Etichetă: Scoala

„S-a inecat in fata mea si m-am blocat!” (povesti cu invatatoare, ep. 1)

„Parcursul activitatii mele a fost unul frumos, presarat cu experiente deosebite, dar si cu suficiente momente care sa ma faca sa ma gandesc serios cat de importanta este siguranta celor mici.

Vreau sa va impartasesc un episod care efectiv m-a marcat!

Intr-una din zile le dadeam copiilor gustarea de fructe, la ora stabilita- 10.30. Am vazut cum un elev din grupa mare-pregatitoare se blocase intr-un loc fix, nu mai vorbea, era extrem de panicat. Se inecase cu o felie de portocala.

Timp de cateva secunde, habar n-am cat, mi s-a parut o vesnicie, eu insami am ramas intepenita, pierduta si neputiinciosa, gandindu-ma ca se va sufoca acolo in fata mea, iar eu nu stiu ce sa-i fac. 1La un moment dat, o colega cu o reactie extraordinara, l-a rasucit intr-o clipita cu spatele la ea, l-a strans puternic in zona abdomenului superior, iar copilul a reusit sa arunce bucata, care fir-ar sa fie, i se intepenise in gat! Aveam sa aflu mai tarziu ca invatatoarea salvatoare facuse parte din echipa de voluntari de la Crucea Rosie, Slava Domnului!

Atunci am simtit ca sunt atat de multe situatii imprevizibile cu care ne putem confrunta in viata de zi cu zi, iar cateva notiuni elementare si o reactie rapida poate salva un om! Tin minte ca si in facultate am solicitat sa urmam cursuri de prim ajutor, ca urma sa lucram cu copii, dar nu ne-a auzit nimeni!.

Eu, sincer, as considera ca aceste cursuri ar trebui sa fie inscrise ca obligatorii in orice domeniu de activitate.” (Cristina Olaru, cadru didactic in invatatmantul prescolar si primar, vechime 10 ani)

Despre campania mea #SigurantainEducatie, #SanatateinEducatie am scris aici.

Sharing is caring!

Dascalul copilului tau stie sa acorde primul ajutor?

Cati dintre voi, parinti mai ales sau persoane care interactioneaza zilnic cu copiii stiti sa acordati primul ajutor? Sunt lucruri de facut pana ca personalul medical specializat sa intervina. Iar prim ajutor nu inseamna doar resuscitare si metoda Heimlich, ci si chestiuni simple, ca banala sangerare a nasului! Nu, nu se sta cu capul pe spate si cu nu mai stiu care mana ridicata cum ne-au invatat pe vremuri.

Sunt sute, mii de educatori si invatatori in toata tara, nu mai zic si profesori (dar macar ei interactioneaza mai mult cu copii mari, de regula informati si constienti) care habar nu au ce sa faca daca vreun copil pateste ceva sub supravegherea lor.

Tin minte si acum, in clasele primare, cand o colega a nimerit, la ora de sport- nu in pauza!, cu fruntea fix in soclul zidului exterior al scolii (braul acela zidit care iese un pic in afara peretelui si se delimiteaza cu o muchie destul de ascutita). Nu-mi aduc aminte ca invatatoarea sa fi facut o compresa pe zona sangernda. Poate nu stia, poate s-a pierdut cu firea. Dar inca vad picaturile mari de sange de un rosu inchis lasate pe scari, in timp ce colega era urcata pe bratele doamnei pana la etajul superior al cladirii, in cabinetul asistentei.

Apoi, mereu am fost fascinata de cum pansa mama! Facea niste legaturi cu fasa aceea care lasa numai ate daca nu stii sa o folosesti corect, de zici ca era cel putin asistenta. Doar facuse cursuri de prim ajutor la Crucea Rosie. Si inca unele serioase, vreo trei luni asa. Cica stia sa faca si injectii, dar nu m-a prins vreodata sa-mi arate.

De cand am devenit parinte, dar mai ales de cand lucrez cu zeci de copii zilnic, mi-am propus sa invat si eu notiuni elementare de prim ajutor! Asa am ajuns la cursurile organizate de Crucea Rosie si cu un certificat recunoscut la nivel european in buzunar.

Imi doresc ca toti parintii sa constientizeze aceasta nevoie de a cunoaste cum sa-si ajute copilul in caz de Doamne fereste!

Imi doresc ca si copiii sa stie sa reactioneze, fara panica, in cazuri extreme, dupe ce vor fi apelat numarul de urgenta 112.

In luna martie 2017, copiii care frecventeaza programul Afterschool Elefantelul curios® beneficiaza de instruirea unor voluntari de la Crucea Rosie pentru a capata notiuni importante, de multe ori vitale!

Stiati ca 70.000 de romani MOR anual pentru ca NU au fost resuscitati la timp?

Cel mai mult imi doresc sa popularizez o campanie de constientizare si responsabilizare a cadrelor didactice! Sunt convinsa ca vom gasi oameni de bine care sa ne ajute sa instruim cat mai multe persoane incadrate in sistemul de invatamant de stat si, de ce nu, sa schimbam niste norme legislative.

Deja avem sustinerea unui cunoscut medic parlamentar, membru in Comisia de Sanatate a Camerei Deputalor- dr Tudor Ciuhodaru.

Scoala dupa scoala e un chin

Care este programul obisnuit de munca al unui adult? 8 ore pe zi, 5 zile pe saptamana.

Copiii? Cei mai mici stau la cresa sau gradinita chiar mai mult decat sta un om mare la serviciu. Cat de corect si benefic este acest program- ii las pe specialisti sa-si dea cu parerea, mie una mi se pare complet nepotrivit un astfel de program prelungit, menit sa asigure pacienti terapeutilor pe viitor.

Piticii peste 6 ani par usor mai norocosi, in sensul ca merg la scoala 4- max 6 ore pe zi. Dar ce te faci ca nu prea se mai atarna cheia de gat, asa ca s-a nascut „Scoala dupa scoala„. Ei, cum o fi sa stai in aceleasi banci (clase diferite, cel mult) de dimineata de la 8 pana dupa amiaza la 4-5, sa nu poti sa-ti indrepti spatele si picioarele decat 5- max 10 minute intr-o ora, sa scrii, sa inveti, ba chiar sa si mananci tot acolo?! „Afterschool” inseamna numai „dupa scoala”, nu se refera la faptul ca trebui sa mergi din nou la scoala ca sa te pregatesti pentru a doua zi!

after3Sunt implicata in desfasurarea unui astfel de program pentru zeci de copii, de cativa ani incoace. Sunt parinti care ne spun ca nu inteleg de ce copiii lor sunt obligati practic sa „munceasca” mai mult decat ei zilnic, ca sa nu mai vorbim si de weekend!

La noi la club, la Elefantelul curios, in sectorul 4, e altfel!

Noi nu facem deloc „Scoala dupa scoala”. Preluam elevii de la unitatea de invatamant si ii aducem intr-un altfel de acasa, mai mare, plin de copii. Ii ajutam sa se schimbe, ii lasam sa se joace, le pregatim masa de pranz si ii ajutam sa manance, ba chiar unii sunt ajutati pentru somnicul de pranz. Doamnele supraveghetoare sunt un fel de noi parinti de care piticii se ataseaza, in care au incredere si carora le fac confidente.

afterDoamnele invatatoare vin in timpul programului si ii grupeaza in functie de varsta si fac lectiile pentru a doua zi. Impreuna! Cateva zeci de copii, in liniste si concentrare. Nu exista „clase”, „banci”, „note”, „cearta”, „pix rosu”, ci respect, incredere, comunicare, invatare din placere.

Afterschool-ul trebuie sa fie o a doua casa pentru copil, unde sa isi faca „frati” si „surioare”, mai mici, mai mari, unde sa isi asteptie cu drag parintii (cu care au voie, culmea! sa vorbeasca oricand simt nevoia), unde este bine ingrijit si respectat.