Doamne, ce-i cu pledoaria asta pentru cezariana pe toate drumurile, la cerere, cu programare ca la dentist? Dar nu imi scot o masea stricata, la naiba, imi astept copilul perfect sa facem cunostinta pe lumea asta!
Da, am o prima nastere soldata cu cezariana la cald, pe care o regret prin toti porii! Eram deja la al cincilea medic, mi-am pus toata increderea in dinsa si nu am mai cerut alte pareri. Desi ar fi trebuit! Putem cauta si zece doctori daca trebuie, pina sa ne fie bine! Acum, in prag de a doua livrare, m-am setat pe naturala, dar cunosc riscurile foarte bine si sint impacata fie ce-o fi!
Dar de ce deodata lumea mamicilor s-a impartit in doua tabere clar distincte, unele pro nastere naturala, alte pro cezariana, fara cai de mijloc, fara drept de apel, fara sa mai existe posibilitatea unor discutii libere si deschise?
Eu nu fac lobby pentru niciuna dintre variante, deocamdata oricum cunosc doar un fel din cele doua experiente. Nu condamn pe nimeni, le respect pe femeile care isi pot asuma deciziile, dar sa fie ale lor, am prietene care impartasesc alte crezuri decit ale mele.
Dar vreau sa argumentez de ce nu cred ca operatia de cezariana e cea mai buna alegere daca nu exista vreun motiv serios care sa tina de sanatatea mamei sau a copilului. Cel putin asa a fost la mine:
– rahianestezia, pe care am simtit-o prima oara in viata, m-a dus in prag de atac de panica
– sa-ti vezi picioarele ridicate in aer, doar ca sa te asigure ca le mai ai, desi nu le simti, iti creeaza o stare cel putin ingrijoratoare
– copilul mi-a fost smuls practic din mine, fara sa simt firescul desprinderii noastre. Sint de parere ca asta a dus la niste bube in capul meu, tratabile in timp ce-i drept, dar nici copilului nu i-a fost prea bine, caci ei chiar au nevoie de trauma si stresul nasterii
– in sala de operatii am fost singura, printre straini, caci na! e cimp steril si e interzis oricaror alte persoane din afara
– abia mi-am simtit copilul obraz in obraz dupa care mi l-au luat fara sa stiu ce se intimpla si m-au adormit sa ma coasa
– in urmatoarele ore am stat pe hold in terapie si cu chiu cu vai, cu insistente mi s-a adus bebelusul doar de doua ori. Dar gata hranit, desi era bine cunoscuta dorinta mea de a fi alaptat exclusiv. Am omis sa precizez ca am nascut intr-un spital privat, de aici si „pretentiile” mele aproape nejustificate, nu?!
– atacul de panica a continuat si in terapie, caci tot trageam de flescaiturile de picioare doar doar oi incepe sa simt ceva
– doare ca naiba! doua saptamini am mers cocosata si mi se facea rau constant de la statul in picioare, de la plinsul „inexplicabil” al copilului, de la greutatea lui bebe etc
– a fost foarte complicat sa-l manevrez pentru pozitionarea la sin
– muschiul ramine unul taiat, n-o sa se mai recupereze vreodata, cicatricea nu e neteda, ci plina de aderente (ca am fost „incapatinata” sa tin in brate botul de 3 kile jumate si uite asa ne-am stricat unul pe altul), zona ramine meteo sensibila
– de lactatie.. nu ma pling, ba chiar a fost si peste, cu o furie a laptelui instalata de cum am ajuns acasa.
– ingrijirea operatiei e un chin si timp pierdut, cind ai asa putina vreme pentru tine cind bebe doarme! Ai putea, de exemplu, sa… dormi si tu, mama ce esti, in timpul asta, in loc sa-ti oblojesti rana!
Din pacate, decizia pentru felul nasterii a fost luat de medic, mi s-a inclestat gura la momentul cu pricina, chiar daca aveam pregatit mare parte din tot tacimul: membrane nu fisurate, ci rupte de-a binelea, travaliu de vreo sase ore, restul de col si dilatatie nu stiu prea multe ca nu s-a mai sinchisit sa evalueze. Probabil a facut-o pentru bani, caci motivul invocat nu reprezenta niciun pericol pentru copil cu aceste date ale ecuatiei. Dar asta a fost, nici nu vreau sa ma mai gindesc! Am schimbat doctorul pentru a doua sarcina, fireste!
Ideea e ca sint de parere ca mama, doar mama are dreptul sa aleaga, ea isi cunoaste corpul si poate, deja, copilul! Nu trebuie sa se lase influentata de nimeni- nici de alte mame, nici de specialisti de parinteala, nici de asistente, nici chiar de medici, daca sanatatea/viata amindurora nu este pusa in pericol! Trebuie sa se gindeasca la mult mai multe aspecte decit la „confortul” de moment (daca putem numi confortabila vreo operatie). Da, nu mai e stresul, asteptatea, emotia, induratul greutatii pina la termen (caci da! e fooooarte greu de dus, dormit, mincat, respirat, mers etc dupa 38 de saptamini)! Apoi, sa nu mai vorbim de copil care, in majoritatea cazurilor, foloseste zilele alea in plus pina la termen sa mai ia in greutate, sa acumuleze grasime pentru a-si putea regla temperatura corpului cind o scoate nasu-n lume, sa-si mai pregateasca plaminii, sa-si mai dezvolte creierasul, maruntisuri din astea!
Mesaj catre bb2- poti sta cit doresti la cuptor, pina vei fi crescut suficient, sint aici ca sa-ti ofer asta si te astept cu emotie!
Izabela Marinescu 