Un tata bun e cel mai sexy barbat!

daddyTot circula pe Facebook, la intervale de timp, poza asta. De data asta mi-a atras atentia mai mult ca niciodata. Pentru ca nu inteleg tatii care ii lasa pe altii sa se joace cu pruncii lor, care stau pe margine si se uita ca niste outsideri (cu un amestec de vina, dispret, invidie, gelozie si neputinta) sau care chiar refuza propunerea de joc venita din partea propriilor copii.

Am auzit diverse scuze- oboseala, durere de cap sau de spate, mama se pricepe mai bine, copiii trebuie sa se joace singuri, dar cea mai de neinteles mi se pare urmatoarea: „eu nu pot cobari la nivelul tau, eu nu stiu sa ma prostesc sau sa ma scalambai ca X si ca Y (mama, bunicu’, unchiul etc)”.

Nu am copii tristi sau depresivi, cu reale probleme, in preajma mea, Slava Domnului! Dar copii mai fericiti ca atunci cand un adult coboara (la propriu!) langa ei si le intra in jocul pe cat de stupid pe atat de important, eu n-am vazut! Iar daca insusi TATA este cel in cauza, salveaza multe ore de terapie pe viitor, multi bani cheltuiti aiurea pe jucarii scumpe menite sa umple goluri, sudeaza o relatie importanta pentru ambii deopotriva. Ce altceva poate fi mai important decat sa fii „printesa lu’ tata” sau „buddy-ul lui tati”, centrul universului pentru clipa traita si pana la infinit in sufletul ala de copil?

Sunt tati care refuza sa accepte ca vremea lor a venit! Care nu inteleg ca nu li se cere sa fie mame daca au grija de copiii lor! Care nu stiu ca nu vor fi mai putin barbati in ochii iubitelor lor daca aleg sa vorbeasca unui copil, sa se joace prosteste cu el, sa citeasca pe roluri dintr-o carte, sa se tavaleasca pe jos la un gadilat strasnic, sa se joace de-a v-ati ascunselea prin casa.

NU, dragi tatici, iubitele si sotiile voastre nu va vor lua de crescut daca va vad asa pusi la mintea copilului, ci va vor iubi si va vor respecta mai mult!

Forta ZURLI!

Cand trece prin tot felul de incercari dificile, o femeie isi cauta aliate. Poate nu se uita la prietena de alaturi, cu familia perfecta dupa care ea baleste, dar ocheste o straina care ii pare model in viata.

O stiu mai mult de pe net, nu tin minte sa ne fi intersectat pe holurile Centrului National Media, pe vremea cand una era la tv si cealalta la radio. De fapt nici nu sunt sigura daca am lucrat acolo amandoua in acelasi timp. Nici nu conteaza, ca altceva voiam sa zic.

Mai multa energie si stare de bine si de succes si optimism si de tot ce vrei pozitiv pe lumea asta nu mi-a mai transmis nimeni de mult! Pana marti seara, dupa cateva cuvinte schimbate pe facebook cu o straina care m-au pus in miscare.

3

Am fost la spectacol cu copiii, la reprezentatia celor de la Gasca Zurli, la aniversarea celor de 10 de existenta.

Ce fenomen!

Ce realizare!

Fara decoruri pompoase, dar cu o bucurie imensa si cu o dragoste nemarginita pentru toti copiii lumii, Zurli umple scene goale si reci, dar si sali intregi, zile la rand. Si joaca cu casa inchisa!

Ce poate realiza femeia asta, mama singura, cu vise si emotii, cu zambete si povesti, cu personaje si culoare… nu-i de mirare ca a scris deja o carte! Si presupun ca mai are material pentru inca vreo cateva si continua sa adune.

Iti multumesc Mirela Retegan pentru ca m-ai adus la spectacol, fara „imboldul” tau n-as fi venit!

Sper sa ajungem stra-strabunici Zurli, cum frumos ziceai!

I hate WEEKENDs

Nicio eroare nu s-a strecurat in titlu, ci mai degraba l-as completa cu „I love Mondays”. Stiu, sint total invers decit restul lumii, dar in niciun caz vreun workaholic! Unii ar zice ca e din cauza faptului ca nu-s corporatista (nici n-am fost vreodata), dar cam asa stateau lucrurile si cind eram in cimpul muncii (ala platit cu bani, acum e pe baza de zimbete si imbratisari).

In copilarie, din cite imi amintesc, abia asteptam sfirsitul de saptamina- fie ca puteam sa petrec timp cu parintii mei, fie ca scapam de doamna invatatoare, care a fost mereu prea incruntata dupa gustul meu! In adolescenta, weekendul era prilej de intilniri sau mai stiu eu ce alta nebunie marturisita dupa ani buni pe la casa parinteasca.

Ehee, si a venit mult asteptata viata de adult- asa cred ca se cheama de cind am plecat de acasa, la facultate, mai ales ca la scurt timp aveam si primul job cu acte in regula. Corespondent local pentru o televiziune cu acoperire nationala. Full time job. 24/7. Ce fuga pina acasa sau la munte sau la un pastrav cum numai la Bicaz gasesti, ce nopti pierdute in cluburi, ce… ale tineretii valuri? Tot timpul trebuia sa fiu online, gata machiata si pregatita de live, eventual sa fiu cit mai coerenta posibil! Deci, weekend-uri= aproape no fun at all.

Dupa citiva ani, pasul urmator si firesc pentru duduile din Moldova ce apar pe sticla- hop Capitala! Nu puteam rata marea sansa si ce am acceptat? Un job de nerefuzat- doar trei zile pe saptamina: vineri, simbata si duminica! S-a dus visul meu de tinara domnita care-si permitea escapade de doua trei zile, la mare sau la munte, ca tot bucuresteanul. Cine era pe drumurile patriei vineri sau simbata noapte, pentru ca a doua zi sa faca o cale intoarsa dis de dimineata? Eu, fireste! Cine prindea doar fumul de la gratarul ce urma a fi facut duminica la prinz? Eu, desigur! Si uite asa, cind lumea normala isi incepea saptamina de lucru, eu dormeam pina la 10, si cind ei se pregateau de distractie, eu o luam de coada.

Munca la stat, ce a urmat, nu se pune. Cu putin noroc, weekendul incepe chiar de vineri de la 2, asta cind nu tii relatia cu presa, ca in cazul meu. Dar nu ma pling de perioada aceea.

Am decis la un moment dat sa merg pe cont propriu, doar doar s-o face dreptate si in viata mea. Sa imi organizez eu zilele, saptaminile, asa cum vreau eu. Clubul pentru copii. Si cam cind credeti ca era cererea mai mare pentru joaca, petreceri, ateliere? Cum cind? In zilele mele preferate- simbata si duminica!

Acum am sunt mama full time. Totusi, finalul de saptamina e cel mai greu pentru mine. Desi sintem cu totii, avem viziuni diferite despre aceste zile. Mi-ar placea sa petrecem timp de calitate in familie, sa ne distram impreuna, sa gatim impreuna, sa ne intilnim cu prietenii, sa mergem la filme, la spectacole, sa revedem rude, sa fugim pe nepusa masa citeva zile la casuta de la munte, sa facem tot ce imi imaginez eu ca faceau oamenii normali in timpul cind eu pierdeam zilele astea pretioase lucrind. Deocamdata inca muncesc. Non stop. Muncesc sa am toate astea in vreun viitor apropiat. Usor usor, se vad si roadele.

Cit depre ziua de luni- mie tot imi place. Atunci isi incepe restul jobul. Iar unii trec si pe la mine:)