Categorie: Copii

Copiii NU apartin parintilor!

Ci lor insusi!

Se spune ca ei ne aleg sa le fim parinti, sa-i crestem in functie de nevoile lor si sa-i ghidam sa ajunga unde isi doresc in viata. Sint convinsa ca vin si cu cite o lectie pentru fiecare dintre noi. Dar asta nu presupune sa ne traim viata prin ochii lor, sa ne realizam visurile neimplinite prin ei sau sa recuperam ceva din ce n-am facut la timpul potrivit, facindu-i datori sa ne ofere bucati din viata lor.

Nu e corect sa-i impovaram cu fricile noastre, cu sentimentele noastre de vinovatie poate exact in momentele lor de rascruce, cind ei ar trebui sa fie primul plan, sa simta ca doar ei conteaza si ca sint, intr-adevar, cele mai importante fiinte macar pentru parintii lor.

Generatii dupa generatii s-a mers in tandemul asta nefericit, in care copiii (deveniti adulti intre timp) erau nevoiti sa ramina linga parinti si nu erau lasati, pare-se, sa-si creasca proprii copii- dar fara regrete pentru ca oricum aveau sa-si creasca nepotii. Cind se rupe lantul asta traditional se creeaza o drama, e mai ceva ca marea Schisma acolo. Copilul care indrazneste sa rupa visul parintelui devine rebelul nerecunoscator si intreaga familie din spate sufera. Vorbim despre copilul trecut acum mult de adolescenta chiar, intrat de ceva timp in perioada adulta, pe care nu si-o poate recunoaste decit siesi.

Eu mi-am tratat copilul cu respect din prima zi si am tinut cont de nevoile lui. I-am vorbit de cele mai multe ori ca unui om mare, chiar si atunci cind el scotea doar sunete si parea ca se uita in ochii mei sau pe pereti pierdut in astrofizica sau energii nucleare. Si usor usor primesc la schimb acelasi respect neconditionat, fara sa simt ca eu sint aia mare si ca merit, by default.

Nu, nu consider ca am facut sacrificii pina acum, am ales constient sa-mi petrec alaturi de si cu el ultimii trei ani. Poate am luat decizii si in functie de el, viata de femeie si de cuplu se schimba, nu are cum sa ramina la fel- se vede fizic, numeric vorbind! Sau poate vor fi si sacrificii, dar ultimul lucru pe care ma gindesc sa i-l reprosez ar fi acesta. Sau deja traditionalul „cite am facut eu pentru tine”!

Stiu sigur insa ca nu, nu visez sa-mi cresc nepotii la batrinete! Sint atit de impacata inca de pe acum sa avem vieti diferite, familii distincte si cai care sa se intretaie firesc, natural, la momente potrivite, fara sa ne inghesuim unii peste altii. Visez sa ma plimb si sa vad lumea, alaturi de sot sau de prietene, cum mi-o fi norocul dictat de Sus!

4 generatii

Multumesc parintilor mei si celei care m-a crescut ca ma invata zi de zi in ultima vreme care-i treaba cu respectul reciproc, mai ales ca mi-am amintit de curind si virsta mea din buletin. Acus se schimba iar:) Desi in generatiile trecute se vorbea de faptul ca raminem copiii parintilor pina la final, eu zic ca trebuie sa mai si evoluam si sa ne tratam respectuos, ca de la adult la adult!

In asteptarea noii aventuri

Doamne, ce-i cu pledoaria asta pentru cezariana pe toate drumurile, la cerere, cu programare ca la dentist? Dar nu imi scot o masea stricata, la naiba, imi astept copilul perfect sa facem cunostinta pe lumea asta!

Da, am o prima nastere soldata cu cezariana la cald, pe care o regret prin toti porii! Eram deja la al cincilea medic, mi-am pus toata increderea in dinsa si nu am mai cerut alte pareri. Desi ar fi trebuit! Putem cauta si zece doctori daca trebuie, pina sa ne fie bine! Acum, in prag de a doua livrare, m-am setat pe naturala, dar cunosc riscurile foarte bine si sint impacata fie ce-o fi!

Dar de ce deodata lumea mamicilor s-a impartit in doua tabere clar distincte, unele pro nastere naturala, alte pro cezariana, fara cai de mijloc, fara drept de apel, fara sa mai existe posibilitatea unor discutii libere si deschise?

Eu nu fac lobby pentru niciuna dintre variante, deocamdata oricum cunosc doar un fel din cele doua experiente. Nu condamn pe nimeni, le respect pe femeile care isi pot asuma deciziile, dar sa fie ale lor, am prietene care impartasesc alte crezuri decit ale mele.

Dar vreau sa argumentez de ce nu cred ca operatia de cezariana e cea mai buna alegere daca nu exista vreun motiv serios care sa tina de sanatatea mamei sau a copilului. Cel putin asa a fost la mine:

– rahianestezia, pe care am simtit-o prima oara in viata, m-a dus in prag de atac de panica

– sa-ti vezi picioarele ridicate in aer, doar ca sa te asigure ca le mai ai, desi nu le simti, iti creeaza o stare cel putin ingrijoratoare

– copilul mi-a fost smuls practic din mine, fara sa simt firescul desprinderii noastre. Sint de parere ca asta a dus la niste bube in capul meu, tratabile in timp ce-i drept, dar nici copilului nu i-a fost prea bine, caci ei chiar au nevoie de trauma si stresul nasterii

– in sala de operatii am fost singura, printre straini, caci na! e cimp steril si e interzis oricaror alte persoane din afara

– abia mi-am simtit copilul obraz in obraz dupa care mi l-au luat fara sa stiu ce se intimpla si m-au adormit sa ma coasa

– in urmatoarele ore am stat pe hold in terapie si cu chiu cu vai, cu insistente mi s-a adus bebelusul doar de doua ori. Dar gata hranit, desi era bine cunoscuta dorinta mea de a fi alaptat exclusiv. Am omis sa precizez ca am nascut intr-un spital privat, de aici si „pretentiile” mele aproape nejustificate, nu?!

– atacul de panica a continuat si in terapie, caci tot trageam de flescaiturile de picioare doar doar oi incepe sa simt ceva

– doare ca naiba! doua saptamini am mers cocosata si mi se facea rau constant de la statul in picioare, de la plinsul „inexplicabil” al copilului, de la greutatea lui bebe etc

– a fost foarte complicat sa-l manevrez pentru pozitionarea la sin

– muschiul ramine unul taiat, n-o sa se mai recupereze vreodata, cicatricea nu e neteda, ci plina de aderente (ca am fost „incapatinata” sa tin in brate botul de 3 kile jumate si uite asa ne-am stricat unul pe altul), zona ramine meteo sensibila

– de lactatie.. nu ma pling, ba chiar a fost si peste, cu o furie a laptelui instalata de cum am ajuns acasa.

– ingrijirea operatiei e un chin si timp pierdut, cind ai asa putina vreme pentru tine cind bebe doarme! Ai putea, de exemplu, sa… dormi si tu, mama ce esti, in timpul asta, in loc sa-ti oblojesti rana!

Din pacate, decizia pentru felul nasterii a fost luat de medic, mi s-a inclestat gura la momentul cu pricina, chiar daca aveam pregatit mare parte din tot tacimul: membrane nu fisurate, ci rupte de-a binelea, travaliu de vreo sase ore, restul de col si dilatatie nu stiu prea multe ca nu s-a mai sinchisit sa evalueze. Probabil a facut-o pentru bani, caci motivul invocat nu reprezenta niciun pericol pentru copil cu aceste date ale ecuatiei. Dar asta a fost, nici nu vreau sa ma mai gindesc! Am schimbat doctorul pentru a doua sarcina, fireste!

Ideea e ca sint de parere ca mama, doar mama are dreptul sa aleaga, ea isi cunoaste corpul si poate, deja, copilul! Nu trebuie sa se lase influentata de nimeni- nici de alte mame, nici de specialisti de parinteala, nici de asistente, nici chiar de medici, daca sanatatea/viata amindurora nu este pusa in pericol! Trebuie sa se gindeasca la mult mai multe aspecte decit la „confortul” de moment (daca putem numi confortabila vreo operatie). Da, nu mai e stresul, asteptatea, emotia, induratul greutatii pina la termen (caci da! e fooooarte greu de dus, dormit, mincat, respirat, mers etc dupa 38 de saptamini)! Apoi, sa nu mai vorbim de copil care, in majoritatea cazurilor, foloseste zilele alea in plus pina la termen sa mai ia in greutate, sa acumuleze grasime pentru a-si putea regla temperatura corpului cind o scoate nasu-n lume, sa-si mai pregateasca plaminii, sa-si mai dezvolte creierasul, maruntisuri din astea!

Mesaj catre bb2- poti sta cit doresti la cuptor, pina vei fi crescut suficient, sint aici ca sa-ti ofer asta si te astept cu emotie!

Urasc diminetile!

De fapt, urasc sa ma trezesc cu noaptea-n cap!

Se spune ca daca esti nascut dimineata, esti o persoana matinala. Ora nasterii mele ar fi in jur de 5 a.m. Eu cred ca cercetatorii astia m-au sarit din sondaje sau ar trebui sa ma ia ca studiu de caz.

Dupa ce aman alarma la nesfarsit, sint bine in primele zece, hai maxim 30 de minute, dupa care pic! stari de rau, mi se lipesc pleoapele, vreau sa maninc si nu orice, ci dulce, dupa care mi se face rau. Colac peste pupaza, dupa ce mai sint doar citeva zile/saptamini pina sa nasc si ar trebui sa ma odihnesc cit mai pot, ne-a pocnit incercarea de gradinita pentru cel mare. La care se mai adauga si desele mele treziri nocturne fie pentru baie, fie pentru a calma arsurile cauzate de reflux.

Daca tot avem posibilitatea, multumim Domnului, de a nu depinde de nimeni si a ne face programul dupa bunul plac, basca copil care nu s-ar trezi mai devreme de 8 si jumatate, de ce ne place sa ne chinuim singuri? Oare nu exista gradinite cu program scurt 12-16 sau ceva de genul? Stiu ca majoritatea ma uraste macar pentru gindul asta, dar intentia mea e cit se poate de reala! Iar copilul ma mosteneste suta-n mie. Da fapt pe amindoi, caci nici tatal n-a fost vreodata vreun matinal:) Nu stiu daca si asta ne-a afectat procesul de adaptare la gradinita, cert este ca prima data l-a vizitat o febra 39 fara motiv, pentru ca apoi mucii si tusea sa ne impiedice si sa vizitam astfel de locatii. Well, tot raul spre bine- si eu si el am scapat de-un stres, caci oricit de benefic ar fi si plinsul in unele situatii, eu tot nu sint de acord cu fortarea copilului pentru intrarea in comunitatea. Apoi, am scapat, cel putin pentru moment, pina vede lumina zilei bb2, de trezirile extrem de matinale.

Interzis la peste!

Nu la pescuit, ci la mincaruri din sau cu peste! Din pacate, baietelul nostru are o alergie severa la orice preparat din peste, iar simpla atingere la nivelul gurii sau chiar mirosul puternic ii poate provoca reactii ingrijoratoare.

Dupa inceputul diversificarii, spre 9 luni chiar, am introdus si acest produs in alimentatia sa. Nu am observat pe moment nicio modificare a starii copilului, fie ea si fizica, asa ca nu ne-am facut probleme. Insa, la urmatoarele incercari a refuzat constant orice masa de peste. In afara de o tentativa aproape esuata, cu pastrav la gratar undeva dupa 1 an, la doi ani am descoperit de ce organismul lui ii trimitea semnale sa se fereasca de acest aliment.

Se intimpla de ziua mea, la un restaurant- eu mi-am comandat peste, el minca un gratar de pui. Il hraneam si incercam intr-un fel sa mincam impreuna. La un moment dat am folosit din greseala furculita mea pentru a-i da o bucatica de pui. Incercasem sa evit sa le amestec din cauza mirosului, credeam eu. In citeva secunde, max 30, buza lui superioara a inceput sa capete proportii gigantice. Acuza si dureri in zona limbii. Umflatura crestea in timp ce ma uitam la el. Am incercat cu apa, gheata, o crema de plante pe care o tineam la mine pentru muscaturi de insecte… nimic. Se tot umfla! Am plecat spre spital, am sunat pediatrul. Ni s-a spus ca e reactie alergica. Nu intelegeam la ce… Am tot facut si refacut filmul evenimentelor pina sa ne dam seama ca de vina ar putea fi pestele. Am fost norocosi, caci a fost vazut de medic abia in vreo ora (era duminica seara). Norocosi ca nu a inghitit alimentul problema, pentru ca se pare ca asa ceva ar putea fi letal. Ni s-a confirmat ca e vorba de alergie la peste in momentul in care am mai gatit asa ceva in casa. Prima oara chiar a atins pestele si a patit acelasi lucru, apoi doar mirosul puternic i-a provocat mincarimi in zona fetei si s-a lasat doar cu mici umflaturi superficiale. De atunci, la noi nu se mai prepara asa ceva!

Cit despre tratament, picaturile antihistaminice sint de baza. Apoi, in cazul inflamatiilor la nivelul limbii si a buzei ni s-a recomandat chiar si un corticosteroid. Insa, am fost avertizati sa purtam in permanenta la noi si adrenalina, care poate fi administrata si de parinte, in functie de greutatea copilului. Intre timp, am descoperit un produs special pregatit pentru astfel de cazuri, destinat exclusiv copiilor (exista si in varinta pentru adulti), pe care vreau sa-l impartasesc cu toata lumea, pentru ca poate face diferenta intre viata si moarte pina la sosirea Ambulantei. Nu am cunostinte ca s-ar comercializa la noi in tara, dar cred ca poate fi adus pe comanda. CREIONUL MINUNE NU NE LIPSESTE IN NICIO DEPLASARE!

https://www.youtube.com/watch?v=EN83hen4D-Y&app=desktop

Va rog, nu-mi mai mintiti copilul!

Cum sa cistigi increderea unui copil, daca dupa primele 5 minute de cind ati facut cunostinta, te prinde cu mita-n sac?

Primul test de gradinita:

Ajungem, nu ne intimpina nimeni, decit portarul. Desi alti copii veneau, erau controlati de asistenta, schimbati de parinti si poftiti in clasa. Noi stam pe scaunel, intr-un colt. Incerc sa fac lobby pentru ce va urma si explic ce minunat e in clasa in care intra toti copiii de virsta lui. Emotii. Tras de bluza si si muscat de buza. Asteptam. Apare directoarea care initial are potential de a fi placuta. Dar zdrang! Nu mergem in clasa aia (despre care mie imi povestise anterior ca e destinata grupei mici si deci, si copilului meu), caci are o idee aparent laudabila- il ducem la o grupa superioara ca virsta, pentru a fi preluat de cei mari si integrat de ei. Super! Doar ca pe holul rece, cu pereti albi, dar murdari, ca doar vine vacanta si atunci se face curatenie generala, cu scari ca de bloc ceausist copilul se blocheaza…

– Am nevoie la toaleta!

– Nu avem baie jos, trebuie sa mergi cu mine sus, intervine doamna abia cunoscuta

– Dar eu nu vreau sa urc, nu-mi place (sincer, nici mie!), hai sa cautam alta baie!

– Hai sus sa-ti arat nu stiu ce jucarii.

– Dar eu vreau sa fac pipi! (esti surda femeie? Copilul n-are chef de joaca, face pe el, de emotie, de necunoscut, de… prima data)

Intr-un final, dupa lungi astfel de replici intre surzi, cadem de acord sa raminem la sala de jos. Basca, ne arata si o toaleta special amenajata pentru copii.

–         Imediat in dreapta

–          Mami, uite ESTE toaleta si aici jos! (nu putea sa spuna asa de la inceput?)

–          Ei, o fi uitat doamna de aceasta, poate voia sa te duca la alta mai interesanta (nu, chiar te-a mintit, dar a vazut ca n-o da la pace cu tine si ai prins-o)

–         Vezi, hai sa-i spunem ca are baie si aici, e foarte frumoasa, s-o intrebam cum de a uitat!

1318640814204_pinocchioliar__sx455_sy455_Pe bune? Asa se cuceresc copiii la prima intilnire?!

Conving baiatul ca e foarte frumos acolo, ca il asteapta copiii la joaca si ca il astept pe hol, poate veni de cite ori are nevoie, ca nu plec nicaieri si ca azi ne dorim doar sa vedem despre ce e vorba, daca ne place si daca revenim. La prima tentativa de parasire a clasei, replica ingrijitoarei:

–         Nuuuu, dar cum sa iesi? Mami o sa se supere pe tine daca plingi. Mami a plecat si o sa vina repede, uite hai sa stam sa ne uitam pe geam sa o asteptam!

NU MINTIM COPILUL! SI NU TRECEM PESTE CUVINTUL MAMEI! Ce dracu o fi asa de greu? De unde pana mea stii tu ca eu o sa ma supar pe copilul meu si de ce sa stea ca-n Capra cu trei iezi rinjit la geam? Si in plus nici nu stie cum te cheama, ca n-ai avut bunul simt sa te prezinti- de ce ar avea incredere in tine?

Si in general, si cu cei apropiati am astfel de discutii.

NU, nu sint vesnic la doctor sau la farmacie, nu sint bolnava non stop doar pentru ca am iesit din casa! Ma duc sa-mi fac unghiile, na!

NU, nu merg acolo pentru ca nu-mi face placere, poti merge cu alte persoane cu mare drag din partea mea, dar nu pentru ca mi-e rau!

NU, nu voi veni dupa tine daca iesi in parc cu alte persone, decit daca iti promit eu, nu ma astepta la infinit ca o sa vin mai tirziu, sint pe drum in spatele tau.

NU, nu trebuie sa imparti jucariile tale, poti sa le tii cu dintii daca vrei, asta nu te face un copil rau!

Eu daca ii promit ceva copilului meu o fac doar cind stiu sigur ca o sa ma tin de cuvint! In rest, ii graiesc adevarul pe care il digera intre sughituri de plins si o ora daca e nevoie!