Categorie: Uncategorized

Cu terapia trecem alergia

Inca n-am ajuns la nivelul la care sa propavaduiesc psihoterapia, dar mie imi face bine si vreau sa spun si la altii! Nu pot zice cu mina pe inima ca fara sedintele saptaminale n-as fi facut si dres aia si aia, dar stiu ca m-au ajutat mult. Poate as fi ajuns undeva pe acolo, dar mult mai tirziu, sau poate ca ar fi fost prea tirziu pentru unele alegeri si as fi apucat pe alte trasee. E greu sa incepi un astfel de proces, dar mai ales sa-l sustii, pentru ca ajunge la un moment dat sa doara mai rau decit o operatie pe viu! Sint convinsa ca trebuie sa existe mai intii deschidere personala catre acest gen de discutii cu un necunoscut practic, apoi timp, dar mai ales bani pentru asta. Nu in ultimul rind, tre sa gasesti un psiholog cu care sa ai o anumita chimie si care sa-ti inspire incredere.

In urma cu 9 ani, cind am hotarit sa ma mut in Bucuresti, veneam din Iasi nu prea grasa, dar sanatoasa! In primele trei saptamini in care nu-mi gaseasm locul neam, desi faceam ce-mi placea si toate pareau ca isi urmeaza cursul firesc, m-am pomenit cu o rinita alergica si o dermatita. Noroc ca slujba in televiziune presupunea sa port mai mult taioare, iar decolteele nu mi s-au parut niciodata profi la stiri. Doar crizele de stranut sau tuse ma incomodau. Teste, analize, medici, creme, spray-uri, pastile, de toate- nu m-a ajutat nimic. Cel mai dureros a fost sa stranut proaspat operata, iar cel mai enervant era sa stranut noaptea, in somnul cel mai dulce al intregii case.

Treaba cu somatizarea am asimilat-o greu, copil crescut fiind cu cauze gen „curent”, „bube, mucegaiuri si noroi”. Dar am identificat anumite cazuri concrete, mai ales la cel mic. Caci sa ma analizez pe mine insami era al naibii de greu. Dar iata ca in timp am inteles ca alergiile mele erau la cite „ceva” sau „cineva”. In ultima vreme m-am tinut strasnic de terapie, mai ceva ca in cercetare. Ca doar ma cautam pe mine si mi se pare mai important ca orice. Am dat de greu de multe ori, am abandonat, am reluat de unde ramas sau chiar de la capat, cu altcineva drept suport. La inceput asteptam tratament ca de la doctor, cu termen de vindecare si reluare de analize care sa iasa perfect. Iata ca nu merge asa, am descoperit. Dar placut e, din cind in cind, sa-ti iei o pauza in capul tau si sa vezi unde ai ajuns.

Dupa citeva luni de hoinareala (si la propriu, si la figurat), iata-ma intoarsa in aceeasi casa, cu aceleasi persoane in jur, cu aceleasi situatii de confruntat- parca prea putine sint schimbate. Dar dorm bine, nu stranut, nu imi ies bube si pete pe corp. Pare ca ceva s-a reparat! Cel putin la suprafata, rinita mea alergica s-a dus pe pustiu!

Trecem la nivelul urmator.

Sa ne crestem copiii!

Eu am facut copii ca sa mi-i cresc! Pina or avea aripi suficient de mari incit sa le dau un mic ghiont sa invete sa zboare singuri. Nu ca sa-i dau la bunici sa-i faca mari, nu ca petreaca mai mult timp cu bona decit cu noi, nu sa-i arunc in „colectivitate” mai repede decit sint pregatiti. Da, poate pentru ca mi-am permis, dar si pentru ca am vrut! Cel de Sus stie cit de recunoascatoare sint!

Ca fost copil crescut in casa bunicilor, nu cea mai linistita dintre camine, sint de parere ca am capatat niscaiva probleme personale si de acolo. Nu imi judec nici parintii, nici bunicii, nu ii urasc, ba din contra ii iubesc si ii inteleg mai mult ca oricind! Doar cer sa mi se respecte alegerile, sa nu fiu presata sa fac aia si aia ca „asa face toata lumea” si sa fiu lasata sa merg pe drumul ales pentru mine, copiii si familia mea!

V este obisnuit sa petreaca mult timp cu mine, poate am exagerat pe ici pe colo, poate trebuia sa-l incurajez spre independenta un pic mai repede, dar nu regret nicio secunda! Pentru ca lucrurile vin de la sine acum, aproape de trei anisori. Una din problemele cu care m-am confruntat a fost sa-l las cu zilele cu altcineva. Abia am petrecut cite un weekend timid in doi, eu si ta-su, departe de casa si de copil. Sa plece el- cu atit mai mult nu am fost de acord si nici el nu era in stare. Nu inteleg de ce trebuie sa il fortez, sa-i explic ca altundeva e mai bine decit acasa in mediul lui, ca e bine sa petreaca zile si nopti acasa la bunici… De ce? Sint convinsa ca ar cere daca si-ar dori asa ceva, si cu siguranta vor veni si zilele alea! Mai ales ca este un copil deschis, care isi exprima foarte clar, ba chiar zgomotos, orice dorinta sau nevoie! Stie foarte bine cit de mult este iubit si apreciat, cunoaste stilurile diferite de comportament ale fiecaruia in parte. Exact asta ma bucura, culmea! La inceput, in primele luni de mamicie cred, mi se parea ingrijorator faptul ca nu toti din famile se pot purta cu el exact asa cum o fac eu, dar in timp m-am linistit si am inteles ca exact de aceasta diversitate are nevoie!

Iata ca ajuns la a doua minivacanta de acest fel. Se spune ca noi, mamele, transmitem acea nesiguranta copiilor nostri in momentul in care nu sintem impreuna. Am tot lucrat la acest aspect in ultima vreme, chiar si in terapie. Sint convinsa ca se simte bine cu ambele perechi de bunici de care imi tot spune ca i se face dor, ca sint prietenii lui, ca ei ii fac toate poftele, ca il rasfata, am incredere ca e bine ingrijit, eu insami am nevoie de timp de respiro, mai ales acum cind mai e asa de putin pina la marea intilnire cu bb2…

 

Cu toate astea pleaca de acasa cu munca de lamurire si abia asteapta sa revina.

Creste. Cresc si eu. Crestem impreuna.

Respect!

Eu nu ma dau in vint dupa persoanele publice, bine, mai ales daca ne referim la vedetele din ziua de azi. Desi, la un moment dat al vietii mele, eram considerata si eu cam pe acolo. Probabil asta o fi fost si o greseala de-a mea, caci imi priveam jobul de „musafir” in casele oamenilor ca pe o slujba normala, nedemna de atita atentie! ok, asta e un alt subiect. Ah, si ce ma irita cunoscutii din viata publica care se afirma prin grade de rudenie cu persoane aflate pe culmi.

Tare de tot ma dezgusta si spitalele. Imediat arat si legatura dintre subiecte. Ma infioara numai gindul de a merge pe holurile murdare, de a sta la cozi pe la usi, de a primi priviri indiferente cind iti e disperarea mai mare si, vai, de a ajunge sa ma intind pe vreun pat vechi si scirtiind!

Nici dupa medici nu ma omor, decit daca-mi sint prieteni eventual si se arata dispusi sa-si dea cu parerea daca le-o cer sau daca au cabinet privat la care isi respecta programarile si ma trateaza omeneste!

O singura persoana se incadreaza in aceste trei categorii, pe care insa o admir si o respect si as recomanda-o cu incredere! Caci eu insami mi-am pus toata increderea in priceperea lui! Azi, cind i-am lasat pe mina una din cele mai importante persoane din viata mea! Il rog pe bunul Dumnezeu sa-l lumineze si sa-i dea putere sa-si foloseasca toata priceperea! E un OM care nu uita, desi acum e foarte sus, iar eu poate am mai coborit, fata de circumstantele in care ne-am cunoscut! Un om care te recunoaste si te primeste, care foloseste telefonul personal, acelasi de ani de zile, fara secretare pretioase, un om care pare ca-ti acorda toata atentia de care ai nevoie, fara sa simti ca e presat de timp si de cine stie ce probleme birocratice!

Respect, Prof Dr Catalin CARSTOIU, medic ce isi profeseaza meseria cu daruire, dar si conduce cel mai mare spital din tara, Spitalul Universitar de Urgenta Bucuresti

Urasc diminetile!

De fapt, urasc sa ma trezesc cu noaptea-n cap!

Se spune ca daca esti nascut dimineata, esti o persoana matinala. Ora nasterii mele ar fi in jur de 5 a.m. Eu cred ca cercetatorii astia m-au sarit din sondaje sau ar trebui sa ma ia ca studiu de caz.

Dupa ce aman alarma la nesfarsit, sint bine in primele zece, hai maxim 30 de minute, dupa care pic! stari de rau, mi se lipesc pleoapele, vreau sa maninc si nu orice, ci dulce, dupa care mi se face rau. Colac peste pupaza, dupa ce mai sint doar citeva zile/saptamini pina sa nasc si ar trebui sa ma odihnesc cit mai pot, ne-a pocnit incercarea de gradinita pentru cel mare. La care se mai adauga si desele mele treziri nocturne fie pentru baie, fie pentru a calma arsurile cauzate de reflux.

Daca tot avem posibilitatea, multumim Domnului, de a nu depinde de nimeni si a ne face programul dupa bunul plac, basca copil care nu s-ar trezi mai devreme de 8 si jumatate, de ce ne place sa ne chinuim singuri? Oare nu exista gradinite cu program scurt 12-16 sau ceva de genul? Stiu ca majoritatea ma uraste macar pentru gindul asta, dar intentia mea e cit se poate de reala! Iar copilul ma mosteneste suta-n mie. Da fapt pe amindoi, caci nici tatal n-a fost vreodata vreun matinal:) Nu stiu daca si asta ne-a afectat procesul de adaptare la gradinita, cert este ca prima data l-a vizitat o febra 39 fara motiv, pentru ca apoi mucii si tusea sa ne impiedice si sa vizitam astfel de locatii. Well, tot raul spre bine- si eu si el am scapat de-un stres, caci oricit de benefic ar fi si plinsul in unele situatii, eu tot nu sint de acord cu fortarea copilului pentru intrarea in comunitatea. Apoi, am scapat, cel putin pentru moment, pina vede lumina zilei bb2, de trezirile extrem de matinale.

Interzis la peste!

Nu la pescuit, ci la mincaruri din sau cu peste! Din pacate, baietelul nostru are o alergie severa la orice preparat din peste, iar simpla atingere la nivelul gurii sau chiar mirosul puternic ii poate provoca reactii ingrijoratoare.

Dupa inceputul diversificarii, spre 9 luni chiar, am introdus si acest produs in alimentatia sa. Nu am observat pe moment nicio modificare a starii copilului, fie ea si fizica, asa ca nu ne-am facut probleme. Insa, la urmatoarele incercari a refuzat constant orice masa de peste. In afara de o tentativa aproape esuata, cu pastrav la gratar undeva dupa 1 an, la doi ani am descoperit de ce organismul lui ii trimitea semnale sa se fereasca de acest aliment.

Se intimpla de ziua mea, la un restaurant- eu mi-am comandat peste, el minca un gratar de pui. Il hraneam si incercam intr-un fel sa mincam impreuna. La un moment dat am folosit din greseala furculita mea pentru a-i da o bucatica de pui. Incercasem sa evit sa le amestec din cauza mirosului, credeam eu. In citeva secunde, max 30, buza lui superioara a inceput sa capete proportii gigantice. Acuza si dureri in zona limbii. Umflatura crestea in timp ce ma uitam la el. Am incercat cu apa, gheata, o crema de plante pe care o tineam la mine pentru muscaturi de insecte… nimic. Se tot umfla! Am plecat spre spital, am sunat pediatrul. Ni s-a spus ca e reactie alergica. Nu intelegeam la ce… Am tot facut si refacut filmul evenimentelor pina sa ne dam seama ca de vina ar putea fi pestele. Am fost norocosi, caci a fost vazut de medic abia in vreo ora (era duminica seara). Norocosi ca nu a inghitit alimentul problema, pentru ca se pare ca asa ceva ar putea fi letal. Ni s-a confirmat ca e vorba de alergie la peste in momentul in care am mai gatit asa ceva in casa. Prima oara chiar a atins pestele si a patit acelasi lucru, apoi doar mirosul puternic i-a provocat mincarimi in zona fetei si s-a lasat doar cu mici umflaturi superficiale. De atunci, la noi nu se mai prepara asa ceva!

Cit despre tratament, picaturile antihistaminice sint de baza. Apoi, in cazul inflamatiilor la nivelul limbii si a buzei ni s-a recomandat chiar si un corticosteroid. Insa, am fost avertizati sa purtam in permanenta la noi si adrenalina, care poate fi administrata si de parinte, in functie de greutatea copilului. Intre timp, am descoperit un produs special pregatit pentru astfel de cazuri, destinat exclusiv copiilor (exista si in varinta pentru adulti), pe care vreau sa-l impartasesc cu toata lumea, pentru ca poate face diferenta intre viata si moarte pina la sosirea Ambulantei. Nu am cunostinte ca s-ar comercializa la noi in tara, dar cred ca poate fi adus pe comanda. CREIONUL MINUNE NU NE LIPSESTE IN NICIO DEPLASARE!

https://www.youtube.com/watch?v=EN83hen4D-Y&app=desktop