Pastele, mucegaiul si oul stricat

Nu toata lumea stie sa faca turism.
Mai ales AGROturism!

Acum, daca ai o casa batraneasca intr-o zona pitoreasca, un cuptor din lut afara la care sa gatesti la ceaun de miroase pana in vale si sute de metri patrati de pajiste, deal, pamant cultivabil si/sau de batut mingea pe el, asta nu inseamna neaparat ca poti si stii sa faci turism din asta!

Pentru prima oara (chiar de cand ma stiu cred!) am facut sarbatorile departe de casa- a mea sau a parintilor mei. Am tot vazut pe la televizor si pe net de cum se pregatesc oamenii cu pensiuni sa-si intampine oaspetii, care sunt conditiile, cum imbina modernul cu traditionalul (a se citi vechi) din ce in ce mai cautat in vremurile noastre, ce program atractiv le fac. M-a impins de la spate ideea de a scapa de pregatiri, musafiri (no ofence!), dar mai ales corvoada de a ne petrece zilele cele libere si de vacanta pe drumuri intre casa noastra si casele celor doua perechi de bunici. Suferinta fiind prea mare in sufletul meu, ca as putea petrece intaiele Sarbatori departe de familia de origini, i-am lasat pe altii sa alega si sa ne recomande.

Stiam doar ca vom merge undeva mai incolo de Curtea de Arges. Stiam ca e frumoasa zona, mai fusesem acum cativa ani. Si ca cel mai probabil nu vom avea semnal de telefon sau internet. Atat! Si cu atat am si ramas, plus gustul amar al experientei.

Ce am retinut din cele cateva zile departe de tehnologia moderna si confortul casei mele? Pereti peticiti, strambi, imbacsiti si scorojiti, tavan mansardat rupt de pe muchie ce statea sa cada, un toc de usa carpit la baie, podea in valuri si scartainda, aplice pline de musculite moarte si un pic de frig in camera (in prima seara, apoi am lesinat de cald, dar noroc ca am putut deschide usa de la balcon, in care se proptea un scaun ca sa stea inchisa) Si vorbim aici de „casa noua”, caci in cea batraneasca inteleg ca nu se putea sta, ca mirosea prea tare a vechi si mucegai.

IMG_3257     IMG_3256

Le luasem trotinetele copiilor, ca stiam ca au curtea mare, asa ni s-a zis. Dar nu ni s-a spus ca era complet neamenajata. Distractia picilor a fost sa amestece rumegus cu apa (i-a invatat copilul de sase ani ai proprietarilor, care suferea saracul ca i se luase camera pentru binele unor turisti si care avea un maldar de jucarii de exterior, toate stricate intr-un colt de casa). Rumegus era pe jos pentru ca exista si o masina de taiat lemne fix in drum, cu o sfera din aceea zimtata imensa, acoperita doar cu o folie din cauciuc, in jurul careia misunau cei mici). Au reusit sa bata un pic mingea, printre mesele de pe „terasa”. Aveau teren de fotbal, ingradit chiar, dar intr-o vale din care nu zareai capul copiilor si oricum era o aventura sa ajungi pana acolo. Cele doua leagane de copii mici mici zaceau atarnate care incotro, de n-a indraznit nimeni sa-si puna odrasla acolo. Restul maidanului a fost luat la picior de copii, dar nu ne-a avertizat nimeni sa-i insotim, caci poarta se deschidea usor chiar in drumul de masini, ba chiar puteau trece peste un rau, la o inaltime considerabila (vreo 3 metri asa). Si au facut toate astea singuri, aveam sa aflu cu cateva ore inainte de plecare.

Masa de Paste n-am mai apucat-o, caci am decis sa o pornim la drum, inapoi spre casa. Oricum, la ora doua (pranz incheiat pentru majoritatea copiilor), ciorba inca nu era gata ca fierbea in ceaunul pus la focul de langa casa. Dimineata ni s-au oferit niste oua inrosite, cate unul in farfurie, sa nu facem risipa probabil, sub avertizarea ca nu erau de la gainile lor din curte, deci nu garantau pentru cat erau de proaspete. Unul chiar mirosea de-ti lua nasul din loc si picase chiar in farfuria unui copil…

Si iata cum am ajuns sa ciocnesc cu familia mea cateva oua abia pe insearat in prima zi de Paste, cand am mancat traditionalul (pentru mine:) ou cu mustar si cu cozonac!

Pentru moment m-am lecuit de plecat de acasa in prag de sarbatoare. Sper totusi sa existe o data viitoare, cu mai mult noroc si inspiratie.

Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să mai citești ce postez, poți să alegi să mă urmărești, cu butonul de Follow pentru blog și dacă vrei să împărtășești și cu prietenii tăi ce tocmai ai citit, poți da Share pe pagina ta de Facebook. 

Te aștept să te abonezi și la canalul meu de YOUTUBE.

Am timp!

Cred ca trecusera mai bine de zece ani de cand nu ma mai vazusem cu omul. Pe finalul discutiei ma intreaba, cat de politicos poate face asta un barbat, cati ani am. Lumea a ajuns sa se mire ca se poate arata decent spre bine si foarte bine si dupa o anumita varsta si etapa- mariaj si copii. Departandu-se, aud cu un zambet larg- „Ai timp!

Mai sa fie, chiar am! Destul aud vaicareli (chiar si in capul meu, sa nu externalizam de tot problema) ca nu ne mai ajunge timpul, ca s-a scurtat ziua, ca 24 de ore nu sunt suficiente, ca femeia face prea multe sau ca face tot! Si in loc de vaiete si depresie, m-am gandit ca e cazul sa vad partea plina a paharului si sa pun tot pe hartie, sa ma multumesc cu mine si tot ce inca pot face:

Pentru ca viata se construieste in timp ce se traieste!

Am timp sa fiu cea mai buna mama pentru copiii mei! Sa ii trezesc mai frumos sau mai grabit dimineata, sa stau de povesti in tihna, sa invatam poezii, sa facem adunari in joaca, sa cream obiecte de maare arta, sa ii cert, sa ma joc in parc, sa alergam, sa le citesc cartea preferata de n ori, sa facem briose impreuna, sa ii las sa se joace cu faina, sa spalam vase impreuna (cu ocazia asta si dulapul, si pe jos), sa explic cu calm (si mandrie ca n-am facut scoala degeaba) notiuni de fizica, chimie, astronomie, anatomie etc pe intelesul lor, sa plantam flori, sa udam gradina, sa ne jucam cu cainele, sa ma mai supar pe ei, sa le zic ca- i iubesc chiar si atunci, sa le schimb/incarc bateriile la jucarii, sa le pregatesc hainele si asternuturile, sa ne uitam la filme si desene, sa-i pup de noapte buna vreo jumatate de ora, dupa care sa le fac macar o ciorbita pentru a doua zi, sa strang jucariile, pernele, hainele aruncate, firimiturile, cartile, sa… mintea mea inca proceseaza, pentru ca nu au adormit inca! Oare le-am pus si lor baterii noi?!

Am timp sa vorbesc cu sotul meu de n ori pe zi, sa ne mai vedem cateodata si la pranz (de dragul date-urilor pe nepusa masa), sa ii cumpar cafeaua preferata, sa il astept cat pot de des sa avem macar o masa pe zi impreuna, sa mai vedem cate un film, sa fiu acolo cand n-ar masina. Si ar mai fi cateva situatii:)

Am timp sa vorbesc cu parintii si cu bunica. Macar la telefon. Sa merg pana acasa… hmm, ar trebui sa-mi fac mai mult timp, pentru ca am!

Am timp sa am grija de mine. Ca sa castig timp, am mutat mare parte din salonul de infrumusetare la mine acasa. Am un stilist priceput care a ademenit si copiii, asa ca tunsul e distractie pentru toata lumea, sunt priceputa la vopsit si coafat lejer, ba chiar aproape specialista la manichiura semipermanenta (pentru programari, vorbim in privat:) Ma deplasez insa pentru ingrijire corporala la cei care se pricep cu adevarat. A fost o perioada ca Xbody mi-a salvat corpul in plin proces de pierdere de kilograme. In continuare mananc cat se poate de echilibrat. Aaaa, si nu ies din casa fara macar un rimel pe gene!

Am timp sa ma descopar, sa ma tratez si sa ma reinventez. Nu fac niciun secret din mersul in terapie, am acelasi psiholog de cativa ani si suntem inca departe de a incheia procesul in care ne-am avantat impreuna.

Izabela (15)Am timp sa ma rasfat. Sa ma plimb intr-o zi, daca n-am chef de nimic altceva, sa-mi cumpar ceva pentru sufletul meu, sa mananc o ciocolata intreaga daca vreau!

Am timp sa citesc. Acum vreo doi ani cred, m-am surpins si pe mine cand m-au intrebat prietenele mele ce-mi doresc de ziua mea- le-am cerut un teanc de carti!

Am timp sa calatoresc. M-am prins mai greu de lucrul asta, dar copiii chiar sunt ok si fara mine de la o varsta incolo. Imi doresc foarte mult sa vizitez locuri din tara noastra noastra, dar si din lumea larga si cu ei, dar este indicat sa ne mai odihnim (a se citi respiram) si in doi! Cea mai recenta deplasare a fost una revelatoare, cu to be continued… la final!

Am timp de prieteni. Sa ne vedem din cand in cand, mai cu familiile, mai la un pranz pe fuga, mai sa punem tara la cale. Macar sa mai stim unii de altii, chiar si pe grupul de conversatii de pe fb sau whatsapp si tot vorbim!

Am timp sa ma bucur. De toti copiii de care sunt inconjurata zilnic. Pentru ca se spune sa ai grija ce-ti doresti, ca s-ar putea sa ti se intample! Intotdeauna mi-am dorit sa am multi copii, iar Dumnezeu mi-a trimis doi in pantece, restul au venit gata crescuti si am sansa sa fiu parte din viata lor zi de zi aproape, sa ma preocup de bunastarea si zambetul lor si sa le simt iubirea, aprecierea si respectul in formele cele mai pure si sincere.

Pentru ca am timp sa lucrez. Pentru ca viata se construieste in timp ce se traieste! Viata m-a dus in asa fel incat sa cresc un business pe cat de greu, pe atat de frumos! Elefantelul curios a venit la momentul potrivit si crestem impreuna. Dar niciodata nu m-am multumit cu un singur lucru de facut, asa ca am pornit si o prima campanie sociala.

Asa ca am timp sa scriu. Pentru ca imi place! Si pentru ca pe orice formular pe care il completez, cand ma intreaba de ocupatie sau meserie, eu nu stiu sa pun altceva decat jurnalist.

Daca as mai avea timp si de mai mult somn, timpul meu s-ar dilata catre perfectiune. Dar sa nu frustram copiii cu o mama perfecta!

La mine sau… la tine?

Sa ne imaginam: o proaspata familie, cu unul, doi, trei copii asteapta sa petreaca o frumoasa vacanta impreuna, fie ca sunt sarbatorile de iarna, fie cele Pascale. Punem gandurile de serviciu in cui, ghiozdanul de gradi sau de scoala la fel si ne bucuram unii de altii cateva zile. Nu mai suna ceasul dimineata, stam in pat cat vrem, lenevim si iesim din casa doar daca-i musai. Si stam cu totii stransi in jurul bradului asteptandu-l pe Mosu’, cantand colinde sau deja desfacand cadourile aduse si asezate cu grija langa pomul impodobit. Sau- ciocnim impreuna cateva oua rosii atent colorate si incondeiate impreuna cu cei mici, cu casa mirosind a cozonac proaspat si aburind. Cel mult poate o plimbare pana in parc.

STOOOP! Si de la capat!

S-a sunat clopotelul a vacanta si concediul a inceput, abia daca ai terminat cumparaturile si te apuci de facut bagajele. Mai multe asa, ca nu stii cum va fi vremea si, daca tot nu esti la tine acasa, sa fie! Mai ales pentru copii. Anul asta nu mai facem ca anul trecut, ci ca acu doia ani, sa nu se supere careva. Odata la unii, prima zi, odata la ceilalti. Cum care unii si cei ceilalti?! Parintii si socrii! Cum sa nu le treaca nepotii pragul in zi de sarbatoare? Poate chiar ne rade lumea!

„Si, setul de farfurii pentru mama l-ai pus? Vezi ca-s fragile si-s pictate manual, altele nu mai gasim!”

„Dar sticla pentru socru-tu ai asezat-o bine? Erau niste cuburi de lemn de la jucaria celui mic acolo, sa nu parfumam tot geamantanul a Tamaioasa, ca-i drum lung pana acolo!”

„Mamaaa, dar bunica ma lasa sa fac masinuta bucati, o sa raman acolo sa stii, abia astept sa ma duci! Si ma lasa sa mananc toate bomboane chiar si inainte de masa, ca sa stii!”

„Vezi, ti-am zis eu ca daca ii mai ducem acolo, ce-am muncit cateva saptamani se duce naibii in doua zile de vizita din asta!”

„Hai lasa-ma, ca si asa m-am saturat sa stam pe drumuri! Data viitoare plecam din tara sau ne luam bilete la bai!”

„Dar e bunica batrana si bolnava saracuta, chiar asa sa nu-si vada stranepotii nici de Sarbatorile astea?!”

„Care te-am gasit de la Cuca Macaii, nu-mi gaseam si eu pe cineva din acelasi oras?”

„Acum ma si pun pe drumuri cu copii mici dupa mine in masina atatea ore, doua trei zile, numai cu capul limpede nu ies din mini vacanta asta”

7„Dar vreau si eu sa stau macar de data asta in casa mea, sa ma ridic din pat cand am chef si sa nu ma puna nimeni mot la masa dimineata, la pranz si seara!”

Suna cunoscut?! Inevitabil, asa ajung sa arate pregatirile de Sarbatori pentru majoritatea familiilor cu parinti inca in viata, dar din zone geografice diferite. Iar cand apar si copiii, alte obligatii primeaza si chiar nu mai ai scapare!

Am cerut parerea specialistului- ce e de facut in astfel de situatii si cum impacam pe toata lumea? Emilia Popa este Psiholog, membru acreditat in Colegiul Psihologilor si in Asociatia Nationala a psihologilor Educationali. Are o experienta in domeniu de peste 10 ani in lucrul cu copilul, tinerii si familia, in diferite medii. Si este colaboratorul meu de incredere!

„In decursul unui an suntem prinsi in valtoarea vietii profesionale, sociale si de familie, incercand sa mentinem un echilibru. In viata de familie cu copii totul se petrece mult mai accelerat, copilul aducand – alaturi de bucurii si momente unice, un plus de responsabilitati in programul zilnic. Daca in decursul anului, puteam impartii si altora sarcinile privind copilul si organizarea acestuia (copilul merge la gradinita, scoala, after-school), acum ne regasim alaturi de acesta program intreg. Prilej de bucurie pentru timpul petrecut alauri de el si pentru momentele frumoase construite.

Suntem disponibili afectiv sau nu sau in relatia de cuplul, ne-am deconectat, suntem mai centrati pe vulnerabilitatile noastre decat pe resurse in viata de familie? (psih Emilia Popa)

Sarbatorile sunt prilejuri de relaxare si reintoarce in viata de familie, viata profesionala intrand in vacanta. Adica, vom fi noi, in familia noastra, mult mai disponibili afectiv. Este un moment potrivit pentru a te reconecta complet la cei din jurul tau – sot/sotie  si copii. Se fac planuri, cumparaturi, cadouri, excursii, vizite. Este nevoie sa avem un numitor comun, sa facem compomisuri, sa renuntam, sa oferim, sa primim… Toate acestea supun la un test relatia pe care am construit-o cu partenerul de viata si, de ce nu, cu copilul nostru.  Astfel, in situatia in care in decursul anului, ne-am deconectat, ne-am simtit nedreptatit, am simtit ca nu am primit suficient, pauza aceasta este un prilej pentru a taxa partenerul impunandu-ne, creandu-ne acum momentul in care sa compensam. De multe ori, nu putem face insight-ul asupra acestei nevoi, stim doar ca asa mi se pare mie corect. Apar frustrarile de celalata parte, partenerul nu intelege. Copilul resimte tensiune dintre parinti, iar de aici un tablou cunoscut multora.

In schimb, daca relatia cu parenerul a fost una buna, hranitoare, echilibrata, alegerile privind locul unde petrecem vacanta vin firesc. Se pot crea traditii de familie, obisnuinte care au multiple beneficii pentru viata de cuplu si pentru copii, se pot alterna vizitele (un an la sot, un an la sotie), ca nimeni sa nu se simta nedreaptatit. Drumurile lungi, pot fi vazute ca adevarate excursii si tratate ca atare (facem popasuri, vizite), pentru ca cei mici sa nu resimta oboseala si sa se comporte ca atare.

Suntem disponibili afectiv sau nu sau in relatia de cuplul, ne-am deconectat, suntem mai centrati pe vulnerabilitatile noastre decat pe resurse in viata de familie? Aceste intrebari isi au raspunsul in ceea ce observam ca se petrece in noi si in familia noastra atunci cand suntem nevoiti sa petrecem timp impreuna, sa hotaram, sa impartim, sa alegem.

Putem face un pas in spate pentru a observa de unde simtim nevoia sa ne impunem punctul de vedere acum, sa respiram, sa ne dam seama ca nu are legatura cu vacanta, cu traseul, locul, cadoul, ci cu un an plin si nevoile noastre din an. Sa cream acum un prilej de conectare, regasire in partener si creare de amintiri frumoase pentru cei mici.”

Hakuna Matata! Vacanta in Kenya

Tu ai 10 cu felicitari, tu 5 cu scarba.

Este finalul unei ore de geografie din clasa a cincea (a mea!), dupa ce ne ascultase doamna profesoara, la tabla, in fata clasei, la ceva despre continentul african.

Nu-mi mai amintesc lectia, nici ce am raspuns, care din note a fost trecuta in catalog in dreptul meu chiar nu e relevanta acum, dar stiu ca evenimentul m-a marcat teribil. Si nu in sensul ala rau despre care se vorbeste acum, cum ca notele si competitia defecteaza copilul, copilaria si adultul de mai tarziu. Eu nu rezonez cu ideea asta, dar e deja alta poveste.

Mi-am tot dorit de atunci, de la 11 ani, sa ajung in Africa. Sa vad solul ala rosu, sa-i vad pe „the big 5” si restul de animale si pasari cum numai aici poti gasi, sa ma topesc sub soarele ecuatorial, sa simt eu pe pielea mea cat de frig se face noaptea in desert, sa vad cascadele imense. Oceanul si fluviile nu erau pe lista mea initiala, dar s-au adaugat pe parcurs.

Am ajuns in iarna lui 2016 pe coasta estica, in Kenya, pe malul Oceanului Indian. africa3Calatoria de la aeroport catre resortul ce avea sa ne gazduiasca a fost socanta. Atata mizerie si relaxare la un loc nu am vazut in viata mea si nu cred ca as mai putea vedea in alta parte. Sau… cine stie. Maldare de gunoi, vaci, capre, copii care se jucau in tarana, niste magazinase darapanate, uneori cu mobila expusa pe marginea drumului, mame care gateau la ceaun pe niste carbuni, cu bebelusi atarnati la san, TOATE la un loc, scene ce se repetau cam din sase in sase metri patrati. Si, colac peste pupaza, din loc in loc- barbatii! Grupuri de barbati care nu faceau absolut nimic, stateau si priveau in zare!

africa6Resortul, despre care stiam ca luase foc la un moment dat, ne-a primit tare bine. Nu se pune ca a mai luat foc o tura in timpul sederii noastre si am stat cu bagajele facute cateva ore, ca nu stiam daca se va extinde si in zona noastra. Sau ca m-au atacat maimutele dupa ce am vrut sa fiu de gasca si sa-i aduc sotului meu mic dejunul in camera. Sau ca ne devastau terasa, ca ne-au baut cafeaua si ca i-au furat tigarile dansului. Pentru asta din urma, Congrats, girls!

Zona de relaxare a fost fantastica! africa5Spectacolul pe care ni l-a oferit fluxul si refluxul Oceanului Indian este incredibil. Viata marina pe care am avut sansa sa o vad la momentul refluxului, cand se poate avansa in larg zeci si zeci de metri, nu poate fi reflectata suficient de frumos de pelicula aparatului de fotografiat. Iar cocotierii care amenintau zilnic sa-ti tranteasca vreo nuca fix in cap mi-au fost de folos la orele pranzului cand soarele ardea, dar nu ma induram sa las cartea din mana si sa plec in camera.

africa2Momentul care m-a sensibilizat teribil a fost cand am tinut in brate un pui de om cu pielea de ciocolata. Un trib de masai, organizat poate pentru turisti, a reusit sa ma intoarca in timp! Am vazut pe viu ce inseamna „it takes a village to raise a child” si am plans in sinea mea pentru toti copiii crescuti printre straini in crese si pentru mamele care nu au de ales si merg la birou de dimineata pana seara si pierd clipe pretioase din dezvoltarea micutilor. Despre copiii pe care i-am vazut doar cu zambetul pe buze, fara lacrimi amare de dor pe fata, am scris aici.

Spectacolul vietii insa mi-a fost dat sa-l vad in savana unde, la rasarit, am zarit o familie de lei sus pe o stanca, asemenea scenei din „The Lion King”. Pareau ca vegheaza tot ce misca, isi cautau prada si isi marcau teritoriul. africa8Dar cei mai impozanti mi s-au parut elefantii. Cum isi apara ei puii, cum te avertizeaza ca esti in lumea lor si va fi vai de tine daca misti necorespunzator, toata atitudinea lor te face si mai constient de cat de mic si neajutorat e omul in natura. Gazelele si antilopele alergau gratios peste tot in voie, zebrele talambele ne-au tratat mai mult cu dosul, iar girafele s-au dat mari ca pot manca fix din varful copacului. Bivolii- pe ei nu-i poti numara, umbla in cireada cu sutele, dar toti, la un semn, te fixeaza si sunt gata de atac. Vulturii, eheee, pradatorii astia chiar sunt deasupra tuturor, cum se infruptau ei dintr-un elefant n-o facea nimeni! Iar ciudata maimuta, era peste tot. Parea ca te urmeste, desi era mereu alta. Toate seamana, unele mai mici, altele mai grasane, dar sunt pe cat de simpatice, pe atat de rele, toate! Si urate!

africa9A fost pentru mine un fel de calatorie initiatica. Un wake up call pe foarte multe planuri. S-a intamplat si la cumpana dintre ani, probabil si asta e un motiv. Am fost doar noi doi, fara copii, pentru prima oara in foarte multi ani, atatea zile de introspectie. Ne dorim sa le facem conostinta si lor cu toate minunile naturii, cu o alta civilizatie, cu alta cultura, cu altfel de valori, cu altfel de copii. Sunt sigura ca am descoperit doar o particica din colorata Africa si ca avem sute de motive sa revenim!

Mai multe fotografii am pus aici.

Sharing is caring!

Cainele moare de drum lung si…

Ups, era cat pe ce sa zic! Ma refer la binevoitorii care se trezesc sa-si dea cu parerea fix intr-un tantrum sau dupa un moment delicat cu copilul. Culmea e ca mereu MAMELE sunt vizate, chiar daca tatal e si el prezent! Iar comentatorii sunt tot femei, de diferite varste sau barbati trecuti bine de prima tinerete.

N-am auzit vreodata ca cineva sa intrebe o mama, intr-o criza a copilului, cu ce poate fi ajutata! Recunosc, nici eu insami nu fac asa ceva, dar am decenta sa-i informez ca pastrez distanta, sa-i las sa discute in linistea lor, ca stiu cum e, si revin daca e cazul.

Nimeni nu o intreaba pe ea, pe mama monstru ce pare ca-si uraste copilul, pe cat de mult il iubeste, la a cata crriza este pe ziua de azi!

izabela-caragea-family-25Nimeni, dintre strainii brusc deveniti interesati de caz si fals implicati in mica familie, nu i-a insotit pe parcursul zilei sa stie cum le-a fost. Nimeni nu o intreba pe biata incercanata, deseori cu inca unul mic agatat de ea si cu plase de cumparaturi in maini, cat a dormit azi noapte sau de cate ori s-a trezit pentru pipi, titi, apa, vis, mangaiere, invelit si altele! Sau cat mai are in buzunar? Sau ce pune pe masa?

Nimeni nu are habar de cate ori l-a mangaiat, implorat, rugat, imbratisat pe micul neinteles care alege intr-un final sa se intinda pe jos, pana la momentul nefericit in care mama se pierde cu firea!

Nimeni nu-i zice vreodata bravo ca micutul are suficienta incredere in ma’sa sa-si verse naduful, fara sa-i pese de restul lumii, avand asigurarea ei ca e singura care il intelege si il iarta si il iubeste orice ar fi! Bravo ca a invatat un pui de om si un viitor adult sa-si exprime sentimentele, fara sa acumuleze in el tone de venin.

Mi-e tare mila de copiii acestor sfatuitori care le stiu pe toate, care nici la maturitate nu vor fi lasati sa-si creasca proprii copii, pentru ca stiu ailalti mai bine! Mi-e mila de copiii care cunosc mame perfecte, care nu tipa, nu plang, n-o dau in bara nicicand in fata lor. Pentru ca acestia vor cauta mereu perfectiunea, ei insisi vor tinde la perfectiuni. Dar tot ei vor fi cei care vor suferi amar dezamagirea daca, dar mai ales cand, vor realiza ca asa ceva nu exista.