Adaptarea blândă sau abandonul?

“Bună ziua! Putem trece peste perioada de acomodare? Sunt și părinți care nu-și pot lua zilele libere…” Este unul dintre mesajele pe care le-am primit pe grupul părinților de copii ce urmau să înceapa grupa mică. Asta după ce doamna educatoare făcuse în așa fel încât să ne ofere o primă zi din noua etapă a vieții puilor noștri, împreună! GrădinițaUrma să petrecem prima zi cu toții, în viitoarea lor clasă, cu mami, cu tati, să se prezinte colegilor, să se împrietenească, să facă un prim pas către acomodare.

“Descurcă-te!”, i-a zis mama fetiței cu părul bălai, după ce i-a pus rucsacul în dulap și i-a scos papucii de interior. I-a aruncat la picioarele copilei așezate cuminte pe o băncuță de pe hol și, din fugă, s-a mai auzit un Pa! stins printre zecile de voci. Nu cred că are cinci ani împliniți fata. Iar atâta tristețe și dezorientare nu cred că am mai citit vreodată în ochi atât de mici, perfect rotunzi și mirați.

Încă mai văd părinți fugind pe ușă, lăsând în urma lacrimi amare și țipete disperate. Nu le face nimeni rău copiilor, așa e, dar momentul ar putea fi îndulcit cu câteva minute în plus de răbdare.

Nu mă laud cu copii adaptați la creșă sau grădiniță. Nu știu rețete magice și nu ofer pași de urmat nimănui, chiar dacă mi se cere. În teorie, cărți, articole, există! În realitate însă, din experiența mea, fiecare copil e unic în felul său, fiecare dimineață e altfel, fiecare săptămână are dinamica ei, fiecare anotimp vine cu asteniile lui și, mai mult decât atât, fiecare an școlar va avea propria lui istorie.

Sunt puțini copiii care țopăie de nerăbdare, luându-și la revedere  de la părinți, la doar câțiva anișori. Sincer, dacă ar fi fost după reacția copiilor mei și a majorității din grupă, n-am fi mers o zi la grădiniță. La fel de sincer, consider necesar acest program impus piticilor de la 3-4 ani, ca un preambul al anilor de școală. Cred în rostul educației tradiționale, cu reguli, limite, delimitări temporale (cu ore și pauze), rutină de masă, somn, lecții, teme etc. Să aruncăm copilul la 6-7 ani direct într-un mediu strict și formal fără să fi fost acomodat cu minime rigori sociale, ar fi un șoc mult mai greu de trecut.

Majoritatea instituțiilor de învățământ preșcolar nu permit adaptarea treptată, ba chiar este încurajată  fuga  părintelui, pe motiv că plânge un pic și îi trece. Îi trece pentru că se învață cu abandonul, se resemnează și apoi stă toată ziua și se întreabă dacă mai vine cineva să-l îl ia de acolo. În scurt timp, aceste frământări ale copilului sunt adânc îngropate și uitate. Vor reveni însă pe parcursul vieții, sub diverse frici, decizii sau stări pe care nu le înțelegem.

Putem găsi însă, o cale de mijloc. Ce ar putea face diferența?

  • încrederea părintelui că este fix ceea ce are nevoie copilul
  • mai puțină grabă, spre deloc
  • câteva minute în plus de îmbrățisări și te iubescuri
  • pupici de păstrat pentru mai târziu (noi ascundem pe sub mânecă câte unul pentru fiecare, să ne țină de dor)
  • promisiuni (de respectat!) pentru a doua parte a zilei, când vă revedeți
  • (re)citim meniul, recapitulăm programul orelor de la grădi
  • asigurări despre educatoare și o discuție banală cu aceasta
  • inventat diverse jocuri pentru a da un reper despre momentul revederii
  • disponibilitate totală pentru copil, fără telefon, mesaje, discuții cu altcineva pe alte subiecte

De ce îmi las copilul la grădiniță, chiar dacă cu un ochi râde și cu altul plânge?

  • are nevoie de socializare cu cei de vârsta lui
  • (poate) va lega prietenii- pe cât de ușor se fac, pe atât de repede se destramă la vârste fragede
  • învață să se descurce singur- mâncat, îmbrăcat, legat șireturile chiar
  • educatoarele au pregătirea necesară, iar tu, părintele inginer/IT-ist/consultant etc sau bona/bunicii nu aveți cum să supliniți acest rol
  • are la dispoziție jocuri adaptate vârstei și nivelului de dezvoltare
  • există un program pe care ar trebui să-l încurajezi să-l respecte
  • (poate) va gusta și alte feluri de mâncare
  • (poate) va învăța poezii și cîntecele. Nu e traumatizant deloc, chiar dacă ar putea să le spună și pe scenă, la vreo serbare
  • va face opere de artă ce îi vor fi expuse la panou. Încercați să evitați comparațiile!
  • îi va fi mai mult mai ușor la școală

Cu ochii la drum și gîndul la viitor, cum am auzit de curând într-un film de animație, îi conducem chiar pe unde au nevoie și fix unde trebuie. Doar să fim atenți și la ei, și adânc în sufletul nostru.

Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să mai citești ce postez, ai opțiunea Follow pentru blog și Share pentru Facebook.

#Re-think TSA: Un diagnostic pe viață merită specialiști informați

Eram însărcinată cu al doilea copil când mi-a fost dat să petrec câteva ore în compania unui băiețel cu un comportament atipic și a părinților lui. Mi-au destăinuit la un moment dat că puștiul fusese diagnosticat cu Tulburare din Spectru Autist (TSA) și acum strângeau bani pentru a ajunge în Statele Unite, pentru a-i oferi șansa la un tratament diferit față de ce se oferea în țară.

M-a marcat momentul și m-am documentat constant, atentă fiind la dezvoltarea copiilor mei. M-am consultat doar cu specialiști (pediatru, psihoterapeut, logoped) în momentul în care am sesizat ceva ieșit din “normalul” la care mă raportam.

În 2016 am intervievat o mamă deputat, activ implicată în problematica persoanelor diagnosticate cu TSA. Cristina Nichita îmi spunea atunci că “specialiștii în Sănătate Mintală afirmă că în România un copil dintr-o sută se naște cu o Tuburare din Spectrul Autist”. Statisticile arătau că la noi în țară, în urmă cu doi ani, erau peste 8.000 de persoane diagnosticate cu Tulburări din Spectrul Autist. Asta desi președintele Klaus Iohannis susținea, în același an, de Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului, că în România noastră trăiesc 30.000 de persoane diagnosticate cu autism. Puteți (re)citi întreg interviul aici

Autismul nu este o boală. Autismul este o tulburare destul de greu de depistat, cu grade și forme diferite de manifestare.

De aceea, specialiștii în domeniu sunt într-o continuă formare și documentare.

Cei mai mulți dintre aceștia se reunesc timp de două zile, în perioada 2-3 noiembrie a.c., lAfis TSAa #Re-think TSA International Convention, la Capital Plaza Hotel București. Este prima Convenție Internațională care se adresează terapeuților, psiho-pedagogilor și psihologilor din România, specializați în tulburări de dezvoltare ale copiilor și tinerilor cu TSA. În cadrul lucrărilor susținute de reprezentanți ai Autism Research Institute, Autism Speaks, National Institute of Mental Health USA și nu numai, vor fi prezentate cele mai noi terapii de recuperare: terapia 3C, piano-therapy, terapia asistată de animale și alte terapii inovatoare.

Un bilet de acces la congres costă 350 lei/persoană pentru psihologi, iar pentru studenți, accesul este gratuit. Toți care iau parte la lucrări primesc la final un Certificat de participare, evenimentul fiind creditat și de Colegiul Psihologilor din România.

Detalii depre înscrire găsiți aici, iar dacă doriți să susțineți evenimentul în calitate de sponsor, aflați informații aici.

Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să mai citești ce postez, ai opțiunea Follow pentru blog și Share pentru Facebook. 

Competiția, temele, notele și absolventul miop

-Îți dai seama? Suntem clasa a V-a! Oau, când a trecut timpul?

-Ce tare, o să avem și noi în sfârșit note, că m-am săturat numai de Fb-uri!

Am auzit discuția asta între două copile fix în prima zi de școală. Mergeau apăsat, sigure pe ele, cu părul în vânt și cu ghiozdanul pe un umăr. Neînsoțite. Păreau că de multă vreme așteptau să treacă la nivelul următor, să nu mai fie aduse de mânuță la școală. Iar fascinația lor cea mare urma să fie carnetul de note. _notePesemne că găsiseră cutiuța cu amintiri a părinților, altfel nu-mi explic. Mai ales că există acum o înverșunare și o aversiune a adulților față de sistemul de notare, de concursuri și alte astfel de grozăvii ce ar putea să traumatizeze și să afecteze copiii, în drumul lor către adultul de mâine. Iar toate acestea sunt, mai mult ca sigur, transmise și micuților.

Apoi, în primele săptămâni din noul an școlar, fii-miu ăl mare a avut testări de evaluare, anunțate și șoc! notate- Fb, B etc. Ba chiar, mai în glumă, mai în serios, înțeleg că unul-doi băieței din clasă au fost avertizați cu I (insuficient) după ce nu și-au învățat poezia pentru acasă. Ah, da, am uitat să precizez că au teme pentru acasă la clasa I. Au avut și la pregătitoare, dar nu erau obligatorii.

De câțiva ani, de când lucrez cu elevi și părinți, chiar și în întâlniri unu la unu, găsesc părinți din ce în ce mai dezorientați. Încărcați de sfaturi necerute, de opinii neavizate, de tot felul de cursuri și metode externe de creștere a propriilor copii, cu o neîncredere zvonită în sistemul de învățământ și în cadrele didactice. Sunt puțini cei care au șansa de a-și forma o părere proprie autentică, așa că multe comportamente sunt împrumutate sau impuse, pe un teren emoțional prea puțin cunoscut sau dezvoltat.

Cu teme? Fără teme? Îi lăsăm sau nu la concursuri școlare? Se mai lucrează din Gazeta Matematică? Mai învață poezie pentru serbare și îi mai urcăm pe scenă? Acasă pe tabletă/playstation sau la Afterschool? Joacă sau lecții? Meditații sau sport?  Întrebări, frământări și, mai nou, dispute, în rândul părinților de elevi.

Eu personal am încredere că nu toți ne pricepem la toate și de aceea fiecare se străduiește să fie cel mai bun în domeniul său. Nu cred că fără notare sau concursuri am avea copii mai liniștiți, mai buni sau mai pricepuți, mai dornici de învățătură și de lectură. Sau că viitorul lor ar arăta mai limpede și mai încrezător doar pentru că nu au fost vreodată pe locul doi sau că un Insuficient i-ar face de rușine. La fel cum nu cred că cele patru ore de la școală sunt acoperitoare pentru acumularea unor deprinderi și cunoștințe temeinice. Da, sunt mici la șapte ani, dar dacă de la început nu se impune un anumit ritm, mi-e greu să cred că se pot schimba reguluile în timpul jocului. Asta dacă vorbim despre învățământul tradițional, de masă.

Am stat de vorbă și cu un cadru didactic, prof. Cristin Olaru, în care am încredere și cu care simt că rezonez.

  1. Cum ar trebui să arate temele elevilor?

Temele pentru acasă sunt benefice câtă vreme au menirea să verifice cunoștințele acumulate la clasă, pe seama exemplelor lucrate la ore. Ca atare temele nu ar trebui să depasească, ca și cumul, dar și ca timp, timpul de lucru de 50 de minute de la clasă. Dacă tema depășește nivelul elevului, cu siguranță va dura mai mult sau, în cel mai rău caz, riscă să ramana neefectuată”.

  1. Cu sau fără note în catalog?

“Notele nu trebuie înlocuite cu nimic. În niciun caz excluse! Pentru că astfel am anula și temele, și competițiile, și tot. Trăim azi, din pacate, mirajul absolventului miop, incapabil să își distingă viitorul, câtă vreme trecutul lui, adică fișa lui matricolă, este o minciună. Azi, de exemplu,  facultățile primesc absolvenți de liceu fără diplomă de Bacalaureat. Experiențe de genul acesta dezarmează orice elev care învață de plăcere, care studiază realmente, care luptă pentru a ajunge cineva.”

  1. Apropo de examene, dar și de competițiile școlare care îi pregătesc pe elevi pentru acestea. Trimitem copiii la conscursuri?

Competițiile? Evident ca sunt binevenite, câtă vreme la ele se înscriu doar elevii care doresc să intre într-un concurs, fără să reprezinte o obligativitate pentru întreg colectivul. Elevul dornic va competiționa mai întâi cu sine însuși. Adică își va „măsura” nivelul de cunoaștere, de abordare a unei cerințe, dar și timpul în care se încadrează pentru soluționarea ei.

Dacă vorbim însă de examenele naționale, aici este altceva. E necesar să participe toți cei înscriși în procesul de învățământ. Câtă vreme examenul se axează pe cerințe de diferite grade de dificultate, evident că elevul trebuie testat, fără ca asta să însemneze o corvoadă sau vreo tragedie. În funcție de rezultatele obținute, de interesul acordat, sistemul de învățământ ar trebui să fie capabil să îl direcționeze spre ceea ce a arătat că dorește să îmbrățișeze. Cam acesta ar fi rostul examenelor naționale. Din păcate însă, acesta este momentul în care se vede faptul că Școala Românească este incapabilă să ofere pe cât pretinde.”

Voi ce părere aveți?

Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să mai citești ce postez, ai opțiunea Follow pentru blog și Share pentru Facebook. 

Mame stresate, copii curioși

Barcă, valuri destul de ample, mamă cu rău de mare și doi copii mici dornici de a a se arunca în apă în orice moment. Pe vas, doar câteva persoane rămase, restul, la scuba diving.

Până să mă organizez cu mască, tub de snorkeling, DCIM100GOPROGOPR0460.JPGcostume de neopren, veste, mai mult bălăngănindu-mă decât mergând, calculând pașii până la toaletă în caz de Doamne ferește, oprindu-mă să-mi controlez respirațiile ca să nu asigur masa peștilor înainte de prânz, băieții s-au cam plictisit și nerăbdarea creștea cu fiecare secundă. Greu să-i mai țin potoliți, privind curioși peste balustrada care le venea până la genunchi când se ridicau în picioare (!) m-am pus cu gura pe ei, să nu-i văd plonjând în marea mult prea adâncă pentru cât știu ei să înoate. Una din stimabilele rămase pe barcă a ținut să mă atenționeze, într-o engleză stricată că aș putea s-o iau mai ușor, să nu mă mai agit așa. Poate avea dreptate pe ici pe colo, dar nu era momentul să intru în polemici, cel mai probabil cu diferențe culturale și rasiale. I-am zâmbit tâmp și mi-am văzut de ale mele.

Oricum, întâmplarea mi-a dat de gândit. Oare chiar mă stresez prea mult învățându-i (cam cu orice ocazie) pe copiii mei să:

  • Își poarte de grijă și să nu își pună în pericol sănătatea sau chiar viața
  • Nu deranjeze, mai ales într-un spațiu privat destinat serviciilor (ex restaurant)
  • Nu fie gălăgioși (mai ales în public)
  • Fie respectuoși față de cei din jur
  • Nu se mai bată în continuu, pe orice!
  • Spună bună ziua, la revedere, mulțumesc
  • Respecte reguli și limite fizice (garduri, benzi
  • Nu se holbeze și să pună întrebări pertinente, mai ales dacă vorbim despre cineva de față cu acesta
  • Nu se întindă pe unde apucă, pe jos sau pe n scaune, în spații publice
  • Nu manânce astfel încât să provoace greață celor din jur
  • Folosească corect și curat wc-ul și să-și spele mâinile?

Cred că ar mai fi situații de menționat, dar aceastea îmi vin acum în minte, gândindu-mă la cele în care stau cu gura pe băieți, chiar și în public și poate nu mereu cu calm și ton foarte scăzut, de cele mai multe ori fiind nevoită să repet de vreo zece ori, acceptate fiindu-mi sfaturile după nenumărate de ce-uri și multe explicații.

Altfel da, pretutindeni văd mame zen, cu copii ca scăpați din junglă, cărora nu li se atrage atenția niciodată, pe motiv că trebui lăsați liberi, să se exprime, să își dezvolte personalitatea și, nu-i așa, sunt doar copii. Ei bine, ei sunt viitorii adolescenți și adulții de mâine și, la rapiditatea cu care cresc generațiile acum și viteza cu care curge viața, cred că ar trebui să-i învățăm de foarte mici niște norme de conduită în societate, cu riscul de a fi văzute ca niște cațe care au mereu ceva de comentat.

„O libertate fără limite ucide libertatea” (Balzac)

Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să mai citești ce postez, ai opțiunea Follow pentru blog și Share pentru Facebook. 

 

La grupa pregătitoare, fără grabă!

Cei mai mulți dintre părinți sunt ei înșiși mai nerăbdători și mai emoționați decât piticii lor care au terminat în vară grupa mare.

Librăriile, mallurile, magazinele special aprovizionate pentru începerea școlii sunt atât de aglomerate înainte de (în jur de) 15 septembrie.

Să luăm părinții care sunt la primul copil elev- mama ar cumpăra toate șosetuțele și dresulețele, bluzițele, caietele și culorile posibile, iar tatăl, cel mai ochios troller și cel mai încăpător penar, stilou și tone de rezerve, truse geometrice și ascuțitori eventual electrice.

STOP!

Înainte de întâlnirea cu doamna învățătoare, încercați să vă abțineti de orice cumpărătură pentru școlarii de pregătitoare. prima zi de scaola pregatitoarePentru că adevărul e că nu știm de ce anume au nevoie. În plus, mai toate cadrele didactice au propriul stil și cerințe poate diferite. Și nu are rost să faceți cheltuieli inutile.

Eventual îi puteți înnoi cu un ghiozdan normal, cel mai ușor pe care îl găsiți, nici prea mare, nici prea mic, cu un imprimeu drăguț la alegerea copilului, fără roți sau bureți să-l țină țeapăn și să-l îngreuneze. Nu va avea de pus multe lucruri în el zilnic, maximum pachețelul și penarul. Majoritatea rechizitelor și accesoriilor cerute, manuale inclusiv, se păstreză la școală.

prima zi de scaolaApropo de cele cerute. Cele mai multe doamne/domni învățătoare/învățători care preiau clasa pregătitoare oferă o listă cu cele necesare la prima ședință, care are loc, de obicei, după festivitatea de deschidere a noului an școlar.

Pentru a vă face o idee și să știți la ce să vă așteptați, vă las aici lista pe care am primit-o la început clasa 0:

–          ghiozdan mic și ușor (din care să nu lipsească pachetul. Sicluța cu apă, batiste de hârtie, șervețele umede)

Penar potrivit ca mărime dotat cu:

–          pix cu gel (albastru)

–          creion tip HB, radieră, ascuțitoare cu container

–          creioane colorate, carioci

–          riglă

–          caiet cu foaie velină (mic, A5, foaie albă neliniată)

–          etichete pentru caiete (8-10)

–          1 bloc de desen A4, foi mai groase

–          Set plastilină și suport pentru modelat

–          Acuarele tip pastile, pahar antiscurgere, 3 pensule, șervețel, paletă pentru amestecul culorilor

–          Foarfecă cu vârful bont, lipici solid, aracet

–          Hârtie glasată colorată, hârtie creponată, hârtie autocolantă

–          Cartoane colorate A4 (12- culori diferite)

–          1 set bețișoare de numărat

–          1 top de hârtie

–          4 dosare plastic

–          1 set folii plastic

–          Bandă dublu adezivă, scotch

–          Biblioraft pentru portofoliu

Jucăria preferată (de pluș)

1 Puzzle max 60 piese și alte tipuri de jocuri

O carte de povești cu multe ilustrații

  • Cu mențiunea că alte materiale se vor cumpăra la comun sau individual, în funcție de activitățile desfășurate la clasă.

Succes și ție, dragă părinte, în prima zi de școală!

Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să mai citești ce postez, ai opțiunea Follow pentru blog și Share pentru Facebook.