Sinistrati. La job!

Dupa un brainstorming de dimineata, cu un vechi prieten, a iesit titlul de mai sus. Din pacate!

Ne propunem sa ne vedem de luni intregi, are un copil mare de acum pe care, spre rusinea mea, nu l-as cunoaste daca l-as vedea pe strada, noroc de facebook ca ne da de veste despre activitatea fiecaruia, iar cand ne mesagim un pic ni se bulucesc ideile pe tastatura de nu mai intelege nimeni nimic! E larg tare cercul asta de prieteni, cu care ma vad din an in Paste si totul decurge ca si cum ne-am fi intalnit si ieri. Dar ni se amesteca cuvintele in gura, alergam cu vorbele sa recuperam distanta temporala ce ne-a separat.

Grupul de prietene foarte apropiate rezista tot gratie telefoanelor smart, conectate la net, caci de vazut la ochi ne straduim sa nu ratam zile de nastere macar si mai stiu eu ce evenimente speciale. Pana reusim sa batem in cuie o intalnire la care sa ajungem toate pot trece si saptamani intregi. Aaaa, chiar luni cateodata. Doamne, ma cam intristez cand verbalizez toate astea…

Prietena pe care o stiu de o viata face eforturi saptamanal de a ne trece pragul, ne-au crescut copiii, se pot juca impreuna, ba chiar data trecuta ne-am facut si unghiile. Noi doua zic:)) Dar fir-ar sa fie, astea au devenit exceptii!

jobTata imi povestea acu cateva zile ca eu la 7 fara un sfert eram la gradi. Ca era musai pentru ei sa fie la serviciu la 7! Si ieseau la 3. Pana ma recuperau si pe mine se facea un 4, 4 si ceva. In loc sa-mi plang de mila ca eram trezita cu noaptea-n cap, imediat m-am gandit la dupa amiezile lor libere! Oau, ore intregi pana sa se insereze sa faci lucruri impreuna, in familie sau cu prietenii!

Si uita-te la noi! Ni se duce dimineata ca ne e greu sa iesim din casa inainte de 8, incepem munca efectiva pe la 10 incolo, ne apuca noaptea la birou, apoi stam cu anii in traficul infernal. Copiii? Familia? Cand ii mai vedem?! Cu putin noroc max doua ore pe seara inainte sa picam rupti de somn. Cina in familie?! I should be so lucky! Intalniri cu prietenii? Revin la cele de mai sus si ma apuca ciuda! Trebuie sa depui efort sustinut, de ambele parti, sa mentii prietenii in ziua de azi. Caci ochii care nu se vad, se uita. Iar vietile ni se separa prea mult!

Alienul de discoteca

adica EU!

Sau as putea sa ma compar cu frumoasa din padurea adormita, pe care a trezit-o printul dupa zeci sau chiar sute de ani si a scos-o in lume! Asta se intimpla cind nu mai ai parte de viata sociala de noapte o buna bucata de vreme, apoi te hotarasti brusc s-o reiei.

Merg increzatoare pe tocurile cui de altadat si in jeansii strimti din vremurile actuale (caci aia dinainte nu ma mai incap nici pe un crac) si hop!, iata-ma intr-un club cu totul altfel decit ma asteptm. Clar targetul e altul, nu e pentru pustoaice si printii lor de bani gata, cum mai vazusem. Dupa citeva minute de dezmeticire incep sa observ de jos, de pe canapea, caci nu-mi mai vine sa ma ridici pe ritmurile astea ciudate. Vad ca lumea s-a schimbat in jurul meu, la masa mea sint oameni in jur de 40 si 40+, ca bautura-i cam la fel, dar mai din plin, fara griji de costuri sau de impartirea notei de plata, ca nu tre sa se ameteasca nimeni ca sa ne distram, ca ma ridic sa dansez de fapt doar la cover-uri oldies.

Si buf, ma loveste- in tot timpul asta cit am stat acasa la crescut copii, zi de zi, noapte de noapte, lumea n-a stat in loc asa cum am impresia ca eu insami am facut-o, ci anii au trecut peste toti. Si aici nu ma refer doar la cum e prin discoteci sau baruri, ci in general. Nu m-a asteptat nimeni pe mine sa scot nasul din pampersi, n-am cum sa reiau totul din locul unde credeam e o simpla virgula, apoi povestea continua. No no no. E punct. De fapt sint puncte puncte, caci habar n-am ce s-a intimplat intre paranteze. Si nu cred ca sint singura sau printre putinele mame care se loveste de asta. Trebuie sa recuperam si sa ne adaptam, daca vrem sa scapam cu cit mai putine frustrari si sa crestem copii drepti ca brazii! Si uite asa, iar ma loveste dorul de job, de autonomie, de activitati independente, de… mine!

%d blogeri au apreciat: