Cum gestionam corect febra mare din „boala sarutului”

Desi nu stiu sa fi fost un copil bolnavicios, fara sa fi bifat (la vremea lor) toata bolile copilariei, de cand sunt mama incep sa ma specializez in acest domeniu. Rubeola in diverse variante, varicela, mana gura picior, streptococi, diversi virusi- da-mi cateva simptome si deja iti pot spune in raza de acoperire a carei boli te invarti!

In urma cu ceva timp, m-am bazat pe opina medicului nostru si un pic (na!, eram doar la primul copil) pe intuitia mea si am lasat antibioticul in sertar, chiar daca febra care sarea constant de 39 grade imi tinea baietelul la pat. Sau, de cele mai multe ori, intins pe burta mea imensa de sapte luni de sarcina. Atat de atenta am fost la toate detaliile incat acum, la fix trei ani distanta, cand baietelul meu mic a inceput sa se simta din ce in ce mai rau, am stiut ca ne lovise iar… „boala sarutului”. Fara gluma, fara saga, mononucleoza nu se intampla doar la adolescenti, ci poate afecta si copiii mici!

Febra mare, stare generala teribil de proasta, ganglioni inflamati de-ti e mila sa-l mangai pe capusor, fara pofta de mancare, parca-l doare, dar nu stie sa-ti spuna ce-l doare… Ce mai, te apuca groaza cand vezi o mana de om care-si gaseste alinarea doar in bratele tale si doarme mult, doar acolo.

ancaAm cerut doctorului nostru cateva informatii pe care ar trebui sa le cunoasca oricine, fiecare parinte as zice, despre acesta boala. Anca Cochino este medic specialist pediatru in cadrul Pediasan si este, de obicei, la un apel distanta!

Trebuie sa stim ca mononucleoza este o boala infectioasa.

Numele bolii a ramas de pe vremea cand nu se facusera determinarile virusologice.

Se descria o boala infectioasa acuta cu semne si simptome specifice (faringita si amigdalia acuta cu depozite de puroi, cresterea de volum a ganglionilor in jurul gatului- ganglioni cervicali, uneori chiar cresterea splinei si ficatului). Iar in sange apareau in numar mare limfocitele atipice, reactive, cu un singur nucleu = mononucleare .

Inca din 1800 au fost descrise simptomele si semnele clinice, in anii ‘20 s-au descris aspectele limfocitelor, apoi, la sfarsitul anilor ’60, s-au facut determinarile virusologice.

Ce virus/virusi sunt responsabili?

In 90% din cazuri, virusul Epstein Barr (EBV) da semnele si simptomele specifice acestei boli. In 9-10% din cazuri insa, responsabil este Citomegalvirus (CMV). In cazuri foarte rare si alte virusuri herpetice si chiar virusul Coxsackie pot da manifestari de tip mononucleoza.

Care sunt semnele acestei boli? Cat dureaza manifestarea mononucleozei?

Simptomele frecvente pe care le putem identifica sunt: durere de gat, febra, stare proasta, oboseala. Dar sa stiti ca sunt diferite in functie de varsta.

Cu copiii mici de obicei boala este blanda, 20% din cazuri putand fi inaparenta.

Ca manifestari clinice, putem asocia cu o raceala: febra moderata-mare, 3-7 zile, oboseala, dureri de gat, crestera ganglinilor cervicali, dureri abdominale (rar) , dureri musculare (rar). Rareori se pot asocia rinoree, tuse. Inflamatia faringelui si amigdalelor poate da varsaturi la inceputul bolii. Uneori apare spenomegalie (creste splina) si este afectat si ficatul (cresterea transaminazelor)

La adolescenti si adulti tineri boala se manifesta mai zgomotos. Oboseala poate precede cu 2-3 sapatamani aparitia simptomelor: febra, angina cu puroi, durere de gat, adenopatii cervicale importante si dureroase, dureri abdominale, cresterea splinei, hepatita virala

Adultii peste 40 ani rareori pot face aceasta boala. Ca manifestari insa, aceastea sunt mai serioase: oboseala marcata, febra prelungita, dureri generalizate, icter

Stiu ca e cunoscuta drept „boala sarutului”? Cum ajung cei mici sa capete aceasta afectiune?

Virusul Epstein Barr se elimina prin saliva.

CMV se transmite prin saliva, sange, lacrimi si urina.

Copiii se infecteaza de obicei prin contacul cu secretiile infectate: jucarii, vesela, periute de dinti. Virusul ramane activ pe suprafete atata timp cat ele raman umede.

EBV are incubatie de 4-7 saptamani (33-49 de zile). Pacientul este contagios si putin inainte de aparitia simptomelor, iar o persoana poate ramane foarte contagioasa  si 6 saptamani dupa boala. Au fost descrise insa si cazuri (rarisime, curiozitati medicale!) in care pacientii, desi vindecati, au ramas contagiosi 12-18 luni.

Atentie insa! EBV si CMV raman in organism inactivi. In anumite conditii de scadere a imunitatii EBV se reactiveaza si atunci persoana devine iarasi contagioasa, dar nu face boala. Se descriu insa reimbolnaviri cu virus CMV.

Ce analize trebuie facute pentru a identifica corect diagnosticul, avand in vedere simtomele?

La aparitia oricaror semne de boala, mai ales cand vorbim despre copii mici, avem nevoie de recomandarea medicului! Abia apoi putem merge sa facem analize de sange si ecografii. Si exudatul faringian poate fi indicat. Chiar daca rezultatul este pozitiv pentru streptococ de grup A beta-hemolotic, se considera ca este colonizare si nu infectie, drept pentru care nu se trateaza. Daca s-ar trata ar parea o eruptie pe piele.

Se evita administrea anibioticelor cu molecula beta lactamica (penicilina, amoxicilina, cefalosporine) la pacientii cu mononucleoza!

Totusi, multe dintre simptome pot ingrijora, mai ales parintii! Ce tratament se recomanda? Cat timp suntem consemnati la domiciliu?

Boala este virala, autolimitata, se vindeca de la sine in 1- 4 sapatamani, in functie de varsta pacientului. Copii mici se vindeca cel mai repede, de obicei in 7-14 zile.

Nu exista tratament specific, nici vaccin. Tratamentul este doar suportiv: hidratare corespunzatoare, antitermice, repaus la domiciliu , odihna in pat la nevoie. Repausul la domiciliu este recomandat tintit, pentru fiecare pacient in parte, in functie de forma bolii.

Pot aparea complicatii?

La copiii competenti imunologic (fara boli si tratamente asociate care sa le afecteze apararea de infectii) sunt exceptional de rare spre inexistente complicatiile.

La adulti pot apare meningita, nevrita periferica, hepatita, ruptura de splina, anemie hemolitica scaderea marcata a numarului de trombocite.

Cum monitorizam copilul dupa estomparea simptomelor?

Se monitorizeza starea generala, gradul de toleranta la efort, apetitul. Dupa boala se evita eforturile mari, sporturile de performanta, antrenamentele, joaca prelungita (sarit, alergat, bicicleta, role, inot). Activitatea se reia treptat. Daca exista si crestere de splina sau afectarea ficatului, este bine sa se evite efortul pana la 2 luni cu monitorizarea revenirii la normal a splinei si normalizarea probelor de ficat.

Urgentele si Matematica

Am fost intrebata zilele trecute, in demersul meu de promovare a campaniei „Primul ajutor de la tine poate salva viata copilului meu”, ce sau cine ma recomanda, de ce fac asta?

Sunt certificata sa acord prim ajutor, conform celor mai recente norme europene, am intampinat situatii ingrijoratoare in sistemul de invatamant, am copiii integrati in colectivitate, lucrez cu zeci de elevi, dar si cu cadre didactice zilnic. Dar mai mult decat atat, am primit sustinerea unui doctor care si-a construit cariera ca medic in Medicina de Urgenta.

Conf. univ. dr. Tudor Ciuhodaru, medic primar urgente este si deputat, acum membru in Comisia pentru Sanatate si Familie din cadrul Camerei Deputatilor din Parlamentul Romaniei si este preocupat si lupta pentru drepturile copiilor si ale parintilor, pentru elevi si profesori, pentru sanatate si siguranta! doctor TCA initiat o serie de proiecte legislative, multe dintre aceste aprobate cu succes!

Vine acum si sustine activ singura campanie de informare si responsabilizare a cadrelor didactice privind importanta cunoasterii si aplicarii corect a masurilor si manevrelor de prim ajutor.

Cine poate acorda primul ajutor in situatii de urgenta?

dr. Tudor Ciuhodaru: Oricine! Evident, dupa ce a dobandit cunostinte de prim ajutor. Cel mai elocvent exemplu este cel al paramedicilor SMURD- care nu au absolvit nicio scoala medicala, dar au invatat sa execute corect niste manevre simple.

Ce invatam concret la cursurile de prim ajutor, domnule doctor?

Cum sa actionam corect si promt in situatii care ne pot pune viata in pericol. Cum putem salva oricand o viata. Cum sa evitam situatiile de risc. De la o banala hemostaza sau imobilizarea unei fracturi pana la manevre de resuscitare.

Ce masuri de prim ajutor ar trebui sa stie o persoana care are in grija zilnic zeci de copii? Si aici ma refer la educatori, invatatori, profesori.

Nu uitati: pentru a deveni cu adevarat eficiente, notiunile de prim ajutor trebuie cunoscute precum tabla inmultirii.

Sunt lucruri care par banale, dar care pot face diferenta dintre viata si moarte. Ar trebui cunoscute de toate persoanele, inca de la scoala, predate la orele de educatie pentru sanatate.

Tratamentul rapid al unei plagi sau al unei arsuri, imobilazarea unui traumatism, suportul intr-o criză epileptica, modul de actiune in ingestia sau inhalarea unui corp strain, ABC-ul resuscitarii nu ar trebui sa lipseasca din ,,programa” pregatirii unei persoane ce are grija de copii. Din punctul meu de vedere, aceste manevre ar trebui cunoscute de toti parintii si de toate cadrele didactice.

Este cadrul medical din scoala sau gradinita (de cele mai multe ori vorbim despre o singura persoana cu program de cateva ore pe zi!) suficient pentru sute de copii care pot ramane in institutie si pana la ora 18?

Clar nu! Sunt multe situatii care se pot intampla la mai multi copii in locuri diferite.

Si tineti cont ca urgentele trebuie rezolvate imediat!

Sunt situatii in care ambulanta ajunge dupa cateva minute sau chiar zeci de minute in cazuri mai putin fericite. Spuneti ca putem vorbi despre diferenta dintre viata si moarte prin aplicarea corecta a manevrelor de prim ajutor? Dati-ne cateva exemple de astfel de situatii!

Sunt adesea timpi enormi in care echipajele medicale ajung la locul intervenţtei. Si SMURD-ul merge pe aceleasi strazi aglomerate ca si noi. dr TCSa nu ne facem iluzii ca va veni vreodata un elicopter care sa aterizeze pentru fiecare copil care are o urgenta. Tineti cont ca diferenta dintre viata si moarte se masoara în secunde.

Daca un copil aspira o radiera, cum s-a intamplat de curand intr-o sala de curs din scoala, manevra Heimlich aplicata rapid de oricine il poate salva, altfel moare asfixiat.

Sunt si persoane care tin sa intervina, desi sunt neinstruite oficial si aplica tehnici dupa ureche. Manevrele aplicate incorect pot agrava si mai mult starea victimei?

Manevrele executate corespunzator nu au niciun fel de probleme. Oamenii ezita sa le aplice in special din cauza temerilor de a nu agrava leziunile. La cealalta extrema sunt „entuziastii”, care fac mai mult rau decat bine. O mobilizare intempestiva a unui traumatizat poate agrava leziunile. Da, pot pune probleme, de aceea oamenii trebuie instruiti!

Din cunostintele dumneavoastra, ca si cadru universitar, iar acum ca si parlamentar, este reglementata in vreun fel pregatirea dascalilor in acest domeniu, care tine pana la urma de sanatatea si siguranta copiilor nostri?

Parca erau niste protocoale intre SMURD si inspectoratele scolare. Dar au ramas doar simple vorbe pe hartie.

In ultima vreme au existat preocupari in a educa si invata copiii sa acorde masuri de prim ajutor. Dar tocmai parintii si cadrele didactice par sa ignore aceste cursuri! Cum putem proceda pentru a le oferi celor mici exemple bune de urmat?

Stiu de campania dumneavoastra si o sustin.

Educatia pentru sanatate trebuie predata inca de la scoala, iar notiunile de prim ajutor trebuie cunoscute si de elevi, si de profesori precum tabla inmultirii.

Poate a venit timpul ca legea Ciuhodaru, prin care toti soferii vor dobandi cunostinte de prim ajutor, sa o extindem si la cadrele didactice. Si nu doar protocoale pe hartie ce nu au salvat niciodata pe nimeni, ci masuri clare!

Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să mai citești ce postez, poți să alegi să mă urmărești, cu butonul de Follow pentru blog și dacă vrei să împărtășești și cu prietenii tăi ce tocmai ai citit, poți da Share pe pagina ta de Facebook. 

Te aștept să te abonezi și la canalul meu de YOUTUBE.

Cand se naste mama, depresia pandeste

E doar impresia mea sau a aparut un nou curent intre proaspetele mamici-vedeta? Adica- tocmai am nascut, vai ce bine ma simt, nici vorba de depresie, ma machiez, ma duc la sala, iata ce minunata e mamicia, hai si voi in club!

img_7710Aaaa, da, e grozav sa devii mamica, dar de obicei te prinzi de asta un pic mai incolo, nu in primele zile, saptamani sau chiar luni! Or fi ele norocoasele acelea dintr-un procent extreme de mic de femei (vedetele care se lauda zilele acestea pe la tv si care, din pacate, dau tonul si influenteaza masa) care NU experimenteaza depresia post-partum.

Dar, tu, mamico de nou nascut, sa stii ca esti perfect normal, deloc ciudata daca ti se pare ca in primele zile ba te apuca brusc plansul, ba esti irascibila sau trista, nu poti sa pui geana pe geana, parca nici nu-ti vine sa mananci sau te apuca o ingrijorare excesiva.

Psihologul Emilia Popa ne spune ca “aceste stari poarta denumirea de baby blues si sunt perfect normale, daca nu depasesc doua saptamani de intensitate. Se manifesta spontan, fara un motiv declansator. Este o perioada plina de confuzie, greu de gestionat, in care idealul este sa oferi ce este mai bun copilului a carui viata depinde in totalitate de tine, dar tu nu poti gestiona propriile emotii. 80% dintre mamici experimenteaza aceste stari.

In multe familii sau medii sociale, din pacate, depresia post-natala nici nu poate fi adusa in discutie, pentru ca inca este privita ca un moft sau un rasfat la lauzei.

Nu este constietizata ca fiind o problema medicala reala care solicita diagnostic, medicatie si terapie. Pentru 10- 15% dintre proaspetele mamici aceste stari nu trec in doua saptamani, ba chiar se amplifica ca si intensitate si frecventa. Acesta este momentul in care, situatia nu mai poate fi controlata in mediul familial si social si este nevoie de sprijin de la un specialist. Starile cresc ca intensitate si durata, iar mamica gestioneaza tot mai greu sarcinile referitoare la ingrijirea ei si a copilului. Devine coplesitor pentru ea, apare sentimentul de vina si incapacitate de a-si iubi propiul copil, teama de a nu face ceva gresit, rau asupra celui mic. In situatia in care nu se intervine therapeutic, va fi afectata in mod real relatia de atasament mama-copil.

In cazuri foarte rare, cu istoric de psihopatologie, poate aparea si psihoza postpartum. Acesta, include pe langa simptomatologia depresiei post-partum si dorinta de a face rau sinelui sau de a face rau copilului”, sustine psih Emilia Popa.

Cat de grozav ar fi sa constientizeze cat mai multi oameni ce se intampla cu femeia in lunile de sarcina si mai ales dupa nastere, ce relevanta au starile fizice, dar mai ales psihice ale mamei pentru bunastarea copilului si a intregii familii!

img_7375Ideal ar fi ca proaspata mamica sa se pregateasca ea insasi sau sa fie pregatita in avans de personalul medical pentru avalansa de sentimente si schimbari bruste ce au sa vina si inteleasa de cei din jur. Dezechilibrul hormonal si alimentar, oboseala, lipsa somnului, stress-ul, confuzia cauzeaza proaspetei mamici schimbari incontrolabile de dispozitie. Mai mult, cu aportul negativ al celor din jur, poate aparea si sentimentul de vinovatie care amplifica aceste stari.

Sprijinul familiei si al celor apropiati este foarte important! Dar mai ales informarea. Informarea corecta. Si acceptarea.

Cu terapia trecem alergia

Inca n-am ajuns la nivelul la care sa propavaduiesc psihoterapia, dar mie imi face bine si vreau sa spun si la altii! Nu pot zice cu mina pe inima ca fara sedintele saptaminale n-as fi facut si dres aia si aia, dar stiu ca m-au ajutat mult. Poate as fi ajuns undeva pe acolo, dar mult mai tirziu, sau poate ca ar fi fost prea tirziu pentru unele alegeri si as fi apucat pe alte trasee. E greu sa incepi un astfel de proces, dar mai ales sa-l sustii, pentru ca ajunge la un moment dat sa doara mai rau decit o operatie pe viu! Sint convinsa ca trebuie sa existe mai intii deschidere personala catre acest gen de discutii cu un necunoscut practic, apoi timp, dar mai ales bani pentru asta. Nu in ultimul rind, tre sa gasesti un psiholog cu care sa ai o anumita chimie si care sa-ti inspire incredere.

In urma cu 9 ani, cind am hotarit sa ma mut in Bucuresti, veneam din Iasi nu prea grasa, dar sanatoasa! In primele trei saptamini in care nu-mi gaseasm locul neam, desi faceam ce-mi placea si toate pareau ca isi urmeaza cursul firesc, m-am pomenit cu o rinita alergica si o dermatita. Noroc ca slujba in televiziune presupunea sa port mai mult taioare, iar decolteele nu mi s-au parut niciodata profi la stiri. Doar crizele de stranut sau tuse ma incomodau. Teste, analize, medici, creme, spray-uri, pastile, de toate- nu m-a ajutat nimic. Cel mai dureros a fost sa stranut proaspat operata, iar cel mai enervant era sa stranut noaptea, in somnul cel mai dulce al intregii case.

Treaba cu somatizarea am asimilat-o greu, copil crescut fiind cu cauze gen „curent”, „bube, mucegaiuri si noroi”. Dar am identificat anumite cazuri concrete, mai ales la cel mic. Caci sa ma analizez pe mine insami era al naibii de greu. Dar iata ca in timp am inteles ca alergiile mele erau la cite „ceva” sau „cineva”. In ultima vreme m-am tinut strasnic de terapie, mai ceva ca in cercetare. Ca doar ma cautam pe mine si mi se pare mai important ca orice. Am dat de greu de multe ori, am abandonat, am reluat de unde ramas sau chiar de la capat, cu altcineva drept suport. La inceput asteptam tratament ca de la doctor, cu termen de vindecare si reluare de analize care sa iasa perfect. Iata ca nu merge asa, am descoperit. Dar placut e, din cind in cind, sa-ti iei o pauza in capul tau si sa vezi unde ai ajuns.

Dupa citeva luni de hoinareala (si la propriu, si la figurat), iata-ma intoarsa in aceeasi casa, cu aceleasi persoane in jur, cu aceleasi situatii de confruntat- parca prea putine sint schimbate. Dar dorm bine, nu stranut, nu imi ies bube si pete pe corp. Pare ca ceva s-a reparat! Cel putin la suprafata, rinita mea alergica s-a dus pe pustiu!

Trecem la nivelul urmator.