Pastele, mucegaiul si oul stricat

Nu toata lumea stie sa faca turism.
Mai ales AGROturism!

Acum, daca ai o casa batraneasca intr-o zona pitoreasca, un cuptor din lut afara la care sa gatesti la ceaun de miroase pana in vale si sute de metri patrati de pajiste, deal, pamant cultivabil si/sau de batut mingea pe el, asta nu inseamna neaparat ca poti si stii sa faci turism din asta!

Pentru prima oara (chiar de cand ma stiu cred!) am facut sarbatorile departe de casa- a mea sau a parintilor mei. Am tot vazut pe la televizor si pe net de cum se pregatesc oamenii cu pensiuni sa-si intampine oaspetii, care sunt conditiile, cum imbina modernul cu traditionalul (a se citi vechi) din ce in ce mai cautat in vremurile noastre, ce program atractiv le fac. M-a impins de la spate ideea de a scapa de pregatiri, musafiri (no ofence!), dar mai ales corvoada de a ne petrece zilele cele libere si de vacanta pe drumuri intre casa noastra si casele celor doua perechi de bunici. Suferinta fiind prea mare in sufletul meu, ca as putea petrece intaiele Sarbatori departe de familia de origini, i-am lasat pe altii sa alega si sa ne recomande.

Stiam doar ca vom merge undeva mai incolo de Curtea de Arges. Stiam ca e frumoasa zona, mai fusesem acum cativa ani. Si ca cel mai probabil nu vom avea semnal de telefon sau internet. Atat! Si cu atat am si ramas, plus gustul amar al experientei.

Ce am retinut din cele cateva zile departe de tehnologia moderna si confortul casei mele? Pereti peticiti, strambi, imbacsiti si scorojiti, tavan mansardat rupt de pe muchie ce statea sa cada, un toc de usa carpit la baie, podea in valuri si scartainda, aplice pline de musculite moarte si un pic de frig in camera (in prima seara, apoi am lesinat de cald, dar noroc ca am putut deschide usa de la balcon, in care se proptea un scaun ca sa stea inchisa) Si vorbim aici de „casa noua”, caci in cea batraneasca inteleg ca nu se putea sta, ca mirosea prea tare a vechi si mucegai.

IMG_3257     IMG_3256

Le luasem trotinetele copiilor, ca stiam ca au curtea mare, asa ni s-a zis. Dar nu ni s-a spus ca era complet neamenajata. Distractia picilor a fost sa amestece rumegus cu apa (i-a invatat copilul de sase ani ai proprietarilor, care suferea saracul ca i se luase camera pentru binele unor turisti si care avea un maldar de jucarii de exterior, toate stricate intr-un colt de casa). Rumegus era pe jos pentru ca exista si o masina de taiat lemne fix in drum, cu o sfera din aceea zimtata imensa, acoperita doar cu o folie din cauciuc, in jurul careia misunau cei mici). Au reusit sa bata un pic mingea, printre mesele de pe „terasa”. Aveau teren de fotbal, ingradit chiar, dar intr-o vale din care nu zareai capul copiilor si oricum era o aventura sa ajungi pana acolo. Cele doua leagane de copii mici mici zaceau atarnate care incotro, de n-a indraznit nimeni sa-si puna odrasla acolo. Restul maidanului a fost luat la picior de copii, dar nu ne-a avertizat nimeni sa-i insotim, caci poarta se deschidea usor chiar in drumul de masini, ba chiar puteau trece peste un rau, la o inaltime considerabila (vreo 3 metri asa). Si au facut toate astea singuri, aveam sa aflu cu cateva ore inainte de plecare.

Masa de Paste n-am mai apucat-o, caci am decis sa o pornim la drum, inapoi spre casa. Oricum, la ora doua (pranz incheiat pentru majoritatea copiilor), ciorba inca nu era gata ca fierbea in ceaunul pus la focul de langa casa. Dimineata ni s-au oferit niste oua inrosite, cate unul in farfurie, sa nu facem risipa probabil, sub avertizarea ca nu erau de la gainile lor din curte, deci nu garantau pentru cat erau de proaspete. Unul chiar mirosea de-ti lua nasul din loc si picase chiar in farfuria unui copil…

Si iata cum am ajuns sa ciocnesc cu familia mea cateva oua abia pe insearat in prima zi de Paste, cand am mancat traditionalul (pentru mine:) ou cu mustar si cu cozonac!

Pentru moment m-am lecuit de plecat de acasa in prag de sarbatoare. Sper totusi sa existe o data viitoare, cu mai mult noroc si inspiratie.

Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să mai citești ce postez, poți să alegi să mă urmărești, cu butonul de Follow pentru blog și dacă vrei să împărtășești și cu prietenii tăi ce tocmai ai citit, poți da Share pe pagina ta de Facebook. 

Te aștept să te abonezi și la canalul meu de YOUTUBE.

I hate WEEKENDs

Nicio eroare nu s-a strecurat in titlu, ci mai degraba l-as completa cu „I love Mondays”. Stiu, sint total invers decit restul lumii, dar in niciun caz vreun workaholic! Unii ar zice ca e din cauza faptului ca nu-s corporatista (nici n-am fost vreodata), dar cam asa stateau lucrurile si cind eram in cimpul muncii (ala platit cu bani, acum e pe baza de zimbete si imbratisari).

In copilarie, din cite imi amintesc, abia asteptam sfirsitul de saptamina- fie ca puteam sa petrec timp cu parintii mei, fie ca scapam de doamna invatatoare, care a fost mereu prea incruntata dupa gustul meu! In adolescenta, weekendul era prilej de intilniri sau mai stiu eu ce alta nebunie marturisita dupa ani buni pe la casa parinteasca.

Ehee, si a venit mult asteptata viata de adult- asa cred ca se cheama de cind am plecat de acasa, la facultate, mai ales ca la scurt timp aveam si primul job cu acte in regula. Corespondent local pentru o televiziune cu acoperire nationala. Full time job. 24/7. Ce fuga pina acasa sau la munte sau la un pastrav cum numai la Bicaz gasesti, ce nopti pierdute in cluburi, ce… ale tineretii valuri? Tot timpul trebuia sa fiu online, gata machiata si pregatita de live, eventual sa fiu cit mai coerenta posibil! Deci, weekend-uri= aproape no fun at all.

Dupa citiva ani, pasul urmator si firesc pentru duduile din Moldova ce apar pe sticla- hop Capitala! Nu puteam rata marea sansa si ce am acceptat? Un job de nerefuzat- doar trei zile pe saptamina: vineri, simbata si duminica! S-a dus visul meu de tinara domnita care-si permitea escapade de doua trei zile, la mare sau la munte, ca tot bucuresteanul. Cine era pe drumurile patriei vineri sau simbata noapte, pentru ca a doua zi sa faca o cale intoarsa dis de dimineata? Eu, fireste! Cine prindea doar fumul de la gratarul ce urma a fi facut duminica la prinz? Eu, desigur! Si uite asa, cind lumea normala isi incepea saptamina de lucru, eu dormeam pina la 10, si cind ei se pregateau de distractie, eu o luam de coada.

Munca la stat, ce a urmat, nu se pune. Cu putin noroc, weekendul incepe chiar de vineri de la 2, asta cind nu tii relatia cu presa, ca in cazul meu. Dar nu ma pling de perioada aceea.

Am decis la un moment dat sa merg pe cont propriu, doar doar s-o face dreptate si in viata mea. Sa imi organizez eu zilele, saptaminile, asa cum vreau eu. Clubul pentru copii. Si cam cind credeti ca era cererea mai mare pentru joaca, petreceri, ateliere? Cum cind? In zilele mele preferate- simbata si duminica!

Acum am sunt mama full time. Totusi, finalul de saptamina e cel mai greu pentru mine. Desi sintem cu totii, avem viziuni diferite despre aceste zile. Mi-ar placea sa petrecem timp de calitate in familie, sa ne distram impreuna, sa gatim impreuna, sa ne intilnim cu prietenii, sa mergem la filme, la spectacole, sa revedem rude, sa fugim pe nepusa masa citeva zile la casuta de la munte, sa facem tot ce imi imaginez eu ca faceau oamenii normali in timpul cind eu pierdeam zilele astea pretioase lucrind. Deocamdata inca muncesc. Non stop. Muncesc sa am toate astea in vreun viitor apropiat. Usor usor, se vad si roadele.

Cit depre ziua de luni- mie tot imi place. Atunci isi incepe restul jobul. Iar unii trec si pe la mine:)