446_10154903371022772_1782587205372546749_nTotusi, mi-am dorit (si mi-a iesit chiar!) sa petrec Ziua Copilului, impreuna cu cei doi baieti ai mei. Pe mine, sincer, m-a dezavantajat ziua asta nou libera. Mie nu mi-a scos la plimbare copilul interior, n-am avut timp sa ma joc prea mult sau sa ma maimutaresc, n-am sarit sotronul si sincer, nici n-am privit cu ochi buni marea aia de oameni adunata in toate locurile unde se organizau activitati pentru copii.

Prima destinatie a fost Ferma animalelor. Ne-am aprovizionat cu varza si morcovi sa hranim animalutele, am pus bicicletele si ustensilele de nisip in portbagaj si am pornit la drum. A fost si distractiv, dar m-au indoit de spate accesoriile. Atentia mea distributiva a cam fost depasita pentru ca, oricat mi-as dori, tot nu-mi pot roti capul la 360 de grade. Astfel ca unul din vehiculele pe doua roti (plus doua ajutatoare) a disparut la un moment dat, cu tot cu jucariile din cosul cu care era dotat. Golul din stomac, accentuat de panica copilului ramas fara bicicleta, s-a tranformat in val de educatie civica si curs de parenting ad hoc (decent spus) asupra parintelui care-si plimba agale plodul pe bunul nostru, pe motiv ca „n-a avut cum sa-i spuna nu, ca voia si copilul„. Sa nu mai zic ca fix in momentul in care plateam mancarea, cel mic voia la baie, iar la cel mare l-a rezolvat col’sa pe iarba, pe langa mesele oamenilor. Si-au dat seama cand ne-am asezat ca eu nu-mi comandasem nimic pentru pranz.

Mami, tu de ce nu ti-ai luat nimic de mancare?

Aaa, sincer, am cam uitat…

Si, pentru ca programul era stabilit de dis de dimineata, n-am putut rata parcul IOR, unde trebuia sa mearga toaaaata lumea din oras! Bine ca am ratat prima parte a zilei. Probabil ca am transmis si copiilor mei fobia asta de aglomeratie. Efectiv ma sufoc cand ma simt inconjurata de o multime de oameni, care vin la pachet cu galagia, vacarmul, zumzetul… Sa mai zic ca eram si ragusita si nu puteam striga dupa cei doi copii ai mei care se toooot departau cu bicicletele? Iar eu alergam si alergam pana am crezut ca am venit cu salvatoarea idee: sa luam inghetata! Nu am luat in calcul puhoiul haotic de copii si adulti care voiau si ei o inghetata, un suc, o acadea, o punga de pufuleti. L-am scapat pe cel mare din ochi, care e atras mai ceva ca mine de scenele cu diversi prezentatori, moment in care am indraznit sa-l las singur chiar pe mezin atarnat de lada de inghetata. Stiam ca nu va pleca de acolo cu mana goala:)

Ne-am intors intr-un final in formula completa acasa. La timp, pana sa inceapa ploia. Epuizant e putin spus. Am mai putut doar sa le aduc o galeata cu apa si cateva pistoale de sezon si i-am lasat in curte pana am stors hainele de pe ei. Le-am facut chiar si poze. A doua zi am luat-o de la capat, cam in acelasi stil, cu copii odihniti si din nou pusi pe sotii.

Note to self:

Un singur adult ar trebui sa insoteasca cel mult un copil intr-un spatiu deschis, cu atat mai mult cu cat vorbim despre o zi libera, insorita, in care toata lumea vrea sa faca cam acelasi lucru!

Ideal ar fi sa sarbatorim Ziua Copilului cam in fiecare zi, cu fiecare iesire in parc, cu fiecare activitate, cu fiecare moment petrecut impreuna cu joaca, cu iubire si atentie.

De 1 Iunie mi-am pus si eu o dorinta: Un strop de rabdare in plus, de fiecare data!

Faleza Dunarii de la Braila e spectaculoasa. Daca reusesti sa ajungi la ea…

Pana si orbul a nimerit Braila, atunci toata lumea trebuie sa stie ca strazile din acest oras natal al meu duc, inevitabil, la Dunare. Si nu exista faleza mai mare si frumoasa decat cea din Braila, va zic!

Inca din 1989, sculptorul Constantin Lucaci, cunoscut prin îndemanarea sa de a realiza sculpturi in oţel inoxidabil, a realizat o fantana cinetica de mari dimensiuni, chiar in centrul orasului. Acest obiectiv turistic al localitatii creaza niste jocuri de apa si lumini spectaculoase. De aici, pornesc in jos, catre Dunare, scarile. Multe, foarte multe trepte.

scari brCa sa reusesti sa ajungi sa faci o plimbare pe malul fluviului, poate fi insa o adevarata aventura pentru multi. Mie insami mi-a fost tare greu sa merg cu un bebelus si cu un alt copil mic pe motoreta din aceea fara pedale pana acolo jos, desi nu va imaginati ca eram singura cu ei! Bunica mea saraca, nu mai zic, o ducem sa vada faleza si apele Dunarii de undeva de sus, dintr-un loc mai accesibil si cu parcare. Nici vorba sa mai calce pe faleza. (sursa foto: http://www.panoramio.com)

Deci carucioare de copii sau ale persoanelor cu dizabilitati, trotinete, biciclete, varstnici… toate aceste categorii aproape ca au interzis pe faleza. Si e mare pacat, ca e atat de frumos! „La inceputul anilor ’70, malul Dunarii fusese recent amenajat, iar aleile, inclusiv cele de pe terasamentul falezei, erau curate si functionale pe toata lungimea lor. Spatiile verzi erau, de asemenea, bine trasate si acoperite cu gazon proaspat tuns. Sase stejari plantati in 1968, cu ocazia implinirii a 600 de ani de la atestarea documentara a orasului, erau atunci niste pui, iar acum au ajuns la maturitate şi domina cu coroanele lor faleza braileana”. (Sursa: www.adevarul.ro)

Pentru ca zecile, daca nu chiar sutele de scari (nu le-am numarat niciodata!) au pus mereu probleme, edilii pareau ca-si vin in fire si, cu fonduri europene, s-au pus pe modernizat. Adica, din loc in loc, au facut rampe de acces. Abrupte insa! Unele dintre ele chiar se termina inaintea ultimelor serii de trepte caci… “Reprezentantii Primariei spun ca nu s-a putut merge cu rampa pana jos, pe faleza, deoarece unghiul este prea abrupt. Edilii spun totusi ca exista o solutie, mai exact, persoanele cu handicap pot cobori spre faleza pe langa sediul Directiei de Finante. Chiar si asa, cei aflati in carucior cu rotile (sau categoriile enumerate mai sus) ajung, inevitabil, tot la cateva randuri de trepte, fara nicio rampa amenajata corespunztor. Proiectul a costat 1,4 milioane de lei si, pentru ca a fost facut pe fonduri europene, nu poate fi modificat.” (Sursa: www.digi24.ro, oct 2014)

Arh Florin Enache este initiatorul platformei #better, proiect care sustine initiativele pozitive.

Ne plimbam prin toata lumea si intotdeauna e cel mai bine acasa, oricat de rar am ajunge. Revin cu drag in Braila, ma plimb pe bulevardele largi, dar imi doresc de fiecare data sa vad si Dunarea, sa cobor pe faleza.

Am observat ca din ce in ce mai multa lume, estimez un procent de 60% dintre noi, nu putem avea acces spre zona pietonala de pe malul fluviului! O ocazie perfecta de reabilitare a zonei.

Imi doresc, de ce nu, un concurs de idei, sa realizam un proiect pe care sa il prezentam conducerii orasului.

IMG_3382

Eu vad acolo o super-rampa velo-pietonala, poate si cu tobogan, fix in zona verde destructurata si nefolosita din dreapta scarilor de acces, incepand de la fantana cinetica pana la faleza.

O idee excelenta ce merita sustinuta! Voi reveni si cu alte puncte de vedere menite sa sublinieze importanta acestui proiect.

Sharing is caring!

Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să mai citești ce postez, poți să alegi să mă urmărești, cu butonul de Follow pentru blog și dacă vrei să împărtășești și cu prietenii tăi ce tocmai ai citit, poți da Share pe pagina ta de Facebook. 

Te aștept să te abonezi și la canalul meu de YOUTUBE.

Pastele, mucegaiul si oul stricat

Nu toata lumea stie sa faca turism.
Mai ales AGROturism!

Acum, daca ai o casa batraneasca intr-o zona pitoreasca, un cuptor din lut afara la care sa gatesti la ceaun de miroase pana in vale si sute de metri patrati de pajiste, deal, pamant cultivabil si/sau de batut mingea pe el, asta nu inseamna neaparat ca poti si stii sa faci turism din asta!

Pentru prima oara (chiar de cand ma stiu cred!) am facut sarbatorile departe de casa- a mea sau a parintilor mei. Am tot vazut pe la televizor si pe net de cum se pregatesc oamenii cu pensiuni sa-si intampine oaspetii, care sunt conditiile, cum imbina modernul cu traditionalul (a se citi vechi) din ce in ce mai cautat in vremurile noastre, ce program atractiv le fac. M-a impins de la spate ideea de a scapa de pregatiri, musafiri (no ofence!), dar mai ales corvoada de a ne petrece zilele cele libere si de vacanta pe drumuri intre casa noastra si casele celor doua perechi de bunici. Suferinta fiind prea mare in sufletul meu, ca as putea petrece intaiele Sarbatori departe de familia de origini, i-am lasat pe altii sa alega si sa ne recomande.

Stiam doar ca vom merge undeva mai incolo de Curtea de Arges. Stiam ca e frumoasa zona, mai fusesem acum cativa ani. Si ca cel mai probabil nu vom avea semnal de telefon sau internet. Atat! Si cu atat am si ramas, plus gustul amar al experientei.

Ce am retinut din cele cateva zile departe de tehnologia moderna si confortul casei mele? Pereti peticiti, strambi, imbacsiti si scorojiti, tavan mansardat rupt de pe muchie ce statea sa cada, un toc de usa carpit la baie, podea in valuri si scartainda, aplice pline de musculite moarte si un pic de frig in camera (in prima seara, apoi am lesinat de cald, dar noroc ca am putut deschide usa de la balcon, in care se proptea un scaun ca sa stea inchisa) Si vorbim aici de „casa noua”, caci in cea batraneasca inteleg ca nu se putea sta, ca mirosea prea tare a vechi si mucegai.

IMG_3257     IMG_3256

Le luasem trotinetele copiilor, ca stiam ca au curtea mare, asa ni s-a zis. Dar nu ni s-a spus ca era complet neamenajata. Distractia picilor a fost sa amestece rumegus cu apa (i-a invatat copilul de sase ani ai proprietarilor, care suferea saracul ca i se luase camera pentru binele unor turisti si care avea un maldar de jucarii de exterior, toate stricate intr-un colt de casa). Rumegus era pe jos pentru ca exista si o masina de taiat lemne fix in drum, cu o sfera din aceea zimtata imensa, acoperita doar cu o folie din cauciuc, in jurul careia misunau cei mici). Au reusit sa bata un pic mingea, printre mesele de pe „terasa”. Aveau teren de fotbal, ingradit chiar, dar intr-o vale din care nu zareai capul copiilor si oricum era o aventura sa ajungi pana acolo. Cele doua leagane de copii mici mici zaceau atarnate care incotro, de n-a indraznit nimeni sa-si puna odrasla acolo. Restul maidanului a fost luat la picior de copii, dar nu ne-a avertizat nimeni sa-i insotim, caci poarta se deschidea usor chiar in drumul de masini, ba chiar puteau trece peste un rau, la o inaltime considerabila (vreo 3 metri asa). Si au facut toate astea singuri, aveam sa aflu cu cateva ore inainte de plecare.

Masa de Paste n-am mai apucat-o, caci am decis sa o pornim la drum, inapoi spre casa. Oricum, la ora doua (pranz incheiat pentru majoritatea copiilor), ciorba inca nu era gata ca fierbea in ceaunul pus la focul de langa casa. Dimineata ni s-au oferit niste oua inrosite, cate unul in farfurie, sa nu facem risipa probabil, sub avertizarea ca nu erau de la gainile lor din curte, deci nu garantau pentru cat erau de proaspete. Unul chiar mirosea de-ti lua nasul din loc si picase chiar in farfuria unui copil…

Si iata cum am ajuns sa ciocnesc cu familia mea cateva oua abia pe insearat in prima zi de Paste, cand am mancat traditionalul (pentru mine:) ou cu mustar si cu cozonac!

Pentru moment m-am lecuit de plecat de acasa in prag de sarbatoare. Sper totusi sa existe o data viitoare, cu mai mult noroc si inspiratie.

Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să mai citești ce postez, poți să alegi să mă urmărești, cu butonul de Follow pentru blog și dacă vrei să împărtășești și cu prietenii tăi ce tocmai ai citit, poți da Share pe pagina ta de Facebook. 

Te aștept să te abonezi și la canalul meu de YOUTUBE.