Categorie: Timp liber

Toti copiii pe scena, va rog!

Spectacolul la care am fost azi cu V s-a terminat mai repede, inainte de finalul propriu zis. Doar pentru noi insa. Si pe buna dreptate, rabdarea copilului meu ajunsese la capat si, fara crize, a decis ca trebuie sa plecam. Urmarisem citeva numere de magie, mai mult sau mai putin reusite, never mind! Lui i-au placut mult, e fascinat de magicieni si de trucurile lor. Insa el nu a fost ales sa urce pe scena orice ar fi facut, era prea mic pesemne. Desi era cuminte, statea pe scaun, tinea mina cind sus, cind la ceafa, cind la spate, intocmai cum cerea idolul din fata lui. Ii alegea pe altii, mai mari, in special fetite.

Sint sigura ca toti ceilalti copii (sa fi fost vreo 30 in sala) au simtit acelasi sentiment de frustrare in pauzele dintre magii si, in loc sa se bucure de trucurile urmatoare se intrebau de ce n-au fost alesi sau ce sa faca sa ajunga pe scena.

Asa ca, dragi artisti pentru copii, ori ii luati pe toti pe scena, ori pe niciunul! Parerea mea. Poate ca putina psiholgie a copiilor n-ar strica sa stiti, sau macar sa aveti copii prin prisma carora sa dati importanta trairilor celorlalti, sau macar sa va placa copiii, la naiba!

Poate e al meu mai sensibil, poate exagerez eu, dar stiu ca de acum incolo am de munca serios cu V, caci „nu mai vrea la spectacol. niciodata!” Asa de mult a suferit pentru ca are doar trei ani si nu e demn sa puna si el mina pe un cerc sau  pe o esarfa. Ba chiar stia sa numere mai bine decit a facut-o fetita aia de 6 ani de scena. Serios!

Cu terapia trecem alergia

Inca n-am ajuns la nivelul la care sa propavaduiesc psihoterapia, dar mie imi face bine si vreau sa spun si la altii! Nu pot zice cu mina pe inima ca fara sedintele saptaminale n-as fi facut si dres aia si aia, dar stiu ca m-au ajutat mult. Poate as fi ajuns undeva pe acolo, dar mult mai tirziu, sau poate ca ar fi fost prea tirziu pentru unele alegeri si as fi apucat pe alte trasee. E greu sa incepi un astfel de proces, dar mai ales sa-l sustii, pentru ca ajunge la un moment dat sa doara mai rau decit o operatie pe viu! Sint convinsa ca trebuie sa existe mai intii deschidere personala catre acest gen de discutii cu un necunoscut practic, apoi timp, dar mai ales bani pentru asta. Nu in ultimul rind, tre sa gasesti un psiholog cu care sa ai o anumita chimie si care sa-ti inspire incredere.

In urma cu 9 ani, cind am hotarit sa ma mut in Bucuresti, veneam din Iasi nu prea grasa, dar sanatoasa! In primele trei saptamini in care nu-mi gaseasm locul neam, desi faceam ce-mi placea si toate pareau ca isi urmeaza cursul firesc, m-am pomenit cu o rinita alergica si o dermatita. Noroc ca slujba in televiziune presupunea sa port mai mult taioare, iar decolteele nu mi s-au parut niciodata profi la stiri. Doar crizele de stranut sau tuse ma incomodau. Teste, analize, medici, creme, spray-uri, pastile, de toate- nu m-a ajutat nimic. Cel mai dureros a fost sa stranut proaspat operata, iar cel mai enervant era sa stranut noaptea, in somnul cel mai dulce al intregii case.

Treaba cu somatizarea am asimilat-o greu, copil crescut fiind cu cauze gen „curent”, „bube, mucegaiuri si noroi”. Dar am identificat anumite cazuri concrete, mai ales la cel mic. Caci sa ma analizez pe mine insami era al naibii de greu. Dar iata ca in timp am inteles ca alergiile mele erau la cite „ceva” sau „cineva”. In ultima vreme m-am tinut strasnic de terapie, mai ceva ca in cercetare. Ca doar ma cautam pe mine si mi se pare mai important ca orice. Am dat de greu de multe ori, am abandonat, am reluat de unde ramas sau chiar de la capat, cu altcineva drept suport. La inceput asteptam tratament ca de la doctor, cu termen de vindecare si reluare de analize care sa iasa perfect. Iata ca nu merge asa, am descoperit. Dar placut e, din cind in cind, sa-ti iei o pauza in capul tau si sa vezi unde ai ajuns.

Dupa citeva luni de hoinareala (si la propriu, si la figurat), iata-ma intoarsa in aceeasi casa, cu aceleasi persoane in jur, cu aceleasi situatii de confruntat- parca prea putine sint schimbate. Dar dorm bine, nu stranut, nu imi ies bube si pete pe corp. Pare ca ceva s-a reparat! Cel putin la suprafata, rinita mea alergica s-a dus pe pustiu!

Trecem la nivelul urmator.

Urasc diminetile!

De fapt, urasc sa ma trezesc cu noaptea-n cap!

Se spune ca daca esti nascut dimineata, esti o persoana matinala. Ora nasterii mele ar fi in jur de 5 a.m. Eu cred ca cercetatorii astia m-au sarit din sondaje sau ar trebui sa ma ia ca studiu de caz.

Dupa ce aman alarma la nesfarsit, sint bine in primele zece, hai maxim 30 de minute, dupa care pic! stari de rau, mi se lipesc pleoapele, vreau sa maninc si nu orice, ci dulce, dupa care mi se face rau. Colac peste pupaza, dupa ce mai sint doar citeva zile/saptamini pina sa nasc si ar trebui sa ma odihnesc cit mai pot, ne-a pocnit incercarea de gradinita pentru cel mare. La care se mai adauga si desele mele treziri nocturne fie pentru baie, fie pentru a calma arsurile cauzate de reflux.

Daca tot avem posibilitatea, multumim Domnului, de a nu depinde de nimeni si a ne face programul dupa bunul plac, basca copil care nu s-ar trezi mai devreme de 8 si jumatate, de ce ne place sa ne chinuim singuri? Oare nu exista gradinite cu program scurt 12-16 sau ceva de genul? Stiu ca majoritatea ma uraste macar pentru gindul asta, dar intentia mea e cit se poate de reala! Iar copilul ma mosteneste suta-n mie. Da fapt pe amindoi, caci nici tatal n-a fost vreodata vreun matinal:) Nu stiu daca si asta ne-a afectat procesul de adaptare la gradinita, cert este ca prima data l-a vizitat o febra 39 fara motiv, pentru ca apoi mucii si tusea sa ne impiedice si sa vizitam astfel de locatii. Well, tot raul spre bine- si eu si el am scapat de-un stres, caci oricit de benefic ar fi si plinsul in unele situatii, eu tot nu sint de acord cu fortarea copilului pentru intrarea in comunitatea. Apoi, am scapat, cel putin pentru moment, pina vede lumina zilei bb2, de trezirile extrem de matinale.