Emilia este in prezent psiholog, dar a tinut sa ne impartaseasca din experienta ei. Pe bancile facultatii fiind, a lucrat o vreme ca educator si o intamplare avea sa o marcheze profund. Acum lucreaza in continuare cu copiii, a devenit mama si isi doreste sa participe la cursuri in care sa invete sa acorde primul ajutor!
In urma cu 10 ani, eram referent – educator intr-un centru de plasament din Bucuresti, la grupa de fete mari- scolarite. Eram studenta la Psihologie si era primul meu loc de munca in domeniu.
Urma sa avem o zi frumoasa impreuna. Pregatisem copiii pentru un eventiment, teatru sau circ, nu retin exact. Asteptam sa vina microbuzele. Dar ceea ce a urmat avea sa ma marcheze profund!
Fetitele stateau cuminti pe scaun si urmareau un film de animatie. Deodata, una dintre ele s-a lasat usor pe colega din dreapta, apoi s-a prabusit pe covor! A ramas inlemnita acolo. Primul lucru care mi-a trecut prin cap era ca murise. Asa, brusc, a murit in ochii mei. Nu va pot povesti in cuvinte groaza si panic ace m-a apucat. Am apucat sa strig la colegele mele sa vina si am sunat la 112. 
Habar n-aveam ce sa le zic la nici nu m-am apropiat de fetita, asa speriata eram. Le-am zis sec ca a murit. Ce semne vitale, ce puls, ce respiratie, abia stiam sa le zic unde ma aflu… Nu m-a pregatit nimeni niciodata ce trebuie sa fac in astfel de situatii!
Au venit colegele mele in jurul ei- unele sa o stropeasca cu apa, unele ziceau sa o puna intr-o parte, iar cineva a scos ceilalti copii din incapere. Eu repetam intr-una la 112 ca o fetita din grupa MEA a murit.
Pana sa vina ambulanta, in cateva minute, fetita prabusita la pamant a inceput sa se miste intr-un fel ciudat. Asa au gasit-o si medicii de pe Salvare. Ne-au spus ca a facut o criza de epilepsie. 
Prima criza din viata ei, sub ochii mei. Ingrijorator mi s-a parut faptul ca nimeni din personalul centrului nu banuia ca asta ar fi patit fetita si habar n-aveam ce era de facut in astfel de situatii.
A fost prima ei criza de epilepsie, dar si primul meu calmant puternic pe care mi l-a dat o colega mai in varsta, in speranta ca ma pot desprinde de acele minute de groaza.
Eram patru adulti acolo care n-aveau nici cea mai vaga idee ce sa faca, n-am fost in stare nici sa verificam daca respira, ca sa nu mai spun ca ne-am speriat apoi si de felul in care incepuse sa se miste. Douasprezece fetite erau in grija noastra, pe care le socat experienta, dar si panica si lipsa noastra de reactie.
Cum le-am ajutat, ce exemplu le-a dat in gestionarea unei situatii de criza? Ce e de facut concret intr-o astfel de situatie, a unui copil epileptic? Pai noua cine ne-a dat ca sa avem ce oferi mai departe…
Am invatat atunci ca 112 este o solutie minunata, au venit extreme de repede, dar daca nu se intampla asta, noi ce faceam? Si copilul din fata noastra? Daca in cele cateva minute pana la sosirea ambulantei viata ei depindea de noi?
Despre campania mea #SigurantainEducatie #SanatateinEducatie am scris aici.
Sharing is caring!
La un moment dat, o colega cu o reactie extraordinara, l-a rasucit intr-o clipita cu spatele la ea, l-a strans puternic in zona abdomenului superior, iar copilul a reusit sa arunce bucata, care fir-ar sa fie, i se intepenise in gat! Aveam sa aflu mai tarziu ca invatatoarea salvatoare facuse parte din echipa de voluntari de la Crucea Rosie, Slava Domnului!
Izabela Marinescu 