Am timp!

Cred ca trecusera mai bine de zece ani de cand nu ma mai vazusem cu omul. Pe finalul discutiei ma intreaba, cat de politicos poate face asta un barbat, cati ani am. Lumea a ajuns sa se mire ca se poate arata decent spre bine si foarte bine si dupa o anumita varsta si etapa- mariaj si copii. Departandu-se, aud cu un zambet larg- „Ai timp!„

Mai sa fie, chiar am! Destul aud vaicareli (chiar si in capul meu, sa nu externalizam de tot problema) ca nu ne mai ajunge timpul, ca s-a scurtat ziua, ca 24 de ore nu sunt suficiente, ca femeia face prea multe sau ca face tot! Si in loc de vaiete si depresie, m-am gandit ca e cazul sa vad partea plina a paharului si sa pun tot pe hartie, sa ma multumesc cu mine si tot ce inca pot face:

Pentru ca viata se construieste in timp ce se traieste!

Am timp sa fiu cea mai buna mama pentru copiii mei! Sa ii trezesc mai frumos sau mai grabit dimineata, sa stau de povesti in tihna, sa invatam poezii, sa facem adunari in joaca, sa cream obiecte de maare arta, sa ii cert, sa ma joc in parc, sa alergam, sa le citesc cartea preferata de n ori, sa facem briose impreuna, sa ii las sa se joace cu faina, sa spalam vase impreuna (cu ocazia asta si dulapul, si pe jos), sa explic cu calm (si mandrie ca n-am facut scoala degeaba) notiuni de fizica, chimie, astronomie, anatomie etc pe intelesul lor, sa plantam flori, sa udam gradina, sa ne jucam cu cainele, sa ma mai supar pe ei, sa le zic ca- i iubesc chiar si atunci, sa le schimb/incarc bateriile la jucarii, sa le pregatesc hainele si asternuturile, sa ne uitam la filme si desene, sa-i pup de noapte buna vreo jumatate de ora, dupa care sa le fac macar o ciorbita pentru a doua zi, sa strang jucariile, pernele, hainele aruncate, firimiturile, cartile, sa… mintea mea inca proceseaza, pentru ca nu au adormit inca! Oare le-am pus si lor baterii noi?!

Am timp sa vorbesc cu sotul meu de n ori pe zi, sa ne mai vedem cateodata si la pranz (de dragul date-urilor pe nepusa masa), sa ii cumpar cafeaua preferata, sa il astept cat pot de des sa avem macar o masa pe zi impreuna, sa mai vedem cate un film, sa fiu acolo cand n-ar masina. Si ar mai fi cateva situatii:)

Am timp sa vorbesc cu parintii si cu bunica. Macar la telefon. Sa merg pana acasa… hmm, ar trebui sa-mi fac mai mult timp, pentru ca am!

Am timp sa am grija de mine. Ca sa castig timp, am mutat mare parte din salonul de infrumusetare la mine acasa. Am un stilist priceput care a ademenit si copiii, asa ca tunsul e distractie pentru toata lumea, sunt priceputa la vopsit si coafat lejer, ba chiar aproape specialista la manichiura semipermanenta (pentru programari, vorbim in privat:) Ma deplasez insa pentru ingrijire corporala la cei care se pricep cu adevarat. A fost o perioada ca Xbody mi-a salvat corpul in plin proces de pierdere de kilograme. In continuare mananc cat se poate de echilibrat. Aaaa, si nu ies din casa fara macar un rimel pe gene!

Am timp sa ma descopar, sa ma tratez si sa ma reinventez. Nu fac niciun secret din mersul in terapie, am acelasi psiholog de cativa ani si suntem inca departe de a incheia procesul in care ne-am avantat impreuna.

Am timp sa ma rasfat. Sa ma plimb intr-o zi, daca n-am chef de nimic altceva, sa-mi cumpar ceva pentru sufletul meu, sa mananc o ciocolata intreaga daca vreau!

Am timp sa citesc. Acum vreo doi ani cred, m-am surpins si pe mine cand m-au intrebat prietenele mele ce-mi doresc de ziua mea- le-am cerut un teanc de carti!

Am timp sa calatoresc. M-am prins mai greu de lucrul asta, dar copiii chiar sunt ok si fara mine de la o varsta incolo. Imi doresc foarte mult sa vizitez locuri din tara noastra noastra, dar si din lumea larga si cu ei, dar este indicat sa ne mai odihnim (a se citi respiram) si in doi! Cea mai recenta deplasare a fost una revelatoare, cu to be continued… la final!

Am timp de prieteni. Sa ne vedem din cand in cand, mai cu familiile, mai la un pranz pe fuga, mai sa punem tara la cale. Macar sa mai stim unii de altii, chiar si pe grupul de conversatii de pe fb sau whatsapp si tot vorbim!

Am timp sa ma bucur. De toti copiii de care sunt inconjurata zilnic. Pentru ca se spune sa ai grija ce-ti doresti, ca s-ar putea sa ti se intample! Intotdeauna mi-am dorit sa am multi copii, iar Dumnezeu mi-a trimis doi in pantece, restul au venit gata crescuti si am sansa sa fiu parte din viata lor zi de zi aproape, sa ma preocup de bunastarea si zambetul lor si sa le simt iubirea, aprecierea si respectul in formele cele mai pure si sincere.

Pentru ca am timp sa lucrez. Pentru ca viata se construieste in timp ce se traieste! Viata m-a dus in asa fel incat sa cresc un business pe cat de greu, pe atat de frumos! Elefantelul curios a venit la momentul potrivit si crestem impreuna. Dar niciodata nu m-am multumit cu un singur lucru de facut, asa ca am pornit si o prima campanie sociala.

Asa ca am timp sa scriu. Pentru ca imi place! Si pentru ca pe orice formular pe care il completez, cand ma intreaba de ocupatie sau meserie, eu nu stiu sa pun altceva decat jurnalist.

Daca as mai avea timp si de mai mult somn, timpul meu s-ar dilata catre perfectiune. Dar sa nu frustram copiii cu o mama perfecta!