Ups, era cat pe ce sa zic! Ma refer la binevoitorii care se trezesc sa-si dea cu parerea fix intr-un tantrum sau dupa un moment delicat cu copilul. Culmea e ca mereu MAMELE sunt vizate, chiar daca tatal e si el prezent! Iar comentatorii sunt tot femei, de diferite varste sau barbati trecuti bine de prima tinerete.
N-am auzit vreodata ca cineva sa intrebe o mama, intr-o criza a copilului, cu ce poate fi ajutata! Recunosc, nici eu insami nu fac asa ceva, dar am decenta sa-i informez ca pastrez distanta, sa-i las sa discute in linistea lor, ca stiu cum e, si revin daca e cazul.
Nimeni nu o intreaba pe ea, pe mama monstru ce pare ca-si uraste copilul, pe cat de mult il iubeste, la a cata crriza este pe ziua de azi!
Nimeni, dintre strainii brusc deveniti interesati de caz si fals implicati in mica familie, nu i-a insotit pe parcursul zilei sa stie cum le-a fost. Nimeni nu o intreba pe biata incercanata, deseori cu inca unul mic agatat de ea si cu plase de cumparaturi in maini, cat a dormit azi noapte sau de cate ori s-a trezit pentru pipi, titi, apa, vis, mangaiere, invelit si altele! Sau cat mai are in buzunar? Sau ce pune pe masa?
Nimeni nu are habar de cate ori l-a mangaiat, implorat, rugat, imbratisat pe micul neinteles care alege intr-un final sa se intinda pe jos, pana la momentul nefericit in care mama se pierde cu firea!
Nimeni nu-i zice vreodata bravo ca micutul are suficienta incredere in ma’sa sa-si verse naduful, fara sa-i pese de restul lumii, avand asigurarea ei ca e singura care il intelege si il iarta si il iubeste orice ar fi! Bravo ca a invatat un pui de om si un viitor adult sa-si exprime sentimentele, fara sa acumuleze in el tone de venin.
Mi-e tare mila de copiii acestor sfatuitori care le stiu pe toate, care nici la maturitate nu vor fi lasati sa-si creasca proprii copii, pentru ca stiu ailalti mai bine! Mi-e mila de copiii care cunosc mame perfecte, care nu tipa, nu plang, n-o dau in bara nicicand in fata lor. Pentru ca acestia vor cauta mereu perfectiunea, ei insisi vor tinde la perfectiuni. Dar tot ei vor fi cei care vor suferi amar dezamagirea daca, dar mai ales cand, vor realiza ca asa ceva nu exista.
Tata imi povestea acu cateva zile ca eu la 7 fara un sfert eram la gradi. Ca era musai pentru ei sa fie la serviciu la 7! Si ieseau la 3. Pana ma recuperau si pe mine se facea un 4, 4 si ceva. In loc sa-mi plang de mila ca eram trezita cu noaptea-n cap, imediat m-am gandit la dupa amiezile lor libere! Oau, ore intregi pana sa se insereze sa faci lucruri impreuna, in familie sau cu prietenii!
Sunt implicata in desfasurarea unui astfel de program pentru zeci de copii, de cativa ani incoace. Sunt parinti care ne spun ca nu inteleg de ce copiii lor sunt obligati practic sa „munceasca” mai mult decat ei zilnic, ca sa nu mai vorbim si de weekend!
Doamnele invatatoare vin in timpul programului si ii grupeaza in functie de varsta si fac lectiile pentru a doua zi. Impreuna! Cateva zeci de copii, in liniste si concentrare. Nu exista „clase”, „banci”, „note”, „cearta”, „pix rosu”, ci respect, incredere, comunicare, invatare din placere.
Ne-au facut cunostinta cand aveam vreo 18-19 ani. Eu il stiam de mult, caci adesea venea la noi pe scara si ii simteam adierea zile intregi. De atunci nu ne-a mai despartit nimeni, niciodata. I-am declarat iubire vesnica, si nu zic doar vorbe mari. Fie zi, fie seara, fie vara, fie iarna, relatia dintre noi era aceeasi, desi vesnic altfel. Asa doar nu m-am plictisit de el niciodata, pentru ca imi ofera mereu fix ce am nevoie!
Draga Mos Craciun,
Poate ca totul sta in puterea noastra de ne linisti, de a respira, de a ne conecta undeva Sus, de a ingheta timpul in momemtele alea in care iti doresti ceva cu adevarat, cand te gandesti la cineva cu toata fiinta ta, cand stii ca poti face doar bine, cand nu ai motive ascunse, cand vrei sa te incarci stiind de fapt ca nu-ti trebuie nimic, cand vrei doar sa admiri bucuria celuilalt de a primi!
Izabela Marinescu 