Categorie: Uncategorized

E voie sa te plictisesti, copile!

Observ din ce in ce mai des ca ai nostri copii nu mai au timp liber. Iar cand il au, nu stiu ce sa faca cu el.

„Ma plictisesc, eu ce sa mai fac acum?” Aud asta foarte des de la unul dintre copiii mei, pentru care m-am straduit mereu sa-l preocup, sa-l coordonez catre activitati care sa-l dezvolte armonios, sa-i stimuleze mintea si diverse capacitati. A venit al doilea copil pe lume. Da, am descoperit ca iubirea nu se imparte la doi, ci se multiplica. Dar ia hai sa vedem cum multiplicam timpul. Iaca nu se poate. Cu maaare mirare la inceput, am observat ca asta mic stie ce sa fac cu timpul lui liber si singurel cateodata!

O stiti pe aia cu murdarirea este buna? Eu am transformat-o in plictiseala este buna.

Da, copile, cateodata iti face bine sa te si plictisesti, daca asa vrei sa numesti tu pentru inceput, timpul tau liber cu care nu stii ce sa faci! Iti face bine sa stai in vacante si sa-ti numeri de zece ori degetele daca vrei, te mai poti juca si singur si nu-i musai sa facem activitati cu zecile de pagini sau sa mergem la nu stiu cate optionale pe saptamana. Iti face bine sa te uiti pe geam din masina si sa numeri copacii sau masinile albastre, nu iti trebuie musai diverse jocuri pe care sa le aplic cu tine. Nu trebuie sa fiu prezent, eu parintele, buluc in viata ta secunda de secunda. Pentru ca uiti de tine. Si eu uit de mine. Si ne frustram. Si trecem toate activitatile/ jocurile/ optionalele/ sporturile pe lista lui trebuie si ti-am stricat copilaria.

Si cand nu stiu ce sa mai inventeze, parintii se ajuta de colacul de salvare numit tehnologie. Ia de aici telefonul/ placa/ telecomanda de tv sau playstation sa pot sa-mi fac si eu treaba. Si uite, chiar si asa petrecem timp impreuna si nu trebuie sa fim separati nicio secunda!

Am cerut si parerea psihologului Emilia Popa:

Sa nu uitam, ca atat adultul si cat copilul, au nevoie de timp liber. Timpul liber al copilului nu consta in balet, karate, pian, fotbal si tableta. Acestea sunt activitati, iar timpul liber este… liber. Copilul isi organizeaza singur joaca, sintetizand experienta acumulata in timpul activitatilor. Acest timp liber este necesar dezvoltarii copilului, care poate invata din modelul celor din jur ca, timpul liber nu inseamna plictis si organizarea timpului in mod placute pentru sine.

Copilaria din vremurile actuale difera de copilaria de altadata. La baza schimbarii stau nevoile copilului si ale societatii, dar si resursele si vulnerabiliatiile acestora. Una dintre acestea consta in digitalizare. Spun resurse si vulnerabilitati, deoarece sunt pasi mici de la o valenta la cealalta. Sunt create jocuri, aplicatii, aparate destinate copiilor.

Pentru a fi o resursa este nevoie sa fie o decizie asumata, educata si constienta. Copilul sa petreaca timp determinat la anumite activitati, alese impreuna cu parintii, respectand indicatiile de varsta si acordand atentie specificatiilor de continut. Astfel, se dezvolta competente digitale, motricitate fina , organizare, strategie, limbi straine, coordonare ochi-mana etc.

Devine vulnerabilitate atunci cand copilul petrece timp nelimitat, facand activitati asupra carora parintii nu au nici un control. Nu respecta indicatii de varsta si continut, nu este o decizie aleasa si informata cu implicatii din partea adultilor. Chiar daca cel mic sta cuminte, oferind un ragaz parintilor (aceasta este o capcana), consecintele iti pot da de gandit. Spre exemplu, continutul adesea agresiv al jocurilor se va reflecta in comportamnetul copilului, la fel si limbajul, opozitionismul etc.

Este recomadata echilibrarea balantei prin crearea unui program armonios copilului. Poate sa imbine activitati placute si dorite de cel mic cu activitati utile si necesare dezvoltarii lui.

Copilaria din vremurile noastre nu se refera doar la digitalizare. Se refera la vocatie, talent, inteligenta emotionala, creativitate, descoperirea noului, provocare. Iar toate acestea pot deveni activitati de familie pentru petrecerea timpului liber si al vacantelor. Revine in sarcina parintilor sa organizeze toate acestea, in programul incarcat de zi cu zi al adultului.

Emilia Popa este Psiholog, membru acreditat in Colegiul Psihologilor si in Asociatia Nationala a psihologilor Educationali. Are o experienta in domeniu de peste 10 ani in lucrul cu copilul, tinerii si familia, in diferite medii. Si este colaboratorul meu de incredere!

Pregatirea pielii pentru bronzul perfect

Sa fie varsta sau nu, dar de cativa ani m-a apucat grija de corpul meu. 

Rahitica fiind in primii ani de viata, grasuta bine pana in adolescenta, cu multe cure se slabire la activ, deformari de corp pe timpul celor doua sarcini, m-am prins la un moment dat ca cel mai mult are de suferit pielea. 

In urma cu mai bine de doi ani am descoperit un loc unde merg cu drag. Aici pot face miscare (Xbody), diverse proceduri de intretinere corporala (eu am incercat Dermocell, vacuum, radiofrecventa), dar si tratamente dermato-cosmetice. Cateodata merg cu regularitate, cateodata trag chiulul, dar sunt norocoasa ca am unde sa trag de fiecare data cand vine vorba de corpul meu. Iar fetele au mereu sfaturi bune la ele, mai ales ca eu niciodata nu-s multumita de bronzul cu care ma aleg dupa o vacanta la mare!

„Inainte de a pleca intr-un concediu in care stim ca petrecem mult timp la plaja, trebuie neaparat sa pregatim pielea! Recomandarea noastra este sa faceti cel putin o impachetare, daca sunteti pe ultima suta de metri, urmata de un gomaj profesional. 

Noi facem impachetarea totala, de la gat in jos. Se aplica pe tot corpul o crema hidrofila, cu alge marine. Apoi se infoliaza membrele si abdomenul, dupa care se urmeaza programul indicat de tunelul cu infrarosu. Astfel vom avea o piele hidratata perfect.

Pentru scrub folosim o crema ce contine particule fine de samburi de migdale. Se exfoliaza astfel primul strat de piele, se curata toata pielea moarta si toate impuritatile!

Astfel, o piele bine hidratata si curatata va capata un bronz uniform, care poate dura mult mai mult.

Toata pregatirea aceasta nu dureaza mai mult de o ora” (Laura Nicolae, manager Fitexpert) 

Eu as mai adauga sa nu uitam de protectia solara!

Recomandare mea se afla, deocamdata, in strada Raspantiilor nr 17. Cand se vor muta la casa mai mare, eu ma duc dupa ele!

Si cu toate aceste informatii stiute, dar mai ales aplicate, am pornit in prima vacanta din vara aceasta. 

Mie imi plac serbarile!

Sunt de moda veche, stiu, mi s-a mai spus.

Trendurile noi de parenting imi sunt cunoscute, pe majoritatea le aplic din instinct si nu mi se par mari descoperiri ale noii lumi. Nu am fost la vreo conferinta, nu am in casa cartile la moda in materie de crescut copii, dar imi sunt cunoscute toate numele considerate guru in domeniu. N-am cum sa nu vad informatia care imi circula zilnic pe peretele facebookului, citesc suficienti parinti bloggeri ca sa aflu ce s-a mai declarat norma de urmat, dar in continuare imi cresc copiii dupa cum cred ca le e lor bine si mie suficient de bine, incat ei sa se simta in siguranta.

IMG_5186Mie imi plac serbarile. Ma enerveaza ingrozitor, de ex, ca la Afterschool nu pot marca finalul de an. Ultima saptamana e mereu haotica, de anul acesta scolile au avut liber la Saptamana altfel asa ca nu te puteai baza pe vreun program cunoscut dinainte, parintii au destule cheltuieli ca sa mai inventez eu cine stie ce petreceri si activitati extra.

Am auzit ca unii parinti se roaga efectiv de educatoare sa le mai dea cate o poezie sau cantecel de invatat acasa, doar doar s-or indura sa mai faca serbare, caci inca exista confuzia ca acestea s-ar fi interzis deja. Am citit aici un articol foarte bine documentat in care Ministerul Educatiei aduce clarificarile necesare. Dar nu mica mi-a fost mirarea cand am gasit, de curand, si o petitite (!) prin care se cere acest lucru- interzicea festivitatilor care archeaza diverse sarbatori sau finalul de an scolar. Ma scuzati, dar eu mai mare aberatie nu am auzit.

IMG_5204De cand am ales gradinita de stat (continuam si cu scoala tot de stat!) simt ca am intrat in normal. Doamnele au experienta, si nu in tipat, jignit sau dat cu parul. Este de apreciat efortul pe care il depun in a obisnui copiii cu viata sociala, cu viata de zi cu zi practic. Suntem si mai buni, dar si mai putini buni in diferite domenii, e bine sa existe si competitie si calificative. Sincer, chiar nu suntem toti la fel de minunati in toate! Parca ne concentram in cresterea adultului de mai tarziu, nu? De ce toti copiii primesc aceeasi medalie sau coronita, n-am sa pricep! Si care e problema daca la serbare stau toti aliniati si zic poezia si cantecelul la comanda? Ce-i asa de rau in a asculta de cineva, in a-ti asuma niste sarcini si/sau roluri ce ti s-au dat, in a face fata la a te privi zeci de ochi in acelasi timp asteptand de la tine ce e mai bun? Este intr-adevar un stres pentru fiecare copil, dar putine emotii si un pic de tensiune sunt convinsa ca ii poate pregati pentru lucrarile de control si testele de mai tarziu, de exemplu.

Da, exista si situatii in care apar replici de genul „ma supar pe tine”, „nu esti bun(a) de nimic”, „daca nu zici poezia mami o sa planga sau plecam chiar acum sau nu te mai aduc niciodata la nicio serbare”, „nu-ti mai iau X si Y”, „nu mai mergem in vacanta” etc etc. Dar in astfel de familii, cu astfel de parinti si o asemenea educatie, serbarile ar trebui sa fie ultima grija a societatii pentru acei copii, incat sa ii ajute cu vreo petitie de interzicere a ceremoniilor!

Am un proaspat exemplu in minte de la baietelul cel mare de la gradinita- serbarea de Craciun a fost un adevar dezastru pentru un coleg de grupa, nu a putut efectiv participa la niciun moment, nu a vrut sa interactioneze cu Mosul, a stat la marginea scenei intr-un colt. Nu a ras nimeni de el, educatoarele au fost blande, banuiesc ca si parintii de asemenea, nu l-a fortat nimeni cu nimic, desi insistentele au curs intr-un mod civilizat. Si foarte incurajator, tind sa cred, pentru ca la serbarea de final de an a fost mult mai prezent si activ si s-a putut bucura alaturi de colegi, parinti si bunici de seara si reusita lor!

Si chiar s-au bucurat! Toti copilasii au fost foarte mandri de ei si s-au prezentat, unii mai stangaci, alti mai zglobii, impecabil. Nu trebuie sa fie perfect un astfel de moment, se lucreaza cu zeci de copii in acelasi timp, dar este ceva pentru care ei se pregatesc, cu care se mandresc, este o munca de echipa si una individuala pe care o arata lumii lor. Marcheaza momente, invata sa-si bucure sufletul, dar si aproapele, daruiesc zambete si lacrimi de fericire. Nu sunt in zadar deloc serbarile astea, mai oameni buni, cum sa le interzicem?!

Povesti de oameni mari in lumea copiilor

Omul de la catedra ar trebui sa-si inspire cel mai mult copiii. De cele mai multe ori, figuri de dascali raman adanc impregnate in memoria adultului de mai tarziu drept exemplul dupa care s-a ghidat in viata intr-o anume situatie.

Tocmai aceasta este ideea campaniei „Primul ajutor de la tine poate salva viata copilului meu”.

Colaboratorul permanent al clubului Elefantelul curios®, dar si al blogului, psih Emilia Popa, ne explica:

„Despartirea temporara a copilului mic pe perioade scurte de timp de realizeaza prin instituțiile de invatamant- cresa, gradinita, de la varste tot mai fragede. Copilul si toate nevoile acestuia (fizice, afective, de securitate) sunt raportate si indeplinite prin cadrul didactic. Acesta suplinește si face transferul copilului din mediul familial catre mediul social. Treptat, copilul devine autonom si independent, iar nevoile lui raportate la cadrul didactic de schimba. Copilul petrece cel puțin 4ore pe zi in prezenta cadrului didactic, pe care il investește ca fiind adultul responsabil de el. Treptat, devine un model și un reper moral.”

Ne luptam atata sa ii invatam pe cei mici cum sa sara in ajutor daca vad vreun om in suferinta, facem concursuri sa vedem care-i mai priceput si care are viteza de reactie cea mai mare si mai corecta, politicienii incearca sa introduca in curricula scolara ore de prim ajutor, dar profesorii, invatatorii, educatorii?! Ei insisi ar trebui sa fie doldora de cunostinte pentru a face fata in situatii extreme, pentru ca atunci cand un copil i se ineaca in clasa, de exemplu, si nu mai poate respira, sa stie exact ce are de facut in fata altor 30 de elevi care stau cuminti in bancute. Cunoasterea aduce stapanire de sine, viteza de reactie, corectitudine in manevre. Toate acestea pot salva vieti. Reveresul… peste 70000 de romani mor anual pentru ca nu au fost resuscitati la timp!

filmare CRRPrin amabilitatea directorului filialei sector 4 din cadrul Crucii Rosii Romania, Venera Vasiliu, am desfasurat la club Elefantelul curios un nou curs de prim ajutor la care au participat toti angajatii care interactioneaza zilnic cu zeci de copii, cadre didactice si nedidactice! Despre prima parte a cursului am scris aici.

Am aflat cu totii informatii pretioase despre cum se face corect resuscitarea (atat pe adult, cat si pe copii sau chiar bebelusi) si despre manevra Heimlich (la fel, pentru diferite categorii de varsta). Copiii, curiosi si foarte receptivi, au dorit ei insisi sa exerseze pe manechin, cu mentiunea ca nu ar trebui sa practice niciodata aceste manevre pe vreun coleg perfect sanatos, care nu se afla intr-o reala suferinta. Personalul clubului a primit cu responsabilitate fiecare indicatie de la reprezentantul Crucii Rosii, care preda notiuni de prim ajutor dupa cele mai recente norme europene. Au curs intrebarile, pentru ca fiecare adult s-a lovit, in cariera sa, de nenumarate cazuri si situatii neprevazute.

„Este recomandat ca fiecare dascal sa poarte in poseta sau servieta, pentru a le avea mereu la indemana, cateva lucruri esentiale: dezinfectant, apa oxigenata, fasa sau comprese sterile, plasturi. Exista si trusa de prim ajutor in miniatura care contine cateva obiecte esentiale. Este micuta, compacta, astfel incat sa poata fi purtata oriunde.” (Venera Vasiliu, director Crucea Rosie sector 4)

Cateva instantanee sunt deja publicate aici.

La curs a participat si o echipa de filmare de la Centrul National Media, care ne sprijina in demersul promovarii campaniei „Primul ajutor de la tine poate salva viata copilului meu”. Emisiunea „Specialisti in sanatate”, de la National TV si N24 Plus, va difuza sambata, 10 iunie, de la ora 10, un amplu material despre initiativa Elefantelul curios & Izabela Caragea Marinescu.

Si parintii au de invatat de la copii

Momentul acela cand iesi de la psiholog si iti dai una peste frunte- pfoooa, oare cum nu m-am gandit la asta?!

LEICa parintii servesc drept model copiilor, e un lucru la care ne gandim zilnic cred eu, cel mai multi dintre noi. Ne gandim sa le oferim spre trait situatii in care ne-am dori sa ii vedem mai tarziu in viata. Daca e baiat, speram sa-l invatam sa fie barbatul sigur pe sine, capabil sa intretina o familie, sa fie stalp, dar si plin de tandrete in relatia de cuplu. Daca e fetita, ne gandim poate ca nu ne-ar placea sa o vedem ca sta intr-o relatie in care e abuzata, sa fie pe picioarele ei si sa nu depinda de nimeni. Si de multe ori cuplul pozeaza in relatia ideala in fata copiilor, partenerii fiind convinsi ca tot ce fac este spre binele micutilor. Dar copilul simte tot, chiar daca nu poate intelege si nu poate exprima toate trairile. Mijloace sa transmita ca s-a prins de ce se intampla si ca incearca sa inteleaga ce a cules din senzorial are cu nemiluita! Minte deschisa si ochi de vultur sa vedem ce se intampla cu propriul copil ne trebuie insa.

Sunt unii copii care isi aleg drept prieteni un anumit tip de personalitate. Desi nu au ce invata unii de la altii, nu se potrivesc la niciun joc, le displace parintilor cand povestesc anumite intamplari. Si totusi… Initial esti tentat sa crezi ca e varsta razvratirii si face fix ceea ce stie ca ar irita. Ba bine ca nu! Recreeaza, bietul copil, relatii din viata de zi cu zi, pe care le vede si le simte, in incercarea de a intelege protagonistii si de a-si da raspunsuri la intrebari pe care nici macar nu si le pune. Copiii au nevoie de clarificari, de raspunsuri simple, au nevoie sa paseasca pe un drum netezit de ei insusi, pentru ca inca sunt adulti care cred ca „eh, sunt copii, ce stiu ei, oricum uita repede”!

Si hop, iata cu un arc peste timp ii duce pe cei mai curajosi dintre adulti in propria copilarie. Ramanem, sapam si luptam? Intepenim, ne blocam si nu mai intelegem nimic? Ne panicam, fugim si uitam?