Se spune ca daca mama e bine, toata familia e bine, nu-i asa?
Pana sa descopere asta, proaspata mamica se pune de obicei pe locul doi, trei… ei hai sa fim seriosi, chiar pe ultimul plan de cele mai multe ori! Si, cand incepe sa se regaseasca si aiba ceva grija de ea insasi, doamna incepe sa se rasfete- ba un masaj sau un coafor, ba o rochie noua dupa ce s-au topit kilogramele acumulate, ba luxul unei carti bune intr-o dupa amiaza numai pentru ea.
Eu insa mi-am luat 4. Da, PATRU dupa amiezi, patru seri si trei dimineti numai pentru mine. Luxul de pe lume dupa ani buni de adormit copiii (sa tot fie max o luna cand i-a hranit, imbracat si culcat altcineva in perioada asta). Daca mi-a adus ceva bun psihanaliza in anii astia de cand nu-mi iau vacanta de la sedinte decat daca isi ia terapeutul, asta e: sa-mi permit luxul de a ma pune, macar din cand in cand, pe primul plan.
Am profitat de nasterea primului meu nepotel, adorabilul E. pe care nu am putut sa-l las din brate cu orele, si mi-am luat o mini vacanta doar pentru mine. Doar pentru ca asa am simtit si pentru ca asa mi-am dorit. Nimic neobisnuit pe undeva, caci ani buni am fost genul de calator singuratic prin lume. Ador libertatea si increderea pe care ti-o da descoperirea de locuri, oameni, culturi si traditii din cele mai diverse. Cred ca zece tari europene am vizitat, de una singura, dupa ce am terminat facultatea. Cu avion, masina sau autocar, cu sau fara ghid, imi placea la nebunie sa-mi fac planuri, sa-mi caut destinatii si obiective de vizitat, pentru ca mai apoi sa umblu hai hui cateva zile. Departe de munca in televiziune, asa obisnuiam sa „ma ascund”.
Locurile pe care aveam sa le revad acum nu-mi erau straine, mai ales ca sunt insufletite de oameni dragi mie, care intre timp si-au intemeiat familii si camine primitoare. Ne-am redescoperit, dupa ani si ani si ne-am privit cu blandete si intelegere.
Am fost eu si cu mine, fara ganduri, fara presiuni, fara program, fara alarma de la ceas, cu un rucsac in spate si material de incarcat sanatos gandurile- articole salvate, carti neterminate, harti subliniate.
Mi-au lipsit cel mai mult copiii (asa mi-ar placea sa pot calatori mai mult cu ei!), dar linistea cu care am plecat si cu care i-am pregatit de aceasta deplasare a mea, a facut ca totul sa decurga lin.
Iata cateva ponturi pentru ca toata lumea sa fie bine, mai ales daca aveti copilasi micuti, cam pana in sapte anisori. Copilul nu se va simti nicicum abandonat, iar mamica va putea sa se bucure in voie de momentele ei.
1. Fiti pregatita si deschisa sa plecati in aceasta calatorie (oricat de scurta/lunga ar fi). Orice urma de indoiala va fi resimtita de copil si sentimentul de vinovatie apare tantos de dupa perdea!
2. Aveti incredere in persoanele carora increditati copilul. Oricat de mica ar fi suspiciunea ca persoana respectiva nu e cea potrivita va starni piticul pentru diverse crizute.
3. Incepeti sa pregatiti copilul cu cateva zile inainte, explicandu-i cand va fi plecarea, cat veti sta separati si cum vor decurgele zilele lui fara dvs in preajma
4. Nu mintiti copilul. Poate prin omisiune, un pic. Acum, daca destinatia e o tara exotica, cu nisip alb si fin si pesti colorati si aveti acasa un mic scufundator in devenire, parca n-ar strica sa excludeti cateva detalii pentru inceput. Oricum, pozele va vor da de gol mai devreme sau mai tarziu.
5. Asigurati-l ca va intoarceti, dati-i repere adecvate varstei: peste 3 zile, dupa ce tu ai sa te trezesti din somnicul de noapte de trei ori, dupa ce te revezi cu colegii de la gradi de doua ori, dupa ce vei merge cu buni in parcul X, dupa ce dai testul la comunicare etc
6. N-ar strica sa stiti dinainte programul zilelor ce vor urma, pentru a-l povesti cu piticul dinainte
7. Stabiliti impreuna ce i-ar placea sa primeasca drept suvenir din aceasta calatorie a dvs. Unii prefera surprizele, majoritatea are nevoie sa stie exact la ce sa se astepte, marcand si mai clar momentul revederii.
8. Lasati-i un obiect de-al dvs pentru a face mai usoara despartirea- o esarfa, un maimutoi parfumat (ai mei au dormit data trecuta cu ramele si albumele foto in tot patul, dar ar fi de preferat ceva mai soft)
9. Stabiliti un cod al vostru prin care sa va reamintiti cat de mult va iubiti. Noi avem un anumit gest cu mainile din care intelegem, fara cuvinte- „te iubeeeesc muuult”. Sau un singur cuvintele din care se intelege ca acela e momentul cand ne imbratisam si ne pupam:)
10. Cumunicati cu copilasul ori de cate ori simte nevoia, in masura in care aveti posibilitatea. Rugati-i pe cei care au grija de copilas in lipsa dvs sa nu inveteze, sa nu-i minta „mama e ocupata”, „lasa ca vine ea peste cinci zile si tot o sa stai cu ea”, „nu poate vorbi acum ca e cu X”. Ba mami e intotdeauna la un apel distanta! Si vine inapoi fix cand i-a promis!
„Dar vreau si eu sa stau macar de data asta in casa mea, sa ma ridic din pat cand am chef si sa nu ma puna nimeni mot la masa dimineata, la pranz si seara!”
Calatoria de la aeroport catre resortul ce avea sa ne gazduiasca a fost socanta. Atata mizerie si relaxare la un loc nu am vazut in viata mea si nu cred ca as mai putea vedea in alta parte. Sau… cine stie. Maldare de gunoi, vaci, capre, copii care se jucau in tarana, niste magazinase darapanate, uneori cu mobila expusa pe marginea drumului, mame care gateau la ceaun pe niste carbuni, cu bebelusi atarnati la san, TOATE la un loc, scene ce se repetau cam din sase in sase metri patrati. Si, colac peste pupaza, din loc in loc- barbatii! Grupuri de barbati care nu faceau absolut nimic, stateau si priveau in zare!
Resortul, despre care stiam ca luase foc la un moment dat, ne-a primit tare bine. Nu se pune ca a mai luat foc o tura in timpul sederii noastre si am stat cu bagajele facute cateva ore, ca nu stiam daca se va extinde si in zona noastra. Sau ca m-au atacat maimutele dupa ce am vrut sa fiu de gasca si sa-i aduc sotului meu mic dejunul in camera. Sau ca ne devastau terasa, ca ne-au baut cafeaua si ca i-au furat tigarile dansului. Pentru asta din urma, Congrats, girls!
Spectacolul pe care ni l-a oferit fluxul si refluxul Oceanului Indian este incredibil. Viata marina pe care am avut sansa sa o vad la momentul refluxului, cand se poate avansa in larg zeci si zeci de metri, nu poate fi reflectata suficient de frumos de pelicula aparatului de fotografiat. Iar cocotierii care amenintau zilnic sa-ti tranteasca vreo nuca fix in cap mi-au fost de folos la orele pranzului cand soarele ardea, dar nu ma induram sa las cartea din mana si sa plec in camera.
Momentul care m-a sensibilizat teribil a fost cand am tinut in brate un pui de om cu pielea de ciocolata. Un trib de masai, organizat poate pentru turisti, a reusit sa ma intoarca in timp! Am vazut pe viu ce inseamna „it takes a village to raise a child” si am plans in sinea mea pentru toti copiii crescuti printre straini in crese si pentru mamele care nu au de ales si merg la birou de dimineata pana seara si pierd clipe pretioase din dezvoltarea micutilor. Despre copiii pe care i-am vazut doar cu zambetul pe buze, fara lacrimi amare de dor pe fata, am scris 
Dar cei mai impozanti mi s-au parut elefantii. Cum isi apara ei puii, cum te avertizeaza ca esti in lumea lor si va fi vai de tine daca misti necorespunzator, toata atitudinea lor te face si mai constient de cat de mic si neajutorat e omul in natura. Gazelele si antilopele alergau gratios peste tot in voie, zebrele talambele ne-au tratat mai mult cu dosul, iar girafele s-au dat mari ca pot manca fix din varful copacului. Bivolii- pe ei nu-i poti numara, umbla in cireada cu sutele, dar toti, la un semn, te fixeaza si sunt gata de atac. Vulturii, eheee, pradatorii astia chiar sunt deasupra tuturor, cum se infruptau ei dintr-un elefant n-o facea nimeni! Iar ciudata maimuta, era peste tot. Parea ca te urmeste, desi era mereu alta. Toate seamana, unele mai mici, altele mai grasane, dar sunt pe cat de simpatice, pe atat de rele, toate! Si urate!
A fost pentru mine un fel de calatorie initiatica. Un wake up call pe foarte multe planuri. S-a intamplat si la cumpana dintre ani, probabil si asta e un motiv. Am fost doar noi doi, fara copii, pentru prima oara in foarte multi ani, atatea zile de introspectie. Ne dorim sa le facem conostinta si lor cu toate minunile naturii, cu o alta civilizatie, cu alta cultura, cu altfel de valori, cu altfel de copii. Sunt sigura ca am descoperit doar o particica din colorata Africa si ca avem sute de motive sa revenim!
Izabela Marinescu 