Am timp!

Cred ca trecusera mai bine de zece ani de cand nu ma mai vazusem cu omul. Pe finalul discutiei ma intreaba, cat de politicos poate face asta un barbat, cati ani am. Lumea a ajuns sa se mire ca se poate arata decent spre bine si foarte bine si dupa o anumita varsta si etapa- mariaj si copii. Departandu-se, aud cu un zambet larg- „Ai timp!

Mai sa fie, chiar am! Destul aud vaicareli (chiar si in capul meu, sa nu externalizam de tot problema) ca nu ne mai ajunge timpul, ca s-a scurtat ziua, ca 24 de ore nu sunt suficiente, ca femeia face prea multe sau ca face tot! Si in loc de vaiete si depresie, m-am gandit ca e cazul sa vad partea plina a paharului si sa pun tot pe hartie, sa ma multumesc cu mine si tot ce inca pot face:

Pentru ca viata se construieste in timp ce se traieste!

Am timp sa fiu cea mai buna mama pentru copiii mei! Sa ii trezesc mai frumos sau mai grabit dimineata, sa stau de povesti in tihna, sa invatam poezii, sa facem adunari in joaca, sa cream obiecte de maare arta, sa ii cert, sa ma joc in parc, sa alergam, sa le citesc cartea preferata de n ori, sa facem briose impreuna, sa ii las sa se joace cu faina, sa spalam vase impreuna (cu ocazia asta si dulapul, si pe jos), sa explic cu calm (si mandrie ca n-am facut scoala degeaba) notiuni de fizica, chimie, astronomie, anatomie etc pe intelesul lor, sa plantam flori, sa udam gradina, sa ne jucam cu cainele, sa ma mai supar pe ei, sa le zic ca- i iubesc chiar si atunci, sa le schimb/incarc bateriile la jucarii, sa le pregatesc hainele si asternuturile, sa ne uitam la filme si desene, sa-i pup de noapte buna vreo jumatate de ora, dupa care sa le fac macar o ciorbita pentru a doua zi, sa strang jucariile, pernele, hainele aruncate, firimiturile, cartile, sa… mintea mea inca proceseaza, pentru ca nu au adormit inca! Oare le-am pus si lor baterii noi?!

Am timp sa vorbesc cu sotul meu de n ori pe zi, sa ne mai vedem cateodata si la pranz (de dragul date-urilor pe nepusa masa), sa ii cumpar cafeaua preferata, sa il astept cat pot de des sa avem macar o masa pe zi impreuna, sa mai vedem cate un film, sa fiu acolo cand n-ar masina. Si ar mai fi cateva situatii:)

Am timp sa vorbesc cu parintii si cu bunica. Macar la telefon. Sa merg pana acasa… hmm, ar trebui sa-mi fac mai mult timp, pentru ca am!

Am timp sa am grija de mine. Ca sa castig timp, am mutat mare parte din salonul de infrumusetare la mine acasa. Am un stilist priceput care a ademenit si copiii, asa ca tunsul e distractie pentru toata lumea, sunt priceputa la vopsit si coafat lejer, ba chiar aproape specialista la manichiura semipermanenta (pentru programari, vorbim in privat:) Ma deplasez insa pentru ingrijire corporala la cei care se pricep cu adevarat. A fost o perioada ca Xbody mi-a salvat corpul in plin proces de pierdere de kilograme. In continuare mananc cat se poate de echilibrat. Aaaa, si nu ies din casa fara macar un rimel pe gene!

Am timp sa ma descopar, sa ma tratez si sa ma reinventez. Nu fac niciun secret din mersul in terapie, am acelasi psiholog de cativa ani si suntem inca departe de a incheia procesul in care ne-am avantat impreuna.

Izabela (15)Am timp sa ma rasfat. Sa ma plimb intr-o zi, daca n-am chef de nimic altceva, sa-mi cumpar ceva pentru sufletul meu, sa mananc o ciocolata intreaga daca vreau!

Am timp sa citesc. Acum vreo doi ani cred, m-am surpins si pe mine cand m-au intrebat prietenele mele ce-mi doresc de ziua mea- le-am cerut un teanc de carti!

Am timp sa calatoresc. M-am prins mai greu de lucrul asta, dar copiii chiar sunt ok si fara mine de la o varsta incolo. Imi doresc foarte mult sa vizitez locuri din tara noastra noastra, dar si din lumea larga si cu ei, dar este indicat sa ne mai odihnim (a se citi respiram) si in doi! Cea mai recenta deplasare a fost una revelatoare, cu to be continued… la final!

Am timp de prieteni. Sa ne vedem din cand in cand, mai cu familiile, mai la un pranz pe fuga, mai sa punem tara la cale. Macar sa mai stim unii de altii, chiar si pe grupul de conversatii de pe fb sau whatsapp si tot vorbim!

Am timp sa ma bucur. De toti copiii de care sunt inconjurata zilnic. Pentru ca se spune sa ai grija ce-ti doresti, ca s-ar putea sa ti se intample! Intotdeauna mi-am dorit sa am multi copii, iar Dumnezeu mi-a trimis doi in pantece, restul au venit gata crescuti si am sansa sa fiu parte din viata lor zi de zi aproape, sa ma preocup de bunastarea si zambetul lor si sa le simt iubirea, aprecierea si respectul in formele cele mai pure si sincere.

Pentru ca am timp sa lucrez. Pentru ca viata se construieste in timp ce se traieste! Viata m-a dus in asa fel incat sa cresc un business pe cat de greu, pe atat de frumos! Elefantelul curios a venit la momentul potrivit si crestem impreuna. Dar niciodata nu m-am multumit cu un singur lucru de facut, asa ca am pornit si o prima campanie sociala.

Asa ca am timp sa scriu. Pentru ca imi place! Si pentru ca pe orice formular pe care il completez, cand ma intreaba de ocupatie sau meserie, eu nu stiu sa pun altceva decat jurnalist.

Daca as mai avea timp si de mai mult somn, timpul meu s-ar dilata catre perfectiune. Dar sa nu frustram copiii cu o mama perfecta!

Sinistrati. La job!

Dupa un brainstorming de dimineata, cu un vechi prieten, a iesit titlul de mai sus. Din pacate!

Ne propunem sa ne vedem de luni intregi, are un copil mare de acum pe care, spre rusinea mea, nu l-as cunoaste daca l-as vedea pe strada, noroc de facebook ca ne da de veste despre activitatea fiecaruia, iar cand ne mesagim un pic ni se bulucesc ideile pe tastatura de nu mai intelege nimeni nimic! E larg tare cercul asta de prieteni, cu care ma vad din an in Paste si totul decurge ca si cum ne-am fi intalnit si ieri. Dar ni se amesteca cuvintele in gura, alergam cu vorbele sa recuperam distanta temporala ce ne-a separat.

Grupul de prietene foarte apropiate rezista tot gratie telefoanelor smart, conectate la net, caci de vazut la ochi ne straduim sa nu ratam zile de nastere macar si mai stiu eu ce evenimente speciale. Pana reusim sa batem in cuie o intalnire la care sa ajungem toate pot trece si saptamani intregi. Aaaa, chiar luni cateodata. Doamne, ma cam intristez cand verbalizez toate astea…

Prietena pe care o stiu de o viata face eforturi saptamanal de a ne trece pragul, ne-au crescut copiii, se pot juca impreuna, ba chiar data trecuta ne-am facut si unghiile. Noi doua zic:)) Dar fir-ar sa fie, astea au devenit exceptii!

jobTata imi povestea acu cateva zile ca eu la 7 fara un sfert eram la gradi. Ca era musai pentru ei sa fie la serviciu la 7! Si ieseau la 3. Pana ma recuperau si pe mine se facea un 4, 4 si ceva. In loc sa-mi plang de mila ca eram trezita cu noaptea-n cap, imediat m-am gandit la dupa amiezile lor libere! Oau, ore intregi pana sa se insereze sa faci lucruri impreuna, in familie sau cu prietenii!

Si uita-te la noi! Ni se duce dimineata ca ne e greu sa iesim din casa inainte de 8, incepem munca efectiva pe la 10 incolo, ne apuca noaptea la birou, apoi stam cu anii in traficul infernal. Copiii? Familia? Cand ii mai vedem?! Cu putin noroc max doua ore pe seara inainte sa picam rupti de somn. Cina in familie?! I should be so lucky! Intalniri cu prietenii? Revin la cele de mai sus si ma apuca ciuda! Trebuie sa depui efort sustinut, de ambele parti, sa mentii prietenii in ziua de azi. Caci ochii care nu se vad, se uita. Iar vietile ni se separa prea mult!