Emilia este in prezent psiholog, dar a tinut sa ne impartaseasca din experienta ei. Pe bancile facultatii fiind, a lucrat o vreme ca educator si o intamplare avea sa o marcheze profund. Acum lucreaza in continuare cu copiii, a devenit mama si isi doreste sa participe la cursuri in care sa invete sa acorde primul ajutor!
In urma cu 10 ani, eram referent – educator intr-un centru de plasament din Bucuresti, la grupa de fete mari- scolarite. Eram studenta la Psihologie si era primul meu loc de munca in domeniu.
Urma sa avem o zi frumoasa impreuna. Pregatisem copiii pentru un eventiment, teatru sau circ, nu retin exact. Asteptam sa vina microbuzele. Dar ceea ce a urmat avea sa ma marcheze profund!
Fetitele stateau cuminti pe scaun si urmareau un film de animatie. Deodata, una dintre ele s-a lasat usor pe colega din dreapta, apoi s-a prabusit pe covor! A ramas inlemnita acolo. Primul lucru care mi-a trecut prin cap era ca murise. Asa, brusc, a murit in ochii mei. Nu va pot povesti in cuvinte groaza si panic ace m-a apucat. Am apucat sa strig la colegele mele sa vina si am sunat la 112. 
Habar n-aveam ce sa le zic la nici nu m-am apropiat de fetita, asa speriata eram. Le-am zis sec ca a murit. Ce semne vitale, ce puls, ce respiratie, abia stiam sa le zic unde ma aflu… Nu m-a pregatit nimeni niciodata ce trebuie sa fac in astfel de situatii!
Au venit colegele mele in jurul ei- unele sa o stropeasca cu apa, unele ziceau sa o puna intr-o parte, iar cineva a scos ceilalti copii din incapere. Eu repetam intr-una la 112 ca o fetita din grupa MEA a murit.
Pana sa vina ambulanta, in cateva minute, fetita prabusita la pamant a inceput sa se miste intr-un fel ciudat. Asa au gasit-o si medicii de pe Salvare. Ne-au spus ca a facut o criza de epilepsie. 
Prima criza din viata ei, sub ochii mei. Ingrijorator mi s-a parut faptul ca nimeni din personalul centrului nu banuia ca asta ar fi patit fetita si habar n-aveam ce era de facut in astfel de situatii.
A fost prima ei criza de epilepsie, dar si primul meu calmant puternic pe care mi l-a dat o colega mai in varsta, in speranta ca ma pot desprinde de acele minute de groaza.
Eram patru adulti acolo care n-aveau nici cea mai vaga idee ce sa faca, n-am fost in stare nici sa verificam daca respira, ca sa nu mai spun ca ne-am speriat apoi si de felul in care incepuse sa se miste. Douasprezece fetite erau in grija noastra, pe care le socat experienta, dar si panica si lipsa noastra de reactie.
Cum le-am ajutat, ce exemplu le-a dat in gestionarea unei situatii de criza? Ce e de facut concret intr-o astfel de situatie, a unui copil epileptic? Pai noua cine ne-a dat ca sa avem ce oferi mai departe…
Am invatat atunci ca 112 este o solutie minunata, au venit extreme de repede, dar daca nu se intampla asta, noi ce faceam? Si copilul din fata noastra? Daca in cele cateva minute pana la sosirea ambulantei viata ei depindea de noi?
Despre campania mea #SigurantainEducatie #SanatateinEducatie am scris aici.
Sharing is caring!
* Cadrele didactice. Temele pentru acasa sunt cele mai importante, caci acesta este motivul intemeiat pentru care aducem copiii la Afterschool. Oricat de pregatita ar fi invatatoarea, de intelegatoare si rabdatoare, nu are cum sa fie eficienta daca este aglomerata cu foarte multi copii. Urmariti ca grupele sa fie restranse, 10-15 copii pe grupa. Si cat mai apropiati de varsta, ca intr-un fel se lucreaza cu un copil de clasa pregatitoare si alte cerinte sunt la clasa a patra, de ex. Astfel se pot efectua si teme complete si corecte, dar si lucru suplimentar. Ideal ar fi ca cel putin un cadru didactic din clubul respectiv sa fie integrat in scoala, la ciclul primar, pentru a fi la curent cu programa in vigoare. La fel, pregatirea psiho-pedagogica ar trebui sa primeze la angajarea in cadrul Afterschoolui, pentru a fi dvs convinsi de performantele urmarite. Legatura permanenta intre parinte si cadrul didactic alocat este deosebit de importanta, cu beneficii de ambele parti. Nu are de ce sa existe secretomanie vizavi de numerele personale de telefon sau alte mijloace de comunicare.
* Activitati optionale. Si pentru ca aproape intreaga zi este petrecuta de copil in cadrul clubului, ideal ar fi existe o paleta larga de cursuri extracurriculare din care parintii sa poata alege ce se potriveste copilului. Caci timp alte meditatii sau deplasari la alte cluburi pentru limbi straine, sporturi sau diverse alte extracurriculare… nu prea mai ramane.
Sunt implicata in desfasurarea unui astfel de program pentru zeci de copii, de cativa ani incoace. Sunt parinti care ne spun ca nu inteleg de ce copiii lor sunt obligati practic sa „munceasca” mai mult decat ei zilnic, ca sa nu mai vorbim si de weekend!
Doamnele invatatoare vin in timpul programului si ii grupeaza in functie de varsta si fac lectiile pentru a doua zi. Impreuna! Cateva zeci de copii, in liniste si concentrare. Nu exista „clase”, „banci”, „note”, „cearta”, „pix rosu”, ci respect, incredere, comunicare, invatare din placere.
Un nou inceput sau mergem inainte cu noi provocari.
C.O. La noi la After, dupa ce sunt adusi de la scoala, copiii sunt primiti in spatiul de joaca pentru o mica pauza de relaxare. La etaj ii asteapta o masa calda, apoi unii dintre ei se odihnesc, iar altii se pregatesc de intalnirea cu noi, invatatorii. Lectiile se fac intr-o atmosfera relaxata, cu mici pauze si activitati adaptate fiecarui copil, in functie de aptitudini si dorinte. Urmeaza o ora lectura sau activitati recreative diverse.
C.O. Elevii mici, de clasele intai si a doua, rezista in jur de jumatate de ora. Sunt distrasi de lucruri exterioare, ii fura gandurile, obosesc, mai ales daca fac lucruri care nu le plac sau sunt peste capacitatea lor. Apoi au nevoie de o mica pauza. Revenim apoi- citim, schimbam, desenam, decupam.
Izabela Marinescu 