Pastele, mucegaiul si oul stricat

Nu toata lumea stie sa faca turism.
Mai ales AGROturism!

Acum, daca ai o casa batraneasca intr-o zona pitoreasca, un cuptor din lut afara la care sa gatesti la ceaun de miroase pana in vale si sute de metri patrati de pajiste, deal, pamant cultivabil si/sau de batut mingea pe el, asta nu inseamna neaparat ca poti si stii sa faci turism din asta!

Pentru prima oara (chiar de cand ma stiu cred!) am facut sarbatorile departe de casa- a mea sau a parintilor mei. Am tot vazut pe la televizor si pe net de cum se pregatesc oamenii cu pensiuni sa-si intampine oaspetii, care sunt conditiile, cum imbina modernul cu traditionalul (a se citi vechi) din ce in ce mai cautat in vremurile noastre, ce program atractiv le fac. M-a impins de la spate ideea de a scapa de pregatiri, musafiri (no ofence!), dar mai ales corvoada de a ne petrece zilele cele libere si de vacanta pe drumuri intre casa noastra si casele celor doua perechi de bunici. Suferinta fiind prea mare in sufletul meu, ca as putea petrece intaiele Sarbatori departe de familia de origini, i-am lasat pe altii sa alega si sa ne recomande.

Stiam doar ca vom merge undeva mai incolo de Curtea de Arges. Stiam ca e frumoasa zona, mai fusesem acum cativa ani. Si ca cel mai probabil nu vom avea semnal de telefon sau internet. Atat! Si cu atat am si ramas, plus gustul amar al experientei.

Ce am retinut din cele cateva zile departe de tehnologia moderna si confortul casei mele? Pereti peticiti, strambi, imbacsiti si scorojiti, tavan mansardat rupt de pe muchie ce statea sa cada, un toc de usa carpit la baie, podea in valuri si scartainda, aplice pline de musculite moarte si un pic de frig in camera (in prima seara, apoi am lesinat de cald, dar noroc ca am putut deschide usa de la balcon, in care se proptea un scaun ca sa stea inchisa) Si vorbim aici de „casa noua”, caci in cea batraneasca inteleg ca nu se putea sta, ca mirosea prea tare a vechi si mucegai.

IMG_3257     IMG_3256

Le luasem trotinetele copiilor, ca stiam ca au curtea mare, asa ni s-a zis. Dar nu ni s-a spus ca era complet neamenajata. Distractia picilor a fost sa amestece rumegus cu apa (i-a invatat copilul de sase ani ai proprietarilor, care suferea saracul ca i se luase camera pentru binele unor turisti si care avea un maldar de jucarii de exterior, toate stricate intr-un colt de casa). Rumegus era pe jos pentru ca exista si o masina de taiat lemne fix in drum, cu o sfera din aceea zimtata imensa, acoperita doar cu o folie din cauciuc, in jurul careia misunau cei mici). Au reusit sa bata un pic mingea, printre mesele de pe „terasa”. Aveau teren de fotbal, ingradit chiar, dar intr-o vale din care nu zareai capul copiilor si oricum era o aventura sa ajungi pana acolo. Cele doua leagane de copii mici mici zaceau atarnate care incotro, de n-a indraznit nimeni sa-si puna odrasla acolo. Restul maidanului a fost luat la picior de copii, dar nu ne-a avertizat nimeni sa-i insotim, caci poarta se deschidea usor chiar in drumul de masini, ba chiar puteau trece peste un rau, la o inaltime considerabila (vreo 3 metri asa). Si au facut toate astea singuri, aveam sa aflu cu cateva ore inainte de plecare.

Masa de Paste n-am mai apucat-o, caci am decis sa o pornim la drum, inapoi spre casa. Oricum, la ora doua (pranz incheiat pentru majoritatea copiilor), ciorba inca nu era gata ca fierbea in ceaunul pus la focul de langa casa. Dimineata ni s-au oferit niste oua inrosite, cate unul in farfurie, sa nu facem risipa probabil, sub avertizarea ca nu erau de la gainile lor din curte, deci nu garantau pentru cat erau de proaspete. Unul chiar mirosea de-ti lua nasul din loc si picase chiar in farfuria unui copil…

Si iata cum am ajuns sa ciocnesc cu familia mea cateva oua abia pe insearat in prima zi de Paste, cand am mancat traditionalul (pentru mine:) ou cu mustar si cu cozonac!

Pentru moment m-am lecuit de plecat de acasa in prag de sarbatoare. Sper totusi sa existe o data viitoare, cu mai mult noroc si inspiratie.

Reclame

Mileul bunicii, reciclat!

Destul am suferit cand mi-a aruncat tata papusile! Am aflat dupa foarte muuulta vreme, asa ca orice demers as fi facut intru recuperare era in zadar.

Dar cand s-a pus mama pe strans mileurile din casa am pus piciorul in prag:))) Am hotarat sa le reciclez! Le-am pus bine la pastrare si cand a venit momentul, le-am folosit pentru a accesoriza piese de imbracaminte.

2In prag de Sarbatori, formele obtinute din clasicele macrameuri pe care odinioara odihneau bibelourile cu cai, porumbei, balerine si, mai tarziu, chinezi, s-au asezat frumos pe… TRICOURI ROSII! Sunt tricouri bune, din bumbac, diverse marimi si croieli, pe care le-am personalizat si in zona manecii. Fiecare este model UNICAT! Pot fi purtate atat la jeans, cat si cu fusta. N-as ezita sa le port nici cu un sacou office!

Modelele crosetate sunt atent lipite cu banda termoadeziva, rezistenta la cicluri usoare de spalat, cu apa pana in 30 de grade.

Pentru comenzi sau oferte personalizate, folositi formularul de contact.

Detalii despre masuri si preturi, gasiti pe pagina mea de Facebook.

 

Bogata fata saraca

Fericirea are pret. Cel putin asa este la mine- cind am reusit sa realizez ceva, dupa indelungi eforturi, altceva mi s-a luat. Si ma mai intreaba lumea de ce nu stiu sa ma bucur, sa sar intr-un picior cind mi se intimpla ceva bun?

In momentul asta, fericirea mea sint copiii! Nu stiu daca e o etapa sau daca asa va fi mereu. Parintii imi spun ca raminem copiii lor orice s-ar intimpla si oriciti ani am aduna in buletin. Si ar urma si eu sa ma conving de asta. Adevarul e ca abia cind m-am dezmeticit, tinindu-mi in brate intiiul nascut am simtit ce-mi zicea mama- sa nu-ti mai incapi de atita iubire, implinire, fericire. Aveam ochii incetosati de emotie (bine, si de nesomn la vremea aia) cind i-am scris ca, in sfirsit, simt!! Asa ca merita totul, chiar daca asta ma lasa pe mine incompleta. Nici vorba de sacrificiu, ci de putere!!

Craciunul pentru mine este magic. Inseamna Nasterea Domnului, familie reunita si traditiile locului. In ultimii ani insa, ceva ma tot sunteste de la fericirea Sarbatorii miraculoase. Dar de la anul tebuie sa fac sa fie altfel!

Mai saraca si mai bogata ca la finele anului trecut, n-am fost niciodata! Cu un copil linga mine si cu un altul in mine, alaturi de familia de origini. Si tot ce avea sa urmeze din alegerea mea si incurcaturile create de o mina nevazuta. Nenorocirea mea avea sa insemne sanatatea si fericirea familiei copiilor mei! Anul acesta, legea compensatiei (de s-ar duce pe apa simbetei!) face ca eu sa fiu nevoita sa fiu departe de locul meu preferat de petrecerea a minunatului Craciun! Bine, ar mai fi si undeva la 30 de grade, dar asta e doar la stadiul de curiozitate! Chiar, Mos Craciun nu s-o coace in costumul lui daca noi am impodobi bradul in slapi?:)

Sarbatori fericite, oriune v-ati afla, oameni dragi mie!