Sa ne imaginam: o proaspata familie, cu unul, doi, trei copii asteapta sa petreaca o frumoasa vacanta impreuna, fie ca sunt sarbatorile de iarna, fie cele Pascale. Punem gandurile de serviciu in cui, ghiozdanul de gradi sau de scoala la fel si ne bucuram unii de altii cateva zile. Nu mai suna ceasul dimineata, stam in pat cat vrem, lenevim si iesim din casa doar daca-i musai. Si stam cu totii stransi in jurul bradului asteptandu-l pe Mosu’, cantand colinde sau deja desfacand cadourile aduse si asezate cu grija langa pomul impodobit. Sau- ciocnim impreuna cateva oua rosii atent colorate si incondeiate impreuna cu cei mici, cu casa mirosind a cozonac proaspat si aburind. Cel mult poate o plimbare pana in parc.
STOOOP! Si de la capat!
S-a sunat clopotelul a vacanta si concediul a inceput, abia daca ai terminat cumparaturile si te apuci de facut bagajele. Mai multe asa, ca nu stii cum va fi vremea si, daca tot nu esti la tine acasa, sa fie! Mai ales pentru copii. Anul asta nu mai facem ca anul trecut, ci ca acu doia ani, sa nu se supere careva. Odata la unii, prima zi, odata la ceilalti. Cum care unii si cei ceilalti?! Parintii si socrii! Cum sa nu le treaca nepotii pragul in zi de sarbatoare? Poate chiar ne rade lumea!
„Si, setul de farfurii pentru mama l-ai pus? Vezi ca-s fragile si-s pictate manual, altele nu mai gasim!”
„Dar sticla pentru socru-tu ai asezat-o bine? Erau niste cuburi de lemn de la jucaria celui mic acolo, sa nu parfumam tot geamantanul a Tamaioasa, ca-i drum lung pana acolo!”
„Mamaaa, dar bunica ma lasa sa fac masinuta bucati, o sa raman acolo sa stii, abia astept sa ma duci! Si ma lasa sa mananc toate bomboane chiar si inainte de masa, ca sa stii!”
„Vezi, ti-am zis eu ca daca ii mai ducem acolo, ce-am muncit cateva saptamani se duce naibii in doua zile de vizita din asta!”
„Hai lasa-ma, ca si asa m-am saturat sa stam pe drumuri! Data viitoare plecam din tara sau ne luam bilete la bai!”
„Dar e bunica batrana si bolnava saracuta, chiar asa sa nu-si vada stranepotii nici de Sarbatorile astea?!”
„Care te-am gasit de la Cuca Macaii, nu-mi gaseam si eu pe cineva din acelasi oras?”
„Acum ma si pun pe drumuri cu copii mici dupa mine in masina atatea ore, doua trei zile, numai cu capul limpede nu ies din mini vacanta asta”
„Dar vreau si eu sa stau macar de data asta in casa mea, sa ma ridic din pat cand am chef si sa nu ma puna nimeni mot la masa dimineata, la pranz si seara!”
Suna cunoscut?! Inevitabil, asa ajung sa arate pregatirile de Sarbatori pentru majoritatea familiilor cu parinti inca in viata, dar din zone geografice diferite. Iar cand apar si copiii, alte obligatii primeaza si chiar nu mai ai scapare!
Am cerut parerea specialistului- ce e de facut in astfel de situatii si cum impacam pe toata lumea? Emilia Popa este Psiholog, membru acreditat in Colegiul Psihologilor si in Asociatia Nationala a psihologilor Educationali. Are o experienta in domeniu de peste 10 ani in lucrul cu copilul, tinerii si familia, in diferite medii. Si este colaboratorul meu de incredere!
„In decursul unui an suntem prinsi in valtoarea vietii profesionale, sociale si de familie, incercand sa mentinem un echilibru. In viata de familie cu copii totul se petrece mult mai accelerat, copilul aducand – alaturi de bucurii si momente unice, un plus de responsabilitati in programul zilnic. Daca in decursul anului, puteam impartii si altora sarcinile privind copilul si organizarea acestuia (copilul merge la gradinita, scoala, after-school), acum ne regasim alaturi de acesta program intreg. Prilej de bucurie pentru timpul petrecut alauri de el si pentru momentele frumoase construite.
Suntem disponibili afectiv sau nu sau in relatia de cuplul, ne-am deconectat, suntem mai centrati pe vulnerabilitatile noastre decat pe resurse in viata de familie? (psih Emilia Popa)
Sarbatorile sunt prilejuri de relaxare si reintoarce in viata de familie, viata profesionala intrand in vacanta. Adica, vom fi noi, in familia noastra, mult mai disponibili afectiv. Este un moment potrivit pentru a te reconecta complet la cei din jurul tau – sot/sotie si copii. Se fac planuri, cumparaturi, cadouri, excursii, vizite. Este nevoie sa avem un numitor comun, sa facem compomisuri, sa renuntam, sa oferim, sa primim… Toate acestea supun la un test relatia pe care am construit-o cu partenerul de viata si, de ce nu, cu copilul nostru. Astfel, in situatia in care in decursul anului, ne-am deconectat, ne-am simtit nedreptatit, am simtit ca nu am primit suficient, pauza aceasta este un prilej pentru a taxa partenerul impunandu-ne, creandu-ne acum momentul in care sa compensam. De multe ori, nu putem face insight-ul asupra acestei nevoi, stim doar ca asa mi se pare mie corect. Apar frustrarile de celalata parte, partenerul nu intelege. Copilul resimte tensiune dintre parinti, iar de aici un tablou cunoscut multora.
In schimb, daca relatia cu parenerul a fost una buna, hranitoare, echilibrata, alegerile privind locul unde petrecem vacanta vin firesc. Se pot crea traditii de familie, obisnuinte care au multiple beneficii pentru viata de cuplu si pentru copii, se pot alterna vizitele (un an la sot, un an la sotie), ca nimeni sa nu se simta nedreaptatit. Drumurile lungi, pot fi vazute ca adevarate excursii si tratate ca atare (facem popasuri, vizite), pentru ca cei mici sa nu resimta oboseala si sa se comporte ca atare.
Suntem disponibili afectiv sau nu sau in relatia de cuplul, ne-am deconectat, suntem mai centrati pe vulnerabilitatile noastre decat pe resurse in viata de familie? Aceste intrebari isi au raspunsul in ceea ce observam ca se petrece in noi si in familia noastra atunci cand suntem nevoiti sa petrecem timp impreuna, sa hotaram, sa impartim, sa alegem.
Putem face un pas in spate pentru a observa de unde simtim nevoia sa ne impunem punctul de vedere acum, sa respiram, sa ne dam seama ca nu are legatura cu vacanta, cu traseul, locul, cadoul, ci cu un an plin si nevoile noastre din an. Sa cream acum un prilej de conectare, regasire in partener si creare de amintiri frumoase pentru cei mici.”
Habar n-aveam ce sa le zic la nici nu m-am apropiat de fetita, asa speriata eram. Le-am zis sec ca a murit. Ce semne vitale, ce puls, ce respiratie, abia stiam sa le zic unde ma aflu… Nu m-a pregatit nimeni niciodata ce trebuie sa fac in astfel de situatii!
Prima criza din viata ei, sub ochii mei. Ingrijorator mi s-a parut faptul ca nimeni din personalul centrului nu banuia ca asta ar fi patit fetita si habar n-aveam ce era de facut in astfel de situatii.
La un moment dat, o colega cu o reactie extraordinara, l-a rasucit intr-o clipita cu spatele la ea, l-a strans puternic in zona abdomenului superior, iar copilul a reusit sa arunce bucata, care fir-ar sa fie, i se intepenise in gat! Aveam sa aflu mai tarziu ca invatatoarea salvatoare facuse parte din echipa de voluntari de la Crucea Rosie, Slava Domnului!
Calatoria de la aeroport catre resortul ce avea sa ne gazduiasca a fost socanta. Atata mizerie si relaxare la un loc nu am vazut in viata mea si nu cred ca as mai putea vedea in alta parte. Sau… cine stie. Maldare de gunoi, vaci, capre, copii care se jucau in tarana, niste magazinase darapanate, uneori cu mobila expusa pe marginea drumului, mame care gateau la ceaun pe niste carbuni, cu bebelusi atarnati la san, TOATE la un loc, scene ce se repetau cam din sase in sase metri patrati. Si, colac peste pupaza, din loc in loc- barbatii! Grupuri de barbati care nu faceau absolut nimic, stateau si priveau in zare!
Resortul, despre care stiam ca luase foc la un moment dat, ne-a primit tare bine. Nu se pune ca a mai luat foc o tura in timpul sederii noastre si am stat cu bagajele facute cateva ore, ca nu stiam daca se va extinde si in zona noastra. Sau ca m-au atacat maimutele dupa ce am vrut sa fiu de gasca si sa-i aduc sotului meu mic dejunul in camera. Sau ca ne devastau terasa, ca ne-au baut cafeaua si ca i-au furat tigarile dansului. Pentru asta din urma, Congrats, girls!
Spectacolul pe care ni l-a oferit fluxul si refluxul Oceanului Indian este incredibil. Viata marina pe care am avut sansa sa o vad la momentul refluxului, cand se poate avansa in larg zeci si zeci de metri, nu poate fi reflectata suficient de frumos de pelicula aparatului de fotografiat. Iar cocotierii care amenintau zilnic sa-ti tranteasca vreo nuca fix in cap mi-au fost de folos la orele pranzului cand soarele ardea, dar nu ma induram sa las cartea din mana si sa plec in camera.
Momentul care m-a sensibilizat teribil a fost cand am tinut in brate un pui de om cu pielea de ciocolata. Un trib de masai, organizat poate pentru turisti, a reusit sa ma intoarca in timp! Am vazut pe viu ce inseamna „it takes a village to raise a child” si am plans in sinea mea pentru toti copiii crescuti printre straini in crese si pentru mamele care nu au de ales si merg la birou de dimineata pana seara si pierd clipe pretioase din dezvoltarea micutilor. Despre copiii pe care i-am vazut doar cu zambetul pe buze, fara lacrimi amare de dor pe fata, am scris 
Dar cei mai impozanti mi s-au parut elefantii. Cum isi apara ei puii, cum te avertizeaza ca esti in lumea lor si va fi vai de tine daca misti necorespunzator, toata atitudinea lor te face si mai constient de cat de mic si neajutorat e omul in natura. Gazelele si antilopele alergau gratios peste tot in voie, zebrele talambele ne-au tratat mai mult cu dosul, iar girafele s-au dat mari ca pot manca fix din varful copacului. Bivolii- pe ei nu-i poti numara, umbla in cireada cu sutele, dar toti, la un semn, te fixeaza si sunt gata de atac. Vulturii, eheee, pradatorii astia chiar sunt deasupra tuturor, cum se infruptau ei dintr-un elefant n-o facea nimeni! Iar ciudata maimuta, era peste tot. Parea ca te urmeste, desi era mereu alta. Toate seamana, unele mai mici, altele mai grasane, dar sunt pe cat de simpatice, pe atat de rele, toate! Si urate!
A fost pentru mine un fel de calatorie initiatica. Un wake up call pe foarte multe planuri. S-a intamplat si la cumpana dintre ani, probabil si asta e un motiv. Am fost doar noi doi, fara copii, pentru prima oara in foarte multi ani, atatea zile de introspectie. Ne dorim sa le facem conostinta si lor cu toate minunile naturii, cu o alta civilizatie, cu alta cultura, cu altfel de valori, cu altfel de copii. Sunt sigura ca am descoperit doar o particica din colorata Africa si ca avem sute de motive sa revenim!
Izabela Marinescu 